Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că:
Din Contractul individual de muncă, depus la dosar, rezultă că reclamanta, a avut calitatea de salariat începând cu iulie 2003 al S.L.Î, angajarea făcându-se pe bază de concurs organizat de I.S.J. şi decizie de numire emisă de aceeaşi parte; prin urmare, faţă de aceste aspecte şi raportat la obiectul acţiunii, instanţa a apreciat că intimata I.S.J. are calitate procesuală pasivă.
În ce priveşte fondul cauzei s-a constatat că potrivit deciziei contestate – nr. 2** din martie 2009 – s-a dispus încetarea CIM începând cu 5.III.2009 în temeiul art.264 (1) Codul muncii.
Contestatoarea a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei la data emiterii sale, dată când a refuzat să semneze de primire, situaţie consemnată în PV redactat cu acea ocazie.
De asemenea, urmare a prezentării contestatoarei la serviciu a doua zi după emiterea deciziei, i s-a solicitat predarea inventarului existent în biroul acesteia; Cum partea s-a opus inventarului, s-a dispus sigilarea biroului său, încheindu-se un nou proces-verbal de constatare.
A doua zi contestatoarea a la serviciu şi a rupt sigiliile de la birou, motiv pentru care s-a încheiat procesul – verbal de la fila 48 dosar.
Intimata, urmare a conduitei contestatoarei, a dispus comunicarea deciziei prin poştă – conform actelor fila 50 -, contestatoarea refuzând să ridic corespondenţa de la postă.
Faţă de situaţia reţinută, instanţa a apreciat că în cauză contestaţia formulată la data de 20 iulie 2009 este tardivă raportat la data comunicării, luării la cunoştinţă de către contestatoare (29.04.2009) si în consecinţă a respins contestaţia ca fiind tardiv formulată.
În ce priveşte cererea privind plata indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, instanţa a respins cererea întrucât prin decizia contestată s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei.
De asemenea, deşi în zilele ulterioare emiterii deciziei de concediere, partea a fost prezentă la serviciu, conform depoziţiei martorului audiat în instanţă, aceasta nu a făcut dovada înştiinţării unităţii despre existenţa concediilor medicale, la dosar nefiind depuse acte din conţinutul cărora să rezulte modalitatea comunicării concediilor medicale la unitate.
În ce priveşte eliberarea de adeverinţe, copii CIM, CM, reclamanta nu a făcut dovada refuzului unităţii de a-i elibera aceste acte (dovada formulării de cereri către intimata în sensul celor solicitate).
În cauză s-a dispus luarea interogatoriului reclamantei, sens în care a fost citată cu această menţiune pentru termenul din 21.04.2010; Reclamanta, deşi a primit citaţia cu această menţiune, nu s-a prezentat în instanţă în vederea administrării probei, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă.
În ce priveşte plata ajutorului de înmormântare, pentru decesul părintelui, instanţa a respins cererea nefiind depuse acte doveditoare (certificat deces).
În privinţa acordării premiului anual, tichetelor cadou, s-a constatat că acordarea acestora reprezintă o vocaţie si nu o obligaţie, intimata fiind o instituţie bugetară avea obligaţia încadrării cheltuielilor în limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobat.
În termen legal, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 2662/110/2009.
Criticile formulate au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:
-nelegala respingere a contestaţiei pe tardivitate, în condiţiile în care a depus acţiunea la instanţă prin poştă cu confirmare de primire la 4.05.2009, şi-a completat acţiunea la 17.07.2009, iar decizia contestată i-a parvenit abia la 23.06.2007 o dată cu întâmpinarea – a respectat astfel termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin.4, 5 C.muncii;
-neanalizarea motivelor de nulitate privind decizia contestată (respectiv: – emiterea sa în perioada concediului medical despre care angajatorul fusese informat; – neefectuarea cercetării disciplinare; – neindicarea temeiului legal pentru aplicarea măsurii disciplinare) şi a celor de netemeinicie (nedovedirea abaterilor imputate);
-greşita respingere a solicitării de plată a indemnizaţiilor de concediu medical, faţă de dovedirea incapacităţii sale temporare de muncă cu certificatele medicale depuse;
-nelegala respingere a cererii de eliberare a carnetului de muncă, în condiţiile în care, deşi exista obligaţia restituirii conform Decretului 92/1976, nici până la zi nu s-a dat curs acestei obligaţii;
-încălcarea dispoziţiilor legale şi a drepturilor sale de salariat prin neprimirea solicitării de eliberare a unei adeverinţe de salariat şi a fişelor fiscale anuale;
-reţinerea greşită a refuzului de a se prezenta la interogatoriu, în condiţiile în care această probă nu fusese solicitată în termen şi nici nu i se comunicase interogatoriul menţionat;
-neanalizarea cererii privind a sa de către pârâtă.
În susţinerea recursului, reclamanta a înaintat, în copie înscrisuri. Părţile au fost legal citate şi nu au formulat întâmpinare. Pentru recurenta pârâtă s-a prezentat apărător care a formulat concluzii orale de respingere a recursului părţii adverse – depunând în dovedirea prezenţei la serviciu a reclamantei la 3.03.2009 a unei copii certificate după statul de plată pe febr. 2009 purtând semnătura acesteia în dreptul poziţiei 4. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată din recurs reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei depuse în copie.
