Recalcularea drepturilor de pensie de către instituţia publică, după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti privind baza de calcul a acesteia.


Calcul greşit efectuat de Casa de Pensii. Nedovedirea prejudiciului moral invocat. Distincţie între cuantificarea şi dovedirea prejudiciului

C. civ., art. 998-999

1. în cazul în care pensionarul a obţinut o hotărâre judecătorească privind stagiul de cotizare şi veniturile care trebuie să fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensionare, recalcularea pensiei, în mod greşit, de către Casa de Pensii poate atrage răspunderea patrimonială a acesteia, însă doar sub condiţia dovedirii elementelor răspunderii.

Astfel, pe lângă fapta ilicită, săvârşită cu vinovăţie de către Casa de Pensii, era necesară dovedirea existenţei unui prejudiciu de

natură morală, cauzat pensionarului tocmai prin fapta ilicită a Casei de Pensii, care nu i-a calculat pensia în cuantumul cuvenit. Este necesar să se facă dovada prejudiciului, deoarece acesta nu rezultă ex re, adică sine d/e; în caz contrar daunele morale nu pot fi acordate.

2. Daunele morale nu pot fi cuantificate şi, de aceea, judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie dovedită existenţa prejudiciului, care este o chestiune distinctă de întinderea lui.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,

decizia nr. 1106/2009, nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data 11.06.2007, contestatoarea D.A. a formulat în contradictoriu cu intimata C.P.M.B., contestaţie împotriva deciziilor emise la 12.04.2007, 24.04.2007 şi 24.05.2007, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziilor şi intimata să fie obligată să-i stabilească drepturile în raport de perioada de 4 ani şi 6 luni studii universitare la zi şi de adeverinţele depuse la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1981/7.03.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea completată formulată de contestatoarea D.A.; a anulat deciziile de pensie; a obligat intimata să recalculeze drepturile de cuvenite contestatoarei şi a respins capătul de cerere de obligare a intimatei la plata daunelor morale. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Dreptul contestatoarei D.A. la pentru limită de vârstă în sistemul public s-a deschis la data de 01.05.1987. Pensia cuvenită contestatoarei a fost ulterior recalculată, mai întâi în noiembrie 2004, iar apoi, începând cu 1.07.2005, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, prin decizia nr. 75429/30.06.2005. Ambele decizii menţionate au fost contestate de titular şi anulate prin sentinţa civilă nr. 3276/27.06.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale şi administrativ şi fiscal, modificată în parte prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3136R/27.10.2006.

In executarea sentinţei civile nr. 3276/27.06.2006, intimata emite două decizii: prima la 24.04.2007, în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, iar cea de-a doua, la 24.05.2007, prin care adaugă ca stagiu asimilat 4 ani şi 6 luni. Aceste trei decizii sunt criticate de contestatoare prin cererea de chemare în judecată pentru următoarele motive:

Deciziile nu respectă cele două hotărâri judecătoreşti în sensul că drepturile cuvenite ca urinare a unui stagiu asimilat de 4 ani şi 6 luni, iar

nu 4 ani şi 5 luni şi sub aspectul faptului că niciuna dintre decizii nu valorifică datele cuprinse în adeverinţele care au stat la baza hotărârilor pronunţate.

S-a apreciat că este întemeiată contestaţia formulată împotriva deciziilor emise în temeiul O.U.G. nr. 19/2007, deoarece, la recalcularea punctajelor anuale aferente perioadei 1950-1962, acestea nu aveau în vedere şi datele cuprinse în cele patru adeverinţe comunicate de reclamantă C.L.P. Sector 3 în martie 2007, prin urmare, anterior datei de 1.07.2007, de la care legiuitorul a stabilit că se va face recalcularea în modalitatea reglementată de O.U.G. nr. 19/2007.

