Raport juridic de muncă. Calificare.Competenţă materială.
Codul Muncii: art.10; art. 284 alin.(2)
Cod procedură civilă: art.158
Legea nr. 105/1992 :art. 155
Ceea ce diferenţiază clar un contract individual de muncă de o convenţie civilă de prestări serviciu este raportul de subordonare a salariatului faţă de angajator; contractul individual de muncă trebuie să fie privit ca acea convenţie în temeiul căreia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze o anumită activitate pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, care la rândul ei se obligă să plătească remuneraţia, denumită salariu şi să asigure condiţii adecvate desfăşurării activităţii, menţinerii securităţii şi sănătăţii în muncă.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1182/16 noiembrie 2009.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 290/85/2009, precizată ulterior, reclamantul O.S. chemat în judecată pârâtul C. B. GAZ METAN MEDIAŞ, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
-să se dispună încetarea contractului nr.881/05.09.2008 încheiat între părţi începând cu data de 01.01.2009;
-obligarea pârâtului la plata salariilor restante în cuantum de 6000 euro, reprezentând salariul net pentru lunile octombrie-decembrie 2008;
-obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând totalitatea drepturilor salariale cuvenite conform cap.II alin.1 lit.f-j raportat la cap.II alin.6 din contractul nr.881/2008;
-obligarea pârâtului la emiterea scrisorii de lichidare conform cap.II alin.6 din contractul nr. 881/05.09.2008;
-obligarea pârâtului în baza art.161 alin.4 Codul Muncii la plata de daune interese în cuantum de 2000 euro, pentru neplata salariului.
În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că între părţi a intervenit contractul nr.881/2008 în baza căruia a fost angajat ca jucător profesionist de baschet, iar clubul s-a obligat să-l remunereze cu suma totală de 20.000 euro, reprezentând salariul net pe perioada 15.08.2008 şi ultimul joc al echipei în ligă sau ultimul joc, după sezon, oricare are loc mai târziu. Arată reclamantul, că deşi şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prezentându-se la toate antrenamentele şi la toate meciurile echipei de baschet, iar salariul net trebuia achitat de către pârât în tranşe lunare egale, conducerea clubului nu a justificat în nici un fel neîndeplinirea obligaţiei de a-i achita salariul cu atât mai mult cu cât ceilalţi colegi de echipă şi-au primit drepturile salariale la timp.
În drept: dispoziţiile Legii nr.53/2001, Regulamentul Federaţiei Române de baschet.
În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: copie contract nr.881/2008, cererea adresată Federaţiei Române de Baschet, notificare Clubul de Baschet Gaz Metan Mediaş, extras de cont.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul arată că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii, în sensul că este de acord să-i achite reclamantului suma de 3.150 euro, reprezentând drepturi băneşti salariale faţă de activitatea prestată; compensarea cheltuielilor de judecată. Restul sumelor solicitate de reclamant, pârâtul arată că nu sunt justificate, deoarece acesta a avut un comportament necorespunzător, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar şi ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului, în prejudicierea clubului sportiv.
Prin sentinţa civilă nr. 239/17.03.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 290/85/2009, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu invocată din oficiu şi în consecinţă:
În baza art. 158 cod procedură civilă, raportat la art.155 din Legea nr. 105/1992 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului municipiului Bucureşti, secţia VIII- litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanţă a reţinut faptul că ne aflăm în cadrul unui litigiu de muncă, în care reclamantul are domiciliul în străinătate, aşa încât potrivit dispoziţiilor legale incidenţe competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acestui conflict aparţine Tribunalului municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, recurs, în termenul legal, pârâtul C.B.GAZ METAN MEDIAŞ, solicitând admiterea acestuia şi în consecinţă trimiterea cauzei spre competentă judecare Tribunalului Sibiu.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată, în primul rând, că nu suntem în cazul unui litigiu de muncă, între părţi încheindu-se o convenţie civilă, iar în al doilea rând, chiar dacă s-ar reţine că acest litigiu este un litigiu de dreptul muncii, competenţa soluţionării lui aparţine Tribunalului Sibiu, având în vedere prevederile art.72 din Legea nr.168/1999 care reglementează competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea; aceasta fiind o lege specială în raport cu prevederile Codului muncii invocate de prima instanţă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul O.S. solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că prima instanţă a calificat corect litigiu dedus judecăţii ca fiind un raport de dreptul muncii cu element de extraneitate, şi în raport cu care a stabilit instanţa competentă potrivit prevederilor legale.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă, a reţinut următoarele:
Recursul este nefondat.
