Încadrarea unei activităţi nenominalizată expres într-o anumită grupă de muncă, conform pct. 3, 6 din Ordinului nr. 50/1990, era atributul angajatorului, cu urmarea unei anumite proceduri expres prevăzute. Angajatul ce nu beneficiase de recunoaşterea grupei în condiţiile pct. 3, 6 putea contestata actul angajatorului de excludere a activităţii sale de la nominalizare, instanţa putând verifica în fapt condiţiile deosebite de muncă numai dacă acestea mai subzistau; în caz contrar şi, exclusiv pe bază de prezumţie, instanţa nu putea recunoaşte încadrarea unei activităţi într-o anumită grupă. Iar pentru constatarea încadrării de drept a activităţii într-o anumită grupă, se impunea probarea neechivocă a atribuţiilor deserviciu identice cu cele nominalizate în textele invocate a fi incidente.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1188 din 13 iunie 2012
Prin sentința civilă nr. 1952/ C din 7.12.2012, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 2777/103/2011, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul U.A. în contradictoriu cu pârâta SC Electrica SA București, constatându-se că reclamantul a desfășurat activitate profesională în grupa a II-a de muncă în perioada 20.07.1978-1.04.2001, timp de lucru 100% și fiind obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință cu mențiunile corespunzătoare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Conform actelor depuse la dosar reclamantul a fost salariatul unității pârâte în funcția de lăcătuș-tehnician în perioada 20.07.1978 – 1.04.2001, activitate încadrată în grupa a II-a de muncă și expres prevăzută de Ordinul nr. 50/1990.
Decretul – Lege nr. 68/1990 și Ordinul nr. 50/1990 reglementează încadrarea în grupele I și II de muncă pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969 precum și pentru perioada lucrată după această dată. Reclamantul nu a beneficiat în intervalul 20.07.1978 – 1.04.2001 care face obiectul analizei pe fond a acțiunii de încadrarea în vreo grupa de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 – pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării – a fost emis în baza Legii nr. 3/1977, privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, și în conformitate cu art. 2 din Decretul – Lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății si Comisia Naționala pentru Protecția Muncii; actul precizează, de asemenea, locurile de munca, activitățile si categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I si a II-a de munca, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.
în perioada 20.07.1978- 1.04.2001, așa după cum chiar pârâta a învederat instanței de judecată, reclamantul și-a desfășurat activitatea profesională în funcția de tehnician în cadrul A.C.M.B., sens în care, conform și mențiunilor din carnetul de muncă nu i-a fost recunoscută și valorificată grupa de muncă.
Din fișa postului și declarațiile martorilor audiați în cauza reiese că, prin natura obligațiilor de serviciu efectua operațiuni de lăcătușărie, întreținerea și exploatarea corespunzătoare a mașinilor unelte, calculul devizelor ante și post calcul pentru produsele și lucrările noi, întocmirea și eliberarea bonurilor de materiale, lansarea comenzilor, întocmirea graficului de revizii și reparații a mașinilor unelte, etc., timp lucrat în aceste condiții 100%, activitate ce se încadrează în grupa a II – a de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990.
Rezultă că funcția deținută de reclamant în domeniul energetic, a fost cuprinsă în anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1990, anexă care se refera strict la locurile de care sunt încadrate la grupa a II-a de muncă, astfel încât distincția de încadrare pe grupe de muncă între categorii de salariați a fost efectuată direct de către legiuitor prin actul normativ.
în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990 și art. 40 lit. h) din Codul muncii, pârâtei îi revine și obligația de a elibera adeverințe care atestă calitatea de salariat, inclusiv în ceea ce privește condițiile de muncă.
Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 2 din Procedura privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atesta activitatea desfășurata in locurile de munca încadrate in grupele I și/sau a II-a de munca, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru stabilirea si/modificarea drepturilor de in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si de alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările anterioare, aprobata prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei si Egalității de Șanse nr. 590/2008, publicat in Monitorul Oficial nr. 665/24.09.2008, adeverințele privind grupele de munca se eliberează conform modelului prevăzut in anexa care face parte integranta din procedura numai pe baza documentelor, verificabile, aflate in evidentele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta SC Electrica SA București, criticile vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC Electrica SA – susținându-se că, în raport de dispozițiile legale în baza cărora s-a realizat reorganizarea sistemului energetic și de dispozițiile art. 69 din C.muncii, ale pct. 1, 4, 5 din Anexa la Ordinul nr. 590/2008, societatea nu deține documentele privind raporturile de muncă cu reclamanta – și netemeinicia acțiunii.
Intimatul-reclamant, prin apărător, a formulat întâmpinare și concluzii orale de respingere a recursului atât în ceea ce privește modul de reținere a calității procesual pasive, cât și privitor la fondul cauzei, întrucât activitatea sa – de tehnician – se regăsește nominalizată în grupa a II-a prin punctele 27, 30, 33, 34, 40 alin. (1) teza II și 40 alin. (2) din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041 C.proc.civ., precum și în contextul actelor și lucrărilor dosarului, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea cu judecata căreia reclamantul a învestit prima instanță s-a solicitat constatarea prestării activității profesionale în grupa a II-a de muncă, timp de lucru 100% în perioada 20.07.1978- 1.04.2001 și obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe corespunzătoare.
în acest cadru procesual, instanța de recurs a apreciat că cererea de chemare în judecată precizată se încadrează în categoria mijloacelor procesuale a căror finalitate constă în stabilirea în contradictoriu cu angajatorul a condițiilor de desfășurare a raporturilor de muncă, cu consecințe asupra încadrării în grupele de muncă prevăzute de lege și, ulterior recunoașterii dreptului pretins, menționarea, cu caracter formal, declarativ, iar nu constitutiv, în carnetul de muncă a datelor corespunzătoare.
Drept urmare, acțiunea precizată a fost apreciată a constitui un conflict de muncă în sensul dispozițiilor art. 248 C.muncii în vigoare la data formulării acțiunii, părți ale acestui conflict fiind angajatorul din perioada avută în vedere prin acțiunea formulată. în consecință, s-a concluzionat că împrejurarea reorganizării succesive a societății angajatoare este irelevantă din perspectiva constatării modului de respectare a drepturilor pretinse de către salariat decurgând din raporturile juridice de muncă pentru intervalul de timp în care ambele părți ale litigiului aveau calitatea de angajator și salariat. Iar eliberarea adeverinței corespunzătoare admiterii capătului principal, s-a calificat, în acest context, ca o consecință juridică reglementată de dispozițiile Ordinului Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 590/2008. Potrivit dispozițiilor pct. 5 din anexa ordinului menționat deținătorul de arhive este persoana juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi și elibera adeverința, documente relevante sub aspectul condițiilor de desfășurare a activității, iar nu în mod obligatoriu documentele de personal.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive ca fiind nefondat, recurenta nedovedind predarea tuturor documentelor referitoare la condițiile de desfășurare a activității către alte entități juridice.
Referitor la fondul litigiului dedus judecății, instanța a constatat că încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă era reglementată de dispozițiile și anexele Ordinului nr. 50/1990, respectiv ale Ordinului nr. 100/1990 și nr. 125/1990, prin indicarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale corespunzătoare fiecărei grupe în parte.
în aplicarea acestor dispoziții normative, conform punctului 6 din Ordinul nr. 50/1990, se impunea aprobarea, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, încadrării în grupa I și a II-a de muncă, și a altor activități, numai dacă, cu toate măsurile luate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locul de muncă depășea încă nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă, în absența nominalizării exprese, era necesar să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de la laboratoarele de specialitate proprii ale unităților.
Aceste determinări trebuiau și confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau dacă s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal (art. 4 și 5 din Ordinul nr. 50/1990).
Totodată, organizația sindicală, ca reprezentantă a salariatului și cea mai autorizată să cunoască condițiile concrete de muncă ale fiecărui salariat, a participat la operațiunea de încadrare a activităților desfășurate de salariații în anumite grupe de muncă.
