Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1756din 18 mai 2011
Prin sentinţa civilă nr 4646 din 27 septembrie 2010pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D.P.C. SRL împotriva pârâtului B.G.R., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 29.965,90 lei, reprezentând prejudiciu patrimonial.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că de la data de 07.09.2006 şi până la data de
23.01.2009 pârâtul a fost angajat cu contract individual de muncă în calitate de şofer, încetând raporturile de muncă în temeiul art. 65 alin(1) din Codul muncii.
Faţă de dispoziţiile art. 270 alin.1 şi art.271 alin. 1 din Codul muncii , s-a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile pentru a atrage răspunderea materială a angajatului, şi anume reclamanta nu a putut face dovada prejudiciului suferit nici chiar după ce instanţa i-a pus în vedere să facă acest lucru. Depunerea la dosarul cauzei a unor avize de însoţire a mărfii nu pot face dovada unui prejudiciu real suferit în patrimoniul reclamantei.
în privinţa vinovăţiei pârâtului instanţa a reţinut că nu a fost dovedită de către reclamantă nefiind prezentate de către acesta acte care să dovedească culpa pârâtului.
Prin urmare, nefiind întrunite toate condiţiile pentru a putea fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului, instanţa a respins cererea reclamantei ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC D.P.C. SRL solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii.
în motivarea recursului, s-a arătat că sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, având în vedere că există calitatea de angajat, fapta ilicită există deoarece marfa a fost încărcată dar nu a ajuns la destinaţie, astfel creându-se angajatorului un prejudiciu evaluabil în bani, vinovăţia pârâtului fiind efectivă.
Motivarea respingerii prin faptul că nu ar exista un prejudiciu sau nu s-ar putea dovedi existenţa lui, ar conduce la exonerarea răspunderii celui în cauză este nereală şi neîntemeiată deoarece prejudiciul în cauză este cert şi real evaluabil în bani – 29.965,90 lei, suma rezultată din contravaloarea mărfii care nu a ajuns la destinaţie.
Arată că invocarea faptului că reclamanta nu a putut face dovada unui prejudiciu real suferit este netemeinică, deoarece la dosarul cauzei au fost depuse avizele de însoţire a mărfii semnate de către conducătorul auto la încărcarea mărfii, însă aceasta nu a fost confirmată prin semnătura gestionarului de primirea mărfii, fiind confirmată deci culpa pârâtului.
PârâtulB.G.R. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs care se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Aceste condiţii trebuie analizate de instanţa de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziţiei de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 287 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială a salariaţilor în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puţin uneia dintre aceste condiţii.
în speţă, din copiile avizelor de însoţire a mărfii depuse la dosar reiese că acestea au fost întocmite în perioada martie – noiembrie 2007pentru a însoţi transporturi de marfă în valoare totală de 29.965,60, între sediul societăţii şi punctul de lucru din Jibou.
însă, Curtea reţine că în lipsa unor date concrete care să ateste împrejurarea că pârâtul, în calitate de angajat ca şi conducător auto al reclamantei, nu a predat la destinaţie mărfurile pe care le-a transportat, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu în patrimoniul societăţii, iar simpla prezentare a unor avize de însoţire a mărfii nesemnate de către primitor, nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului.
Reclamanta pretinde că ar fi fost prejudiciată prin faptul că pârâtul a sustras mărfurile pe care le-a transportat, însă Curtea apreciază că doar invocarea nesemnării avizelor de către primitor, ca unic temei al vinovăţiei salariatului în producerea pagubei, nu este suficientă şi practic nu dovedeşte faptul sustragerii acestor bunuri şi nici existenţa unui prejudiciu creat societăţii.
Aşa fiind, declanşarea răspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situaţia în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului.
Contrar susţinerilor recurentei, se constată că pârâtul nu a avut calitatea de gestionar, întrucât aşa cum reiese din carnetul de muncă depus la dosar, acesta a fost angajat în cadrul societăţii în calitate de conducător auto, iar la dosarul cauzei nu a fost nepusă o fişă a postului din care să reiasă că pârâtul ar fi avut atribuţii specifice gestionarului potrivit Legii nr. 22/1969, însă chiar şi în cazul unei gestiuni, pentru a opera prezumţia relativă de culpă, angajatorul are sarcina de a dovedi în mod legal existenţa prejudiciului în legătură cu munca prestată de salariat.
Pentru aceste considerente, reţinând că recurenta-reclamantă, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru care societatea a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel ca o va menţine ca atare, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. (Judecător Sergiu Cătălin Boboş)
