La începutul sezonului estival 2008, reprezentantul societatii a propus ca gestiunea sa fie tinuta cantitativ valoric si ca programul de calculator a fost întocmit pentru valorificarea gestiunii dupa sistemul cantitativ valoric.
În sezonul estival 2009, s-a mentinut acelasi sistem de tinere a gestiunii cantitativ valorice, fapt ce l-a determinat sa refuze functia de gestionar, ramânând numai pe functia de bucatar sef.
În sezonul estival 2009, s-a mentinut acelasi sistem de tinere a gestiunii cantitativ valorice, fapt ce l-a determinat sa refuze functia de gestionar, ramânând numai pe functia de bucatar sef.
În vederea implementarii noului sistem informatic, la nivelul societatii a avut loc în program de pregatire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiti aflându-se si bucatarul sef, respectiv recurentul pârât. Odata implementat noul sistem de organizare a contabilitati dupa metoda cantitativ-valorica, pârâtul era obligat sa foloseasca acest sistem de evidenta a gestiunii.
Potrivit art.270 din Codul muncii, incident la data producerii prejudiciului, (actual art.254): „salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu lor.
Evaluarea prejudiciului adus angajatorului se face potrivit principiilor si normelor dreptului comun, deci ale codului civil.
Evaluarea prejudiciului adus angajatorului se face potrivit principiilor si normelor dreptului comun, deci ale codului civil.
În dreptul comun, evaluarea se efectueaza în raport cu pretul existent în momentul în care instanta judecatoreasca pronunta hotarârea de stabilire a despagubirilor, având la baza principiul repararii integrale a prejudiciului.
În dreptul comun, evaluarea se efectueaza în raport cu pretul existent în momentul în care instanta judecatoreasca pronunta hotarârea de stabilire a despagubirilor, având la baza principiul repararii integrale a prejudiciului.
Conform O.M.F.P. 1753/2004, pentru pagubele constatate în gestiune raspund persoanele vinovate de producerea lor. Imputarea lor se va face la valoarea de înlocuire.
Art.270 din Codul muncii (actual art.254)
Art.25 din Legea nr.22/1969
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.8192/118/2009 reclamanta S.C. S. România S.R.L. a chemat în judecata pe pârâtul T.F., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtul la plata sumei totale de 43.403,44 lei, cu titlu de despagubiri.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca pârâtul a fost angajatul sau pe postul de bucatar-sef, iar în urma inventarierilor efectuate la gestiunea sa la datele de 07.08.2008 si 12.09.2008, s-a constatat un minus în gestiune de 43.403,44 lei, reprezentând pretul de cumparare al marfurilor, adaosul comercial si T.V.A.
Reclamanta a mai sustinut ca obligatia pârâtului era aceea de a gestiona bunurile încredintate, atât din punct de vedere al conservarii si pastrarii acestora, cât si prin vânzarea în conditii corespunzatoare ca sortiment, calitate si pret. Pentru îndeplinirea acestei obligatii, pârâtul trebuia sa întocmeasca documentele de intrare si iesire a bunurilor si sa tina la zi raportul de gestiune, în caz contrar urmând a fi angajata raspunderea sa patrimoniala .
A mai învederat reclamanta ca pârâtul avea cunostinta de faptul ca evidenta marfurilor în cadrul gestiunii sale se tinea cantitativ-valoric, acest sistem de evidenta fiind implementat si la alte locuri de munca similare din cadrul societatii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 270 alin.1 Codul muncii.
Pe aceasta cale, pârâtul a sustinut ca în perioada 2004-2008 a fost angajat al unitatii reclamante în functia de bucatar-sef cu gestiune, la Restaurantul P., iar în toata aceasta perioada gestiunea restaurantului a fost tinuta global valoric.
La începutul sezonului estival 2008 s-a propus de catre un reprezentant al societatii ca sistemul de evidenta a gestiunii sa fie cel cantitativ valoric, însa fata de opozitia expresa a pârâtului, s-a decis ca acest sistem sa fie aplicat experimental în cursul sezonului 2008, fara a se emite vreo dispozitie în acest sens si fara a se modifica fisa postului.
