Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 306/R din 4 februarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 4272 din 03.09.2012 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului R.D., excepţie invocată de pârâtă.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului R.D. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, şi în consecinţă a fost obligată pârâta să recalculeze pensia reclamantului având în vedere faptul că în perioada 11.07.1995-26.02.1997 acesta a lucrat în grupa I de muncă în procent de 75%, şi să emită o nouă decizie de pensie.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei 01.03.1990-30.06.1995 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 75%.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei 01.03.1990-30.06.1995 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 75%.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia tardivităţii contestării deciziei nr.134100/05.01.2011 invocată de pârâtă este nefondată întrucât prin cererea formulată de reclamant nu s-a contestat această decizie pentru a fi aplicabile prevederile art.87 din Legea nr.19/2000, ci s-a solicitat instanţei să oblige pârâta să valorifice la calculul punctajului mediu al pensiei a unei perioade lucrate în grupa I de muncă ca urmare a faptului că deşi a formulat o cerere în acest sens către pârâtă la data de 16.08.2011, aceasta nu a răspuns acestei solicitări.
În consecinţă, este incidentă situaţia prevăzută de art.153 lit.f din Legea nr.263/2010 potrivit căruia tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturilor de asigurări sociale iar în această situaţie cererea de chemare în judecată poate fi formulată înăuntrul termenului general de prescripţie.
Referitor la fondul cauzei s-a reţinut că la data de 05.01.2011 pârâta i-a emis reclamantului Decizia nr.134100 privind acordarea pensiei pentru depusă şi limită de vârstă, prin care a stabilit o în cuantum de 708 lei raportată la un punctaj mediu anual de 0.96498 şi un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de 17 ani, 4 luni şi 20 de zile.
Nemulţumit de perioada lucrată în grupa I de muncă luată în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere prin care îi solicita valorificarea perioadei 01.03.1990 – 26.02.1997, ca perioadă lucrată în grupa I de muncă în proporţie de 75%, după cum reiese din înscrisurile de la poziţia 48 din carnetul său de muncă.
Din cuprinsul acestei înscrieri reiese faptul că în perioada 01.03.1990-26.02.1997 reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă în proporţie de 75% conform Ordinului nr.125/1990 anexa I pct.6.
Analizând tabelul cu datele privitoare la activitatea în muncă ce au fost avute în vedere de pârâtă la calculul punctajului mediu anual reiese faptul că din perioada solicitată de reclamant pârâta a valorificat perioada 01.03.1990-30.06.1995, dar nu a valorificat perioada 01.07.1995-26.02.1997 cu motivaţia că baza legală invocată de angajator este eronată.
Reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 şi 6 din Ordinul nr. 50/1990, art. 158 şi 159 (1) din Legea nr. 263/2010 , respectiv faptul că atâta vreme cât în carnetul de muncă al reclamantului este făcută înscrierea referitoare la încadrarea într-o grupă de muncă, într-o anumită perioadă pârâta era obligată a lua în considerare la calculul pensiei această menţiune atâta timp cât nu a fost anulată sau dovedită ca fiind făcută ca înscriere în fals, Tribunalul a apreciat în parte întemeiată acţiunea.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, solicitând admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei deciziei de pensionare nr. 134100/05.01.2011, respinsă nejustificat de către instanţa de fond, precum şi exonerarea pârâtei-recurente de obligaţia de emitere a unei decizii de recalculare a pensiei reclamantului-intimat cu luarea în considerare a perioadei de activitate 11.07.1995-26.02.1997 în grupa I de muncă în procent de 75% deoarece activitatea de sortator produse aprovizionare nu se regăseşte la punctul 6, anexa 1 din Ordinul nr. 125/1990, „6.
Emailarea conductorilor electrici ci lacuri şi răşini sintetice inclusiv operaţiile de topire, turnare, laminare şi trefilare”, prin urmare baza legală invocată de unitate este eronată.
În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9 şi aret.304 indice 1 C.pr.civ.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Referitor la excepţia tardivităţii se constată că din Decizia nr. 134100/05.01.2011 (fila 11 dosar fond) nu rezultă că intimata i-a respins recurentului cererea de valorificare a grupei de muncă înscrisă în carnetul de muncă. Drept urmare, în condiţiile în care conform art. 86 din Legea 19/2000 (act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia menţionată anterior) decizia de stabilire a pensiei trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, exigenţe care nu au fost îndeplinite cu privire la valorificarea perioadei în care intimatul şi-a desfăşurat activitatea în grupa I de muncă, Curtea apreciază că recurenta nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a susţine că decizia de pensionare este definitivă cu privire la luarea în considerare a activităţii desfăşurate în grupa I de muncă.
În consecinţă, întrucât intimatul a formulat o cerere de valorificare a activităţii pe care a desfăşurat-o în grupa I de muncă, cerere care nu a fost soluţionată de recurentă, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. f din Legea 263/2010 referitoare la competenţa instanţelor să soluţioneze refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, excepţia tardivităţii formulării acţiunii fiind corect respinsă.
Referitor la fondul cauzei, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art.4 din Ordinul 125/1990 metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 şi care se aplică în continuare.
Conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, conducerea unităţilor împreună cu sindicatele reprezentative din cadrul acestora realizează nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă.
În consecinţă, stabilirea grupelor de muncă în care sunt încadrate persoanele nu este atributul casei de pensii, care are doar competenţa de a stabili pensia în baza actelor depuse de asiguraţi (conform art. 82 alin. 2 din Legea 19/2000), inclusiv a menţiunilor din carnetele de muncă cu privire la încadrarea persoanelor în grupele de muncă.
De asemenea, conform principiului contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. e) din Legea 19/2000 fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă, deşi s-au plătit contribuţiile la asigurări sociale aferente acesteia ar determina încălcarea flagrantă a principiului contributivităţii şi anihilarea aplicării corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care a fost edictat.
Având în vedere aceste considerente, reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 304 pct.9, 3041 şi 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
