Raspunderea patrimoniala subsidiara este o forma a raspunderii patrimoniale a salariatilor pentru fapta proprie, ce presupune savârsirea unei fapte ilicite si personale a salariatului, prejudiciabila pentru angajator.
-art.270 din C.muncii
În conformitate cu dispozitiile art. 270 alin. (1) din Codul muncii ce au fost corect interpretate si aplicate în cauza de catre Tribunal, contrar sustinerilor recurentilor, salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu lor.
Într-adevar, pentru angajarea raspunderii patrimoniale a recurentilor pârâti, si în cazul raspunderii patrimoniale subsidiare a salariatilor, era necesara întrunirea, în persoana acestora a conditiilor raspunderii civile contractuale, respectiv ca angajatorul, sa faca dovada savârsirii unei fapte ilicite si personale de catre salariati, în cursul exercitarii sarcinilor de serviciu sau în legatura cu munca, cu vinovatie, si care sa fi produs în patrimoniul intimatului reclamant un prejudiciu material cert, în conditiile existentei unei legaturi de cauzalitate între fapte si producerea prejudiciului.
CURTEA DE APEL BUCURESTI,SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, Decizia nr. 4159/21.06.2011
Prin sentinta civila nr.3814/03.05.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în dosarul nr. 4246/3/2009, a admis actiunea formulata de reclamanta R.I.B. SA, in contradictoriu cu pârâtii T.D. si B.C.L., fiind obligati pârâtii la plata catre reclamanta a sumei de 72.882,05 lei precum si a dobanzilor si comisioanelor aferente conform contractelor de credit a caror neonorare a generat prejudiciul, calculate pâna la data platii efective, despagubirile urmând a fi achitate in cote egale de catre pârâti.
De asemenea, a fost admisa cererea de chemare in garantie a garantilor M.T si S.M., fiind obligati chematii în garantie la plata catre reclamanta B.C.L. a sumelor de bani pe care aceasta a fost obligata sa le plateasca reclamantei, fiecare conform contractului de credit încheiat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, în considerentele sentintei, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Pârâtii au avut calitatea de angajati ai reclamantei, paratul T.D.in functia de director pana la data de 24.04.2008 cand contractul individual de munca a incetat prin demisie, asa cum rezulta din Ordinul nr.168/17.04.2008, iar parata Badea Catalina Laura in functia de ofiter de credite, pana la data de 11.08.2007.
In desfasurarea activitatii conform fisei postului, parata B.C.L. avea obligatia de a urmari derularea si respectarea de catre beneficiarii de credite a conditiilor stabilite prin contractul de credit, intocmirea si prezentarea conducerii sucursalei a unor note de recomandare privind riscurile efective sau potentiale constatate pe parcursul urmaririi creditului care necesita masuri de reglementare a situatiei, intocmirea si prezentarea informarilor privind aspectele constatate in cazul creditelor ce se deruleaza normal, verificarea zilnica a scadentelor ratelor de credit ale portofoliului de credite din sucursala, procedand la rambursarea acestora sau trecerea la restanta in situatia lipsei de disponibilitati in conturile imprumutatilor, aducerea la cunostinta directorului sucursalei a tuturor cazurilor de treceri la restanta, concomitent cu luarea masurilor prevazute de norme privind incasarea creditelor.
Prin contractul de credit nr. 963/08.08.2006, incheiat intre RIB Sucursala B si M.T, s-a acordat debitoarei un credit de nevoi personale in cuantum de 35.000 Ron pe o perioada de 10 ani, iar prin contractul de credit nr. 1037/15.12.2006, incheiat intre RIB Sucursala B si S.M. G., s-a acordat debitorului un credit de nevoi personale in cuantum de 23.000 Ron pe o perioada de 10 ani.
Cei doi clienti s-au dovedit rau platnici, in sensul ca in cursul anului 2007 au inregistrat restante la plata a doua rate de credit consecutiv, fapt ce facea incidente prevederile contractului de nr. RCC 010 inregistrat sub nr. 3476/02.08.2005, in sensul ca asiguratul, in speta reclamanta, avea obligatia sa avizeze asiguratorul, in speta BCR Asigurari SA, pentru dauna partiala sau totala asa cum au fost aceste notiuni definite in cuprinsul contractului, in maximum 10 zile lucratoare de la data fiecarei rate scadente neachitate.
In baza contractului de asigurare, reclamanta s-a obligat sa plateasca o prima de asigurare asiguratorului, iar acesta din urma, s-a obligat sa preia riscul de neplata a ratelor aferente contractelor de credit incheiate de banca, dar in conditiile respectarii de catre asigurat a termenului si conditiilor de avizare prevazute de dispozitiile art. 5 din contractul de asigurare.