În aceste conditii, a subliniat pârâtul, inventarierea s-a realizat pentru o gestiune cantitativ-valorica, cu consecinta constatarii unor minusuri la anumite categorii de marfuri, dar si plusuri la alte categorii, fara a se face compensarile corespunzatoare. În plus, daca s-ar fi acordat în mod corect perisabilitatile legale, gestiunea nu ar fi înregistrat lipsuri.
Raportul de expertiza contabila a fost efectuat initial de expert M.D., desemnat pe baza acordului partilor. Fata de modalitatea în care expertul astfel desemnat a raspuns la obiectivele impuse de instanta, precum si la obiectiunile formulate de reclamanta, la termenul din 12.05.2010 a fost încuviintata cererea reclamantei de refacere a raportului de expertiza de catre un alt expert. A fost desemnata astfel, prin tragere la sorti, expert A.V., lucrarea efectuata de aceasta fiind depusa la dosar la data de 03.12.2010 si ulterior completata, ca urmare a obiectiunilor formulate de parti.
Prin sentinta civila nr.1977 din data de 01 aprilie 2011, pronuntata în dosarul civil nr.8192/118/2009, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea formulata de reclamantul SC S. ROMÂNIA SRL – SUCURSALA EFORIE NORD în contradictoriu cu pârâtul T.F.
A obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 13.596,82 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu si la plata la plata catre reclamanta a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut urmatoarele:
Pârâtul a fost angajat al societatii reclamante în functia de bucatar-sef cu gestiune, activitatea sa desfasurându-se la Restaurant P.
Prin cererea de fata, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 43.403,44 lei lei, cu titlu de lipsa în gestiune imputabila pârâtului, acest prejudiciu fiind determinat prin compararea datelor din inventare cu cele din evidentele contabile.
Potrivit art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.
Raspunderea patrimoniala a salariatului reprezinta deci o varietate a raspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raportului juridic de munca. Salariatul are o raspundere individuala exclusiv pentru fapta personala ilicita, aflata în legatura cu munca acestuia, savârsita în culpa, care a produs angajatorului un prejudiciu, existând un raport de cauzalitate între fapta si prejudiciu.
În acceptiunea art. 270 al. 1 Codul muncii, fapta ilicita cauzatoare de prejudicii susceptibila de a atrage raspunderea patrimoniala a salariatului este orice actiune sau inactiune savârsita în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legatura cu atributiile de serviciu ale salariatului astfel cum acestea rezulta din fisa postului normale, legale sau regulament intern.
Elementele raspunderii patrimoniale trebuie dovedite, integral – în conformitate cu art. 287 Codul muncii – , de angajator, care va trebui sa probeze neîndeplinirea de catre salariat a unei obligatii ce-i revenea, vinovatia acestuia în comiterea faptei si prejudiciul produs (care poate consta într-o diminuare a activului sau majorare a pasivului). Prin derogare de la aceste dispozitii legale, în ipoteza raspunderii gestionarului, prin dispozitiile art.25 din Legea nr.22/1969 se instituie o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiunea lor.
Prin gestionar, se întelege potrivit art.1 din acelasi act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau institutie publica ce are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinta sau detinerea chiar temporara, a unui agest economic, autoritate sau institutie publica, indiferent de modul de dobândire si de locul unde se afla bunurile.
În cauza de fata, pârâtul nu a contestat calitatea sa de gestionar, ci a sustinut doar ca evidenta marfurilor din gestiunea sa nu se realiza dupa criteriul cantitativ-valoric, fiind o gestiune global-valorica.
Distinctia dintre cele doua metode de organizare a contabilitatii se regaseste atât în reglementarea din nr. 82/1991, cât si în cuprinsul Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1850/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de întocmire si utilizare a registrelor si formularelor comune pe economie privind activitatea financiara si contabila, în varianta anterioara abrogarii prin Ordinul nr. 3512/2008 si care era î vigoare la data constatarii prejudiciului.
Potrivit art. 18 din Normele metodologice, metoda cantitativ-valorica se poate folosi pentru contabilitatea analitica a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, marfurilor, animalelor si ambalajelor, iar metoda global-valorica se poate utiliza pentru contabilitatea analitica a marfurilor si ambalajelor din unitatile de desfacere cu amanuntul, rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar, echipamentelor de protectie în folosinta, precum si altor categorii de bunuri.
