Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. …, reclamanta … a chemat în judecată pe pârâta …, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 50.523,22 lei reprezentând lipsă în gestiune, respectiv prejudiciu cauzat unităţii din vina şi în legătură cu sa, prin îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor de serviciu asumate. De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este o asociaţie fără scop lucrativ, înfiinţată în temeiul Legii nr. 21/1924 şi a Legii nr. 122/1996, având ca scop întrajutorarea materială a membrilor săi prin acordarea de împrumuturi cu o dobândă care se reîntoarce la fondul social al membrilor după suportarea cheltuielilor statutare. Asociaţia are patrimoniu propriu, iar evidenţa contabilă este condusă în regim propriu de persoane angajate pe bază de contract individual de muncă cu atribuţii prevăzute în fişa postului. În urma unui control financiar intern efectuat, finalizat prin nota de constatare nr. …, s-a constatat că pârâta a încălcat atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului şi a cauzat un prejudiciu în valoare de 50.523,22 lei reprezentând lipsă în gestiune.
Mai susţine reclamanta că potrivit art. 270 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Or, precizează reclamanta că pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei sunt îndeplinite condiţiile cumulative, respectiv calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, fapta ilicită a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, vinovăţia salariatului. Astfel, în perioada 1.03.1996 – 29.10.2008 pârâta a avut calitatea de salariat pe bază de contract individual de muncă, fiind angajată iniţial pe postul de contabil, iar începând cu data de 01.06.2004 pe postul de casier. Modificarea contractului individual de muncă a fost înregistrată la I.T.M. Iaşi conform actului adiţional nr. …., iar atribuţiile de serviciu au fost stabilite prin fişa postului semnată de către salariată. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 29.10.2008, în temeiul disp. art. 79 Codul muncii, ca urmare a demisiei pârâtei.
În ceea ce priveşte fapta ilicită a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, susţine reclamanta că pârâta a întocmit fictiv un număr de 32 contracte de împrumut la un număr de 19 persoane (aceeaşi persoană având şi câte 2 contracte), valoarea împrumuturilor acordate fiind de 47.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată în sumă de 8.747,22 lei, totalizând 56.147,22 lei. Aceste contracte s-au derulat prin casieria unităţii în mod nelegal prin încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 şi ale Legii nr. 22/1969. Astfel, cererile de înscriere nu au trei luni de la înregistrare pentru a putea beneficia de împrumut, cererile de acordare împrumut nu sunt aprobate de Consiliul Director, contractele de împrumut nu au semnătura preşedintelui …, un număr de 9 contracte de împrumut au ca unic garant pe pârâtă. De asemenea, s-au acordat împrumuturi fără a se ţine cont de perioada de 3 luni de la data achitării împrumutului precedent, s-au ordonanţat în registrul de casă documente fără aprobarea persoanelor competente în ceea ce priveşte întocmirea şi aprobarea dispoziţiilor de plată, la întocmirea contractelor de împrumut nu s-a solicitat contractantului adeverinţă de garant din partea a cel puţin 2 persoane, s-au efectuat operaţiuni contabile în fişele analitice reprezentând sume transferate de la o persoană la alta fără nici un document justificativ. Reclamanta mai învederează faptul că pârâta nu a urmărit modul de recuperare a acestor debite, nu a adus la cunoştinţa Consiliului Director sau a preşedintelui despre existenţa acestor debite neîncasate, deşi avea această obligaţie stabilită conform atribuţiilor din fişa postului.
Reclamanta mai susţine faptul că persoanele înscrise ca titulare ale acestor contracte de împrumut şi ca beneficiare a împrumuturilor înscrise au fost convocate în scris cu scrisoare cu confirmare de primire la adresele specificate în contracte pentru a se prezenta la unitate în scopul clarificării sincerităţii acestor contracte inclusiv a sumelor ce le au de achitat. Or, nici una dintre aceste persoane nu s-a prezentat la unitate şi, mai mult, pentru 12 dintre acestea s-a menţionat pe plic „adresa necunoscută, incorectă sau lipsă de la domiciliu”. În consecinţă, rezultă caracterul fictiv al contractelor de a căror sume a beneficiat persoana care le-a întocmit, respectiv pârâta.
