Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 4/R din 7 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr.1655 din 26.10.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.
A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de cuvenite reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor realizate în acord global conform adeverinţei nr. 763 din 9.09.2009, emisă de S.C. I.C.P.M. S.A. Baia Mare, începând cu data de 01.10.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că unul dintre principiile de bază, care
guvernează organizarea şi funcţionarea sistemului public, este cel al contributivităţii, în conformitate cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite, aşa cum statuează art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 78 alin. 4 din acelaşi act normativ, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 şi 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 3/1977 a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, în sensul că, pe lângă salariul de bază, la calcularea pensiilor se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru sporurile permanente primite în cadrul acordului global angajatorul avea obligaţia virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a unei contribuţii de 15%, calculată asupra câştigului brut realizat de salariat, dispoziţie care a fost menţinută în Legea nr. 49/1992, care a majorat doar cuantumul contribuţiilor.
Conform art. 23 al. 1 din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul a contribuţiilor individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile prevăzute de lege sau contractul individual de muncă şi care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art. 78 din aceeaşi lege.
Conform adeverinţei nr. 763/9.09.2009, emisă de S.C. I.C.P.M. S.A. Baia Mare, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1975-1984, în acord global, conform Legii nr. 57/1974, realizând câştiguri cu caracter permanent, pentru care, în conformitate cu Decretul nr. 389/1972, s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS).
De altfel, prin decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat şi a statuat, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin.1 şi 2 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Astfel, s-a reţinut că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi.
În condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru în acord, angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi, în prezent pensionaţi, şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.
Decizia nr. 19/2011 este obligatorie şi sub imperiul Legii nr. 263/2010, care reia dispoziţiile legale existente anterior, în interpretarea cărora a fost admis recursul în interesul legii declarat.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, reţinând că pentru veniturile suplimentare pentru munca în acord angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, tribunalul a admis acţiunea formulată, conform dispozitivului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CASA JUDEŢEANA DE PENSII MARAMUREŞ, a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 cod procedură civilă pârâta a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art.4 alin.(2) din O.U.G. nr.4/2005 (în sensul că sporul la acord nu figurează printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare) şi a menţiunii din anexa la O.U.G. nr.4/2005, unde se prevede în mod expres că „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord …”. Instanţa îşi motivează hotărârea prin prisma prevederilor art. 78 din Legea
nr. 1 9/2000. cu toate că aceste dispoziţii au intrat în vigoare la data de 01.04.2001. iar perioada în care reclamantul a realizat venituri în acord global este anterioară acestei date. Prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr.19/2000. pentru perioade anterioare intrării ei în vigoare. a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. consacrat de art. 15 alin.(2) din României; de asemenea au fost încălcate prevederile art. 1 din Codul civil.
Pârâta mai consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art.164 alin.( 1). (2) şi (3) din Legea nr.19/2000. Conform acestor dispoziţii. la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete. după caz. în funcţie de modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă; pe lângă salariile înregistrate în carnetul de muncă se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă. precum şi sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare; prin dispoziţiile art. 164 din Legea nr.19/2000. articol cuprins în capitolul dispoziţii tranzitorii. legiuitorul a înţeles să reglementeze problemele ivite ca urmare a aplicării în timp a legislaţiei de pensii. În acest context. se invocă şi dispoziţiile art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 2/1983: „Pe lângă retribuţia tarifară. personalul muncitor beneficiază. ca parte variabilă a retribuţiei. de venituri suplimentare. pe calea adaos ului de acord …”; în consecinţă. drepturile băneşti obţinute în acord global erau venituri suplimentare. ca parte variabilă a retribuţiei. şi nu sporuri cu caracter permanent.
Cu privire la aplicarea greşită. de către instanţa de fond. a dispoziţiilor art.2 lit. e. art.23 alin. 1 şi art.78 din Legea nr.19/2000. şi încălcarea dispoziţiilor art.164 alin.(1). (2) şi (3) din aceeaşi lege. respectiv încălcarea pct. VI – menţiune din anexa la O.U.G. nr.4/2005. invocă şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.30 din 16 noiembrie 2009. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 164 alin. 1. 2. 3 din Legea nr. 19/2000 şi în OUG nr. 4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie”; de asemenea s-a reţinut că „în privinţa perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr. 1912000) sunt incidente dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art.164 din acest act normativ. care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare”. precum şi că „în privinţa recalculării drepturilor la pensie. O.U.G nr.4/2005 prevede la pct. VI al anexei că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual. întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001”. Prin decizia nr.30/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că textele de lege enunţate sunt „dare şi lipsite de echivoc. fără ambiguităţi de reglementare. astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti …”.
Nu este incidentă nici decizia 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în sensul că nu este îndeplinită una din cele două condiţii menţionate în dispozitivul acestei decizii. respectiv în adeverinţa solicitată a fi luate în considerare nu se menţionează că aceste venituri realizate sub formă de spor la acord au făcut parte din salariul brut.
Prin întâmpinare, reclamantul C.N. a solicitat respingerea ca nefondată a recursului declarat şi menţinerea în totalitate ca temeinică şi legală a sentinţei civile atacate.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 19/17.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat cu caracter obligatoriu. conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.. că:
„Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”
Cum aspectul plăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord. precum şi caracterul lor de sporuri. ce au fost cumulate cu salariul de bază înscris în carnetul de muncă şi au făcut parte. prin urmare. din venitul brut. rezultă din adeverinţa nr. 763/09.11.2009 emisă de SC ICPM – Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia-Mare, Curtea de Apel. având în vedere caracterul
obligatoriu al dezlegării date de instanţă supremă acestei probleme de drept va înlătura susţinerea recurentei privind excluderea formelor de retribuire în acord din baza de calcul a pensiilor, întemeiată pe prevederile OUG nr. 4/2005 şi art. 2 lit. e, art. 23 alin. 1, art. 78 şi art. 164 din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, apărarea recurentei privind încălcarea principiului neretroactivităţii nu este întemeiată, întrucât se bazează pe premisa eronată că situaţia juridică veniturilor realizate în acord trebuie analizată în raport de legislaţia în conformitate cu care au fost plătite, ceea ce reprezintă în mod evident o interpretare ce lipseşte de orice efect OUG nr. 4/2005 şi Legea nr. 19/2000.
Astfel, principiile edictate de actele normative menţionate nu pot fi aplicate doar asupra veniturilor realizate după intrarea lor în vigoare deoarece acestea, ca toate normele legale ce reglementează acordarea drepturilor de pensie reglementează situaţii născute înainte de intrarea lor în vigoare.
În fine, Decizia nr. 30/16.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentă, este anterioară Deciziei nr. 19/17.10.2011, prin care instanţa supremă a reanalizat problematica vizată de această dispută şi a tranşat definitiv şi clar această dispută juridică.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că Tribunalul a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii şi a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât recursul pârâtei nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, deciziile civile nr. 54/R, 55/R şi 56/R din 9 ianuarie 2013