Art.21 stipuleaza ca metoda cantitativ-valorica presupune tinerea evidentei cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecarei gestiuni, iar în – a celei cantitativ-valorice, în timp ce, potrivit art. 23, metoda global-valorica se aplica pentru evidenta marfurilor si ambalajelor aflate în unitatile de desfacere cu amanuntul (magazine, restaurante, bufete etc.), iar contabilitatea analitica a marfurilor si ambalajelor se tine global-valoric, atât la gestiune, cât si în contabilitate.
Pentru determinarea în concret a sistemului de evidenta a marfurilor din gestiune si pentru identificarea eventualului prejudiciu cauzat de pârât, în cauza a fost efectuata o expertiza contabila.
La stabilirea situatiei de fapt, instanta nu va tine seama de concluziile primului raport de expertiza efectuat în cauza de expert M.D., în conditiile în care prin concluziile formulate expertul nu a lamurit aspecte pentru a caror elucidare s-a apelat la efectuarea unei lucrari tehnice. Astfel, expertul nu a determinat în concret metoda de organizare a contabilitatii utilizata de societatea reclamanta în cursul anului 2008, ci a facut trimitere generica la textele legale ce reglementeaza metoda global-valorica, concluzionând în sensul ca aceasta era singura metoda legala aplicabila la nivelul unitatii reclamante. Totodata, expertul nu a tinut seama de minusurile în gestiune stabilite de reclamanta prin cele doua inventare din 07.08.2008 si 12.09.2008, fara a motiva înlaturarea acestor mijloace de proba, retinând în schimb un plus de gestiune de 1.278,85 lei, rezultat din raportarea la o gestiune global-valorica.
Pentru aceste considerente, apreciind ca prin modalitatea în care expertul a analizat întreg materialul probator, lucrarea efectuata nu se caracterizeaza prin acuratetea specifica unei expertize tehnice, instanta va înlatura concluziile raportului de expertiza întocmit de expert M.D., urmând a avea în vedere concluziile lucrarii întocmite de expert A.V.
Dupa cum s-a retinut prin acest raport de expertiza, la nivelul S.C. S. România S.A., gestiunea a fost tinuta initial dupa metoda global-valorica. Prin Hotarârea nr. 1/28.03.2008 a Consiliului de Administratie al societatii, depusa la dosar, s-a aprobat însa efectuarea unor lucrari de investitii pentru implementarea gestiunii informatizate la nivelul sucursalelor, printre acestea aflându-se si Sucursala Eforie Nord, unde era angajat pârâtul.
În consecinta, odata cu punerea în functiune a programelor informatice, în cadrul acestor sucursale s-a procedat la organizarea contabilitatii dupa metoda cantitativ-valorica, modificarea intervenita reflectându-se în primul rând în modalitatea de întocmire a notelor de receptie, prin înregistrarea marfurilor la pret de intrare, iar nu la pret de vânzare.
Împrejurarea ca la Restaurant P. – locul de munca al pârâtului, a intervenit în concret o atare modificare în sistemul de evidenta a gestiunii, rezulta si din procesul-verbal de punere în functiune a sistemelor de gestiune restaurant, din data de 03.06.2008. Dupa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar de catre reclamanta, în vederea implementarii noului sistem informatic, la nivelul unitatii a avut loc un program de pregatire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiti aflându-se si bucatarul-sef.
Prin urmare, a existat un act decizional aprobat la nivelul Consiliului de Administratie prin care s-a decis schimbarea metodei de organizare a contabilitatii, noua metoda, cea cantitativ valorica, fiind aplicata si în cadrul unitatii la care reclamantul era angajat. Dupa cum a subliniat expertul contabil, modificarea politicii economice a societatii reclamante începând cu data de 01.06.2008 nu poate fi considerata ca fiind intervenita dupa începerea exercitiului financiar, tocmai în considerarea caracterului sezonier al activitatii desfasurate de societate.
Totodata, trebuie subliniat ca pentru a proceda la o asemenea schimbare a politicilor contabile, angajatorului nu îi era necesar acordul vreunuia dintre salariatii cu atributii legate de gestionarea bunurilor societatii, fiind suficient ca acesti angajati sa fie informati cu privire la noua procedura. Or, prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit nu doar informarea angajatilor, ci si instruirea acestora în accesarea noului program informatic.
