Recunoaşterea dreptului educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I la reducerea normei didactice cu două


CADRE DIDACTICERecunoaşterea dreptului educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I la reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului şi la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal faţă de norma didactică.Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 782/113/18.08.2006, reclamanţii B.A., E.G., D.C., D.F., V.F. şi C.M., reprezentaţi de Sindicatul Învăţământ Brăila au chemat în judecată pe pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII D., Şcoala cu clasele I-VIII T., Consiliul Local al comunei D., judeţul Brăila, Primăria D.- Instituţia Primarului şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Brăila, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal faţă de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcţie de rata inflaţiei. Reclamanţii au mai solicitat ca pârâţii unitatea şcolară şi inspectoratul şcolar să fie obligaţi să asigure reducerea normei didactice de predare a educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.Prin sentinţa civilă nr.933/24.10.2006, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal faţă de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 18.08.2003, reactualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.De asemenea, a obligat pe pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Şcoala cu clasele I-VIII D. şi Şcoala cu clasele I-VIII T. să asigure reducerea normei didactice a educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I cu două ore săptămânal, fără reducerea salariului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii au calitatea de cadre didactice, îndeplinind funcţia didactică de educator, învăţător sau institutor în învăţământul preşcolar, respectiv primar.Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instrucţia şi educaţia, printre funcţiile didactice art.5 alin.1, lit. a şi b enumerând funcţiile de educator /educatoare; institutor/institutoare în învăţământul preşcolar şi pe cele de învăţător/învăţătoare; institutor/institutoare în învăţământul primar.Conform art.42 alin.1 din aceeaşi lege, activitatea personalului didactic de predare cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ (menţionate la lit. a), precum şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ (menţionate la lit. b).Art.43 alin.1 prevede că numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art.42 alin.1 lit. a constituie norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă.Acelaşi articol stabileşte norma didactică atât pentru educatoare (institutoare), învăţător (institutor), cât şi pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, maiştrii instructori şi personalul didactic din învăţământul de artă, de educaţie fizică, din unităţile cu activităţi extraşcolare etc., precum şi din învăţământul special.Astfel, la lit. a) se stabileşte un post de educatoare (institutoare), pentru fiecare grupă de preşcolari sau pentru grupe combinate, în unităţile în care nu se pot constitui grupe separate, precizându-se că la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal posturile se normează pe ture.În ce îi priveşte pe învăţători (institutori), lit. b prevede un post pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clasele simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.

Pentru celelalte categorii de personal didactic de predare şi de instruire practică, art.43 lit. b-g stabileşte norma didactică în raport de un anumit număr de ore pe săptămână, de exemplu 18 ore pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, 24 de ore pentru maiştrii instructori etc.Personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază, conform art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.Instanţa a apreciat că stabilirea în mod diferit a normei didactice – ca post (pentru grupă sau clasă) sau în funcţie de numărul de ore – nu este de natură să priveze de acest drept personalul didactic a cărui normă nu este determinată printr-un număr de ore, deoarece potrivit textului de lege menţionat beneficiul acestei prevederi se aplică fără personalului didactic care realizează o normă didactică aşa cum este definită în art.43 şi care îndeplineşte condiţiile referitoare la vechime şi la grad didactic.Întrucât reclamanţii îndeplinesc cele două condiţii, iar pârâţii nu au dovedit că aceştia nu ar fi titularii unei norme didactice, instanţa a constatat că reclamanţii beneficiază de reducerea normei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului şi sunt îndreptăţiţi să primească drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal faţă de norma didactică.Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de către unul dintre asistenţii judiciari ce au făcut parte din completul de judecată, conform dispoziţiilor art.58 din Legea 304/2004, celălalt asistent judiciar opinând că acţiunea este nefondată.În motivarea opiniei separate s-a arătat că, potrivit art.42 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, activitatea personalului didactic cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare, de instruire practică şi evaluare conform planului de învăţământ. De asemenea, atribuţiile concrete cuprinse în fişa individuală a postului se referă la activităţi specifice planului de învăţământ.

Faţă de dispoziţiile art.43 din aceeaşi lege s-a dedus că educatorii, învăţătorii şi institutorii sunt încadraţi pe post şi nu pe normă didactică ca în cazul profesorilor unde nr. de ore este stabilit la 18 ore pe săptămână sau poate fi mărită până la 24 de ore.S-a considerat că dacă s-ar accepta ca postul didactic al unui învăţător sau educator să fie redus, s-ar crea situaţia ca dacă una din aceste categorii, având 25 de ani vechime şi gr. I ar dori să nu mai efectueze cele două ore la plata cu ora, ar fi necesari doi educatori la aceeaşi grupă sau 2 doi învăţători la aceeaşi clasă, în acelaşi timp.S-a mai apreciat că deşi educatorii şi învăţătorii sunt tot cadre didactice, au o încadrare distinctă faţă de profesori. Postul unui cadru didactic din învăţământul preşcolar sau primar (educator/învăţător) este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorului care cuprinde ore prevăzute în planul de învăţământ, la disciplinele corespunzătoare specializării pentru care s-a pregătit şi care este înscrisă în diploma de licenţă.Reducerea normei înseamnă reducerea orelor de predare aferente unei singure specializări, spre deosebire de postul unui învăţător/educator a cărei activitate implică efectuarea de ore diferite (citire, matematică, desen, muzică, etc.) posturile fiind normate pe grupe de copii sau clase şi nu pe ore.De asemenea, educatorii, învăţătorii şi institutorii nu pot presta plata cu ora.În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale neacordate, s-a considerat că legea nu prevede acest drept, reclamanţii nu au făcut o solicitare în acest sens şi nici nu există o aprobare de reducere a normei didactice.Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare.