Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 852 din 1 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 01.04.2014 pronunţată în dosarul nr. …/100/2013 al Tribunalului Maramureş, în temeiul art. 406 Cod procedură civilă instanţa s-a luat act de renunţarea reclamantului la petitele 1-4, respectiv anularea deciziei de pensionare nr. 164027/19.10.1998, recalcularea pensiei ţinând cont de perioada lucrată în Maroc
16.09.1974-01.09.1978, emiterea unei noi decizii de pensionare pentru această perioadă lucrată (asupra cărora instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1736/12.11.2013 pronunţată în dosarul nr. 2636/100/2012); s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M.A. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi, în consecinţă: s-a anulat decizia nr. 164027/13.12.2012 emisă de Casa Judeţeană de Pensii în baza Hotărârii nr. 3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei în care să se ia în calcul venitul realizat de reclamant în Regatul Maroc în perioada 09.10. 1982-22.10.21984 şi să plătească retroactiv drepturile băneşti rezultate dintre pensia recalculată şi cea aflată în plată; s-a respins ca prematură cererea reclamantului de anulare a deciziei nr. 164027/28.01.2013 de dare în debit cu suma de 2.790 lei.
Instanţa a reţinut prealabil analizei pe fond a cererii reclamantului că acesta a renunţat la judecata petitelor 1-4 din acţiunea introductivă având în vedere că sentinţa civilă nr.1736/2013 a Tribunalului Maramureş nu este definitivă.
În acelaşi timp, tot prealabil analizei pe fond a cererii , instanţa a reţinut că deşi reclamantul nu a contestat Hotărârea nr.3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii totuşi acesta nu poate fi privat de o judecată pe fond având în vedere art.6 din CEDO.
Referitor la fondul cauzei instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul şi-a desfăşurat activitatea ca profesor de matematică în perioada 07.10.1982-22.10.1984 în Maroc, fiind detaşat, aşa cum rezultă din adeverinţa nr.
131/28.01.2013, adeverinţa de la fila 11 şi Protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei şi Învăţământului din România şi Ministerul Educaţiei Naţionale din Regatul Maroc, aceasta fiind detaşat să lucreze în Regatul Maroc potrivit Ordinului nr. 1777/17.12.1974 şi Ordinului nr. 1029/09.09. 1976, respectiv Anexa la ordin poziţia 104 emisă de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului.
S-a arătat că în cadrul acordului marocano-român, începând cu 09.10.1982 reclamantul şi-a exercitat funcţia de profesor la Liceul „Mahomed Ben Abdellahh” disciplina matematică şi a semnat contractul în scopul de a lucra în Maroc pentru o perioadă de 2 ani aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 5.
A fost reţinut că prin Anexa la Protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei şi Învăţământului din România şi Ministerul Educaţiei Naţionale din Regatul Maroc sunt stipulate condiţiile de muncă, menţionându-se drepturile băneşti pentru prestată, faptul că aceste drepturi băneşti sunt supuse impozitării conform reglementărilor marocane în vigoare, la art. 2 din Anexa la Protocolul din 1973 fiind stabilit că „salariile sunt impozabile. Partea marocană va transmite baremul actual în vigoare, relativ la calculul impozitelor”.
A fost reţinută incidenţa prevederilor Decretului nr. 233/23.12.1974 art. 2 alin. 3 care prevăd că „. perioada lucrată în străinătate se ia în calcul la stabilirea vechimii neîntreruptă în muncă, în aceeaşi unitate precum şi ca vechime în funcţie ca şi specialitate” a art. 3 din acelaşi decret stipulează că cetăţenii români angajaţi în străinătate sunt obligaţi să transfere veniturile nete realizate, iar la art. 3 alin. 2 se precizează: „venitul net asupra căruia se calculează sumele reprezentând obligaţia de transfer se determină prin scăderea din venitul brut realizat în valută pentru munca prestată a impozitului, taxelor, reţinerilor pentru fondul de pensii, asigurări sociale şi medicale.” şi a art. 6 din Decretul nr. 23/1974 care stipulează: „Calculul şi urmărirea sumelor supuse obligaţiilor de transfer se face de către unităţile diplomatice sau oficiile consulare ale RSR din ţările respective.”.
