Raporturi de muncă. Procedura încadrării în condiţii deosebite de muncă


Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, locurile de in condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, in mod permanent sau in anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de munca a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc; aceeaşi definiţie este menţinuta, in esenţă, si de Legea nr. 263/2010 care, in art. 3, prevede că sunt locuri de muncă în condiţii deosebite – locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor.

Secţia I civilă, Decizia nr. 6081 din 9 mai 2012

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 191/1.01.2010 a fost admisă acțiunea formulată de petentul Sindicatul Liber ,,P.” în numele și pentru salariații A.V., B.F., G. G., G.G., I. I., M. I., N. V., N. D., P. T. D., P. G., P. C. M., R. I., R. V., S. A. D. și Ț. S., în contradictoriu cu intimata SC Complexul Energetic Rovinari SA.

A fost obligată intimata să reconstituie procentul necesar încadrării în condiții deosebite de muncă a salariaților membri de sindicat ai petentului pentru perioada 1.01.2002-13.07.2009 și să vireze către bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente încadrării în condiții deosebite de muncă pentru aceeași perioadă.

A fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 1.785 lei cheltuieli de judecată.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC Complexul Energetic Rovinari SA.

Prin decizia civilă nr. 3989/28.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul declarat de intimata Complexul Energetic Rovinari SA, a fost casată sentința civilă nr. 191/01.02.2010 a Tribunalului Gorj și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Potrivit considerentelor deciziei de casare s-a arătat că instanța de fond nu a examinat, pentru fiecare dintre reclamanți, îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile legale, în raport de prevederile contractelor colective de muncă, ale contractelor individuale de muncă și actelor adiționale la acestea, de existența buletinelor de determinare a noxelor și a avizelor I.T.M Gorj cu privire la condițiile de la locurile de muncă pe care fiecare dintre reclamanți le ocupă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul 8615/95/2010, iar de către intimate au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri privind drepturile salariale și sporurile de care beneficiază salariații membri de sindicat din prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 4547/8.06.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8615/95/2010, a fost admisă în parte acțiunea cu precizarea ulterioară formulată de petentul Sindicatul Liber ,,P.” în numele și pentru salariații A.V., B.F., G. G., G.G., I. I., M. I., N. V., N. D., P. T. D., P. G., P. C. M., R. I., R. V., S. A. D. și Ț. S., în contradictoriu cu intimata SC Complexul Energetic Rovinari SA.

A fost obligată intimata să reconstituie procentul necesar încadrării în condiții deosebite de muncă a salariaților membri de sindicat ai petentului pentru perioada 1.01.2002-13.07.2009.

A fost obligată intimata să vireze către bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente încadrării în condiții deosebite de muncă pentru perioada mai sus menționată.

Capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind încadrarea salariaților în condiții normale de lucru și a clauzei din contractele individuale de muncă și actele adiționale privind mențiunea condiții normale de lucru au fost respinse.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, pentru perioada solicitată de petent în numele membrilor de sindicat, inițial de la 1.01.2002 până la 1.01.2008 iar apoi prin precizarea efectuată până la 13.07.2009, sunt îndeplinite condițiile să fie încadrați în condiții deosebite de muncă.

Prin raportul de expertiză efectuat s-a stabilit că începând cu 1.01.2008 membrii de sindicat ai petentului au fost încadrați în ,,condiții deosebite”, deși până la această dată și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă.

Expertiza a mai concluzionat că buletinele de determinare a noxelor și avizele ITM privesc locurile de muncă ale petenților și implicit profesia acestora chiar dacă nu au fost respectate metodologiile pentru încadrarea locurilor de muncă așa cum au fost prevăzute de Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 261/2001 și H.G. nr. 246/2007, iar în cauză nu a fost respectat programul de măsuri tehnico – organizatorice întocmit de intimată pe perioada din litigiu.

