Răspunderea materială este personală şi nu solidară, pentru pagubele produse de salariaţi în legătură cu munca lor


Contestatorii I.M. şi N.C. au solicitat să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 1 emisă la 31.05.2002 de SC ,A-C.” SA Nalbant, judeţul Tulcea, pentru suma de 822.687.497 lei, reprezentând clienţi şi debitori prescrişi, precum şi furnizori achitaţi în plus.

Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1565/2002, a admis excepţia de necompetenţă materială, ridicată de contestator şi, în temeiul art. 158 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 41 din Legea nr. 94/1991, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Colegiului Jurisdicţional de pe lângă Curtea de Conturi Tulcea, care a constatat necompetenţă în soluţionarea contestaţiei şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Tulcea.

Prin sentinţa civilă nr. 624/2003, Tribunalul Tulcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a persoanei care a emis decizia şi a admis acţiunea formulată de I.M. şi N.C., dispunând anularea deciziei de imputare nr. 1/2002.

Curtea de Apel Constanţa a admis recursul, a casat sentinţa tribunalului şi a reţinut cauza pentru judecarea pe fond. în fond, după casare, s-a depus o adresă de la Camera de muncă din care rezultă că I.M. avea calitatea de administrator al societăţii, neavând calitatea de angajat în perioada decembrie 1999-ianuarie 2002. Din procesul verbal din 15 aprilie 2002, depus în recurs, rezultă că directorul societăţii a fost împuternicit să procedeze la „acţionarea în judecată a persoanelor vinovate de prejudicierea societăţii …, privind răspunderea materială”. Deci, directorul general trebuie să acţioneze în judecată, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, respectiv să propună Adunării Generale, care trebuia să se pronunţe asupra gestiunii administratorului. Chiar dacă se reţine că decizia de imputaţie a fost emisă de persoana competentă, administratorul fiind împuternicit de Adunarea Generală să emită decizia de imputaţie pentru prejudiciul creat, decizia de imputaţie este nelegală, întrucât între cei doi contestatari nu poate opera răspunderea materială solidară.

Conform art. 102 din Codul muncii, angajaţii răspund pentru pagubele produse unităţii din vina şi în legătură cu lor. Răspunderea materială implică întrunirea mai multor condiţii cumulative: calitatea de angajat, fapta ilicită şi personală a angajatului comisă în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat unităţii, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia angajatului.

Potrivit art. 105 din Codul muncii, când paguba a fost cauzată de mai multe persoane, răspunderea fiecăreia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la provocarea ei. în aplicarea acestei prevederi legale, organul emitent are obligaţia să determine gradul de vinovăţie a fiecărei persoane care a contribuit la producerea pagubei, precizând apoi suma imputată, ceea ce în cauză nu s-a făcut, decizia de imputaţie fiind nulă sub acest aspect.

Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 884/C din 2003