C.A. Braşov, decizia nr. 425 din 20 iunie 1997
Prin sentinţa primei instanţe, confirmată în apel, s-a admiscontestaţia împotriva decizieide imputare emisă de unitate împotriva contestatorului, care a fost anulată. Obiectul deciziei de imputare viza recuperarea pagubei produse unităţii prin desfacerea contractului de muncă de către contestator al unei angajate, măsură infirmată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu obligarea unităţii la despăgubiri.
a) În recurs s-a invocat, în primul rând, necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti de a rezolva litigiul, considerându-se că, în raport cu calitatea contestatorului, de director al Centrului de execuţie bugetară, competenţa de soluţionare revenea Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi. Susţinerea nu a fost acceptată, deoarece decizia de imputare s-a emis în condiţiile Codului muncii şi a generat un conflict de muncă, supus jurisdicţiei speciale stabilite în materie, fiind lipsită de semnificaţie calitatea contestatorului de ordonator terţiar de credite, cum se pretinde în recurs.
b) Soluţia de fond adoptată este la adăpost de critică, nedemonstrându-se, în nici un mod, reaua-credinţă a contestatorului invocată de recurentă.
Răspunderea materialăa contestatorului numai pentru că, potrivit competenţei sale, a dispus desfacerea contractului de muncă al unui salariat, iar măsura a fost desfiinţată de instanţă, ar produce consecinţa generalizării răspunderii materiale a celui care a luat această măsură, ceea ce nu se poate admite, Codul muncii restrângând o asemenea răspundere la cazurile expres prevăzute de art. 36 şi nu la orice formă de vinovăţie.