Recurenta reclamantă nu s-a prezentat şi nu a formulat alte cereri. Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 304, 304/1, 312 C.pr.civ., Curtea a constatat caracterul său neîntemeiat, reţinând că:
Tardivitatea formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr. 2**/03.2009 a fost corect reţinută de către prima instanţă, având în vedere că dreptul la contestaţie nu a fost valorificat de această parte în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin.5 C.muncii;
Astfel, comunicarea actului ( cu semnificaţia de primire ) a avut loc la 3.03.2009 conform procesului-verbal de la fl. 45 d. fond – înscris necontestat în nici un mod de către reclamantă partea refuzând cu acea ocazie doar a semna de primire; Conform art. 268 alin.4 C.muncii comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
Prin urmare, prin norma instituită legiuitorul a înţeles să acopere prin metoda subsidiară a expedierii recomandate situaţia în care angajatul ar fi refuzat primirea deciziei, nu confirmarea prin semnătură a primirii. Ceea ce în cauză nu a survenit.
În consecinţă, recomunicarea ulterioară cu scrisoare recomandată – din 3.04.2009 -, neridicarea corespondenţei de către destinatar sau comunicarea înscrisului o dată cu întâmpinarea de către instanţă la 23.06.2009 (susţinere din recurs), nu pot prezenta relevanţă sub aspectul momentului în care se consideră îndeplinită obligaţia prevăzută în sarcina angajatorului de art. 268 alin.4 C.muncii, fiind excedentare dispoziţiei legale menţionate.
De asemenea, contestarea acestui act a survenit în condiţiile art. 104 C.pr.civ. abia la 17.07.2009, dată la care termenul de 30 de zile calendaristice era deja împlinit.
Este adevărat că instanţa de fond, în argumentarea acestei soluţii, a făcut referire la date eronate, respectiv 20.07.2009v (data înregistrării la instanţă) ca data promovării contestaţiei, şi 29.04.2009 (data de pe plicul de la fi. 50 ) ca dată a comunicării deciziei, însă aceste erori nu sunt de natură a modifica soluţia dispusă faţă de cele reţinute anterior;
Neanalizarea motivelor de nulitate şi de netemeinicie a deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă (intrând aici şi pretisa discriminare invocată) a survenit firesc în contextul în care nu s-a intrat în cercetarea fondului contestaţiei prin respingerea sa ca tardiv formulată (a se vedea dispoziţiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ.)
Respingerea solicitării de plată a indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă (pentru perioada 3.03.- 30.04.2009) a fost legal dispusă având în vedere atât faptul că partea nu a încunoştiinţat angajatorul la 3.03.2009 (când a fost la serviciu, a semnat statul de plată pe luna februarie şi a primit decizia de desfacere a contractului de muncă) despre starea sa de incapacitate survenită la 2.03.2009, cât şi faptul că această încunoştinţare a survenit (12.03.2009) după ce decizia de desfacere a contractului individual de muncă operase (5.03.2009); mai mult, s-a observat că solicitarea judiciară a survenit mai înainte de a se contesta decizia de desfacere a contractului de muncă, iar admiterea sa era condiţionată de anularea sau desfiinţarea respectivului act, fapt ce nu a survenit.
Neobligarea pârâtului la eliberarea carnetului de muncă pe cale judiciară a fost corectă faţă de absenţa oricărei culpe procesuale a acestei părţi care încă de la 14.04.2009 (anterior promovării acţiunii) a invitat-o pe reclamantă a-şi ridica acest act; ori reclamanta nu a înţeles a da curs invitaţiei preferând ca la 4.05.2009 să promoveze prezenta acţiune (de amintit că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă – art. 723 C.pr.civ. -, iar reclamanta trebuia să justifice temeinicia pretenţiei sale raportat la un interes născut şi actual decurgând din lezarea produsă de atitudinea pârâtei).
Solicitarea privind eliberarea unei adeverinţe de salariat, a fişelor fiscale pe anii 2007-2009 putea fi primită, în primul rând, dacă s-ar fi dovedit efectuarea unui demers anterior promovării acţiunii în acest sens şi, corelativ, refuzul abuziv al pârâtei în a-i da curs – ceea ce însă nu a survenit; mai mult, pentru eliberarea adeverinţei menţionate s-ar fi impus ca reclamanta să mai aibă calitatea de salariat al pârâtei, ori aceasta încetase încă de la 5.03.2009.
Susţinerile privind nelegalitatea interpretării neprezentării la interogatoriu ca o recunoaştere a susţinerilor pârâtei, nu au fost reţinute ca întemeiate, în contextul argumentat de recurentă, întrucât:
– solicitarea şi încuviinţarea probatoriului poate surveni şi după prima zi de înfăţişare în condiţiile art. 138 C.pr.civ.; dacă reclamanta ar fi considerat că nu este îndeplinită nici una din situaţiile prevăzute de respectivul text avea atât dreptul, cât şi obligaţia, de a-şi exercita opoziţia numai până la termenul următor – conform art. 108 alin.3 cu ref. la 103 alin.l C.pr.civ. -, sub sancţiunea decăderii (sancţiune cunoscută părţii care are calificare juridică ); ori nici până, nici la 21.04.2010, reclamanta nu a făcut vreun astfel de demers, deşi a fost citată cu menţiunea prezentării la interogatoriu;
– nu este reglementată obligaţia citării sale la interogatoriu cu o copie după acesta, sub sancţiunea nelegalităţii măsurii; doar în cazul persoanelor juridice şi a celor cu domiciliu în străinătate este prevăzută o astfel de obligaţie – art. 222, 223 C.pr.civ.-, iar reclamanta nu se regăseşte în aceste situaţii.
În contextul expus, constatând şi că nu sunt alte motive de nelegalitate care să fie analizate din oficiu, recursul reclamantei a fost respins.