Pe de alta parte, prin apararile formulate pârâtul nu a sustinut neinformarea sa cu privire la aplicarea sistemului cantitativ-valoric, ci a pretins doar ca aplicarea acestuia s-a realizat în lipsa unei decizii a organelor de conducere ale S.C. S. România S.A. si în conditiile în care nu era obiectiv posibila aplicarea acestei metode de tinere a gestiunii. Chiar în cuprinsul notei explicative întocmite de catre pârât cu prilejul celor doua inventare efectuate de societate, apararea sa se concentreaza asupra imposibilitatii de tinere a gestiunii pe sistem cantitativ-valoric, fara a justifica în vreun fel lipsurile în gestiune ce i-au fost imputate.
Prin urmare, din analiza probelor administrate, instanta retine ca în baza Hotarârii nr. 1/28.03.2008 a Consiliului de Administratie al societatii reclamante, în cadrul Restaurantului P. s-a implementat un sistem informatic de organizare a contabilitatii potrivit metodei cantitativ-valorice. Pârâtul si-a continuat activitatea în functia de bucatar-sef cu atributii de gestionar si dupa punerea în aplicare a noului sistem, desi în conditiile în care nu era de acord cu noile sale atributii ar fi putut sa solicite încetarea raporturilor de munca. În consecinta, în temeiul art. 270 Codul muncii, pârâtul este responsabil pentru prejudiciul cauza societatii prin lipsurile în gestiune înregistrate.
Prin raportul de expertiza contabila întocmit de expert A.V a fost stabilita valoarea lipsurilor în gestiune ca fiind de 11.425,90 lei, la care s-a adaugat TVA de 19%, rezultând în final un prejudiciu de 13.596,82 lei.
În ce priveste însa imputarea în sarcina pârâtului si a adaosului comercial aferent lipsei efective din gestiune, experta a retinut ca potrivit OMFP nr. 1753/2004, imputarea lipsei în gestiune se face la valoarea de înlocuire, aceasta incluzând costul de achizitie al bunului la data constatarii pagubei, cuprins din pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile. Or, adaosul comercial reprezinta un al societatilor comerciale a carui valoare se determina ca diferenta dintre pretul de vânzare al marfii catre consumatorul final si pretul de achizitionare.
Prin urmare, fiind un venit pe care societatea îl obtine ca urmare a vânzarii marfii catre consumatorul final, deci un venit eventual, adaosul comercial nu poate fi imputat gestionarului, în conditiile în care potrivit regulilor de drept comun în materie de raspundere civila, trebuie reparat numai prejudiciul cert, atât ca existenta, cât si ca posibilitate de cuantificare.
Pentru motivele expuse, instanta apreciaza ca pârâtului îi revine obligatia de plata catre reclamanta a sumei totale de 13.596,82 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în patrimoniul societatii prin lipsa în gestiune cauzata pe durata derularii raporturilor de munca.
În masura admiterii actiunii, în temeiul art. 274 Cod procedura civila pârâtul a fost obligat si la plata catre reclamanta a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata-onorariu expert.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta S.C. ”S. România” SRL – Sucursala Eforie Nord, criticând-o sub urmatoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecata a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 43.403,44 lei, reprezentând minus în gestiune.
A preciza ca minusul în gestiune reprezinta pretul de cumparare al marfurilor, adaosul comercial si TVA-ul, minusul fiind stabilit dupa întocmirea situatiei comparative (evidenta tinându-se cantitativ valoric), acordarea perisabilitatilor si efectuarea compensarilor legale.
Concluziile instantei si motivarea acesteia cu care nu este de acord, si pe care le critica se refera la stabilirea cuantumului prejudiciului, solicitând atragerea raspunderii pârâtului pentru 43.403,44 lei, instanta obligându-l la plata sumei de 13.596,82 lei.
Instanta si-a însusit punctul de vedere al expertului A.V. care învedereaza faptul ca potrivit Normelor aprobate prin O.M.F.P. nr.1753/2004, imputarea lipsei în gestiune se face la valoarea de înlocuire, aceasta incluzând costul de achizitie al bunului la data constatarii pagubei, la care se adauga taxele nerecuperabile.
Ordin enuntat de instanta numai partial dar si asa neaprofundat finalmente.
