Contestatorul D.G. a solicitat anularea deciziei de imputare din 26 septembrie 2002, emisă de intimata SC „R” SA Constanta, pentru suma de 193.317.790 lei, reprezentând parte din contravaloarea cantităţii de 143,118 tone fier vechi, considerată lipsă în gestiune de către membrii actualului Consiliu de Administraţie al societăţii. în motivare, a susţinut că, prin decizia din 26.09.2002, i s-a imputat suma de 193.317.790 lei, reprezentând parte din contravaloarea cantităţii de 143,118 tone fier vechi, considerată lipsă în gestiune, deşi, în calitate de director general în cadrul societăţii, nu avea atribuţii de gestiune, care să angajeze răspunderea sa materială.
Prin sentinţa civilă nr. 19/2003, admiţând excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia formulată de D.G.
Curtea de Apel Constanţa, a admis recursurile, a casat sentinţa cu reţinere pentru judecata în fond a pricinii. Astfel, instanţa trebuia să pună în discuţie inadmisibilitatea răspunderii pe calea dreptului muncii şi nu inadmisibilitatea contestaţiei, întrucât decizia de imputaţie a fost emisă de intimată, constituind în condiţiile legii titlu executoriu. Deşi contestatorul nu răspunde în temeiul dreptului muncii, ci în condiţiile mandatului comercial, decizia de imputaţie poate fi pusă în şi partea ar fi lipsită de dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, care prevede că decizia de imputare emisă de angajator poate fi contestată de salariat în termen de 30 de zile de la comunicare.
Judecând în fond contestaţia după casare, curtea a reţinut că D.G. a avut funcţia de director general şi administrator în cadrul SC „R” SA Constanţa. în această calitate nu avea atribuţii de gestiune de natura celor prevăzute de Legea nr. 22/1969, ci numai pe cele prevăzute de Legea nr. 82/1991 (art. 8 alin. 2) şi anume de a dispune inventarieri anuale pentru activele şi pasivele societăţii. Contestatorul şi-a îndeplinit aceste atribuţii, fapt dovedit cu decizia nr. 134/29.11.2000 şi decizia nr. 162/3.12.2001, prin care s-au stabilit obiectivele de inventariat şi compunerea comisiei de inventariere. în art. 11 alin. 2 din Legea nr. 82/1991 se prevede că societăţile îşi organizează şi conduce contabilitatea, de regulă, prin compartimente distincte, conduse de director economic, contabil-şef sau altă persoană împuternicită.
Concluzia legală care se desprinde din coroborarea textelor de lege mai sus arătate este aceea că directorul general poate răspunde material pentru organizarea inventarierii, natura răspunderii fiind însă civilă, de drept comun, derivând din calitatea de administrator, şi nu materială, de dreptul muncii.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 425/C din 16 aprilie 2003