Tribunalul a apreciat, în raport și de prevederile H.G. nr. 246/2007, că chiar dacă nu există o expertizare și avizele necesare, angajatorul este cel care nu a făcut demersurile necesare, iar culpa îi aparține exclusiv acestuia, în cauză existând doar două avize, respectiv nr. 18/05.01.2005 și nr. 585/15.02.2010.

A mai reținut că salariații membri de sindicat, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză, au fost încadrați în grupa II de muncă până în anul 2002, iar în continuare au beneficiat de sporuri la salarii tocmai pentru lucrul în condiții grele, periculoase și nocive, iar angajatorului îi revenea obligația pentru clasificarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, neputându-se reține culpa sindicatului în ne-urmarea procedurilor stabilite de lege în condițiile în care angajatorului îi reveneau aceste sarcini.

A respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind încadrarea salariaților în condiții normale de lucru și a clauzei din contractele individuale de muncă și actele adiționale privind mențiunea „condiții normale de lucru”, întrucât contractele respective și-au produs efectele, au fost semnate de către părți, iar acțiunea dedusă judecății vizează tocmai o situație excepțională de reparație a unei stări de fapt.

în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 261/2001 și H.G. nr. 246/2007 a fost admisă în parte acțiunea cu precizarea ulterioară și obligată intimata să reconstituie petenților salariați membri de sindicat procentul necesar încadrării în condiții deosebite de muncă pentru perioada 1.01.2002 -13.07.2009.

în raport de prevederile art. 22 din Legea nr. 19/2000 a obligat intimata să vireze către bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale eferente încadrării în condiții deosebite de muncă pentru perioada menționată.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SC Complexul Energetic Rovinari SA, considerând-o netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 3021 și 304 pct. 9 C.proc.civ.

în motivarea recursului recurenta pârâtă a susținut că în mod eronat a fost obligată la reconstituirea procentului necesar încadrării în condiții deosebite de muncă și la virarea către buget a contribuțiilor de asigurări sociale aferente acestei încadrări, fără a se ține seama că, în perioada în litigiu, locurile de muncă ale petenților nu se regăsesc pe lista categoriilor profesionale încadrate în condiții deosebite de către ITM, conform metodologiei stabilită de H.G. nr. 261/2001 și H.G. nr. 246/2007.

Procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, conform H.G. nr. 261/2001, este alcătuită dintr-o serie de operațiuni, este strictă și nu poate fi reconstituită.

Au fost depuse la dosar lista categoriilor profesionale încadrate în condiții deosebite, avizele ITM și documentele prin care se arăta că locurile de muncă ale petenților nu se încadrează în condiții deosebite, probe pe care instanța a omis să le analizeze. Avizul ITM este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite; fiind deci o procedură specială nu poate fi reconstituită retroactiv de instanța de judecată, constituind o depășire a competenței.

H.G. nr. 246/2007 prevede la art. 1 că de la 7.03.2007 avizele de încadrare în condiții deosebite acordate conform H.G. nr. 261/2001, valabile până la 6.03.2007 inclusiv, pot fi reînnoite în termen de 120 zile (art. 2 alin. (3).

Conform art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 246/2007 „în cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrată în condiții deosebite, dovedită cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească”.

Toate documentele pentru evaluarea și stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite au fost semnate și însușite de către sindicatul reclamant, fără a se ridica obiecțiuni și fără a fi contestate, nici lista locurilor de muncă expertizate și stabilite, nici lista salariaților comunicați la Casa Județeană de Pensii.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a) și e), art. 11 alin.(1) din H.G. nr. 261/2001 precum și art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 din H.G. nr. 246/2007, nominalizarea locurilor de muncă în vederea încadrării în condiții deosebite, evaluarea acestora, cererea de reînnoire a avizului ITM cât și nominalizarea salariaților care beneficiază de aceste condiții se fac convențional, de comun acord între administrație și sindicate.

Acordul se găsește în CCM la nivel de unitate și în actele adiționale la acesta, în anexa 17, CCM semnat fără obiecțiuni și având putere de lege între părțile contractante.

