Art. 254 Codul muncii
Salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale cauzate angajatorilor în legătură cu munca, potrivit normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.
Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariatului sunt analizate în raport de dispoziţiile art. 254 Codul muncii, una dintre acestea constând în legătura directă care trebuie să existe între faptă şi paguba materială cauzată, deoarece daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiilor rezultând din contractul individual de muncă, fişa postului sau alte izvoare juridice pe care părţile le pot invoca.
Între fapta salariatului de a nu supraveghea derularea unui contract încheiat de angajator cu o terţă persoană şi paguba materială cauzată prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a actului nu există o legătură directă, astfel că nu se poate angaja răspunderea patrimonială în condiţiile art.254 Codul muncii decât numai în mod subsidiar.
Salariatul răspunde patrimonial faţă de angajator numai dacă paguba nu se poate repara integral de la partea contractantă a cărei seriozitate nu s-a verificat potrivit atribuţiei înscrisă în contractul individual de muncă.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr.969/19.05.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la 30.05.2011, reclamanta SC H. SA Bucureşti, prin Sucursala „O.S.” a chemat în judecată pe A.M.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata sumei de 83.863 lei, reprezentând prejudiciul cauzat în legătură cu acestuia.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat în esenţă că reclamanta l-a numit pe pârât prin decizia nr.132/02.08.2006, în funcţia de director comercial la Sucursala O. S. R. V.
Potrivit fişei postului, pârâtul avea sarcina de a urmări modul de desfăşurare a efectelor contractelor de achiziţie de combustibil petrolier pe care reclamanta le-a încheiat cu SC C. SRL, respectiv să observe corectitudinea preţurilor de achiziţie.
Ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii, reclamanta a înregistrat în patrimoniul său un prejudiciu în legătură cu executarea contractelor de aprovizionare cu produse petroliere, fiind astfel întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Prin întâmpinare, pârâtul s-a apărat solicitând respingerea cererii de chemare în judecată pentru argumentul că a încunoştinţat conducerea sucursalei despre preţul de achiziţie a combustibilului nefavorabil pentru reclamantă, la sesizarea acestuia fiind declanşat un control potrivit notei nr.6485/01.06.2010.
Tribunalul V., prin sentinţa civilă nr.1595/10.12.2013, a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei cu titlu de pretenţii suma de 31.475, 53 lei.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâtul având funcţia de director comercial al Sucursalei O.S. era obligat să urmărească modul de a contractului de vânzare – cumpărare de produse petroliere pe care reclamanta l-a încheiat cu SC C. SRL.
Societatea vânzătoarea vândut produsele petroliere la preţuri mult mai mari practicate de furnizorul SC U. SRL, potrivit constatărilor efectuate în urma unui control intern desfăşurat în perioada 20.09 – 12.10.2010.
În nota de control au fost făcute recomandări în legătură cu reanalizarea preţurilor de achiziţie a motorinei, stabilindu-se ca măsură în sarcina pârâtului realizarea acestei operaţii până la data de 15.11.2010, pentru a se observa respectarea contractului cadru de achiziţie nr.9/09.03.2010.
Societatea C. SRL a recunoscut practicarea unor preţuri mai mari decât acelea prevăzute în contract, pentru lunile februarie, martie, aprilie şi mai, sens în care pentru diferenţa rezultând din valorile diferite de preţ a fost stornată factura în valoare totală de 48.755 lei.
Nerespectarea obligaţiilor contractuale privind preţurile de livrare a fost posibilă şi ca urmare a modului de îndeplinire a obligaţiilor din fişa postului a pârâtului care prin fapta sa a cauzat reclamantei un prejudiciu evaluat în raportul de expertiză tehnică la suma de 31.475,53 lei.
Împotriva hotărârii au formulat recurs părţile.
Reclamanta şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat probele administrate în cauză atunci când a analizat cuantumul total al prejudiciului, suma de 83.863 lei solicitată cu titlu de pretenţii reprezentând achiziţiile de motorină atât pe bază de comenzi, cât şi de carduri.
Pârâtul – intimat era obligat, potrivit fişei postului, să asigure plata prin compensare a datoriilor faţă de furnizori. Cu privire la preţ, prima instanţă a avut în vedere un procent de 10% mai mare decât acela de 4% prevăzut în contract.