În cadrul stării de fapt instanţa a reţinut că reclamantul a dovedit cu contractul individual de muncă, adeverinţa de la fila 5 şi cartea de muncă, că în perioada 09.10.198222.10.1984 acesta a desfăşurat raporturi de muncă cu instituţiile angajatoare din Maroc în această perioadă fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 19/2000 care statuează că reprezintă stagiu de cotizare şi perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte.
S-a arătat că detaşarea reclamantului s-a făcut în baza Ordinului nr. 1777/17.12. 1974 şi a Ordinului nr. 1029/09.09.1976 emise de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi Regatul Maroc şi a Protocolului încheiat între Ministerul Educaţiei şi acest regat şi Decretului nr. 215/1984 prin care s-a ratificat o convenţie cu Guvernul Maroc şi care la art. 5 stabileşte că, dacă un cetăţean al unei părţi contractante angajat pe teritoriul acestei părţi contractante este detaşat de către cel ce angajează pentru a efectua o muncă în contul acestui angajator pe teritoriul celeilalte părţi contractante, el va continua, până la expirarea celei de-a treizeci şi şasea lună care urmează detaşării sale, să fie supus legislaţiei primei părţi ca şi cum el ar fi angajat pe teritoriul amintitei părţi, ca apoi la art. 15 din acelaşi act normativ să se precizeze că această convenţie se va aplica, de asemenea, situaţiilor apărute înainte de intrarea sa în vigoare.
A fost reţinut de instanţă că contribuţia CAS nu se plăteşte de angajat ci se reţine conform regimului fiscal din ţara respectivă precum şi faptul că prin Decretul nr. 215/1984 Statul Român a consfinţit dreptul persoanelor detaşate în Regatul Maroc de a beneficia de asigurări sociale la nivelul sumelor reţinute cu titlu de asigurări sociale pe teritoriul statului unde au fost realizate veniturile şi cuantumul acestora.
În aprecierea instanţei Casa Judeţeană de Pensii Maramureş a nesocotit convenţia încheiată între România şi Regatul Maroc.
A fost reţinut că, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş invocă dispoziţiile Hotărârii nr. 3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii ce a constituit temei legal al emiterii deciziilor nr. 164027/13.12. 2012 şi nr. 164027/28.01.2013 prin care s-a constituit în sarcina reclamantului un debit de 2.791 lei.
Cu privire la cererea reclamantului de anulare a deciziei nr. 164027/ 28.01.2013 de dare în debit a sumei de 2.791 lei instanţa reţine că această cerere este prematură pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1736/12.11.2013 a Tribunalului Maramureş i s-a recunoscut reclamantului perioada 16.09.1974-01.09.1978 lucrată în Maroc şi a fost anulată decizia de pensionare nr. 164027/01.08.2011 însă sentinţa nu a rămas irevocabilă. Prin hotărârea luată în prezentul dosar se recunoaşte reclamantului perioada lucrată în Maroc 09.10.1982
22.10.1984, se anulează decizia de pensionare nr. 164027/13.12.2012 emisă în baza Hotărârii nr. 3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii ca urmare a dispunerii revizuirii pensiei pentru această perioadă, însă nici această sentinţa nu este irevocabilă.