Admiterea acțiunii de către instanță a echivalat cu o modificare unilaterală a CCM de către instanță, substituindu-se voinței părților contractante. A concluzionat că nu există o bază legală pentru încadrarea retroactivă a locurilor de muncă care nu au fost nominalizate în condiții deosebite.

Procedura prealabilă de încadrare în condiții deosebite, reglementată prin H.G. nr. 261/2001 și H.G. nr. 246/2007 nu a fost parcursă pentru locurile de muncă în care reclamanții și-au desfășurat activitatea în condiții de 100%, semnând în acest sens, alături de reprezentantul sindicatului, acte adiționale la CCM; buletinele de analiză, procesele verbale, rapoartele de încercări invocate de sindicatul reclamant, aparțin altor locuri de muncă; reconstituirea perioadei lucrate în condiții deosebite se poate face prin hotărâre judecătorească doar în cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte (H.G. nr. 261/2001 art. 14 alin. (2) și H.G. nr. 246/2007 art. 13 alin. (14); procedura este strictă, trebuie parcursă anterior încadrării și nu poate fi reconstituită retroactiv de către instanța de judecată, ceea ce ar însemna că se substituie unui organ administrativ abilitat de lege.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, locurile de munca in condiții deosebite reprezintă acele locuri care, in mod permanent sau in anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de munca a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc; aceeași definiție este menținută, in esență, si de Legea nr. 263/2010 care, in art. 3, prevede că sunt locuri de muncă în condiții deosebite – locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

Alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 19/2000 stipula faptul ca stabilirea criteriilor si a metodologiei de încadrare a locurilor de munca in condiții deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului muncii, Solidarității Sociale si Familiei si a Ministerului Sănătății.

In acest sens a fost adoptată H.G. nr. 261/2001, act normativ ce a fost în vigoare până la 11 martie 2007, când a fost abrogat expres prin H.G. nr. 246/2007. Din analiza H.G. nr. 261/2001 rezultă că pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se impunea urmarea unei metodologii, alcătuită dintr-o de operațiuni specifice. Structurând procedura prevăzută de actul normativ menționat rezultă în principal următoarele operațiuni:

– nominalizarea locurilor de muncă ce urmau a fi expertizate și supuse determinării noxelor profesionale în vederea verificării dacă se încadrează în condiții deosebite. Nominalizarea avea loc prin încheierea unui proces-verbal privind propunerea de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, act încheiat de angajator împreună cu sindicatul;

– evaluarea locurilor de muncă nominalizate și expertizate, prin verificarea și a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) și c) (referitoare la efectele acțiunii noxelor profesionale asupra stării de sănătate, respectiv morbiditatea exprimată prin boli profesionale);

– obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă (ITM);

 – depunerea la casele teritoriale de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, a avizului ITM prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă;

– nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite. Art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 261/2001 prevedea obligația angajatorului de a depune lunar la casele teritoriale de pensii lista cuprinzând persoanele care în luna anterioară au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții deosebite.

Parcurgerea procedurii analizată mai sus, la nivelul fiecărui angajator, era obligatorie.

Valabilitatea avizului obținut ca urmare a respectării procedurii reglementată de H.G. nr. 261/2001 nu putea fi mai mare de 3 ani. Avizele au fost supuse prelungirii și, din 2007 – conform H.G. nr. 246/2007, reînnoirii.

