O.U.G. nr. 4 /2005 – Anexa nr. VI
Legea nr. 19/2000 – art. 2, art. 164
Legea nr. 57/1974 – art. 120 şi urm.
C. proc. civ. – art. 329
Luând în considerare doar principiul contributivităţii, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, toate veniturile obţinute pe perioada desfăşurării activităţii în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent şi care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare. Cele două condiţii, instituite prin art. 164 alin. (3) din lege corelat cu partea finală a Anexei nr. VI din OUG nr. 4 /2005, sunt cumulative.
Împrejurarea că art. 23 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 stabileşte ca bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale venitul brut realizat lunar, detaliat în pct. 7 din Ordinul 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, de modificare a Ordinului nr. 340/2001, prin care s-au adoptat normele metodologice de aplicare a acestei legi, nu prezintă relevanţă dacă se pretinde valorificarea unor venituri pentru un stagiu de cotizare realizat înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000, care, cu excepţia normelor tranzitorii, nu se aplică retroactiv.
Primele şi veniturile suplimentare la retribuţia tarifară de încadrare care au fost realizate în acord global sunt exceptate din categoria sporurilor, indemnizaţiilor şi majorărilor de retribuţii tarifare prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 4/2005, care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.
Prin Decizia nr. 30/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul că prevederile pct. VI din Anexa la O.U.G nr. 4/2005 sunt clare şi lipsite de echivoc, astfel încât nu trebuie interpretate. Art. 329 C.prc. civ. nu face distincţie intre soluţiile de admitere a recursului in interesul legii şi cele de respingere, atunci când statuează asupra efectelor lor obligatorii, astfel încât în măsura în care au efect obligatoriu interpretările date de ÎCCJ asupra unor dispoziţii legale atunci când ele sunt confuze ori contradictorii, cu atât mai mult sunt de natură a îndatora instanţele judecătoreşti la respectarea lor, atunci când, în condiţii identice de compunere şi competenţă, deciziile instanţei supreme constată soluţia legislativă ce se impune cu evidenţă într-un anumit gen de litigii.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 16 din 11 ianuarie 2011, dr. C.P.
Prin Sentinţa Civilă nr. 2742/18.10.2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7019/302010, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta N.O.Z. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, acţiune ce a avut ca obiect recalcularea pensiei titularei pe baza unor venituri suplimentare atestate prin Adeverinţele nr. 2392 şi 2394/22.06.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta beneficiază de pentru limită de vârstă stabilită, în temeiul Legii nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala, cu modificările si completările ulterioare, prin decizia nr. 172167/20.11.1997. Începând cu data de 01.12.2005, i s-a recalculat pensia pentru limită de vârsta din sistemul public ca urmare a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobata cu modificări prin Legea nr.78/2005 si H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 si H.G. nr. 1456/2005 privind unele masuri referitoare la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Din considerentele Deciziei nr. 30/16.11.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 15/2009, asupra recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept vizând stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat cu luarea în considerare a formelor de retribuţie obţinute în acord global, rezultă că, în speţe, precum cea din prezentul dosar, se aplică prevederile cuprinse la art. 164 alin. (1) – (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare şi la Menţiunea de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005.
Veniturile rezultate din adeverinţa de care se prevalează reclamanta reprezintă, potrivit celor menţionate de către fostul angajator, prime şi suplimentări salariale obţinute în urma retribuirii muncii în acord global, pentru care s-a reţinut, la data plăţii, contribuţia de asigurări sociale. Instanţa de fond a considerat că ele nu se pot valorifica pentru calculul pensiei, raportat la dispoziţiile din art. 4 alin. (2) ale O.U.G. nr. 4/2005 şi din anexa nr. 1 la aceeaşi ordonanţă.