Sub primul aspect invocat: calificarea juridică a conflictului dedus judecăţii: în mod corect prima instanţă a calificat litigiu ca fiind conflict de muncă, guvernat de normele de dreptul muncii.
Astfel, obiectul jurisdicţiei muncii aşa cum este definit de art. 281 Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) îl constituie conflictele de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă….
Potrivit art. 10 Codul Muncii „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei re text de lege reies trăsăturile esenţiale ce definesc, contractul individual de muncă respectiv: faptul că este un contract intuitu personae pentru ambele părţi, adică angajatorul încheie contractul în considerarea calităţilor personale ale salariatului, iar acesta din urmă încheie contractul având în vedere condiţiile de muncă oferite de angajator, este un act juridic care consfinţeşte voinţa liber exprimată a celor două părţi; este un act juridic bilateral; este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi comutativ; este un contract consensual; este un contract cu succesivă şi care implică obligaţia de a face.
Dacă, unele din aceste elemente se regăsesc şi în contractele civile, ceea ce diferenţiază clar un contract individual de muncă de o convenţie civilă de prestări serviciu este raportul de subordonare a salariatului faţă de angajator; contractul individual de muncă trebuie să fie privit ca acea convenţie în temeiul căreia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze o anumită activitate pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, care la rândul ei se obligă să plătească remuneraţia, denumită salariu şi să asigure condiţii adecvate desfăşurării activităţii, menţinerii securităţii şi sănătăţii în muncă. De asemenea, în cadrul raportului juridic de muncă, angajatorului îi revine obligaţi de a achita contribuţiile la fondurile de protecţie socială.
În speţă, toate aceste trăsături specifice raportului juridic de muncă se regăsesc în contractul nr. 881/05.09.2008, după cum urmează: obiectul contractului: clubul angajează jucătorul ca pe un jucător profesionist de baschet (art. 1 punct.1.; compensaţii salariale: clubul este de acord să plătească jucătorului unui salariu net de 200.000 euro după cum urmează…- art.II punct 1; salariile mai susmenţionate sunt valori nete după achitarea de către club a tuturor taxelor şi primelor de socială (art.II alin.2);
Sub cel de al doilea aspect invocat de recurent: competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea acestui conflict; de asemenea, în mod corect prima instanţă a stabilit competenţa Tribunalului municipiului Bucureşti, aflându-ne în cadrul unui conflict de muncă, în care reclamantul are domiciliul în străinătate.
Este adevărat că art.72 din Legea nr. 168/1999 invocat de recurent prevede competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, dar acest text de lege a fost abrogat implicit prin art.298 alin.2 Codul Muncii potrivit căruia „ pe data intrării în vigoare se abrogă orice alte dispoziţii contrare”.
Potrivit art. 284 alin.(2) Codul Muncii „cererile referitoare la cauzele prevăzute în alin (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz sediul.”
Deci, prin acest articol se instituie o derogare de la regula de drept comun privitoare la competenţa teritorială, stipulată în art.5 Cod procedură civilă, realizându-se totodată şi o abrogare implicită a art.72 din Legea nr.168/1999; se stabileşte o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţii reclamantul îşi are domiciliu sau reşedinţa (în acest sens Decizie Curte Constituţională nr. 1016/07.07.2009) Această competenţă nu poate fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă.
Este de asemenea, de menţionat, că părţile au convenit, potrivit principiului lex voluntatis, legea aplicabilă contractului, respectiv legea română -(art.VI punct 2 contract nr.881/2008)
Reţinând toate aceste aspecte, precum şi elementul de extraneitate în cauză –domiciliul reclamantului în Belgrad, Serbia – în mod justificat prima instanţă a constatat aplicabilitatea art. 155 din Legea nr. 105/1992 potrivit căruia” în cazul în care instanţele române sunt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, şi nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită sa soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competenta materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul municipiului Bucureşti”
În acest sens invocăm şi art.1 alin. 2 din acelaşi act normativ potrivit căruia „în înţelesul prezentei legi, raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedura civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”.
Aşa fiind, curtea a constatat că soluţia primei instanţe de declinare a competenţei de soluţionare a pricinii de faţă în favoarea Tribunalului Bucureşti este legală şi temeinică, argumentele recurentului neregăsindu-se în nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în conţinutul art. 304 punctele 1-9 cod procedură civilă.
Faţă de cele ce preced, în baza art.312 alin1. Cod procedură civilă cu aplicarea art. 82 din legea nr. 168/1999 a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârât în cauză.
