Împotriva acestei sentinţe prim-pârâta M.D. a declarat recurs, prin care a susţinut că prejudiciul pentru care i-a fost reţinută în sarcină răspunderea patrimonială s-a produs ca urmare a faptului că persoane din conducerea reclamantei a obligat-o să vândă mărfuri pe credit, sumele respective neputând fi recuperate în timp.
Prin decizia nr. 43 din 24.01.2006 a Curţii de Apel Suceava – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.D. împotriva sentinţei nr. 720 din 4.04.2005 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă.
S-a reţinut că acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 270 din Codul muncii, raportat la prevederile Legii nr. 22/1969, prim-pârâta având calitatea de gestionar, iar copârâţii fiind garanţi fidejusori.
Nu se poate contesta existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între activitatea neglijentă a prim-pârâtei şi prejudiciu şi nici vinovăţia acesteia în producerea prejudiciului, încât şi mod corect prima instanţă a reţinut răspunderea patrimonială a pârâtei în recuperarea pagubei.
S-a mai reţinut că, de altfel, prim-pârâta a recunoscut faptul că, contrar sarcinilor de serviciu, a vândut mărfuri pe credit şi a recuperat doar o parte din prejudiciu, prin depunerea sumei de 18.973.259 lei la casieria unităţii. Or, această recuperare a prejudiciului echivalează cu o recunoaştere implicită a producerii prejudiciului din culpa sa.
În atare condiţii, curtea a apreciat că angajarea răspunderii patrimoniale a prim-pârâtei şi a garanţilor s-a realizat cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.
