Deşi în momentul producerii prejudiciului angajata avea calitatea de gestionar „de facto”, împotriva sa nu poate opera prezumţia de vinovăţie a gestionarului, pe care să fie nevoită să o răstoarne, dovada prejudiciului revenind societăţii angajatoare care nu a depus suficiente diligenţe în acordarea gestiunii, dând atribuţii de gestionar unui muncitor necalificat căruia în momentul încheierii contractului nu i s-a întocmit nici fişa postului şi nici nu i s-au prevăzut atribuţiile şi specificul muncii depuse.
Decizia civilă nr. 338/M din 18 octombrie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă 472/2006 a Tribunalului B. a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC ,3-” SRL Predeal în contradictoriu cu pârâta S.A.N.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Pârâta a fost angajata societăţii reclamante pe durată nedeterminată, în calitate de muncitor necalificat, începând cu data de
01.10.2005, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 90164/19.10.2005.
Aceasta îşi desfăşura activitatea în cadrul unităţii C.W. din P., ce aparţine societăţii reclamante şi printre atribuţiile sale de barman -ospătar, pârâta se ocupa şi de introducerea impulsurilor la ruletă, la solicitarea clienţilor, precum şi de încasarea sumelor de bani plătite de aceştia.
în noaptea de 24-25.11.2005, în timp ce-şi desfăşura activitatea la C.W., pârâta, la cererea unor clienţi ai localului a introdus pentru aceştia impulsuri la ruletă, cu convingerea că vor fi achitate ulterior.
Cei doi clienţi nu au achitat impulsurile jucate, producând astfel societăţii reclamante un prejudiciu evaluat de reclamantă la suma de 103.200.000 ROL.
Pârâta i-a anunţat pe patroni în aceeaşi noapte despre neplata impulsurilor de către cei doi clienţi, motiv pentru care societatea reclamantă le-a luat acestora angajamente de plată, în dimineaţa zilei de 25.11.2005.
Pârâta, avea la data producerii prejudiciului calitatea de salariat la unitatea păgubită şi a săvârşit o faptă ilicită, constând în introducerea de impulsuri la ruletă, fără ca acestea să fie mai întâi achitate de clienţi, iar această faptă are legătură cu sa, chiar dacă, „de jure ”, pârâta nu avea calitatea de gestionar.
Fişa postului în care erau enumerate şi atribuţiile de gestionar pe care le avea pârâta, a fost semnată de părţi ulterior datei producerii prejudiciului şi anume data de 2.12.2005, aşa cum rezultă din exemplarul pârâtei şi din confruntarea în faţa instanţei a originalului acestuia cu copia produsă de reclamantă.
Cu toate acestea instanţa reţine că pârâta avea calitatea de gestionar „defacto”. în ceea ce priveşte prejudiciul, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit caracterul real şi cert al acestuia.
Astfel, în condiţiile în care pârâta nu a recunoscut suma solicitată în cauză cu titlu de prejudiciu, reclamanta avea obligaţia să dovedească caracterul real şi cert al sumei.
Din actele depuse de reclamantă la dosar (situaţia încasărilor zilnice şi registrul de casă) nu rezultă care este contravaloarea impulsurilor introduse de pârâtă în noaptea de 24-25.11.2005 şi nici dacă prejudiciul s-a produs direct în patrimoniul societăţii reclamante.
Instanţa nu a dispus în cauză efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, deoarece reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, s-a opus încuviinţării acesteia.
în ceea ce priveşte declaraţia scrisă dată de pârâtă la data de
25.11.2005, instanţa constată că aceasta nu reprezintă un angajament de plată, aşa cum, în mod eronat se susţine, întrucât prin acest act pârâta nu-şi asumă obligaţia de a achita suma cerută de reclamantă, ci menţionează că, dacă aceasta nu va fi achitată de către cei doi clienţi, va fi „nevoită” să o achite ea, ceea ce nu echivalează cu recunoaşterea unei datorii.
Deoarece nu este dovedit în cauză caracterul real şi cert al prejudiciului suferit de reclamantă, instanţa de fond nu a mai analizat celelalte două condiţii ale răspunderii patrimoniale.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta SC „L”. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond nu a analizat cu suficientă atenţie probele depuse la dosar. Astfel din declaraţia dată de către salariată în data de 25.11.2005 rezultă că aceasta a recunoscut că este vorba de aceeaşi suma pe care a indicat-o reclamanta în acţiunea introductivă adică suma de 103.200.000 lei. Un alt înscris care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond este situaţia încasărilor zilnice, întocmită de intimată, din care a reieşit soldul din ziua precedentă. Nu au fost avute în vedere nici declaraţiile olografe pe care le-au dat cei doi jucători care au prejudiciat-o pe recurentă şi care recunosc faptul că nu au plătit impulsurile pe care le-au jucat.
Instanţa de fond a greşit când a respins toate apărările pârâtei şi a cerut ca recurenta să se îndrepte împotriva celor care au jucat la ruletă pentru că aceştia dispun de bunuri personale asupra cărora pot fi urmăriţi. Instanţa de fond trebuia să constate că intimata a produs o pagubă prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, procedând la acordarea de impulsuri pentru jocul de ruletă, unor persoane care nu au achitat contravaloarea acestora. Prin urmare, acţiunea în răspundere patrimonială ar fi trebuit să fie admisibilă şi în consecinţă recursul trebuie admis şi sentinţa primei instanţe modificată în tot, în sensul celor mai sus menţionate.
Prin decizia civilă nr. 338/2006 a Curţii de Apel B. a fost respins recursul, reţinându-se următoarele:
Intimata a fost angajată în cadrul unităţii recurente cu contract de muncă încheiat în data de 19.10.2005, ocupând un post de muncitor necalificat. La momentul încheierii contractului nu s-a întocmit o fişă a postului şi nu s-au prevăzut nicăieri, care sunt atribuţiile intimatei, şi nici specificul muncii depuse de aceasta. Prin urmare, atribuţiile de barman-ospătar au fost date intimatei fără vreo bază legală şi fără ca în prealabil să fie analizate şi îndeplinite condiţiile de acordare a gestiunii către această persoană. Se reţine sub acest aspect culpa angajatorului, care nu a depus suficiente diligenţe în acordarea gestiunii persoanei angajate, dându-i atribuţii de gestionar unui muncitor necalificat. Aşadar, prima instanţă în mod corect a reţinut că intimata avea calitatea de gestionar „ de facto ” la momentul producerii prejudiciului şi a înlăturat înscrisul datat din 2.12.2005 ca fiind un înscris întocmit „pro-causa”. Prin urmare, în cauză nu poate opera prezumţia de vinovăţie a gestionarului, căruia să îi revină sarcina de a răsturna această prezumţie prin probele solicitate şi administrate, motiv pentru care dovada prejudiciului revine reclamantei.
în mod corect prima instanţă a înlăturat înscrisul sub semnătură privată pe care reclamanta îl apreciază ca fiind angajament de plată, întrucât instituţia angajamentului de plată, nu îşi mai găseşte reglementare în noul cod al muncii, iar acest înscris nu poate avea nici valoare de început de dovadă scrisă.