Tribunalul a făcut o apreciere greşită şi a dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, atunci când a hotărât asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, fiind obligat pârâtul numai în parte la această sumă.
Din motivarea în fapt a recursului, în drept se întemeiază numai pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul – pârât în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esenţă că tribunalul a făcut o apreciere greşită asupra condiţiilor răspunderii patrimoniale, neexistând o faptă ilicită în legătură cu munca sa, având ca efect păgubirea angajatorului, deoarece nu putea să răspundă pentru neexecutarea în mod corespunzător a obligaţiilor asumate de către SC C. SRL Reşiţa faţă de reclamantă în legătură cu executarea contractului având ca obiect achiziţionarea de produse petroliere.
Analizând recursurile în limita motivelor invocate se apreciază că este întemeiat recursul pârâtului şi nefondat recursul reclamantei, pentru motivele comune ce urmează:
Prin contractul cadru de vânzare – cumpărare produse petroliere nr.9/09.03.2010, SC C. SRL s-a obligat să vândă reclamantei combustibil, aceasta dinainte în calitate de vânzător, asumându-şi obligaţia de a garanta calitatea produselor vândute în condiţiile prevăzute din contract.
Cu privire la preţ părţile au convenit să fie cel practicat de producătorul agreat, pentru plata integrală prin compensare de creanţe urmând să fie aplicat adaosul diferit în raport de zilele calendaristice până la care se execută obligaţia de la data recepţiei şi acceptarea mărfii de către cumpărător.
Potrivit clauzelor contractului, vânzătorul avea obligaţia să comunice la sediul societăţii cumpărătoare în maximum trei zile lucrătoare de la data comenzii preţul producătorului agreat, confirmat prin acte doveditoare, astfel că după acceptarea sa de către cumpărător, comanda devenea una fermă.
La data încheierii contractului – cadru de vânzare – cumpărare a produselor petroliere, pârâtul îndeplinea funcţia de director comercial la Sucursala O.S. R.V., având atribuţii în legătură cu desfăşurarea derulării acestui act, potrivit fişei postului.
De asemenea, a fost prevăzută în mod expres răspunderea faţă de angajator de corectitudinea datelor comunicate în legătură cu plăţile prin compensare.
La data de 28.05.2010, SC C. SRL R. a încunoştinţat conducerea Sucursalei O. S. despre săvârşirea unor erori de calcul pentru lunile: februarie, martie, aprilie şi mai 2010, erori în urma cărora s-a propus emiterea unei facturi de regularizare a preţului.
În urma unui control gestionar intern efectuat la data de 01.06.2010 s-au semnalat eventuale nereguli în legătură cu executarea contractului de către vânzătoare, privind preţul de achiziţie al motorinei, control în urma căruia la data de 12.10.2010 a fost adus la cunoştinţa conducerii sucursalei practicarea unor preţuri nefavorabile de natură să cauzeze un prejudiciu, fiind propusă în sarcina pârâtului măsura reanalizării achiziţiilor de combustibili, până la data de 15.10.2010.
Pentru neîndeplinirea acestei obligaţii reclamanta a emis decizia nr.13 din data de 08.02.2011 prin care a fost sancţionat disciplinar salariatul pentru prejudiciul cauzat în legătură cu munca sa în perioada iunie 2010 – septembrie 2010, actul de sancţionare fiind desfiinţat prin decizia civilă nr. 2244/12.11.2012, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de legalitate.
Chiar dacă fapta salariatului nu întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare pentru paguba cauzată angajatorului, acesta de pe urmă poate să solicite repararea prejudiciului în condiţiile art.254 din Codul muncii.
Potrivit textului de lege enunţat salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele ce au fost cauzate angajatorului în legătură cu munca şi din vina acestora.
Condiţiile răspunderii patrimoniale ale recurentului pârât trebuie să fie analizate în raport de dispoziţiile art.254 din Codul muncii, elementele acestui gen de răspundere juridică constând în faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate între cele două, precum şi atitudinea subiectivă a aceluia care a cauzat paguba, toate acestea pentru angajarea sancţiunii urmând să fie îndeplinite într-un mod cumulativ.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat existenţa unui prejudiciu cert în patrimoniul reclamantei, urmare a practicării unui preţ nefavorabil pentru achiziţionarea de combustibil petrolier în perioada iunie 2010 – septembrie 2010, potrivit contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu SC C. SRL R.