în raport de conținutul metodologiei reglementată de H.G. nr. 261/2001, în cadrul etapelor acesteia angajatul putea contesta:

– faptul că locul său de muncă nu a fost nominalizat de către angajator și sindicate în vederea evaluării. într-o astfel de situație obiectul litigiului îl constituia obligarea angajatorului să supună expertizării, determinării noxelor profesionale și evaluării locul de muncă în care își desfășoară activitatea salariatul și cu privire la care susține că trebuie obținut aviz ca fiind în condiții deosebite;

– faptul că, deși s-a făcut nominalizarea și evaluarea locului respectiv de muncă, ITM nu a avizat favorabil încadrarea locului respectiv de muncă, ca fiind în condiții deosebite;

– faptul că, deși un anumit loc de muncă a fost evaluat pentru condiții deosebite și s-a primit avizul ITM referitor la acesta, ulterior – în mod abuziv – categoria profesională căreia îi aparține angajatul și care își desfășoară activitatea la respectivul loc de muncă nu a fost nominalizată (cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă) că își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă;

– faptul că petentul nu a fost nominalizat de angajator și sindicat că și-a desfășurat activitatea într-o anumită perioadă în locul de muncă avizat pentru condiții deosebite de muncă. în acest caz litigiul ar avea ca obiect să se constate că petentul a desfășurat activitatea într-un loc de muncă avizat ca fiind în condiții deosebite. Actul care se contestă este refuzul nominalizării petentului ca fiind angajat ce și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, deși locul de muncă a fost avizat iar categoria sa profesională este prevăzută în CCM;

– faptul că, deși a desfășurat activitatea într-un loc de muncă încadrat în condiții deosebite și pentru care a fost nominalizat de angajator și sindicat, nu a fost achitată de angajator contribuția prevăzută de lege pentru muncă efectuată în condiții deosebite.

Rezultă din cele expuse că, în raport de actul contestat, obiectul litigiului declanșat în legătură cu procedura privitoare la condițiile deosebite de muncă prevăzute de Legea nr. 19/2000, și ulterior Legea nr. 263/2010, poate fi diferit. întrucât, însă, prin fiecare dintre acțiunile menționate mai sus (ce pot fi promovate pornind de la metodologia încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite) se urmărește obținerea unui folos ce are un conținut economic, imediat sau mai îndepărtat (cum ar fi reducerea vârstei de pensionare), acestea sunt supuse termenului general de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în lipsa reglementării unui termen special. Referitor la refuzul avizării de către ITM a locurilor de muncă, prin H.G. nr. 261/2001 și ulterior prin H.G. nr. 246/2007, a fost reglementat un termen mai scurt, de 15 zile, termen prevăzut, însă, pentru angajator.

Momentul de la care se naște dreptul la acțiune este cel de la care angajatul a avut cunoștință de actul contestat.

în speță intimații reclamanți au solicitat instanței, potrivit cererii de chemare în judecată, să se constate că, deși au desfășurat în permanență activitatea în condiții deosebite de muncă în perioada ianuarie 2002 – iulie 2009, cu toate acestea reclamanții au câteva luni pe an în care nu li se recunosc condițiile deosebite de muncă pentru activitatea desfășurată. Au precizat reclamanții că au lucrat în permanență în aceleași condiții de muncă, atât anterior perioadei în litigiu cât și pe perioada în litigiu. Până la 1 ianuarie 2002 le-a fost recunoscută grupa II de muncă; pe perioada în litigiu (menționată inițial ca fiind ianuarie 2002 – decembrie 2007, și precizată ulterior până la introducerea acțiunii – iulie 2009) au fost încadrați în condiții deosebite de muncă, cu excepția unor perioade, precizate în acțiune, în care acest drept nu le este recunoscut. Au menționat că nu toate meseriile petenților sunt prevăzute în gr. II de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990, deși aceștia și-au desfășurat activitatea în același timp și același microclimat cu salariații care sunt încadrați în grupa II de muncă, conform anexei II din ordinul menționat.

Au mai solicitat reclamanții să fie obligată unitatea să achite contribuțiile de asigurări sociale aferente încadrării în condiții deosebite de muncă pentru perioada aflată în litigiu.

Prin precizarea de acțiune aflată la fila 202 din dosarul de fond din primul ciclu procesual reclamanții au solicitat și constatarea nulității clauzelor din contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea prin care se menționează condiții normale de lucru.