Instanţa a considerat că dacă ambele hotărâri vor rămâne irevocabile, menţinându-se dispoziţiile de recunoaştere a perioadei lucrate de reclamant în Maroc, reclamantul va putea solicita ulterior anularea deciziei de dare în debit nr. 164027 din 28.01. 2013, decizie ce a fost emisă ca urmare a recalculării pensiei reclamantului în baza Hotărârii emise de Comisia Centrală de Contestaţii nr. 3268/12.11.2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte sentinţa pronunţată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi în ceea ce priveşte anularea deciziei de nr.164027 din 13.12.2012, de obligare a instituţiei Ia emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veninurilor realizate în Maroc în perioada 09.10.1982 -22.10.1984 şi la plata drepturilor rezultate dintre pensia recalculată şi cea aflată în plată.
În motivele de apel s-a solicitat că raportat la dispoziţiile art476 – 482 cod procedură civilă, să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi în ceea ce priveşte anularea deciziei de nr.164027/13.12.2012, de obligare a instituţiei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor realizate în Maroc în perioada 09.10.1982 – 22.10.1984 şi la plata drepturilor rezultate dintre pensia recalculată şi cea aflată în plată.
Motivând apelul a arătat că decizia de pensie nr. 164027 din 13.12.2012, a fost emisă în baza Hotărârii nr. 3268 din 12.11.2012 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, hotărârea nu a fost contestată, iar raportat la prevederile art.151 alin.(3) din Legea nr.263/2010, această hotărâre a rămas definitivă.
În acelaşi timp a arătat că aşa cum rezultă din documentele existente la dosar, reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă din anul 1998, pensia fiindu-i stabilită prin decizia nr. 164027 din 19.10.1998, în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977. în anul 2005 reclamantul beneficiind de recalcularea pensiei în baza O.U.G. nr.4/2005, iar în anul 2007 de recalcularea pensiei în baza O.U.G. nr. 19/2007; de asemenea, s-a mai arătat că pensia reclamantului a mai fost recalculată şi prin adăugarea unor perioade lucrate după pensionare. S-a stabilit că în anul 2011 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea stagiului de cotizare realizat în Maroc în perioada 16.09.1974 – 01.09.1978 şi a veniturilor realizate în perioada respectivă, cerere ce a fost respinsă prin decizia de respingere a cererii de recalculare nr. 164027 din 01.08.2011. Contestaţia reclamantului împotriva acestei decizii a fost respinsă de Comisia Centrală de Contestaţii prin hotărârea nr.3268 din 12.11.2012. S-a arătat că reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei de respingere a cererii de recalculare nr. 164027 din 01.08.2011 (dar nu şi împotriva hotărârii Comisiei Centrale de; Contestaţii), contestaţia fiind soluţionată (admisă) irevocabil (dosar nr.2636/100/20,12 al Tribunalului Maramureş).
S-a invocat faptul că în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, comisia a dispus Casei Judeţene de Pensii Maramureş revizuirea deciziilor de pensie emise în cazul reclamantului sub mai multe aspecte, inclusiv sub aspectul nevalorificării perioadei 08.10.1982 – 22.10.1984 în care reclamantul a fost detaşat în Maroc, întrucât în această perioadă a fost considerat în concediu fără plată. Casa Judeţeană de Pensii Maramureş respectând dispozitivul hotărârii nr.3268/12.11.2012 a emis deciziile nr.164027 din 13.12.2012, contestate în prezentul dosar.
S-a arătat că din actele existente la dosar, reclamantul a avut două perioade de activitate în care a lucrat în Maroc, respectiv perioada 16.09.1974 – 01.09.1978 si perioada 08.10.1982 -22.10.1984. Referitor la prima perioadă, respectiv perioada 16.09.1974 – 01.09.1978, solicitarea reclamantului de valorificare a acestei perioade a fost admisă în dosarul nr. 2636/100/2012 al Tribunalului Maramureş.
Cu privire la perioada 08.10.1982 – 22.10.1984 s-a făcut precizarea că aceasta a fost valorificată iniţial de casa (ca perioadă ce constituie stagiu de cotizare), întrucât a fost înscrisă în carnetul, de muncă, dar veniturile luate în considerare au fost cele avute în ţară anterior detaşării însă ulterior având în vedere dispozitivului hotărârii Comisiei Centrale de Contestaţii, s-a revenit.