Asa cum rezulta din fisa postului, persoana cu atributii directe de urmarire a creditelor era ofiterul de credite B.C.L. si aceasta, desi a intocmit notificarile catre debitori, nu a intocmit si transmis catre asigurator in termenul stipulat avizarea de dauna pentru ca asiguratorul sa plateasca despagubirea, in conditiile in care, asa cum rezulta din inscrisurie depuse la dosar si intocmite de catre judecatoresc, ambii debitori – clienti ai reclamantei s-au dovedit a fi insolvabili. In consecinta, asiguratorul a respins cererea de preluare a riscului de neplata a ratelor aferente contractelor de credit acordate d-nei M.T si d-lui S.M., ceea ce echivaleaza cu conturarea unui prejudiciu cert si definitiv in patrimoniul reclamantei, constand in contravaloarea imprumuturilor si a costurilor aferente, inclusiv a dobanzilor si comisioanelor aferente, acordate celor doi debitori .
Paratul T.D.nu este exonerat de raspundere, intrucat in calitatea sa de director de sucursala, avea atributii ce tin de conducerea nemijlocita a unitatii respective, care implica inclusiv cunoasterea de catre salariati a dispozitiilor legale si respectarea acestora, verificarea modului in care personalul de conducere din unitate isi exercita atributiile privind coordonarea, indrumarea si controlul activitatii desfasurate de compartimentele de lucru din subordinea acestora.
In calitatea sa, paratul T.D.este raspunzator pentru toate actele si lucrarile indeplinite de catre oricare dintre subordonatii fata de care indeplinea atributii de control, cu ata mai mult cu cat parata B.C.L. se apara invocand aspectul ca nu-i revenea nicio obligatie de a trimite asiguratorului avizarea de daune, iar T.D. avea obligatia de a-i aduce acesteia la cunostinta normele interne si sa-i urmareasca activitatea.
Prin urmare, ambii parati sunt culpabili pentru prejudiciul creat bancii prin imposibilitatea de a obtine despagubiri ca urmare a neplatii ratelor de credit de catre cei doi debitori, aplicandu-li-se dispozitiile art.270 si urmatoarele din C. muncii, conform carora salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor, iar cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.
Alin. 2 al art. 271 prevede ca daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia sa stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
In speta, se apreciaza ca proportia in care cei doi parati au contribuit la producerea prejudiciului este egala, atributiile de serviciu impunandu-le in aceeasi masura obligatia de a asigura colectarea ratelor de credit sau acoperirea daunei prin asigurare.
Intrucat titularii imprumutului contractat sunt chematii in garantie, iar potrivit contractului, acestora le revine in primul rand obligatia de rambursare a sumei imprumutate conform clauzelor contractuale, urmeaza sa fie obligati la randul lor la plata sumei suportate de catre parata care i-a chemat in garantie, neavand importanta ca la momentul la care reclamanta s-a preocupat de urmarirea creditelor, acestia au fost considerati insolvabili.
In masura in care patrimoniul lor va primi active in viitor, parata Badea Catalina Laura va avea posibilitatea sa se indestuleze cu suma pe care este obligata sa o plateasca reclamantei.
Împotriva sentintei sus-mentionate, au declarat recurs, motivat în termenul legal, recurentii-pârâti B.C.Lsi T.D. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurs întemeiat pe prevederie art.304 pct.9 C.pr.civ, recurenta-pârâta B.C.L arata ca a avut calitatea de angajat al intimatei-reclamante R.I.B. S.A. in functia de ofiter de credite pana la data de 11.08.2007.
Prin contractul de credit nr. 963/08.08.2006 incheiat intre RIB – Sucursala Bucuresti si M.T., s-a acordat debitoarei un credit de nevoi personale in cuantum de 35.000 lei pe o perioada de 10 ani, iar prin contractul de credit nr. 1037/15.12.2006, incheiat intre RIB si S.M. G., s-a acordat debitorului un credit de nevoi personale in cuantum de 23.000 lei pe o perioada de 10 ani.
Dat fiind faptul ca in anul 2007 cei doi debitori au înregistrat restante la plata a doua rate de credit consecutiv, erau incidente prevederile contractului de asigurare nr. RCC 010 inregistrat sub nr. 3476/02.08.2005, in sensul ca RIB avea obligatia sa avizeze asiguratorul, in speta BCR Asigurari S.A in maximum 10 zile lucratoare de la data fiecarei rate scadente neachitate.
In acest sens, se imputa recurentei B.C.L. ca nu a intocmit si transmis in termen de 10 zile lucratoare catre asigurator avizarea de daune in vederea incasarii despagubirii.
In acest fel, sustine intimata-reclamanta RIB, recurenta ar fi incalcat dispozitiile art. 3 pct. 3.11., 3.12 si 3.13 din Cap. 2 precum si dispozitiile art. 5.2.4. din Norma privind administrarea creditelor.
De asemenea, se sustine ca s-au incalcat dispozitiile din fisa postului, recurenta având ca atributii: urmarirea derularii si respectarea de catre beneficiarii de credite a conditiilor stabilite prin contractul de credit; obligatia de a verifica zilnic scadentele ratelor de credit.
Aceste atributii au fost întocmai respectate de recurenta in calitatea sa de ofiter de credite, aceasta urmarind creditele scadente si întocmind si transmitând catre debitori notificari de plata depuse la dosarul cauzei chiar de catre reclamanta RIB,
Instanta a apreciat in mod gresit faptul ca revenea in sarcina recurentei-parate obligatia de a întocmi si transmite catre asigurator in termenul stipulat avizarea de dauna pentru ca asiguratorul sa plateasca despagubirea.
Dupa cum se poate observa din consultarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu exista nicio mentiune expresa cu privire la obligatia salariatei B.C.L de a întocmi si transmite avizarea de dauna catre asigurator.
In cuprinsul sentintei recurate, instanta considera ca încalcarea presupusei obligatii a condus la conturarea unui prejudiciu cert si definitiv in patrimoniul RIB.
Acest prejudiciu inregistrat in patrimoniul RIB nu este consecinta incalcarii unei obligatii de serviciu a recurentei B.C.L ci consecinta neachitarii ratelor scadente de catre debitorii M.T si S.M.G., motiv pentru care intimata-reclamanta RIB a demarat procedura executarii silite impotriva acestora.
Aspectul conform caruia cei doi debitori rau-platnici ar fi insolvabili nu este de natura a angaja raspunderea patrimoniala a recurentei-parate, aceasta indeplinindu-si cu celeritate si profesionalism strict obligatiile prevazute de fisa postului.
Pentru angajarea raspunderii patrimoniale trebuie sa existe o conditie esentiala, si anume aceea a culpei, ori in situatia de fata nu exista vreo culpa a salariatei cu privire la refuzul de plata a ratelor de catre cei doi debitori. Mai mult, aceasta a procedat in mod corect la notificarea debitorilor conform mentiunilor cuprinse in fisa postului.
Recurenta-parata B.C.L nu avea obligatia de a intocmi si transmite avizarea de dauna catre BCR ASIGURARI S.A.
Practic, RIB a incercat justificarea promovarii actiunii in raspundere patrimoniala împotriva paratei B.C.L pe baza unui proces-verbal incheiat la data de 26.03.2008 de Directia Control Intern a RIB SMB, document care nu este opozabil recurentei.
Mai mult, desi prin intampinare recurenta-parata a invocat faptul ca obligatia care se presupune a fi încalcata nu era mentionata in contractul individual de munca si nici in fisa postului, intimata RIB nu a conferit argumente in acest sens lasând la aprecierea instantei.
Instanta a considerat in mod eronat ca se prezuma obligatia de a întocmi si transmite avizarea de dauna de catre parata mai ales in conditiile in care obiectul actiunii il constituie actiune in raspundere patrimoniala iar prevederile invocate de parti sunt de stricta interpretare si aplicare.
In acest sens, apreciaza ca in cauza nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru angajarea raspunderii patrimoniale a recurentei-parate B.C.L., in raport de prevederile art. 270 si 271 din Codul muncii.
In normele invocate se specifica doar ca va acorda o atentie deosebita derularii creditelor. Parata a întocmit notificarile catre debitori, prin urmare a realizat ceea ce este expres prevazut in atributiile de serviciu.
Astfel, in masura in care nu exista prevederi cuprinse in fisa postului din care sa rezulte in mod clar si neechivoc împrejurarea ca era de datoria paratei sa întocmeasca avizarea catre asigurator, apreciaza ca nu se poate stabili existenta faptei culpabile.
Raspunderea patrimoniala directa revine expres in sarcina acelui angajat care avea ca atributie de serviciu, stabilita prin fisa postului, obligatia de a aviza asiguratorul. De asemenea, urmeaza a se constata ca parata si-a îndeplinit acele atributii ce cadeau in sarcina sa, respectiv de a notifica debitorii.
Pe cale de consecinta, neexistând fapta culpabila nu poate subzista nici conditia legaturii de cauzalitate si, implicit, conditiile antrenarii raspunderii patrimoniale prevazute de art. 998 si urm. din Codul civil.