în raport de cererea concret formulată, de probatoriul administrat și de dispozițiile legale incidente în cauză Curtea apreciază că în mod greșit a fost admisă acțiunea.

Plecând de la solicitarea reclamanților și observând raportul de expertiză întocmit în cauză, în rejudecare la instanța de fond, se constată că locurile de muncă în care intimații reclamanți și-au desfășurat activitatea pe perioada în litigiu au fost nominalizate pentru a fi expertizate și evaluate; în urma evaluării recurenta pârâtă a primit aviz favorabil de la ITM, în sensul încadrării respectivelor locuri de muncă ca fiind în condiții deosebite, deși acestea nu au figurat în anexele la Ordinul nr. 50/1990 ca fiind activități sau locuri de muncă în grupa I sau II de muncă.

Astfel fiind concluzia care se impune este că ceea ce se contestă în cauză nu este refuzul nominalizării locurilor de muncă în vederea evaluării și nici un eventual aviz negativ dat de ITM, ci faptul că în mod abuziv recurenta pârâtă nu i-ar fi nominalizat pe intimații reclamanți ca fiind salariați care și-au desfășurat în permanență activitatea în condiții deosebite de muncă în perioada ianuarie 2002 – iulie 2009.

Nominalizarea salariaților care își desfășoară efectiv activitatea, pe întreaga durată a programului de lucru, în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă se face periodic de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților (potrivit art. 11 din H.G. nr. 261/2001). în conformitate cu art. 12 din același act normativ „perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiții deosebite de stabilesc prin decizie a angajatorului care reglementează atribuțiile de servici ce revin fiecărui salariat conform sarcinii specifice, în raport cu funcția îndeplinită. Dispozițiile legale menționate au fost reluate și prin H.G. nr. 246/2007 (art. 8 și 9).

Faptul că pentru anumite perioade intimații reclamanți nu au fost nominalizați ca fiind salariați care își desfășurau activitatea în condiții deosebite de muncă a fost făcut cunoscut acestora, odată cu semnarea actelor adiționale la contractele individuale de muncă. Aceste acte adiționale au fost contestate de intimații reclamanți prin precizarea de acțiune făcută la fond. Cererea intimaților reclamanți de a fi constatată nulitatea absolută a acestor acte a fost respinsă de instanță iar împotriva sentinței nu a fost declarat recurs de către intimații reclamanți. Astfel fiind legalitatea întocmirii acestor înscrisuri nu mai poate fi analizată.

Referitor la condițiile efective în care intimații reclamanți și-au desfășurat activitatea se mai impun unele precizări în legătură cu raportul de expertiză întocmit în rejudecare la instanța de fond.

Potrivit raportului de expertiză (fila 169 din dosarul de rejudecare a fondului), nivelul zgomotului la locurile de muncă supuse expertizării înregistra depășiri cuprinse între 0,2 și 14 dB peste nivelul maxim admis. Conform buletinului de determinare a noxelor nr. 2427/10 octombrie 2001 (filele 365 – 369 dosar rejudecare fond), întocmit de Direcția de Sănătate Publică Gorj, din cele 80 de locuri de muncă pentru care s-a făcut determinarea noxelor, se înregistrau depășiri ale nivelului maxim admis la 3 locuri de muncă, depășiri stabilite prin luarea în calcul și a timpilor de expunere în raport cu timpul de lucru.

Referitor la pulberile de steril/cărbune expertul face mențiuni generale. Conform buletinului de analiză nr. 2784/2001 întocmit de Direcția de Sănătate Publică Gorj (filele 360 – 364 dosar rejudecare fond), prin care s-au determinat valori minime, maxime și medii pentru fiecare din cele 75 de locuri de muncă analizate, au fost constatate valori medii ce depășeau valorile maxime admise la 20 dintre locurile de muncă analizate. La o parte din cele 20 locuri de muncă au fost constatate valori minime care se încadrau în valoarea maximă admisă pentru această noxă; pentru o parte din locurile de muncă la care valorile medii se încadrau în limita maximă admisă, valorile maxime măsurate depășeau limita maximă admisă. Rezultă din observarea acestui buletin de analiză că pentru același loc de muncă au fost înregistrate valori diferite, ceea ce duce la concluzia că nu se justifica încadrarea de către recurenta pârâtă, în permanență, în condiții deosebite de muncă a tuturor angajaților care lucrau și lucrează în aceste locuri de muncă (cum solicită intimații reclamanți), nefiind îndeplinită cerința prevăzută de lege ca toți salariații, pe toată durata programului de muncă, să lucreze în condiții deosebite de muncă.