Cu privire la netemeinicia cererii reclamantului s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 16 lit.a din Legea nr.263/2010, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii. Raportat la perioada 08.10.1982 – 22.10.1984 prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare în perioada respectivă, pârâta a apreciat că aceasta perioadă nu a constituit vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 01.04.2001 sens în care a invocat prevederile art.3 alin.d). art.9. art.48 alin.T4) si art.21 alin.(2) din Legea nr.3/1977, precum şi prevederile Decretului nr.233/1974.
Au fost invocate prevederile art.2 alin.2 din Decretul nr.233/1974, conform cărora cetăţenii români angajaţi în străinătate erau consideraţi în concediu fără plată la unităţile de la care aceştia proveneau iar din dispoziţiile alin.(3) al aceluiaşi articol nu rezultă că perioada lucrată în străinătate constituie vechime în muncă luată în considerare la stabilirea pensiei. În aprecierea pârâtei se impune să se facă distincţie între noţiunea de „vechime în muncă” şi cea de „vechime neîntreruptă în muncă”, aşa cum reiese din art.9 alin.l din Legea nr.3/1977, potrivit căruia vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiilor este timpul cât o persoană a fost încadrată pe baza unui contract de muncă iar vechimea neîntreruptă în muncă este cea reglementată de art. 10 din Legea nr. 1/1970 această ultimă vechime prezinta importanţă sub aspectul unor drepturi (altele decât pensiile) care se acordau în funcţie de vechimea neîntreruptă în muncă (de exemplu sporul de vechime, numărul de zile de concediu de odihnă etc). A fost invocat şi faptul că art.9 alin.(2) din Legea nr.3/1977 prevedea că absenţele nemotivate şi concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.
S-a arătat în motivarea solicitării şi Decretul nr.233/1974, în forma în vigoare în perioada în care reclamantul a lucrat în Maroc, nu cuprindeau dispoziţii referitoare la plata contribuţiei de asigurări sociale şi nici la plata contribuţiei pentru pensia suplimentară în ţară; din conţinutul art.3 alin.(3) din Decretul nr.233/1974, rezultând că veniturile realizate în străinătate erau supuse, inclusiv sub aspectul impozitării şi a contribuţiilor pentru fondul de pensii, legislaţiei ţării în care se desfăşura activitatea. A fost evidenţiat şi faptul că din prevederile art.3 din Decretul nr.233/1974 rezultă că sumele transferate în ţară (pentru întreţinerea familiilor şi acoperirii altor obligaţii) se calculau din venitul net, veniturile brute obţinute fiind supuse legislaţiei din ţara respectivă. întrucât persoanele respective, pe perioada cât lucrau în străinătate, nu mai aveau raporturi de muncă cu unităţile la care au fost angajate anterior (fiind considerate în concediu fără plată), plata contribuţiei de asigurări sociale nu reprezenta o obligaţie în sensul art.2 şi 3 din Decretul nr.233/1974.
În ceea ce priveşte obligarea Casei Judeţene de Pensii Maramureş la luarea în considerare a veniturilor realizate de reclamant în Regatul Maroc în perioada 08.10.1982 –
22.10.1984, consideră că au fost aplicate în mod greşit prevederile art.165 din Legea nr.263/2010 raportat la dispoziţiile art. 21 alin.(2) din Legea nr.3/1977, din hotărârea instanţei de fond nerezultând nici veniturile în lei care urmează a fi luate în considerare sau documentul din care să fie valorificate veniturile respective.
În susţinerea acestei critici au fost invocate dispoziţiile art.165 alin.(l) din Legea nr.263/2010, care prevăd că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în funcţie de nfodul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă iar la art.165 alin.(2) din aceeaşi lege se prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.(l) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare.
