Potrivit art. 105 alin. 1 Codul muncii, când paguba a fost cauzată de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei.
în speţă, producerea prejudiciului în patrimoniului unităţii intimate s-a datorat neglijenţei mai multor persoane în gestionarea mărfurilor.
De aceea, instanţele au procedat greşit reţinând răspunderea materială a unei singure persoane, neaplicând regulile răspunderii conjuncte, cu consecinţa diminuării sumei stabilite în sarcina recurentei prin decizia de imputare.
Prin sentinţa civilă nr. 3.389/1997, Judecătoria Sectorului 1 Bucureştii respins contestaţia formulată de S.P.I. împotriva deciziei de imputare nr. 440/ 15.11.1993, în contradictoriu cu pârâta S.C. “I”-S.A., cu motivarea că decizia de imputare a fost emisă cu respectarea formelor prevăzute de lege.
Apelul formulat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2.669/20.11.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că între apelanta şi fosta gestionară s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a gestiunii lala data de 23.02.1993. în baza acestui act, apelanta a devenit gestionar de fapt, deoarece, deşi nu s-a efectuat inventarierea, a primit, a păstrat şi a eliberat bunuri din gestiunea magazinului după încheierea procesului-verbal din 23.02.1993.
Având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 22/1969 se referă şi la persoanele care primesc, păstrează şi eliberează mărfuri, în fapt, fără îndeplinirea actelor prevăzute de lege, apelanta, fără a avea calitatea de gestionar, răspunde integral pentru acoperirea lipsurilor din gestiune, conform art. 102-105 Codu mucii.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta-contestatoare, solicitand casarea hotararii, in baza art. 304 pct. 10 si 11 Cod procedura civila.
S-a aratat, în susţinerea motivelor de casare, că instanţa a ignorat concluziile ambelor expertize care au fost efectuate în cauză şi care au dovedit nelegalitatea procesului-verbal de inventariere, ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare atacate, iar lipsa documentului legal, apt de a face dovada predării efective a mărfurilor către reclamantă are drept consecinţă neîntrunirea elementelor răspunderii materiale şi nelegalitatea deciziei contestate.
De asemenea, instanţa a apreciat eronat probele administrate în cauză şi, în mod greşit, au fost înlăturate consecinţele răspunderii materiale conjuncte, deoarece pentru prejudiciul creat intimatei este răspunzătoare şi gestionara de drept, nu numai contestatoarea, în calitate de „gestionar de fapt”.
Critica formulată, din punct de vedere al dispoziţiilor art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, este neîntemeiată, pentru că, în baza acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Or, în speţă, instanţa s-a pronunţat cu privire la concluziile expertizelor şi a constatat implicit nelegalitatea procesului-verbal de predare-primire a gestiunii. Sub acest aspect, instanţa a precizat că răspunderea apelantei este angajată în baza art. 102 Codul muncii, ca urmare a împrejurării că reclamanta a predat marfa şi a îndeplinit atribuţiile gestionarului, fiind un „gestionar de fapt”.
Cealaltă critică formulată, bazată pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, este întemeiată şi va atrage casarea deciziei tribunalului.
Astfel, din expertiza efectuată în cauză, în faza apelului, rezultă că prejudiciul în valoare de 2.026.716 lei s-a datorat neglijenţei în gestionarea mărfurilor, iar această pagubă trebuie imputată atât gestionarei de drept, numita B.T. – care nu a predat gestiunea în baza unui act legal, care să ateste descărcarea de gestiune -, cât şi „gestionarei de fapt”, şi anume, recurentei S.P. – care a preluat gestiunea fără efectuarea inventarului, în baza unui act nul, ca document de predare-primire a gestiunii.
Faţă de conţinutul expertizei efectuate, instanţa trebuia să constate existenţa unei răspunderi conjuncte, deoarece recurenta nu este singura vinovată de producerea prejudiciului.
Atât gestionara de fapt, cât cea de drept sunt vinovate în aceeaşi măsură, pentru necunoaşterea legislaţiei în domeniul gestionării bunurilor şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
In consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. 1 Codul muncii, contestaţia împotriva deciziei de imputare trebuia admisă şi redusă la jumătate suma stabilită în sarcina recurentei, ca fiind datorată pentru prejudiciul creat intimatei.
Reţinându-se că instanţele au stabilit o situaţie de fapt în mod eronat, recursul a fost admis şi, rejudecându-se apelul, prin admiterea acestuia, a fost schimbată sentinţa judecătoriei, în sensul admiterii parţiale a deciziei de imputare nr. 440/ 05.11.1993 şi menţinerii efectelor acesteia în limita sumei de 1.013.350 lei. (Judecator Adina Nicolae)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 1.707/1999)