Se mai impune precizarea că susținerea expertului, în sensul că factorii de microclimat aveau valori peste parametri maxim admiși (fila 170 dosar rejudecare fond) nu poate fi reținută; expertul nu a indicat vreun buletin de analiză sau alt document pentru a-și fundamenta susținerea. Pe de altă parte, factorii de microclimat (temperatură, curenți aer, umiditate) nu au fost reținuți ca fiind noxe profesionale, în documentația întocmită pentru obținerea avizului ITM nr. 2033/2001.

în raport de conținutul probatoriului analizat Curtea apreciază că este nefundamentată concluzia expertului în sensul că petenții și-au desfășurat activitatea în permanență în aceleași condiții de muncă, respectiv în condiții deosebite de muncă, situație în care, a opinat expertul, nu se justifică încadrarea diferită a acestora, adică condiții normale de muncă până la 1 ianuarie 2008 și condiții deosebite de muncă după 1 ianuarie 2008.

De altfel, mențiunea din expertiză în sensul că după 1 ianuarie 2008 toți petenții au fost încadrați în condiții deosebite de muncă (fila 196 dosar rejudecare fond) este eronată. Din adeverințele emise de Casa Județeană de Pensii rezultă că și după 1 ianuarie 2008 activitatea desfășurată de unii dintre petenți a fost încadrată în condiții normale de muncă, diferite perioade, cum au confirmat și aceștia prin precizarea de acțiune (Gorun Gheorghe până la 1 iulie 2008; G. G. și A.P. P. pe toată perioada în litigiu; P.T.D. – februarie 2008-iunie 2009; N. D. – până la 1 martie 2008).

Susținerea din acțiune a intimaților reclamanți cum că activitatea unora dintre aceștia s-a încadrat în grupa II de muncă, conform anexei 2 la Ordinul nr. 50/1990, și că ceilalți intimați reclamanți și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții, nu poate fi reținută. Pe de o parte nu a fost indicată cu exactitate activitatea sau locul de muncă din Ordinul nr. 50/1990 la care se referă; pe de altă parte expertul a precizat (fila 191 dosar rejudecare fond) că locurile de muncă ale intimaților reclamanți sau activitățile desfășurate de aceștia nu sunt prevăzute în anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.

Intimații reclamanți au mai invocat, în motivarea acțiunii dedusă judecății, dispozițiile O.G. nr. 137/2008 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de , arătând că alți salariați ai recurentei, care își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă, au fost încadrați în condiții deosebite de muncă.

Prevederile legale menționate nu pot constitui temei pentru menținerea sentinței recurate, față de cele deja expuse mai sus, respectiv că nu există argumente pentru nominalizarea tuturor salariaților recurentei ce își desfășoară activitatea în locuri de muncă ce au fost avizate ca fiind în condiții deosebite de muncă, ca desfășurând în permanență activitatea în condiții deosebite de muncă. Astfel fiind, și întrucât împotriva modului de soluționare a cererii în constatarea nulității actelor adiționale la contractele individuale de muncă nu s-a făcut recurs, se impune concluzia că nominalizarea intimaților reclamanți pe anumite intervale de timp din perioada în litigiu ca fiind salariați ce își desfășurau activitatea în condiții normale de muncă s-a făcut în mod temeinic și legal. în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

(Judecător Paraschiva Belulescu)