O.U.G. nr. 4/2005, art. 4 alin. 2, pct. VI din Anexa
Legea nr. 19/2000, art. 2, art. 164 alin. (3)
Primele şi suplimentările salariale obţinute în urma retribuirii muncii în acord global, pentru care s-a reţinut, la data plăţii, contribuţia de asigurări sociale, nu se pot valorifica pentru calculul pensiei, date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) ale O.U.G. nr. 4/2005 şi din anexa nr. 1 la aceeaşi ordonanţă, deoarece textul instituie prezumţia legală că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei in vigoare.
Posibilitatea aplicării principiilor de drept este exclusă atunci când într-o materie sunt stabilite norme legale exprese. Refuzul valorificării veniturilor suplimentare reprezentând premii ori sume obţinute în acord global nu contravine dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 19/2000, respectiv principiului contributivităţii, deoarece acest principiu condiţionează acordarea drepturilor de asigurări sociale de contribuţia anterioară la constituirea fondurilor aferente, însă nu implică şi o proporţionalitate între sumele cu care s-a contribuit şi prestaţiile de asigurări sociale ulterior acordate. O atare proporţionalitate nu ar fi de conceput, întrucât întinderea unor astfel de prestaţii nu poate fi cunoscută anterior stabilirii lor, dat fiind că diferă în funcţie de durata vieţii beneficiarului.
Pe de altă parte, ele se stabilesc şi pe baza principiului solidarităţii sociale, consacrat în art. 2 lit. c) al Legii nr. 19/2000, care permite ca din contribuţiile de asigurări sociale achitate de unii asiguraţi să se plătească şi prestaţiile cuvenite altor persoane, chiar în situaţiile în care acestea din urmă au contribuit mai puţin la constituirea fondurilor de asigurări, în ipoteza anumitor riscuri sociale asigurate, cum ar fi incapacitatea de muncă determinată de boli sau accidente de muncă, de sarcină şi lăuzie, etc.
Prin urmare, nu este necesară valorificarea, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, a tuturor veniturilor obţinute pe perioada desfăşurării activităţii în muncă. Pot fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent şi care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, cele două condiţii fiind reglementate prin art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi partea finală a pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4 /2005.
(Decizia civilă nr. 302 din 23 februarie 2010,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 1614/2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3199/108/2009, a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A.T. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Arad, pârâta fiind obligată să emită o decizie de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă a reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare, atestate prin adeverinţele nr. 5848/01.07.2008, emisă de Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice S.A., şi nr. 446/09.02.2009, emisă de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta a fost înscrisă la pentru muncă şi limită de vârstă, prin decizia nr. 2067140/1998 a D.M.P.S. Bihor, începând cu 01.05.1998, în condiţiile Legii nr. 3/1977. Prin decizia nr. 237967/30.11.2005, Casa Judeţeană de Pensii Arad a recalculat pensia acesteia, potrivit O.U.G. nr. 4/2005, începând cu 01.12.2005, stabilind un punctaj mediu anual de 1,82605 şi un cuantum al pensiei de 540 lei. Ulterior, prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Arad sub nr. 12668/27.04.2009, reclamanta a cerut recalcularea pensiei cu valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţele anexate solicitării, însă pârâta i-a răspuns că veniturile suplimentare înscrise în acestea nu pot fi valorificate, astfel încât reclamanta a formulat acţiunea pendinte.
Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, se ridică problema dacă veniturile suplimentare, atestate prin adeverinţele depuse de către reclamantă şi care nu au fost avute în vedere la recalcularea pensiei, au caracter permanent, în contextul în care art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 se referă doar la sporuri permanente, iar pârâta care s-a prevalat de pct. VI teza finală din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Potrivit pct. VI teza finală din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediul anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale…, premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite şi recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate.
Art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 prevede că numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, incluzând sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele din capitolul II, pct. 19 din Ordinul M.M.S.S. nr. 340/2001, care defineşte sintagma „salariul brut lunar individual” ca fiind totalitatea veniturilor, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asiguraţii care se află în una sau mai multe dintre situaţiile de la art. 5 alin. (1) pct. I şi II din lege.
