Răspunderea patrimonială a salariatului


C. muncii, art. 40, art. 61, art. 254, art. 264

Diminuarea valorii de piaţă a autoturismului, aflat în folosinţa şi posesia angajatorului, în baza unui contract de leasing în derulare, nu poate fi imputată salariatului căruia i-a fost încredinţat pentru executarea sarcinilor de serviciu. Aceasta deoarece, scăderea valorii bunului ca urmare a folosirii sale putea crea un

eventual prejudiciu în patrimoniul proprietarului, societatea de leasing şi nicidecum a utilizatorului, care putea invoca reducerea patrimoniului numai în cazul efectuării efective a reparaţiilor.

Decizia nr. 365 din 30 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 2073 din 11.12.2009, Tribunalul Iaşi a respins cxccpţia inadmisibilităţii invocată dc reclamantul-pârât, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul-pârât U.C. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C.Q. SRL Iaşi, obligând pârâta să îi elibereze carnetul de muncă, fişa de lichidare şi decizia de încetare a contractului de muncă în temeiul art. 7 C. muncii. De asemenea, a fost obligată pârâta să emită o decizie privind încetarea contractului de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 79 C. muncii şi să îi plătcască reclamantului-pârât drepturile salariale restante pentru lunile aprilie şi mai 2009. A fost compensat în bani concediul de odihnă cuvenit şi neefectuat aferent perioadei lucrate şi a fost obligată pârâta să îi plătcască reclamantului-pârât indemnizaţia pentru acest concediu. A fost respins capătul de cerere privind plata orelor lucrate în calitate de conducător auto transport salariaţii. A fost respinsă ccrerca reconvcnţională formulată de pârâta-reclamantă SC C.Q. SRL Iaşi în contradictoriu cu reclamantul-pârât U.C.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit contractului individual dc muncă înregistrat la I.T.M., reclamantul-pârât U.C. a fost angajat la SC C.Q. SRL, în funcţia de tehnician constructor începând cu data de 3.03.2008, iar la data de 22.04.2009, salariatul a depus o ccrerc dc demisie, în care arăta că solicită încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 27.04.2009. Cu privire la data încetării contractului, angajatorul nu a făcut precizări pe cererea salariatului, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (7) C. muncii avea posibilitatea să renunţe total sau parţial la termenul de preaviz sau să dispună încetarea contractului la data expirării termenului de preaviz.

Prin decizia nr. 504/27.05.2009, SC C.Q. SRL a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului U.C., în baza prevederilor art. 61 lit. a) şi 264 alin. (1) lit. f), începând cu data de

27.05.2009.

Având în vedere că la data dc 27.05.2009, contractul individual de muncă era desfăcut ca urmare a demisiei şi expirării termenului de preaviz, instanţa a anulat decizia de sancţionare emisă de pârâtă.

Deşi avea sarcina probei conform dispoziţiilor art. 287 C. muncii, unitatea pârâtă nu a făcut dovada că a eliberat salariatului carnetul de muncă, fişa de lichidare, decizia de încetare a contractului de muncă ca urmare a demisiei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. h) C. muncii, instanţa a obligat pârâta să emită o decizie privind

încetarea contractului de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 79 C. muncii şi să îi elibereze salariatului carnetul de muncă, fişa de lichidare şi noua decizie de concediere.

Totodată instanţa a reţinut că întrucât pârâta nu a depus statele de plată semnate de reclamant cu drepturile salariale ce i se cuveneau pentru lunile aprilie şi mai 2009,potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) C. muncii şi dispoziţiilor art. 163 C. muncii,aceasta trebuie să fie obligată la plata acelor drepturi, inclusiv a celor pentru concediul de odihnă aferent întregii perioade lucrate. Astfel, tribunalul a admis cererile privind obligarea pârâtei la plata drepturilor restante pentru lunile aprilie şi mai 2009 şi compensarea în bani a concediului de odihnă aferent perioadei lucrate.