Conform notei de constatare, cele 32 contracte de împrumut întocmite fictiv pentru împrumuturile înscrise acordate/încasate totalizează o diferenţă în minus ce constituie lipsa în gestiune în sumă de 47.400 lei. La această sumă se adaugă dobânda aferentă de 8747,22 lei, astfel încât suma totală este de 56.147,22 lei. Din paguba constatată ca fiind lipsă în gestiune, până la data de 30.10.2008 s-a recuperat de la pârâtă suma de 6.624 lei, rezultând o pagubă de recuperat in suma de 50.523,22 lei, din care 43.124 lei contravaloare împrumut şi 7.309,22 lei dobânzi aferente. Or, pentru această sumă răspunderea revine exclusiv pârâtei, aceasta fiind cea care a întocmit contractele de împrumut, le-a ordonanţat în registrul de casă şi a eliberat/încasat sumele prevăzute în aceste contracte. Mai mult, pasivitatea persoanelor înscrise în contracte care au fost convocate conduce la concluzia că sumele prevăzute au fost încasate direct de către pârâtă. De altfel, un argument în plus îl constituie angajamentul de plata din 3.12.2008 prin care pârâta s-a obligat să se ocupe de încasarea împrumuturilor acordate unui număr de 11 persoane (care fac parte din familie sau sunt rude apropiate). Prin angajamentul de plată semnat, pârâta a consimţit la achitarea unor împrumuturi acordate şi neachitate, iar acest înscris constituie un act de recunoaştere pe baza căruia se poate angaja răspunderea patrimonială.
În ceea ce priveşte prejudiciul, reclamanta susţine că prin nota de constatare întocmită în urma controlului financiar intern s-a constatat că unitatea a fost prejudiciată cu suma de 50.523,22 lei. Valoarea prejudiciului cuprinde atât prejudiciul efectiv (împrumutul), cât şi beneficiul nerealizat (dobânda). De asemenea, prejudiciul este real (determinat pe baza unor analize economice concrete), cert, cauzat direct unităţii şi material, iar evaluarea acestuia s-a făcut pe baza actelor primare existente la unitate.
Referitor la raportul de cauzalitate, reclamanta arată că în speţă există o legătură cauzală directă între faptele comise de pârâtă şi prejudiciul cauzat unităţii prin întocmirea contractelor de împrumut în urma cărora s-au eliberat/încasat din casierie sume de bani reprezentând împrumuturi care nu au mai fost onorate la restituire, de sumele respective beneficiind pârâta. În ceea ce priveşte ultima condiţie, vinovăţia, aceasta constituie elementul subiectiv al răspunderii şi constă în atitudinea psihică a pârâtei faţă de faptele sale şi consecinţele lor păgubitoare. Vinovăţia presupune că pârâta a acţionat cu bună ştiinţă în sensul săvârşirii faptelor prejudiciabile, excedând sarcinilor care i-au fost stabilite prin fişa postului şi încălcând dispoziţiile statutare, dispoziţiile Legii nr. 82/1991 şi ale Legii nr. 22/1969.