Tribunalul a mai apreciat că nu se poate reţine că veniturile dovedite prin adeverinţele depuse la dosar se identifică celor stabilite legal pentru calculul pensiei, respectiv că omisiunea de valorificare la acest calcul a veniturilor suplimentare reprezentând premii ori sume obţinute în acord global contravine dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 19/2000, respectiv, principiului contributivităţii conform căruia”fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite”.
Principiul astfel consacrat presupune doar faptul că drepturile de asigurări sociale nu pot fi acordate fără a se fi contribuit anterior la constituirea fondurilor aferente, dar nu implică şi o proporţionalitate între sumele cu care s-a contribuit şi prestaţiile de asigurări sociale ulterior acordate. O atare proporţionalitate nu ar fi de conceput în primul rând datorită faptului că întinderea unor astfel de prestaţii nu poate fi cunoscută anterior stabilirii lor, dat fiind că diferă în funcţie de durata vieţii beneficiarului, iar pe de altă parte pentru că ele se stabilesc şi pe baza principiului solidarităţii sociale, consacrat în art. 2 lit. c) al Legii nr. 19/2000, presupunând că toţi participanţi la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. În alţi termeni, din contribuţiile de asigurări sociale achitate de unii asiguraţi se realizează şi prestaţiile cuvenite altor persoane, chiar în situaţiile în care acestea din urmă au contribuit mai puţin la constituirea fondurilor de asigurări, în ipoteza anumitor riscuri sociale asigurate, cum ar fi incapacitatea de muncă determinată de boli sau accidente de muncă, de sarcină şi lăuzie, etc.
Aşadar, luând în considerare doar acest principiu, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, toate veniturile obţinute pe perioada desfăşurării activităţii în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent. La această concluzie se poate ajunge şi prin aplicarea unor reguli de interpretare a normelor legale, care exclud posibilitatea aplicării principiilor de drept, atunci când într-o materie sunt stabilite norme legale exprese, acestea constituind izvor de drept, în timp ce principiile menţionate pot fi valorificate ca un astfel de izvor doar subsidiar, în absenţa unor reglementări în sistemul de drept.
Împrejurarea că art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 19/2000 stabileşte, ca bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, venitul brut realizat lunar, detaliat în pct. 7 din Ordinul 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse de modificare a Ordinului nr. 340/2001, prin care s-au adoptat normele metodologice de aplicare a acestei legi, nu prezintă relevanţă în speţă, în primul rând pentru că vizează exclusiv baza de calcul al contribuţiei, iar nu modul de calcul al pensiei, iar în al doilea rând pentru că nu poate fi aplicat în cazul reclamantei, pentru argumentele deja expuse.
Ca atare, în cauză pot fi valorificate doar acele venituri obţinute de reclamantă în cursul activităţii, care sunt identificate prin art. 4 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2005.
Potrivit art. II din anexă, doar anumite sporuri, indemnizaţii şi majorări ale retribuţiei tarifare stabilite în conformitate cu Legea nr. 57/1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii sunt enumerate în vederea valorificării la calculul pensiei. Din adeverinţa depusă la dosar nu rezultă că sumele suplimentare obţinute în unele luni de către reclamanta s-ar regăsi între cele enumerate la pct. II din Anexa 1, motiv pentru care nu pot fi valorificate. Dimpotrivă, conform susţinerilor reclamantei, aceste suplimentări au fost acordate în condiţiile art. 120 şi următoarele din Legea nr. 57/1974, astfel încât este evident că nu se regăsesc între cele enunţate în anexă, singurul spor care vizează activitatea de proiectare cu privire la care este stabilită modalitatea de retribuire în articolele menţionate, fiind cel din art. 121 alin. (8), care însă nu a fost obţinut de către reclamanta, fiind acordat şefilor de programe de cercetare şi de introducere a tehnologiilor care prezintă importanţă deosebită, pe durata realizării programelor.
Întrucât câştigurile (adaosurile) suplimentare la salariul de bază, a căror valorificare o solicită reclamanta, sunt realizate în acord global, sunt incidente dispoziţiile cuprinse la Menţiunea de la pct., VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005, în sensul că: „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare date de 01.04.2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale”.
