în lipsa unei fişe a postului, este evident că nu se pot stabili atribuţiile de serviciu pe care le avea salariatul şi a căror neîndeplinire corespunzătoare a cauzat prejudiciul pretins de angajator.
Pentru o corectă apreciere asupra vinovăţiei salariatului era absolut necesară individualizarea faptei imputabile, răspunderea patrimonială a salariatului neputând fi angajată în condiţiile în care nu s-a stabilit în mod neechivoc dacă fapta care a dus la supraconsum aparţine acestuia sau colegilor din schimb sau dacă poate fi pusă pe seama necorespunderii tehnice a maşinii.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5379/R din 11 octombrie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3326/09.04.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A.T.B., în contradictoriu cu pârâtul S.T., şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 86,94 lei, reprezentând prejudiciu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că pârâtul este salariatul reclamantei în funcţia de conducător de autobuz. La nivelul autobazei Militari s-a înregistrat în luna mai 2010 un supraconsum de 128 1 motorină şi 211 ulei de motor, potrivit referatului nr. 169965/25.06.2010.
S-a constatat că, într-adevăr, comisia de analiză din cadrul unităţii reclamante a arătat că supraconsumul general de 128 1 este cauzat de problemele tehnice ale autobuzelor, de lipsa pieselor de schimb şi de rulajul ridicat, 211 de motorină, însă aceste aspecte se referă în general la întreaga autobază, şi nu la cazuri particulare. De altfel, în acelaşi referat se menţionează că există totuşi o cantitate de 21 1 motorină şi una de 21 litri ulei de ardere, consumată nejustificat. Aceasta este aferentă autobuzului cu nr. de inventar 1011.
Din nota de analiză întocmită cu ocazia cercetării evenimentului rezultă că acest supraconsum a fost înregistrat în perioada 01-10 mai, adică în perioada în care autobuzul a fost condus de pârât.
Proba consumului real a fost efectuată în data de 11.05.2010, ocazie cu care s-a constatat că autovehiculul consuma în limitele normale şi că nu se realizează un supraconsum, ci, dimpotrivă, o economie de 0,74 1/100 km.
Este adevărat că în data de 10.05.2010, în urma unei sesizări a pârâtului, s-a decis efectuarea unei probe şi că în acest scop s-au alimentat 19 1 în plus peste norma de consum, însă aceasta nu înseamnă că aceşti 191 au fost consumaţi, deoarece proba efectivă s-a realizat a doua zi şi s-a constatat că cei 191 în plus nu s-au consumat, astfel încât supraconsumul reclamat de pârât în ziua anterioară nu avea nicio justificare tehnică, ci eventual una care ţine de o exploatare deficitară a autobuzului.
Cum nu s-au evidenţiat cauze obiective care să justifice depăşirea consumului, rezultă că faptele reţinute de reclamantă în sarcina pârâtului sunt întemeiate, impunându-se angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
în consecinţă, Tribunalul a admis acţiunea, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâtul. Examinând sentinţa civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., al actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază recursul fondat, pentru considerentele ce se vor înfăţişă în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin motivul de recurs formulat încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică sentinţa atacată, susţinând că este nelegală, pe considerentul că prima instanţă a aplicat greşit legea.
în limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii fie atunci când nesocoteşte o normă de drept substanţial, fie atunci când interpretează greşit o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanţa ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecăţii sau, recurgând la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greşită interpretare.
Critica de recurs subzistă în cauză, prima instanţă realizând o greşită interpretare şi aplicare în cauză a art. 270 C. muncii. Codul muncii statuează cadrul şi condiţiile în care este analizată răspunderea patrimonială a salariaţilor.
Astfel, potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Din textul precizat rezultă cu evidenţă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
Potrivit art. 287 C. muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, care are obligaţia de a depune toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Deşi intimatei, ca angajator, îi revenea sarcina probei, nu a înţeles să depună la dosarul cauzei fişa postului, nici dovezi cu privire la comunicarea acestui act salariatului, în speţă recurentului-pârât, deşi i-a fost solicitată de prima instanţă la termenul din data de 05.12.2011, conform menţiunilor încheierii de şedinţă de la acel termen. Recurenta nu a depus la dosarul cauzei o fişă a postului emisă pe numele salariatului recurent, ci s-a limitat să depună regulamentul de exploatare (Instrucţiunea 09030), ce individualizează atribuţiile şi sarcinile de serviciu ale conducătorului de autobuz, pretinzând că ar fi încălcat art. 70 al acestuia. Or, art. 70 al Instrucţiunii nr. 09030 nu face referire la un eventual supraconsum de motorină, reclamat în cauza pendinte; totodată, acesta nu poate fi asimilat fişei postului salariatului, cum nejustificat pretinde intimata. Este evident
că, raportat la atribuţiile şi sarcinile de serviciu ale conducătorului de autobuz individualizate în Instrucţiunea 09030, trebuia emisă o fişă a postului salariatului recurent.