Reclamanta mai susţine faptul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, faptul că pârâta, angajată pe baza unui contract individual de muncă, este obligată să repare atât prejudiciul efectiv şi actual, cât şi prejudiciul nerealizat, precum şi faptul că răspunderea pârâtei este individuală, excluzându-se orice formă de solidaritate cu alte persoane.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a susţinut că din anul 1997 au existat două forme de împrumut, forma clasică şi forma bancară, astfel încât era posibil ca o persoană să aibă două împrumuturi. De asemenea, în calitate de contabilă, încasa banii de la membrii CAR cu datorii şi imediat, fără ca cererile plătite să mai fie semnate de preşedinte, îi plătea altor membri CAR care aveau cereri de împrumut sau cereri de retragere. Această plată o efectua imediat, fără a mai aştepta, întrucât la sediul reclamantei nu existau condiţii de păstrare a banilor, iar preşedintele CAR venea rar la sediu. În acest sens, pârâta a susţinut că preşedintele CAR venea la unitate doar o dată pe lună, când trebuiau semnate viramentele şi când încasa indemnizaţia lunară. Pârâta mai învederează faptul că, deşi actele de plată nu erau semnate de preşedinte, sumele de bani au fost achitate membrilor CAR, astfel încât aceste sume nu pot fi considerate „lipsă în gestiune”.
Pârâta mai susţine faptul că avea dreptul de a completa registrele de casă, faptul că operaţiunile de transfer de împrumuturi de la un membru CAR la altul sunt prevăzute în Statutul CAR, precum şi faptul că Statutul CAR nu îi interzice să fie membru sau garant pentru membrii CAR. De asemenea, dacă membrii familiei sale au luat împrumuturi, aceasta nu înseamnă că împrumuturile sunt fictive sau că ea ar fi încasat banii respectivi. Mai mult, nu i se poate reproşa faptul că alţi membri CAR nu au restituit împrumuturile sau nu au fost găsiţi la domiciliu. Potrivit dispoziţiilor din Statut, reclamanta, în cazul neachitării ratelor, avea obligaţia de a proceda la acoperirea unei părţi din datorie prin valorificarea (compensarea) fondurilor sociale (fonduri considerate garanţii asiguratorii). De asemenea, reclamanta trebuia să procedeze la recuperarea creanţelor pe calea executării silite.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Începând cu data de 01.03.1996, pârâta … a fost salariata reclamantei … pe postul de contabil, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. …. Începând cu data de 01.06.2004, pârâta a fost angajată pe postul de contabil – casier, potrivit deciziei nr. …. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 29.10.2008, în temeiul disp. art. 79 Codul muncii, conform notificării nr. ….
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.523,22 lei reprezentând prejudiciu cauzat unităţii din vina şi în legătură cu munca sa, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. A susţinut reclamanta că pârâta a întocmit fictiv un număr de 32 contracte de împrumut la un număr de 19 persoane (aceeaşi persoană având şi câte 2 contracte), valoarea împrumuturilor acordate fiind de 47.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată în sumă de 8.747,22 lei, suma totală fiind de 56.147,22 lei. Din paguba constatată ca fiind lipsă în gestiune, până la data de 30.10.2008 s-a recuperat de la pârâtă suma de 6.624 lei, rezultând o pagubă de recuperat in suma de 50.523,22 lei, din care 43.124 lei contravaloare împrumut şi 7.309,22 lei dobânzi aferente.
Potrivit disp. art. 270 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Astfel, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia (culpa) salariatului. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii poate atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlăturând răspunderea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Or, în speţă, se reţine de către instanţă că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Astfel, a susţinut reclamanta că fapta ilicită săvârşită de pârâtă constă în întocmirea fictivă a unui număr de 32 contracte de împrumut pentru un număr de 19 persoane (aceeaşi persoană având şi câte 2 contracte), valoarea împrumuturilor acordate fiind de 47.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată în sumă de 8.747,22 lei, suma totală fiind de 56.147,22 lei.
Or, în speţă, instanţa reţine că reclamanta nu a făcut dovada faptului că cele 32 de contracte de împrumut ar fi fost întocmite fictiv, respectiv nu a făcut dovada faptului că cele 32 de contracte nu au fost încheiate cu membrii CAR care figurează ca titulari ai contractului şi nu au fost semnate de către membrii CAR respectivi. De asemenea, faptul că beneficiarii celor 32 contracte de împrumut nu au achitat ratele nu conduce la concluzia că respectivele contracte ar fi fost întocmite fictiv de către pârâtă.