Instanta de fond a constatat in motivarea sentintei recurate faptul ca paratul T.D. este raspunzator pentru toate actele si lucrarile îndeplinite de catre oricare dintre subordonati fata de care îndeplinea atributii de control, dar in mod surprinzator apreciaza ca ambii parati sunt culpabili pentru prejudiciul creat RIB prin imposibilitatea de a obtine despagubiri ca urmare a neplatii ratelor de credit de catre cei doi debitori.
Motivarea instantei apare cel putin ca fiind nelegala din moment ce constata ca paratul T.D. avea obligatia expresa prevazuta in fisa postului de a controla subordonatii ori prin nerespectarea acestei obligatii s-a creat prejudiciul in patrimoniul bancii.
Pe de alta parte, din exprimarea instantei rezulta in mod neechivoc ca producerea prejudiciului se datoreaza strict neplatii ratelor de credit de catre cei doi debitori.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurs întemeiat prevederile art.3041 C.pr.civ, recurentul-pârât Tanase Ionel arata ca sentinta este pronuntata cu încalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art .998 Cod civil, 1079 cod civil, art. 1069 si art. 270 codul muncii.
Se sustine ca hotarârea este nelegala fiind pronuntata cu încalcarea art.270 – 271 din Codul muncii si art 998 C civ. De asemenea, hotarârea recurata este pronuntata cu incalcarea art. 1169 C civ si 1079 cod civil.
Potrivit art 270 alin.1 CM pentru a fi angajata raspunderea patrimonial a salariatilor, este necesara îndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii de fond: calitatea de salariat, fapta ilicita si personala a salariatului savârsita in legatura cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita, prejudiciu si vinovatia salariatului.
De asemenea, mai trebuie îndeplinita si conditia prealabila oricarei actiuni in obligatie de a da sau a face, prevazuta de art. 1079 C civ, aceea de a fi pus in întârziere debitorul printr-o notificare
In speta, sustine recurentul ca nu a fost pus in întârziere conf. art. 1079 C civ, astfel încât actiunea de fata este prematur introdusa si ar fi trebuit sa fie respinsa ca atare, potrivit art.109 alin 2 C pr. civ si art. 1079 C civ.
In cauza, nu sunt întrunite conditiile angajarii raspunderii sale pentru prejudiciul pretins de reclamanta. Hotarea instantei de fond este nelegala si nefondata si din aceasta perspectiva, astfel:
1.Cu privire la prejudiciul pretins de reclamanta si retinut de instanta:
Reclamanta nu a administrat nicio proba in dovada creantei de 72882,05 lei pretinsa de reclamanta si incuvintata de instanta.
Mai mult, in procesul verbal 1332/26.03.2008 pe care se întemeiaza actiunea reclamantei (fila 37 dosar fond), la rubrica “sold la data de 21.03.2008 (credite restante, dobânzi restante, creante restante)” debitorul M.T figureaza cu 8108,2 lei debitorul S.M. figureaza cu 4966,16 lei.
Prin urmare, cei doi debitori ai bancii figureaza cu debite care insumeaza 13 674.36 lei.
Hotarârea instantei prin care recurentii sunt obligati Ia plata sumei de 72882,05 lei este complet nedovedita si nefondata.
Hotarârea este pronuntata astfel cu încalcarea art. 998 C civ si art. 1069 C civ, nefiind facuta dovada prejudiciului pretins.
2.Cu privire la pretinsa fapta culpabila si la legatura de cauzalitate dintre fapta culpabila si prejudiciu.
Se sustine ca instanta a retinut ca recurentul s-ar fi aflat în culpa prin încalcarea atributiilor de serviciu constând in lipsa notificarilor de dauna care ar fi trebuit sa fie transmise asiguratorului, conform contractului de asigurare RCC 010 /3476/02.08.2005.
Hotarârea instantei este echivoca deoarece instanta nu arata care notificari nu au fost facute: cele de dauna partiala sau cele de dauna totala, consecintele fiind diferite.
Recurentul arata ca nu se arata pentru care anume lipsa s-a angajat raspunderea sa: pentru dauna partiala sau pentru dauna total, în ce consta, în concret, fapta sa culpabila, obligatia incalcata, hotarârea este motivata in termeni generali.
De altfel, in situatia in care reclamantul ar fi considerat ca se afla în culpa pentru refuzul asiguratorului de plata a daunei partiale, datorata lipsei notificarii prevazute de art.5 din contractul de asigurare si l-ar fi pus in întârziere pentru plata daunei partiale, potrivit art.1079 C civ, daca ar fi considerat pretentia fondata, ar fi avut posibilitatea sa achite acea suma, iar creditul se considera din nou activ, angajând noi termene, potrivit contractului de asigurare.
