C. muncii, art. 270 alin. (1)
Pentru a fi antrenată răspunderea materială, prejudiciul trebuie să fie cert şi real iar întinderea acestuia trebuie să fie determinată pe baza unor indicatori economici concreţi. Pentru a se putea vorbi despre existenţa unui prejudiciu trebuie ca acesta să se reflecte în patrimoniul societăţii cu certitudine, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze într-o sumă de bani.
Decizia civilă nr. 319/M din 9 octombrie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 448/2006 a Tribunalului B. a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta R.N.P., în contradictoriu cu intimatul S.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Pârâtul S.A. este angajatul reclamantei, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă şi actele adiţionale la contractul individual de muncă. Prin decizia nr. 176/13.05.2004 emisă de reclamantă, pârâtul a fost trecut din funcţia de muncitor direct productiv, în funcţia de şef păstrăvărie, în cadrul O.S.F. începând cu data de
13.05.2004. Din acelaşi înscris rezultă că sarcinile de serviciu vor fi transmise prin fişa postului.
Fişa postului cuprinde mai multe sarcini privind gestiunea păstră-văriei dar în ceea ce priveşte sporul în greutate al păstrăvului se prevede că pârâtul „ia toate măsurile ce se impun pentru asigurarea necesarului de icre şi pentru funcţionarea păstrăvăriei la capacitatea proiectată de asigurarea necesarului de puiet pentru repopularea apelor de munte ale judeţului, indicatorii stabiliţi constituind şi condiţia de salarizare pentru păstrăvar”.
Calculul făcut de reclamantă are la bază ofertele transmise de diferite societăţi specializate în hrana păstrăvilor.
Din raportul de expertiză ordonat în cauză rezultă că pârâtul nu a prejudiciat pe reclamantă prin activitatea sa în perioada 30.11.2004 –
04.07.2005.
Din analiza prevederilor art. 270 alin. (1) C. muncii rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond:
a) calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui ce a produs paguba;
b) fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa;
c) prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
d) raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
e) vinovăţia salariatului.
Instanţa mai reţine că celelalte condiţii necesare pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtului nu sunt îndeplinite.
Astfel, reclamanta nu a arătat care este fapta ilicită a pârâtului care să aibă legătură cu munca sa. Din probele administrate şi analizate anterior, instanţa nu a reţinut fapta ilicită în sarcina pârâtului. Ba dimpotrivă, din fişa postului rezultă că pârâtul avea obligaţia de a lua măsurile ce se impun pentru funcţionarea păstrăvăriei la capacitatea proiectată. Din probele administrate rezultă că în perioada 31.11.2004
– 4.07.2005, pârâtul a obţinut un anumit spor de creştere, iar reclamanta nu a dovedit că prejudiciul este cert şi real.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta R.N.P. prin D.S. „R”, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod eronat instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale.
în ceea ce priveşte fapta ilicită a salariatului, aceasta constă în nerespectarea normelor de hrănire a păstrăvului conform atribuţiilor stabilite în fişa postului. Instanţa de fond a reţinut că pe o perioadă de 6 luni pârâtul a obţinut un spor de creştere mai mare decât cel prevăzut în fişa postului, fară a observa că acest criteriu era minim pentru salarizarea păstrăvarului, şi fără a ţine seama de toate sarcinile şi atribuţiile stabilite prin fişa postului pentru gestionarul păstrăvăriei. Criteriul reţinut de instanţă a fost scos din context, excluzând cantitatea de păstrăv inventariată, dar şi consumul de hrană înregistrat la păstrăvărie, hrana gestionată şi administrată păstrăvarului de către recurent.
Referitor la prejudiciul cauzat unităţii instanţa reţine că prejudiciul constituie o modificare negativă a patrimoniului, putându-se realiza prin diminuarea activului ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite.
Prin nerealizarea sporului de creştere dat de producător a avut loc o modificare negativă a patrimoniului, beneficiul nerealizat fiind şi el o componentă a pagubei. Paguba este efectivă şi certă.
în ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acest aspect a fost dovedit, prin aceea că dacă şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu nu s-ar fi produs prejudiciul.
Prin decizia civilă nr. a Curţii de Apel B. a fost respins recursul declarat reţinându-se următoarele:
Problema care se pune în speţa de faţă este aceea a dovedirii, existenţei prejudiciului, pentru a fi antrenată răspunderea materială. Prejudiciul trebuie să fie cert şi real iar întinderea acestuia trebuie să fie determinată pe baza unor indicatori economici concreţi. Pentru a se putea vorbi despre existenţa unui prejudiciu trebuie ca acesta să se reflecte în patrimoniul societăţii cu certitudine, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze într-o sumă de bani. Ori în speţă, se prezumă un potenţial prejudiciu, ca urmare a faptului că intimatul nu a obţinut sporul de creştere scontat, al păstrăvilor din gestiune. Nicio probă ştiinţifică administrată în dosar, nu a putut stabili cu certitudine care trebuia să fie sporul de creştere al păstrăvului în condiţiile factorilor climaterici şi de mediu concreţi.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că prejudiciul nu întruneşte caracterul de prejudiciu cert şi real, şi acest lucru nu poate duce la antrenarea instituţiei răspunderii patrimoniale.