Întrucât Legea nr. 19/2000 nu defineşte sporurile cu caracter permanent, stabilirea caracterului permanent al unui spor nu se poate face decât apelând la prevederile cuprinse în Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privitoare la sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.
Astfel, la pct. IV din anexă, se prevede că se utilizează la determinarea punctajului mediu anual şi sporurile acordate de către ministerul de resort, conform dispoziţiilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.
La pct. V din anexă se au în vedere sporurile cu caracter permanent în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992, arătându-se, printre altele, că se iau în considerare sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau în contractul colectiv de muncă, atât pentru perioadele anterioare datei de 01.04.1992, când a intrat în vigoare legea amintită, cât şi pentru cele ulterioare acestei date.
Prin adeverinţa nr. 5848/01.07.2008, emisă de Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice S.A., s-a atestat împrejurarea că reclamanta, în perioada în care a fost angajata acestui institut, a realizat venituri suplimentare la retribuţia tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, venituri ce au avut caracter permanent în înţelesul legii. Pe toată durata angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuţia la suplimentară pentru angajat, cât şi cotele aferente angajatorului, conform Legii nr. 27/1966, Decretului nr. 389/1972, Legii nr. 3/1977 şi Decretului nr. 232/1986, menţionându-se că Institutul de Proiectări a uzitat, ca formă de retribuire, de retribuirea în acord, conform H.C.M. 191/1963 şi Legii nr. 10/1972.
Conform adeverinţei nr. 446/09.02.2009, emisă de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti, reclamanta a fost salariată a institutului, în funcţia de cercetător ştiinţific şi a beneficiat, în perioada 1977 – 1981, de venituri brute suplimentare la salariul de bază, pentru care institutul a virat cotele CASS, pensie, pensie suplimentară şi şomaj, conform legislaţiei în vigoare.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate considera că un suplimentar este permanent pentru un angajat doar dacă i s-a acordat pe toată perioada anului şi nepermanent pentru un alt angajat căruia i s-a acordat numai sporadic, deoarece aceasta ar fi de natură să nască discriminări între angajaţi. Astfel, un salariat care ar încasa atare venituri pe tot parcursul unui an ar beneficia, la stabilirea punctajului mediu anual, de acestea, în timp ce un alt angajat, care ar încasa atare venituri numai sporadic în decursul unui an, nu ar beneficia de luarea în calcul a acestora la stabilirea punctajului mediu lunar, în contextul în care, şi pentru unul şi pentru celălalt, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de a achita cotele de CAS, inclusiv contribuţia la pensia suplimentară şi cotele aferente angajatorului.
Or, art. 2 lit. b) din Legea nr. 19/2000 stabileşte că unul dintre principiile de bază ale sistemului public de pensii este cel al egalităţii, „care asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”. Acest principiu se regăseşte şi în preambulul la O.U.G. nr. 4/2000, unde se arată că trebuie respectat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie”.
Pe de altă parte, la pct. 19 lit. b) din Titlul II al pct. A din Ordinul M.M.S.S. nr. 340/2001 se prevede că prin sintagma „salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă” se au în vedere şi sporurile, indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Arad, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei, aşa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a constatat că ele vizează nerespectarea de către judecătorii fondului a prevederilor pct. VI, teza finală, din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, care exclud luarea în considerare, la calculul pensiei, a formelor de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. Or, veniturile dovedite cu adeverinţele în litigiu fac parte din categoria la care se referă acest text legal.
Poziţia procesuală a intimatei reclamante a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care s-au invocat argumentele de drept ale sentinţei recurate şi s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. (1), ale art. 304 ind. 1 şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Reclamanta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, stabilită, în temeiul Legii nr. 3/1977, prin Decizia nr. 2067140/1998, începând cu data de 01.05.1998. Pensia acesteia a recalculată în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 şi în baza H.G. nr. 1550/2004 şi, respectiv, O.U.G. nr. 4/2005.
Ulterior, reclamanta a solicitat recalcularea pensiei sale, prin valorificarea veniturilor suplimentare atestate de adeverinţele nr. 446/2009 şi nr. 5848/2008, eliberate de fostul angajator, şi constând din acord global şi prime. Pârâta nu a dat curs acestei cereri, astfel încât s-a născut litigiul pendinte.