Dar reclamanta nu a procedat astfel la momentul încheierii procesului verbal de control 1332 din martie 2008.
Pe de alta parte, reclamanta nu face dovada ca s-ar fi adresat asiguratorului si acesta ar fi refuzat sa acopere dauna invocând linsa notificarii in termenul aratat de art 5.
Reclamanta nu face nici macar dovada ca pentru aceste doua credite au existat polite de asigurare, hotarârea fiind fondata pe simplele afirmatii ale reclamantei, nedovedite.
Prin urmare, nu se arata care este vinovatia sa, pentru care fapta concreta si nici legatura directa dintre fapta culpabila si prejudiciu.
Pe de alta parte, daca a existat un prejudiciu acesta nu-i poate fi imputat si pentru ca în art.13 din Norma nr.1/2006 privind recuperarea creantelor bancii se arata: “Dupa epuizarea modalitatilor de recuperare pe cale amiabila, sucursala va trimite dosarul de credit in copie si contractele in original Directiei Juridice si Fiscalitate, cu propunerea de initiere a executarii silite a garantiilor creditului. In cazul in care nu exista garantii mobiliare sau imobiliare se va solicita doar executarea silita a debitorului, urmând ca Directia Juridica si de Fiscalitate sa stabileasca modalitatea de executare. “
Creditele in cauza au fost constatate restante la 26.03.2008 iar raporturile sale de munca cu RIB SA au încetat la 24.04.2008, astfel incat nu poate fi vinovat si raspunzator pentru faptul ca banca nu a procedat Ia executarea silita a debitorilor.
In mod gresit instanta a retinut ca s-a procedat la executarea silita a debitorilor si, cum nu s-a putut recupera nicio suma, prejudiciul “se contureaza a fi cert”.
In fapt, la dosar nu se afla decât unele adrese care fac dovada ca acestia nu detin bunuri mobile sau imobile pe raza sectoarelor 1,2,3 si 6 din Bucuresti si in localitatea de domiciliu a lui S.M., iar nu dovada ca s-a facut executarea silita.
Astfel, potrivit contractelor de credit, debitorii garanteaza restituirea creditului in primul rând cu veniturile salariale, apoi cu bunurile in care s-au convertit sumele acordate prin creditul de nevoi personale.
Ori aceasta a garantiilor debitorilor se face potrivit codului de procedura civila in modalitatea popririi si executarii silite mobiliare.
Lipsa de diligenta a reclamantei care nu a pornit executarea silita asupra debitorilor in termenul de prescriptie nu-i este imputabila, nemaifiind angajat al societatii inca din luna aprilie 2008.
Pentru aceste considerente solicita a se constata ca in speta nu sunt întrunite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale, nefiind dovedit prejudiciul, fapta culpabila concreta si nici legatura de cauzalitate cu prejudiciul pretins.
Analizând sentinta recurata, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, prin prisma apararilor invocate, precum si, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 3041 Cod proc. civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 270 alin. (1) din Codul muncii ce au fost corect interpretate si aplicate în cauza de catre Tribunal, contrar sustinerilor recurentilor ce apar ca nefondate, salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.
Într-adevar, pentru angajarea raspunderii patrimoniale a recurentilor pârâti, era necesara întrunirea, în persoana acestora a conditiilor raspunderii civile contractuale, respectiv ca angajatorul, sa faca dovada savârsirii unei fapte ilicite de catre salariati, în cursul exercitarii sarcinilor de serviciu sau în legatura cu munca, cu vinovatie, si care sa fi produs în patrimoniul intimatului reclamant un prejudiciu material cert, în conditiile existentei unei legaturi de cauzalitate între fapte si producerea prejudiciului.
Contrar sustinerilor recurentilor ce apar ca vadit nefondate, în cauza sunt întrunite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale ale acestora. Astfel, acestia au savârsit fapte ilicite si personale, prejudiciabile pentru angajator, dupa cum rezulta din coroborarea tuturor probelor administrate în cauza, în conditiile în care recurentilor le revenea obligatia de serviciu de a urmari creditele acordate prin contractele de creditare nr. 963/08.08.2006 catre intimata chemata în garantie M.T., si prin contractul de credit nr. 1037/15.12.2006, catre intimatul chemat în garantie S.M.G., aspect necontestat de catre recurenti.