Prin urmare, veniturile suplimentare la retribuţia tarifară de încadrare care au fost realizate în acord global sunt exceptate din categoria sporurilor, indemnizaţiilor şi majorărilor de retribuţii tarifare prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 4/2005, care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta N.O.Z., solicitând modificarea în tot a sentinţei supusă reformării, în sensul admiterii cererii sale aşa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei, care, în opinia sa, se circumscriu normelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a reţinut că ele au vizat, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a prevederilor Legii nr. 19/2000, care impun valorificarea, la stabilirea cuantumului pensiei, a salariului realizat lunar şi a sporurilor dovedite prin adeverinţele eliberate de unităţi, în această categorie intrând şi veniturile realizate suplimentar care au avut caracter permanent şi pentru care fostul angajator al asiguratului a plătit CAS-ul.
Reclamanta a invocat şi practica judiciară constantă a instanţelor judecătoreşti, pe care a exemplificat-o, în sensul admiterii în mod frecvent a cererilor de valorificare a acestor categorii de venituri.
Poziţia procesuală a intimatei Casa Judeţeană de Pensii Timiş a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând argumentele expuse pe larg în apărare în primul ciclu procesual.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
În mod judicios prima instanţă a înlăturat argumentele reclamantei, apreciind că, luând în considerare doar principiul contributivităţii, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, toate veniturile obţinute pe perioada desfăşurării activităţii în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent şi care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare. Cele două condiţii, instituite prin art. 164 alin. (3) din lege corelat cu partea finală a Anexei nr. VI din OUG nr. 4 /2005, fiind în mod evident cumulative.
Adeverinţa invocată de reclamantă nu îndeplineşte cel puţin una din condiţiile mai sus enumerate, deoarece ele sunt prezumate de legiuitor că nu au făcut parte din baza de calcul al pensiei.
Împrejurarea că art. 23 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 stabileşte ca bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale venitul brut realizat lunar, detaliat în pct. 7 din Ordinul 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, de modificare a Ordinului nr. 340/2001, prin care s-au adoptat normele metodologice de aplicare a acestei legi, nu prezintă relevanţă în speţă deoarece reclamanta pretinde valorificarea unor venituri pentru un stagiu de cotizare realizat înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000, care, cu excepţia normelor tranzitorii, nu se aplică retroactiv.
Prin Decizia nr. 30/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii. Aceasta este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti de la momentul redactării şi publicării sale in Monitorul Oficial.
În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a statuat în sensul că prevederile pct. VI din Anexa la O.U.G nr. 4/2005, potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt clare şi lipsite de echivoc, astfel încât nu trebuie interpretate.
Art. 329 C. proc. civ. nu face distincţie intre soluţiile de admitere a recursului in interesul legii şi cele de respingere, atunci când statuează asupra efectelor lor obligatorii.
Pe de altă parte, în măsura în care au efect obligatoriu interpretările date de ÎCCJ asupra unor dispoziţii legale atunci când ele sunt confuze ori contradictorii, cu atât mai mult sunt de natură a îndatora instanţele judecătoreşti la respectarea lor, atunci când, în condiţii identice de compunere şi competenţă, deciziile instanţei supreme constată soluţia legislativă ce se impune cu evidenţă într-un anumit gen de litigii.
Reclamanta nu poate invoca practica judiciară a instanţelor ca argument pentru a obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, pentru simplul fapt că, în dreptul intern, precedentul judiciar nu este izvor de drept. Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti la care autoarea recursului a făcut referire au fost pronunţate înainte ca instanţa supremă să fi soluţionat recursul în interesul legii, dezlegarea din acesta devenind obligatorie pentru viitor, potrivit art. 329/C.pr.civ.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept reţinute, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a principiului contributivităţii, instituit prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, precum şi a prevederilor art. 164 din acelaşi act normativ, motiv pentru care a respins recursul reclamantei, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