Veniturile rezultate din adeverinţele de care se prevalează reclamanta reprezintă, potrivit celor menţionate de către fostul angajator, prime şi suplimentări salariale obţinute în urma retribuirii muncii în acord global, pentru care s-a reţinut, la data plăţii, contribuţia de asigurări sociale. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că veniturile în discuţie nu se pot valorifica pentru calculul pensiei, date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) ale O.U.G. nr. 4/2005 şi din anexa nr. 1 la aceeaşi ordonanţă, potrivit cărora nu se iau în considerare la calculul pensiei formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, deoarece textul instituie prezumţia legală că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei in vigoare.
Posibilitatea aplicării principiilor de drept este exclusă atunci când într-o materie sunt stabilite norme legale exprese. Totodată, nu se poate reţine, în speţă, că omisiunea de valorificare a veniturilor suplimentare reprezentând premii ori sume obţinute în acord global contravine dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 19/2000, respectiv principiului contributivităţii, conform căruia „fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite”. În fapt, principiul astfel consacrat presupune doar faptul că drepturile de asigurări sociale nu pot fi acordate fără a se fi contribuit anterior la constituirea fondurilor aferente, dar nu implică şi o proporţionalitate între sumele cu care s-a contribuit şi prestaţiile de asigurări sociale ulterior acordate.
O atare proporţionalitate nu ar fi de conceput în primul rând datorită faptului că întinderea unor astfel de prestaţii nu poate fi cunoscută anterior stabilirii lor, dat fiind că diferă în funcţie de durata vieţii beneficiarului. Pe de altă parte, ele se stabilesc şi pe baza principiului solidarităţii sociale, consacrat în art. 2 lit. c) al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia toţi participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. În alţi termeni, din contribuţiile de asigurări sociale achitate de unii asiguraţi se realizează şi prestaţiile cuvenite altor persoane, chiar în situaţiile în care acestea din urmă au contribuit mai puţin la constituirea fondurilor de asigurări, în ipoteza anumitor riscuri sociale asigurate, cum ar fi incapacitatea de muncă determinată de boli sau accidente de muncă, de sarcină şi lăuzie, etc.
Luând în considerare doar acest principiu, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, toate veniturile obţinute pe perioada desfăşurării activităţii în muncă. Pot fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent şi care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, cele două condiţii, instituite prin art. 164 alin.3 din lege corelat cu partea finală a pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4 /2005, fiind cumulative.
Cele două adeverinţe prezentate de reclamantă nu îndeplinesc nici una din aceste condiţii. Veniturile atestate prin aceste adeverinţe sunt prezumate de legiuitor că nu au făcut parte din baza de calcul al pensiei şi nu au avut caracter permanent, fiind acordate sporadic, doar in anumite luni dintr-un an calendaristic.
Împrejurarea că art. 23 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 stabileşte ca bază de calcul a contribuţiei de asigurări sociale venitul brut realizat lunar, detaliat în pct. 7 din Ordinul 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin care s-a modificat a Ordinul nr. 340/2001 referitor la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000, nu prezintă relevanţă în speţă, deoarece reclamanta s-a pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, care nu se aplică retroactiv.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 30/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. „a” din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii. Aceasta este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti de la momentul redactării şi publicării sale in Monitorul Oficial.
În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a statuat că prevederile pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt clare şi lipsite de echivoc, astfel încât nu trebuie interpretate.
Art. 329 C. proc. civ. nu face distincţie între soluţiile de admitere a recursului în interesul legii şi cele de respingere, atunci când statuează asupra efectelor lor obligatorii.
Dat fiind efectul obligatoriu al interpretărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra unor dispoziţii legale atunci când ele sunt confuze ori contradictorii, cu atât mai mult sunt de natură a îndatora instanţele judecătoreşti la respectarea lor, atunci când, în condiţii identice de compunere şi competenţă, deciziile instanţei supreme constată soluţia legislativă ce se impune cu evidenţă într-un anumit gen de litigii.
Pentru argumentele de fapt şi de drept expuse anterior, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a principiului contributivităţii, instituit prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, precum şi a prevederilor Ordinului nr. 340/2001, motiv pentru care a admis recursul pârâtei, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi a modificat în tot a sentinţa recurată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei.