În cazul recurentei pârâte, dupa cum corect a apreciat si Tribunalul, coroborând fisa postului de ofiter credite cu prevederile art.5.2.4 din Norma nr.2/30.03.2007 R.I.B. SA privind administrarea creditelor si cu prevederile contractului de asigurare nr.RCC 010, înregistrat sub nr.3476/02.08.2005 fapta ilicita a acesteia a constat în neîndeplinirea obligatiilor de serviciu ce îi reveneau potrivit fisei postului, de a întocmi si prezenta note de recomandare catre conducerea sucursalei privind riscurile efective sau potentiale constatate pe parcursul urmaririi creditului ce necesita masuri de reglementare a situatiei si aceea de a aduce la cunostiinta directorului sucursalei toate cazurile de treceri la restanta, concomitent cu luarea masurilor prevazute de norme privind încasarea creantelor; totodata, în conformitate cu prevederile art.5.2.4 din Norma nr.2/30.03.2007 R.I.B. SA privind administrarea creditelor, se prevedeau pe lânga atributiile de întocmire a notelor de recomandare catre conducerea sucursalei în cazul creditelor nesanatoase a ofiterului de credite, si faptul ca în cadrul atributiilor sale de administrare a creditelor cu probleme, securizate cu polite de risc de neplata sau cu garantii ale Fondului de Garantare, recurentei îi revenea sarcina a de a respecta conditiile stabilite prin normele de creditare si conventiile încheiate cu societatile de asigurare sau Fondurile de Garantare, acordând o deosebita atentie acestor credite ( fila 33 din dosarul de fond).
Or potrivit art.5 din contractului de asigurare nr.RCC 010, din 02.08.2005 si aflat la filele 204-214 din dosarul de fond, evenimentul asigurat constând în neachitarea la scadenta de catre debitor consecutiv a doua rate de credit, trebuia avizat de catre intimat asiguratorului BCR Asigurari, la 10 zile de la data producerii evenimentului asigurat, ceea ce nu s-a întîmplat tocmai datorita faptului ca intimatul, nu a fost încunostiintat de catre recurenta ce nu a întocmit catre conducerea sucursalei, respectiv catre recurentul T.D., superiorul sau, nota de recomandare privind riscurile efective sau potentiale constatate pe parcursul urmaririi creditului ce necesita masuri de reglementare a situatiei ceea ce ar fi dovedit faptul îndeplinirii sarcinii de serviciu constînd în aducerea la cunostiinta directorului sucursalei a tuturor cazurilor de treceri a creditelor la restanta, concomitent cu luarea masurilor prevazute de norme privind încasarea creantelor; aceasta obligatie de serviciu era prevazuta de fisa postului si de art.5.2.4 din Norma nr.2/30.03.2007 R.I.B. SA privind administrarea creditelor.
Numai în conditiile în care recurenta B îsi îndeplinea sarcina de serviciu de a întocmi catre conducerea sucursalei nota de recomandare cu privire la creditele scadente, intimata reclamanta ar fi putut, în cunostinta de cauza sa avizeze asiguratorul BCR Asigurari, despre producerea evenimentului asigurat la 10 zile de la data producerii acestuia si sa respecte conditiile contractului de asigurare, pentru a beneficia de despagubirea achitata de asigurator pentru a-si acoperi paguba creata prin nerestituirea de catre intimatii în garantie insolvabili a creditului acordat si a comisioanelor si dobânzilor bancare; recurenta însa nu si-a îndeplinit aceasta obligatie de serviciu, aspect pe care nu l-a contestat în faza judecatii, ci doar a constatat creditele în discutie ca fiind scadente, întocmind si transmitând catre debitori notificarile de plata depuse la dosarul cauzei chiar de catre reclamanta RIB, aspect retinut de altfel si de catre instanta fondului .
Chiar daca într-adevar instanta a apreciat in mod gresit faptul ca revenea in sarcina recurentei-parate obligatia de a întocmi si transmite catre asigurator in termenul stipulat avizarea de dauna pentru ca asiguratorul sa plateasca despagubirea, instanta de control judiciar, prin efectul devolutiv al recursului exercitat în conditiile prevederilor art.3041 C.pr.civ, va complini motivarea hotarârii, apreciind-o ca temeinica si legala, pentru considerentele ce vor fi avute în vedere în continuare.
În mod just a retinut Tribunalul si împrejurarea ca si celelalte conditii ale atragerii raspunderii patrimoniale ale recurentei sunt îndeplinite în cauza, în conditiile în care recurenta a omis din culpa (neglijenta) sa întocmeasca nota de recomandare privind riscurile efective sau potentiale constatate pe parcursul urmaririi creditului, în vederea respectarii de catre angajator a conditiilor stabilite prin normele de creditare si conventiile încheiate cu asiguratorul, iar prejudiciul suferit de catre intimat are un caracter real si cert în conditiile în care, asa cum a dovedit angajatorul, intimatii chemati în garantie s-au dovedit insolvabili; totodata, tocmai omisiunea îndeplinirii susmentionatei obligatii a condus la conturarea unui prejudiciu cert si definitiv in patrimoniul RIB, existînd între cele doua evenimente legatura cauzala de tipul cauza-efect, cu contributia cauzala a faptei ilicite a recurentul pârât T.D. ce nu a exercitat controlul ierarhic ce reprezenta obligatia sa de serviciu asupra salariatei neglijente; nu mai putin adevarat este ca nu doar fapta acestuia din urma a condus la crearea prejudiciului încercat de catre intimat, dupa cum sustine fara temei recurenta, în conditiile în care prejudiciul s-a produs în patrimoniul intimatului ca urmare a contributiei cauzale a faptelor ambilor salariati, în masura egala.
Certitudinea prejudiciului suferit de catre intimat este justificata de constatarea fara echivoc a imposibilitatii totale a recuperarii creditelor, comisioanelor si dobânzilor bancare de la debitorii bancii, aspect dovedit de catre intimat prin adresele autoritatilor administrative de la domiciliul debitorilor care au atestat ca acestia nu detin bunuri mobile sau imobile si nu beneficiaza de venituri impozabile.
Curtea mai retine ca raspunderea patrimoniala a recurentilor are natura juridica a unei raspunderi subsidiare raspunderii contractuale ce revine intimatilor chemati în garantie, si prin urmare, în conditiile în care acestia din urma nu si-au executat obligatiile ce le reveneau potrivit contractelor de credit, se angajeaza valabil raspunderea primilor, contrar sustinerilor din recurs ce nu pot fi primite.
În ceea ce îl priveste pe recurentul pârât T.D., contrar sustinerilor acestuia ce apar ca nefondate, în mod corect a retinut Tribunalul împrejurarea ca acesta, în exercitarea functiei sale de conducere – respectiv aceea de director de sucursala, nesocotindu-si obligatiile de serviciu ce îi reveneau potrivit fisei postului, a savârsit în mod culpabil fapta ilicita si personala constând în omisiunea de a-si exercita atributiile ce tineau de conducerea sucursalei bancii, care implicau controlul modului în care subordonatii sai ierarhici, respectiv recurenta din prezenta cauza, îsi executau actele si lucrarile de serviciu, asigurând, îsi însuseau dispozitiilor legale si le respectau, precum si verificarea modului in care personalul de conducere din unitate îsi exercita atributiile privind coordonarea, îndrumarea si controlul activitatii desfasurate de compartimentele de lucru din subordinea acestora, neexecutare ce atrage raspunderea sa pentru neexecutarea sarcinilor de serviciu ce îi reveneau recurentei Badea. Si în privinta acestui recurent, tocmai omisiunea îndeplinirii obligatiilor susmentionate a condus la conturarea unui prejudiciu cert si definitiv in patrimoniul RIB, existînd între cele doua evenimente legatura cauzala de tipul cauza-efect, cu contributia cauzala a faptei ilicite a recurentei pârâte B.
Sunt nefondate prin urmare criticile recurentului potrivit carora instanta fondului ar fi retinut ca fapta culpabila a recurentului ar fi constat în încalcarea atributiilor de serviciu constând in neexecutarea notificarilor de dauna care ar fi trebuit sa fie transmise asiguratorului, conform contractului de asigurare RCC 010 /10807/02.08.2005.
Totodata, instanta fondului a retinut neechivoc raspunderea patrimoniala a recurentilor în privinta întregului prejudiciului produs intimatei, acesta prezentând caracter de certitudine nu doar în privinta ultimelor rate de credit scadente neachitate de debitori, câta vreme potrivit actelor doveditoare, intimatii chemati în garantie nu au mai achitat pâna în prezent vreo suma în contul creditelor restante, astfel, în cauza prejudiciul consta în despagubirea de care intimatul putea beneficia de la asigurator în conformitate cu clauzele contractului de asigurare RCC 010 /10807/02.08.2005, cuantificat la nivelul soldului creditelor restante ale celor doi chemati în garantie, cu dobânzile prevazute în contractul de asigurare.