În sprijinul criticilor au fost invocate şi dispoziţiile art.21 alin.(2) din Legea nr.3/1977), la care face trimitere art.165 din Legea nr.263/2010, care prevăd că în cazul persoanelor îndreptăţite la pensie, care au fost încadrate în muncă şi la organizaţii internaţionale, societăţi mixte sau la alte organizaţii din străinătate, primind retribuţii în valută, la stabilirea bazei de calcul a pensiei se iau în considerare retribuţiile tarifare de încadrare la nivelul funcţiilor similare din ţara, valabile în perioadele corespunzătoare dacă s-au plătit contribuţiile legale către asigurările sociale de stat.
S-a mai arătat că, prin documentele depuse, reclamantul nu a făcut dovada (printr-o adeverinţă emisă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare) veniturilor, în lei, realizate în perioada 08.10.1982 – 22.10.1984.
Examinând hotărârea atacată cu luarea în considerare a criticilor din apel şi a dispoziţiilor art.476-478 din NCPC, , Curtea reţine că apelul este nefundat pentru considerentele ce succed.
Prin motivele de apel se critică hotărârea pentru faptul că nu s-a avut în vedere că Hotărârea nr.3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii în baza căreia s-a emis decizia de pensie nr.164027 din 13.12.2012 a rămas definitivă şi pentru faptul că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente respectiv Decizia nr.233/74, art.165 din Legea nr.263/2010 raportat la art.21 alin.2 din Legea nr.3/1977.
Criticile sunt neîntemeiate.
În privinţa primei critici, se constată că prin Hotărârea nr.3268/12.11.2012 a fost soluţionată contestaţia împotriva altei decizii de pensionare decât cea din prezenta cauză, respectiv este vorba de Decizia nr.164027/01.08.2011, în timp ce în prezenta cauză este în discuţie Decizia nr.164027/13.12.2012.
Faptul că prin această hotărâre s-a dispus Casei Judeţene de Pensii Maramureş revizuirea deciziei nr.164027/29.01.2007 precum şi a deciziilor ulterioare, nu constituie un motiv suficient pentru atacarea ei întrucât aceste dispoziţii din hotărâre nu sunt consecinţa controlului la care reclamantul a investit Comisia ci consecinţa unei reglementări secundare prin care se extinde controlul efectuat de comisie, nelimitând-o la motivele din contestaţie.
Sub auspiciile unei asemenea reglementări Comisia nu s-a limitat numai la decizia atacată ci a dat dispoziţii casei teritoriale, în privinţa altor decizii.
Trecând peste legalitatea unei asemenea abordări, care nu face obiectul prezentului dosar, se impune a fi reţinut că reclamantul, nu putea declanşa controlul de legalitate pe calea contestaţiei în faţa instanţei, asupra acestor aspecte el putând investi instanţa pe calea contestaţiei arătate numai cu privire la modul de soluţionare a deciziei de pensionare atacate. Acesta fiind controlul reglementat de dispoziţiile art.106 din Legea nr.263/2010.
Faţă de cele arătate, critica analizată este neîntemeiată.
În privinţa celeilalte critici se reţine că nici aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.164027/13.12.2012, emisă în baza Hotărârii nr.3268/12.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestaţii s-a recalculat pensia reclamantului prin nevalorificarea perioadei 08.10.1982 – 22.10.1984 în care reclamantul a fost detaşat în Maroc, întrucât în această perioadă a fost considerat în concediu fără plată, nefiind virate contribuţiile de asigurări sociale şi nu constituie vechime în muncă.
Curtea apreciază că au fost nesocotite dispoziţiile Convenţiei dintre Republica Socialistă România şi Regatul Maroc, convenţie prin care a fost reglementat regimul prestaţiilor de asigurări sociale generate de persoanele care realizau venituri pe teritoriul unuia din cele două state contractante, unde potrivit art. 5 alin. 1 se prevede că, în cazul detaşării unei persoane angajate pe teritoriul celuilalt stat contractant, această persoană va continua să fie spusă legislaţiei aplicabile în statul al cărui cetăţean este ca şi cum ar fi încă angajat pe teritoriul acestui stat, iar potrivit art. 8, perioadele de şi perioadele asimilate efectuate sub legislaţia uneia dintre cele două părţi contractante şi cele realizate sub legislaţia celeilalte părţi contractante pot fi totalizate, dacă este necesar, cu condiţia ca aceste stagii să nu se suprapună.