Cu privire la pretenţiile pârâtei formulate prin cererea reconvenţională privind pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina reclamantului instanţa a reţinut că din înscrisurile dosarului nu a rezultat că reclamantul ar fi produs acclc pagube

Potrivit dispoziţiilor art. 270 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Astfel, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de salariat a celui care a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia (culpa) salariatului. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii poate atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlăturând răspunderea.

Instanţa a reţinut însă că nu s-a făcut dovada vinovăţiei reclamantului-pârât în ceea ce priveşte deteriorarea autovehiculului. Faptul că prin cererea de chemare în judecată salariatul a recunoscut că a folosit autoturismul, nu presupunea neapărat existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea acestuia şi uzura maşinii.

Curtea de apel, analizând recursul declarat de pârâta reclamantă SC C.Q. SRL, a observat că prin acţiunea introductivă, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 504 din 27.05.2009 emisă de SC C.Q. S.R.L, emiterea unei decizii privind încetarea, prin demisie, a contractului individual de muncă, eliberarea carnetului de muncă, a fişei de lichidare, obligarea angajatorului la plata despăgubirilor egale cu recalcularea salariilor restante, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate în 2009 şi plata orelor lucrate în calitate de conducător auto transport salariaţi de la şi la locul de muncă.

Instanţa de control judiciar a reţinut că pentru darea unei soluţii legale şi temeinice în ceea ce priveşte raporturile de muncă între U.C. şi SC C.Q. S.R.L se impunea soluţionarea la instanţa dc fond şi a capătului de cerere

privind anularea deciziei nr. 504 din 27.05.2009 emisă de SC C.Q. SRL, capăt de cerere asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat.

Dată fiind legătura indisolubilă dintre capătul de cerere privind anularea decizie de concediere şi capetele de cerere privind drepturile salariale pe lunile aprilie, mai 2009, cu obligaţia societăţii de a emite decizie pe temeiul art. 79 C. muncii, a cererilor privind compensarea în bani a concediului aferent perioadei lucrate şi a obligaţiei societăţii de a-i elibera carnetul de muncă, fişa de lichidare şi decizia de încetare a contractului dc muncă, curtea de apel a constatat că se impunea trimiterea acestora spre rejudecare.

In ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, curtea a constatat că aceasta este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reţinut, în esenţă, că angajatorul nu a dovedit efectuarea reparaţiilor la autovehicul şi achitarea sumei dc 3.493 lei şi ca atare nu s-a dovedit crearea în patrimoniul său a unui prejudiciu.

Recurenta a criticat această argumentare, arătând faptul că prejudiciul exista din momentul în care patrimoniul angajatorului a înregistrat un minus, or acest minus provenea din valoarea actuală a autoturismului, faţă de valoarea lui înainte de avariere.

Curtca de apel a constatat că într-adcvăr, aşa cum a reţinut şi tribunalul, recurenta SC „C.Q.” SRL nu a dovedit crearea unui prejudiciu patrimoniului său. Din contabilitatea recurentei nu au ieşit sume de bani cu destinaţia remedierii defecţiunilor autoturismului, pentru a se analiza în ce măsură avariile autoturismului ce ar fi necesitat reparaţii se încadrau sau nu în riscul normal al serviciului, date fiind condiţiile de trafic invocate de intimat.

Curtea a notat că autoturismul în discuţie nu era proprietatea societăţii recurente, ci a societăţii de leasing I.L.R. IFN.

Recurenta SC C.Q. SRL se găsea în derularea unui contract de leasing având ca obiect autoturismul în cauză şi prin urmare, avea doar folosinţa şi posesia acestuia, în scopul exploatării sale comerciale sau pentru consumul final. Diminuarea valorii de piaţă a autoturismului ca urmare a folosirii sale putea crea un eventual prejudiciu în patrimoniul proprietarului, societatea de leasing şi nicidecum a utilizatorului, care aşa cum s-a subliniat anterior putând invoca reducerea patrimoniului numai în cazul efectuării efective a reparaţiilor.

în acest context, curtea de apel a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă neîndeplinirea cerinţelor art. 270 C.muncii, pentru a se atrage răspunderea patrimonială a salariatului.