În privinta sustinerilor recurentului potrivit carora instanta nu arata care notificari nu au fost facute, cele de dauna partiala sau cele de dauna totala, nici acestea nu pot fi primite deoarece, chiar daca potrivit contractului de asigurare în discutie intimatul putea fi despagubit atât pentru o dauna partiala constând în plata unor rate scadente de credit, sau pentru o dauna totala constând în plata întregului credit scadent, nu este mai putin adevarat ca susmentionatul contract prevedea avizarea, indiferent de felul despagubirii, totale sau partiale, la data producerii evenimentului asigurat, constând în ambele doua cazuri în neplata unei a doua rate de scadenta, avizarea trebuind a fi facuta de asigurat la acelasi moment si în conditii identice, dupa cum rezulta din interpretarea clauzelor contractuale de la art.5, iar pentru avizarea de dauna totala asiguratul trebuia sa comunice avizarea de dauna partiala, avizare ce nu a fost expediata asiguratorului din culpa recurentilor.
Nefondate sunt si sustinerile recurentului potrivit carora Tribunalul nu avut în vedere faptul ca nu a fost pus in întârziere de catre intimat pentru plata daunei partiale, potrivit art.1079 C.civ, sens în care ar fi avut posibilitatea sa achite acea suma, iar creditul se considera din nou activ, potrivit contractului de asigurare, si acestea sunt vadit nefondate deoarece actiunea de fata are natura unei actiuni în raspundere patrimoniala declansate de angajatorul prejudiciat de catre un salariat împotriva acestuia din urma, ca urmare a neexecutarii culpabile a sarcinilor de serviciu de catre salariat, astfel ca nu sunt incidente prevederile generale ale art.1079 alin.1 C.civ, ci prevederile art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil , potrivit carora “debitorul este de drept în întârziere:…3. când obligatia nu putea fi îndeplinita decât în un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca.” Totodata , în conditiile în care
intimatul, din vina recurentilor nu-si îndeplinise obligatia contractuala ce îi revenea de a formula avizarea de dauna catre asigurator în termenul prevazut de clauzele contractuale, nu era necesar ca acesta sa faca dovada ca s-ar fi adresat asiguratorului si acesta ar fi refuzat sa acopere dauna invocând linsa notificarii în termenul aratat de art.5 si nici dovada ca pentru aceste doua credite au existat polite de asigurare.
În ceea ce priveste prejudiciul suferit de catre intimata, acesta este cert nu doar în privinta existentei acestuia ci si a întinderii acestuia, si a fost corect cuantificat de catre instanta fondului în raport de coroborarea probelor administrate, respectiv a procesului verbal 1332/26.03.2008 semnat fara obiectiuni de catre recurentul T.D. ( filele37-50 din dosarul de fond) si opozabil si recurentei B., chiar daca aceasta nu l-a semnat, deoarece constata o stare de fapt, dovada înregistrarii prejudiciului suferit de intimata în evidenta sa contabila, fisele de cont ale intimatilor chemati în garantie, potrivit carora la 18.08.2008 debitul restant al acestora însuma 35.000 lei pentru M.T. si 22.529,66 lei pentru S.M., notificarile adresate intimatilor chemati în garantie si fisele de cont ale intimatilor chemati în garantie, potrivit carora la 01.06.2011 debitul restant al acestora însuma 47.334 lei pentru M.T. si 39.360,79 lei pentru S.M., în total 86.695 lei( filele 81-91 din dosarul de recurs).
Mai mult, împrejurarea ca în cuprinsul procesului verbal 1332/26.03.2008 pe care se întemeiaza actiunea la rubrica “sold la data de 21.03.2008 (credite restante, dobânzi restante, creante restante)” debitorii figureaza cu debite care însumeaza 13 674.36 lei se datoreaza împrejurarii ca debitul este calculat la data de 21.03.2008, moment la care nu era declarata exigibilitatea întregului credit, datorat de catre debitori, potrivit contractelor de creditare.
Nefondate sunt si sustinerile recurentului potrivit carora prejudiciul suferit de catre intimat nu-i poate fi imputat în raport de art.13 din Norma nr.1/2006 privind recuperarea creantelor bancii deoarece în raport de prevederilor clauzei art.12 din contractele de creditare a intimatilor chemati în garantie, aflate la filele 196-203 din dosarul de fond, se prevedea posibilitatea recuperarii creantei bancii prin valorificarea garantiilor asiguratorii reprezentate de veniturile salariale ale debitorilor sau a oricaror altor bunuri aflate în proprietatea salariatului, modalitatea de satisfacere a creantei intimatei fiind deci la alegerea creditoarei, iar nu doar prin executarea debitorilor asupra salariului, dupa cum fara temei pretinde recurentul, cu atât mai mult cu cât potrivit adreselor emise de autoritatile administrative de la filele187-195 rezulta cu certitudine ca acestia nu detin bunuri mobile sau imobile, deci ca sunt insolvabili, debitul este foarte oneros, astfel ca intimata a dovedit împrejurarea ca a procedat fara succes la executarea silita a debitorilor.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 C.pr.civ, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtii B.C.L si T. D.