De asemenea, art. 15 al convenţiei precizate stipulează că dispoziţiile conţinute de acest act se aplică şi situaţiilor apărute înainte de intrarea în vigoare.
Prin Decretul nr. 215/1984 Statul Român a consfinţit dreptul persoanelor detaşate în Regatul Maroc de a beneficia de asigurări sociale – pensie – la nivelul sumelor reţinute cu titlu de prestări de asigurări sociale pe teritoriul statului unde au fost realizate veniturile şi cuantumul acestora, sub acest aspect decizia atacată este nelegală.
Probele depuse de reclamant demonstrează că în perioada 08.10.1982 – 22.10.1984 a desfăşurat raporturi de muncă cu instituţii angajatoare din Regatul Maroc, în condiţiile atestate prin înscrisurile ataşate la dosar, ce conduc la concluzia că salariul acordat era impozabil, reţinându-se contribuii la asigurări sociale din România şi alte ţări în condiţiile prevăzute prin acorduri sau convenţii internaţionale la care România este parte, context în care, deşi considerată în concediu fără plată, contestatoarei i-a fost recunoscută perioada în discuţie ca reprezentând doar vechime în muncă.
Or, potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 263/2010:
„(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte.
(2) La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum şi perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi/sau regulamente comunitare.
(3) În sistemul public de pensii, obligaţiile şi prestaţiile de asigurări sociale se achită în monedă naţională.
(4) În cazul drepturilor salariale sau veniturilor asigurate, stabilite în moneda altor ţări pe teritoriul României, contribuţiile se plătesc în lei la cursul de schimb valutar comunicat de din data stabilită pentru plata acestor drepturi.”
În considerarea probelor produse şi a normelor evocate, ce fac dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de textul invocat, respectiv impozitarea salariului şi reţinerea contribuţiilor către stat, inclusiv CAS etc., Statul Marocan fiind obligat să transmită României baremul actual în vigoare privind calculul impozitelor şi în lipsa demonstrării faptului neachitării contribuţiilor în discuţie (în care sens nu există nici o probă), singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că demersul reclamantului se impune a fi soluţionat favorabil, acesta neputând fi lipsită de beneficiul implicat de plata unor astfel de contribuţii, în raport de veniturile obţinute de contestator în Regatul Maroc.
Împrejurarea că veniturile reclamantului realizate în Regatul Maroc ar fi exprimate în dirhami nu ar prezenta o probă deoarece pot fi convertite în dolari şi mai departe în lei, în funcţie de momentul plăţii, conform informaţiilor statistice din BNR.
Se are în vedere şi faptul că prin sentinţa civilă nr.1736/2012 pronunţată în dosarul nr.2636/100/2012 de Tribunalul Maramureş, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.641/R/2014 a Curţii de Apel Cluj, a fost dispusă emiterea unei noi decizii în favoarea reclamantului, cu luare în calcul a venitului realizat de acesta în Regatul Maroc în perioada
16.09.1974-01.09.1978 cu obligarea la plata retroactivă a drepturilor băneşti rezultate din pensia recalculată şi cea aflată în plată, susţinerile în drept ale părţilor şi reţinerile primelor instanţe fiind aceleaşi ca în prezentul dosar.
Nu există motive rezonabile şi legale pentru care în prezenta cauză să se facă o altă aplicare a dispoziţiilor legale incidente şi pentru acre să fie înlăturate susţinerile din apel.
Având în vedere aceste considerente, se reţine că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel.