Dat fiind faptul că, în urma executării hotărârilor judecătoreşti, drepturile de pensie au fost recalculate, conform Legii nr. 19/2000, încă de la 1.11.2004, tribunalul a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2005 nu mai erau incidente în cazul reclamantei, ceea ce înseamnă că orice cerere de recalculare depusă ulterior acestui moment trebuie să fie soluţionată în conformitate cu prevederile art. 95 din Legea nr. 19/2000, respectiv eventualele drepturi să fie acordate cu luna următoare depunerii cererii de recalculare.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei la repararea prejudiciului moral, a apreciat că în cauză nu au fost administrate probe prin care reclamanta să dovedească prejudiciul nepatrimonial suferit, înţelegând prin aceasta lezarea onoarei sau reputaţiei sau alte suferinţe de ordin psihic suferite de parte ca urmare a executării cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti.

In termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs motivat ambele părţi.

Prin recursul său, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta-contestatoare D.A. critică sentinţa pentru următoarele motive:

In ceea ce priveşte despăgubirile pentru daunele morale suferite, acest capăt de cerere a fost respins de instanţa de fond pe motivul că nu a prezentat probe pentru a dovedi „suferinţe de ordin psihic” şi „consecinţele negative”.

In ceea ce priveşte „suferinţe de ordin psihic”, recurenta arată că stările de stres, consumul nervos, grija privind imposibilitatea de a-şi procura medicamente ş.a. determinate timp de 3 ani şi jumătate, de la sfârşitul anului 2004 şi până în prezent, timp în care a formulat nenumărate cereri, atât înainte de a deschide procesul anterior, cât şi în timpul şi după acel proces, precum şi în timpul actualului proces (parte dintre cereri le-a prezentat ca probe în actualul dosar) către C.P.M.B. şi C.L.P. Sector 3 pentru a efectua corecţiile corespunzător actelor doveditoare (C.L.P. Sector 3 a ignorat chiar şi date din Carnetul de Muncă ), cereri ignorate sistematic de C.P.M.B. şi C.L.P. Sector 3, faptul că în această perioadă a fost lipsită de o parte substanţială a unui drept

fundamental, în condiţiile în care a avut şi are o nevoie stringentă de fonduri, în special pentru investigaţii, analize şi tratament medicamentos, constituie evidente „suferinţe de ordin psihic”.

Prin recursul său, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-intimată C.P.M.B. critică sentinţa sub aspectul luării în consideraţie la stabilirea drepturilor de pensie a adeverinţelor care cuprind prime şi sporuri şi care nu fac obiectul Legii nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005, nefiind cu caracter permanent.

Analizând recursul declarat de D.A. prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Drepturile cuvenite recurentei-reclamante, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie prin valorificarea adeverinţelor menţionate în dispozitivul sentinţei de fond, trebuie stabilite începând cu data de 01.07.2005, şi nu cu data de 01.04.2007, cum a apreciat prima instanţă.

Constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale sub acest aspect, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat de D.A. şi a modificat sentinţa atacată în sensul celor mai sus expuse.

S-a reţinut însă că nu era întemeiat motivul de recurs privitor la daunele morale.

Recurenta-reclamantă D.A. nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-intimate.

Astfel, pe lângă fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de către intimată, era necesară dovedirea existenţei unui prejudiciu de natură morală, cauzat reclamantei tocmai prin fapta ilicită a intimatei care nu i-a calculat pensia în cuantumul cuvenit. Faţă de împrejurarea că nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele menţionate, deşi aceasta incumbă reclamantei, conform art. 1169 C. civ., prima instanţă a apreciat în mod corect că acest capăt de cerere este neîntemeiat.

Recurenta încearcă să acrediteze ideea că acest prejudiciu nu ar presupune administrarea de dovezi suplimentare, ci ar rezulta ex re, citând în acest sens doctrina de specialitate. în realitate, citatele menţionate în susţinerea acestui motiv de recurs au în vedere faptul că daunele morale nu pot fi cuantificate şi că, de aceea, judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală pentru acoperirea prejudiciului moral suferit. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie dovedită existenţa prejudiciului, care este o chestiune distinctă de întinderea lui. Or, tocmai acest aspect nu a fost dovedit în cauză.

Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Curtea a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul celor deja expuse, urmând ca hotărârea să fie menţinută sub celelalte aspecte.

în ceea ce priveşte recursul formulat de C.P.M.B., acesta a fost respins, ca nefondat.