Pentru edificarea instantei de recurs citeaza prevederea din Normele privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si pasiv pct.50 alin.3 aprobat prin O.M.F.P. nr.1753/22.11.2004, astfel:
„Prin valoarea de înlocuire, se întelege costul de achizitie al unui bun cu caracteristici si grad de uzura similare celui lipsa în gestiune la data constatarii pagubei, care va cuprinde pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv”.
Recursul pârâtei referitor la cuantumul sumei de 43.403,44 lei pentru care trebuie atrasa raspunderea materiala a lui T.F. este impus si de prevederile art.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal care precizeaza ca: „În materie fiscala dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozitiile Codului Fiscal” coroborate acestea si cu prevederile art.14 din Legea nr.82/1991 al Contabilitatii.
Reluând si precizarile din normele aprobate prin O.M.F.P. nr.1753/2004 constata ca toate cheltuielile ce trebuie luate în considerare la calculul valorii de înlocuire a marfii sunt cheltuieli nerecuperabile si urmeaza a fi retinute în sarcina pârâtului.
Totalizând sumele care nu au fost luate în calcul de instanta de fond de 29806,62 lei (17.824,56 lei + 11982,06 lei) si dovedind ca acestea reprezinta cheltuieli nerecuperabile solicita obligarea pârâtului si la plata sumei de 29806,62 lei.
Împotriva aceleasi hotarâri a declarat recurs si pârâtul T.F., criticând-o sub urmatoarele aspecte:
Hotarârea instantei de fond este netemeinica si nelegala, contrara probelor administrate în cauza si prevederilor legale aplicabile în materie.
Astfel, potrivit prevederilor cuprinse în O.M.F.P. nr.1752/2005, fiecare societate comerciala trebuie sa stabileasca si sa respecte politici contabile pentru operatiunile derulate. Modificarea politicilor contabile este permisa numai daca acest lucru este cerut de lege sau are ca rezultat informatii mai relevante ori mai credibile referitoare la operatiunile entitatii.
Este adevarat ca la începutul anului 2008 reclamanta a intentionat sa modifice politicile sale contabile, în sensul de a nu renunta la sistemul global valoric si a se trece la cel cantitativ valoric, însa nu a materializat aceasta intentie.
Astfel, ambele rapoarte de expertiza contabila efectuate în cauza au retinut ca reclamanta nu a prezentat vreo hotarâre ori decizie a Consiliului de Administratie privind schimbarea politicii economice în anul 2008 sau pe parcursul acestui an.
Pe de alta parte, nu s-a prezentat nici un document din care sa rezulte ca s-ar fi efectuat instruirea personalului implicat pentru a se trece de la metoda de evidenta global valorica la cea cantitativ valorica.
Fisa postului pârâtului, depusa la dosar, evidentiaza numai atributii de evidenta a stocurilor conform metodei global valorice, iar nu a celei cantitativ valorice.
Singurul document prezentat expertului A.V. îl constituie procesul verbal datat 03 iunie 2008 privind punerea în functiune a „sistemelor de gestiune restaurant”, care nu este de natura a demonstra ca reclamanta a modificat politica sa contabila în sensul trecerii la sistemul de evidenta cantitativ valorica, iar deosebit de relevant îl constituie aspectul ca eventuala trecere la sistemul de evidenta contabila cantitativ valorica nu a fost adusa la cunostinta pârâtului.
În conditiile în care pârâtul nu a cunoscut ca evidenta contabila trebuie tinuta în sistem cantitativ valoric, acesta a continuat sa întocmeasca documente specifice evidentei global valorice.
Pentru a fi antrenata raspunderea materiala a pârâtului trebuie sa se dovedeasca existenta culpei acestuia în producerea unui eventual prejudiciu; ori în cauza nu s-a facut dovada existentei vinovatiei pârâtului în netinerea evidentei gestiunii sale în sistem cantitativ valoric.
Cunoscând ca evidenta gestiunii sale este tinuta în sistem global valoric, pârâtul nu s-a îngrijit sa evidentieze consumul pe fiecare produs folosit în restaurant.