In speţa dedusă judecăţii, Curtea reţine că supraconsumul de motorină nu este prevăzut în normele legale precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, art. 70 al Instrucţiunii nr. 09030, constatând că există o neconcordanţă între atribuţia pretinsă a fi încălcată şi prevederile legale indicate. Constată că în aceste norme nu este individualizată fapta apreciată a fi de natură a angaja răspunderea patrimonială, respectiv supraconsumul de motorină. Prin urmare, evident că există neconcordanţă între fapta prejudiciabilă şi dispoziţiile legale incidente, fapta descrisă neregăsindu-se în conţinutul dispoziţiilor normative depuse în cauză de angajatorul însuşi.
în lipsa unei fişe a postului, nu se pot stabili atribuţiile de serviciu pe care le avea intimatul salariat şi a căror neîndeplinire corespunzătoare a cauzat prejudiciul pretins de reclamantă din cauza cărora s-a înregistrat supraconsumul.
Nu trebuie neglijat că intimata nu a depus la dosar normativele de consum pentru a se aprecia dacă supraconsumul de 21 1 facea parte din riscul normat sau nu; în condiţiile în care consumul de combustibil al unui autobuz este determinat şi de factori precum traficul aglomerat sau nu, condiţii meteorologice, starea tehnică a autobuzului (vechime, număr de km rulaţi etc.). Referitor la starea tehnică a autobuzului, chiar comisia de control s-a exprimat în sensul că autobuzul are probleme serioase tehnice, în referatul nr. 142645/15.06.2010, anexat la dosarul fond.
Pentru o corectă apreciere asupra vinovăţiei era absolut necesară individualizarea faptei imputabile. Totodată, în condiţiile în care nu s-a stabilit în mod neechivoc dacă fapta care a dus la supraconsum aparţine recurentului sau poate fi pusă pe seama necorespunderii tehnice, nu poate fi angajată răspunderea patrimoniala a acestuia.
în conformitate cu nota de analiză şi tratare lunară a depăşirilor de combustibili şi lubrifianţi pentru luna mai a anului 2010, imputarea celor 211 de motorină supraconsum s-a făcut numai asupra recurentului-pârât, deşi se lucrează în două schimburi, astfel că acesta nu a fost unicul conducător auto care a manevrat autobuzul nr. 1011, în perioada 1-10 mai 2010. Ca atare, nu s-a dovedit că supraconsumul de 21 1 de motorină este datorat exclusiv faptei ilicite a pârâtului, că nu am fi în prezenţa unei răspunderi conjuncte, că prejudiciul ar fi urmarea univocă şi directă a încălcării atribuţiilor de serviciu ale pârâtului, la existenţa acestuia necontribuind şi alţi salariaţi cu atribuţii asemănătoare, respectiv conducătorul auto cu care acesta lucrează în schimburi.
Se impune a se avea în vedere că recurentul a sesizat angajatorul asupra supraconsumului, în spiritul respectării regulamentului R.A.T.B.,
la data de 06.05.2010, respectiv la 10.05.2010, după care s-a dispus măsura testării autobuzului.
Pentru a putea reflecta realitatea, testarea trebuia să fie repetată, testare la care trebuia să se adauge şi un control mecanic de specialitate, cu atât mai mult cu cât salariatul recurent a efectuat două sesizări privind supraconsumul, la fel cum a declarat şi economistul, sens în care se impunea verificarea autobuzului, la sesizarea oscilaţiilor considerabile a consumului de carburanţi.
Totodată, temeiul răspunderii patrimoniale îl constituie vinovăţia (culpa salariatului) care trebuie dovedită de angajator, în condiţiile art. 287 C. muncii, vinovăţie ce evident nu poate fi dovedită în condiţiile inexistenţei unei fişe a postului, care să concretizeze atribuţiile salariatului, atribuţii prin a căror nerespectare s-ar fi produs prejudiciul individualizat în cauză.
Prin urmare, în mod nejustificat şi raportat la probatoriile încuviinţate şi administrate în cauză, a reţinut prima instanţă îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii patrimoniale.
In speţă, nu sunt aşadar incidente condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 C. muncii, intimata având la dispoziţie calea penală şi măsurile derivate din aceasta.