Contractul de vânzare – cumpărare este izvorul raportului juridic al cărui conţinut constă în drepturile şi obligaţiile pe care părţile le-au dobândit, respectiv şi le-au asumat în legătură cu obiectul acestuia, constând în achiziţionarea de combustibil petrolier.
Neexecutarea corespunzătoare a contractului de vânzare – cumpărare crea în patrimoniul părţilor în plus de obligaţiile specifice şi aceea a răspunderii juridice, respectiv a răspunderii contractuale în sarcina părţii vinovată de producerea vreunei pagube în patrimoniul celeilalte.
Societatea SC C. SRL R. s-a obligat să vândă reclamantei combustibil petrolier la preţul negociat practicat de către producătorul agreat, obligaţie pe care trebuia să o execute cu bună credinţă şi să evite crearea vreunui prejudiciu în patrimoniul cumpărătoarei.
În perioada derulării contractului, vânzătoarea a încunoştinţat pe cumpărătoarea – reclamantă despre săvârşirea unor erori de calcul al preţului motorinei livrate în cursul lunilor februarie – mai 2010, motiv pentru acre s-a stornat o factură în valoare totală de 48.755 lei, împ5rejurare de natură să declanşeze un control gestionar intern în urma căruia s-a constatat nereguli în legătură cu preţul propus pentru achiziţia de combustibil.
Neregulile în legătură cu neexecutarea contractului reprezentau motive reale în raport de care reclamanta să poată solicita celeilalte părţi contractante să răspundă pentru eventualele pagube ce i-au fost cauzate.
În raport de această situaţie juridică trebuie să fie analizată posibilitatea reclamantei de a solicita repararea prejudiciului de la salariatul ale cărei atribuţii potrivit fişei postului erau în legătură cu desfăşurarea contractului de vânzare – cumpărare a combustibilului petrolier sau de la vânzătoarea care nu a manifestat bună – credinţă în executarea acestui act.
Una dintre condiţiile răspunderii civile contractuale la care s-a făcut referire este aceea a raportului de cauzalitate directă între faptă şi paguba cauzată angajatorului, deoarece daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiilor rezultând din contractul individual de muncă, din fişa postului sau din alte izvoare juridice pe care părţile le pot invoca.
Între fapta salariatului de a nu îşi îndeplini sarcinile înscrise în fişa postului în legătură cu derularea contractului de vânzare – cumpărare aşa cum i-a fost imputată de reclamantă şi prejudiciul cauzat nu există o legătură directă, deoarece cauza primă a prejudiciului constă în fapta culpabilă a celeilalte părţi contractante, respectiv a SC C. SRL R. de a nu practica preţul de achiziţie a combustibilului convenit prin contract.
În această situaţie răspunderea directă patrimonială faţă de reclamant pentru executarea necorespunzătoare a clauzelor contractuale de vânzare – cumpărare o are vânzătoarea SC C. SRL şi numai în măsura în care prejudiciul nu se poate repara în tot sau în parte de la acest debitor, societatea angajatoare poate solicita de la salariatul care nu a verificat seriozitatea contractantului potrivit atribuţiei fişei postului paguba produsă.
Potrivit acestor argumente este fondat recursul pârâtului, urmând să fie admis în baza art.312 Cod procedură civilă, în sensul modificării sentinţei şi a respingerii cererii de chemare în judecată ca prematur formulată, având în vederea răspunderea subsidiară acestuia.
Ca urmare a aprecierii caracterului răspunderii subsidiare a pârâtului pentru argumentele expuse critica recurentei – reclamante în legătură cu cuantumul pagubei şi a cheltuielilor de judecată nu se va mai cerceta şi se va respinge în baza aceluiaşi text de lege recursul formulat ca nefondat.
Recurenta – reclamantă, în baza art.274 Cod procedură civilă, pentru culpa sa procesuală va fi obligată să plătească pârâtului – recurent cheltuieli de judecată.