A mai susţinut reclamanta că cele 19 persoane titulare ale contractelor de împrumut au fost convocate pentru a se clarifica situaţia contractelor şi a sumelor ce le au de achitat. Din cele 19 persoane, 7 persoane au semnat de primire, iar pentru celelalte 12 persoane pe plic s-a înscris menţiunea „adresă necunoscută, incorectă sau lipsa de la domiciliu”, nici una dintre aceste persoane convocate neprezentându-se însă la unitate pentru clarificarea situaţiei. Or, instanţa reţine că neprezentarea persoanelor convocate la unitate sau menţiunile înscrise pe plicuri („adresă necunoscută”, „adresă incorectă” sau „lipsă de la domiciliu”) nu sunt de natură a dovedi caracterul fictiv al contractelor, respectiv nu dovedesc faptul că pârâta ar fi beneficiat de sumele înscrise în contractele de împrumut.
Pe cale de consecinţă, instanţa reţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite şi personale a salariatei, săvârşită în legătură cu munca sa, faptă care să fi avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu.
Referitor la prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, acesta este de esenţa răspunderii patrimoniale, iar evaluarea pagubei şi, deci, întinderea prejudiciului, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete. De asemenea, prejudiciul trebuie să fie real şi cert. În ceea ce priveşte caracterul de certitudine a prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. În speţă, instanţa reţine faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a nerestituirii împrumuturilor de către membrii CAR, împrumuturi acordate în baza celor 32 de contracte. Or, acest prejudiciu nu este consecinţă unei fapte ilicite şi personale a pârâtei, ci este consecinţă nerestituirii sumelor împrumutate de către unii membri CAR.
Reclamanta a mai susţinut faptul că cererile de înscriere nu au trei luni de la înregistrare pentru a putea beneficia de împrumut, cererile de acordare împrumut nu sunt aprobate de Consiliul Director, contractele de împrumut nu au semnătura preşedintelui CAR TEROM, un număr de 9 contracte de împrumut au ca unic garant pe pârâtă. De asemenea, s-a susţinut că s-au acordat împrumuturi fără a se ţine cont de perioada de 3 luni de la data achitării împrumutului precedent, s-au ordonanţat în registrul de casă documente fără aprobarea persoanelor competente în ceea ce priveşte întocmirea şi aprobarea dispoziţiilor de plată, la întocmirea contractelor de împrumut nu s-a solicitat contractantului adeverinţă de garant din partea a cel puţin 2 persoane, s-au efectuat operaţiuni contabile în fişele analitice reprezentând sume transferate de la o persoană la alta fără nici un document justificativ. Or, faptul că pârâta ar fi acordat împrumuturi unor persoane fără a fi respectate dispoziţiile legale privitoare la condiţiile de acordare a împrumuturilor, nu constituie o faptă ilicită care să fi avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu, prejudiciul produs reclamantei fiind consecinţa nerestituirii unor împrumuturi de către titularii contractelor.
O altă condiţie necesară pentru existenţa răspunderii patrimoniale o constituie vinovăţia salariatului. Astfel, vinovăţia este elementul subiectiv al răspunderii şi constă în atitudinea psihică a persoanei fizice faţă de fapta sa şi faţă de consecinţele ei păgubitoare, implicând conştiinţa încălcării unor relaţii sociale. Vinovăţia presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-şi reprezenta legătura dintre faptă şi rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât şi voinţa liberă în desfăşurarea conduitei sale. Or, nici acest element nu a fost probat în speţă de către reclamantă, astfel încât nu se poate reţine de către instanţă existenţa lui.
În consecinţă, se reţine de către instanţă că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată că este neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta … în contradictoriu cu pârâta …, urmând să o respingă.