Solicita totodata sa se constate ca în raport de sistemul global valoric, ambele expertize efectuate în cauza au stabilit un plus la inventarul pe anul 2008 în suma de 1.735,40 lei.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, curtea a respins recursurile ca nefondate pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamantului:
La nivelul Consiliului de Administratie al pârâtei a existat un act decizional prin care s-a hotarât schimbarea metodei de organizare a contabilitatii, noua metoda cantitativ-valorica fiind aplicata si în cadrul unitatii în care pârâtul este angajat.
Astfel, prin Hotarârea nr.1/28.03.2008 a Consiliului de Administratie al societatii s-a hotarât implementarea unui sistem informatic de organizare a contabilitatii potrivit metodei cantitativ valorice.
De altfel, chiar prin întâmpinarea formulata pârâtul a aratat ca la începutul sezonului estival 2008, reprezentantul societatii a propus ca gestiunea sa fie tinuta cantitativ valoric si ca programul de calculator a fost întocmit pentru valorificarea gestiunii dupa sistemul cantitativ valoric.
Prin urmare, sustinerile pârâtului ca nu ar fi existat o decizie a Consiliului de Administratie pentru introducerea acestui sistem de tinere a gestiunii si ca nu ar fi avut cunostinta de introducerea acestui sistem sunt nefondate.
În vederea implementarii noului sistem informatic, la nivelul societatii a avut loc în program de pregatire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiti aflându-se si bucatarul sef, respectiv recurentul pârât, astfel cum rezulta din înscrisurile existente la dosarul de fond.
Împrejurarea ca la Restaurantul „P” – locul de munca al pârâtului a intervenit în concret modificarea sistemului de evidenta a gestiunii rezulta si din procesul verbal de punere în functiune a sistemelor de gestiune restaurant din data de 03.06.2008.
Din fisa postului pârâtului nu rezulta faptul ca acesta trebuia sa tina evidenta gestiunii dupa metoda global-valorica, astfel cum sustine prin cererea de recurs.
Odata implementat noul sistem de organizare a contabilitati dupa metoda cantitativ-valorica, pârâtul era obligat sa foloseasca acest sistem de evidenta a gestiunii.
Din raportul de expertiza contabila efectuat în cauza de expert contabil A.V. rezulta ca valoarea lipsurilor în gestiune este de 11.425,90 lei la care se adauga TVA 19% rezultând suma de 13.596,82 lei.
În mod corect prima instanta nu a luat în considerare raportul de expertiza contabila efectuat de expert contabil M.D., prin care concluzioneaza ca a existat un plus în gestiune si ca nu exista un prejudiciu creat de pârât, întrucât acest expert a tinut cont de metoda global-valorica de tinere a gestiunii care a fost folosita initial si nu de metoda cantitativ valorica implementata ulterior si pe care pârâtul trebuia sa o aplice.
De asemenea, plusul la inventar de 1.735,40 lei a rezultat la o gestiune global-valorica si nu cantitativ valorica, astfel încât nu poate fi luat în considerare.
Cu privire la recursul pârâtei:
Prima instanta a facut o corecta interpretare a dispozitiilor legale incidente în cauza.
Potrivit art.270 din Codul muncii, incident la data producerii prejudiciului, (actual art.254): „salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.
Conform O.M.F.P. 1753/2004 pentru pagubele constatate în gestiune raspund persoanele vinovate de producerea lor.
Imputarea lor se va face la valoarea de înlocuire.
Prin valoarea de înlocuire se întelege costul de achizitie al unui bun cu caracteristici si grad de uzura similare celui lipsa în gestiune la data constatarii pagubei care va cuprinde pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport, aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.
Adaosul comercial reprezinta un venit al societatii comerciale, a carui marime se determina ca diferenta dintre pretul de vânzare al marfii catre consumatorul final si pretul de achizitionare a bunului respectiv.
Fiind un venit pe care societatea îl obtine ca urmare a vânzarii marfii catre consumatorul final deci un venit eventual, adaosul comercial nu poate fi imputat gestionarului.
În ceea ce priveste celelalte cheltuieli nerecuperabile, acestea nu au fost identificate de catre expert, iar recurenta nu a depus înscrisuri pentru dovedirea lor, ori prejudiciul trebuie sa fie cert, stabilit pe baza unor date economice concrete, simplul calcul aritmetic depus de recurenta nefiind suficient.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.312 Cod procedura civila, curtea a respins recursurile ca nefondate.