Aceste demersuri nu l-au vizat însă și pe intimatul reclamant – așa cu de altfel a și recunoscut la fond și în recurs -, fără ca până în prezent să fi contestat neregăsirea sa printre salariații a căror activitate a fost nominalizată de angajator ca fiind desfășurată în condiții de grupa I sau II-a de muncă.
Totuși, a susținut reclamantul că activitatea sa de lăcătuș și de tehnician (lăcătuș între 20.07.1978-1.08.1984 și 1.02.1985-1.04.1991, tehnician între 1.08.1984-1.02.1985 și 1.04.1991-1.04.2001), prin activitățile presupuse (ca lăcătuș – de forjare, ambutisare la cald și/sau nituire a pieselor ce compun stâlpii metalici pentru rețele electrice, manual sau cu ajutorul preselor și ciocanelor metalice din dotarea atelierului, de modelare (îndoire) la rece a tablei din care erau confecționate consolele pentru stâlpii rețelelor electrice, în spațiu închis al atelierului -, iar ca tehnician – de organizare, coordonare, supraveghere a procesului tehnologic ce presupunea forjarea, ambutisarea la cald și/sau nituire a pieselor ce compun stâlpii metalici pentru rețele electrice, manual sau cu ajutorul preselor și ciocanelor metalice din dotarea atelierului, modelarea (îndoirea) la rece a tablei din care erau confecționate consolele pentru stâlpii rețelelor electrice, suduri ale stâlpilor metalici pentru rețelele electrice, curățarea și aplicarea grundurilor și vopselelor speciale pe stâlpii confecționați sau recondiționați în atelierul Confecții Metalice Bicaz) se regăseau de drept menționate în grupa a II-a de muncă conform art. 3 cu referire la punctele 27, 33, 34, 40 alin.(1) teza a II-a și alin. (2) din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.
Instanța de fond, fără a menționa vreunul din textele normative ce nominalizau activitatea reclamantului și, astfel, îi erau incidente, a apreciat că activitatea de tehnician – desfășurată în perioada 20.07.1978-1.04.2001, prin atribuțiile specifice (enumerate în fișa postului și confirmate de martori), se justifica a se încadra în grupa a II de muncă.
Această concluzie a fost considerată greșită de instanța de recurs întrucât:
– nu s-a observat că nu întreaga perioadă s-a lucrat ca și tehnician, ci doar anumite perioade menționate anterior; astfel, atribuțiile au fost distincte ca, de altfel, și condițiile de muncă;
– s-a valorificat o fișă a postului din 2003, care, în absența altor probe, nu putea atesta condițiile de muncă și atribuțiile pentru o perioadă anterioară emiterii sale; mai mult, în această fișă a postului nu se regăsea nici una din operațiunile nominalizate în Anexa 2 la punctele 27, 33, 34, 40 alin. (1)teza 2 și alin. (2) (27. Activitatea industrială continua de forjare manuală și mecanica, de matrițare și ambutisare la cald a pieselor în hale sau ateliere dotate cu prese și ciocane mecanice; trasul bandajelor pe rotile de material rulant; activitatea de confecționare a tubulaturii navale prin îndoirea țevilor la cald; apretarea la cald a materialului mărunt de cale ferată; activitatea de confecționare a cazanelor și a instalațiilor de cupru; 33. Nituirea, craituirea, stemuirea cu ciocan pneumatic sau electric (operațiuni cu caracter continuu).Vibrarea betonului (numai operatorul care utilizează permanent aparatul manual de vibrare). Fabricarea traverselor de cale ferată din beton precomprimat. 34. Fasonarea, îndreptarea sau bombarea manuală cu ciocane, la rece, a tablei de peste 5 mm grosime (activitate continua). Curățarea prin ciocănire în interior a cazanelor de abur și a cazanelor de locomotiva cu abur. Confecționarea prin bătaie la rece, la mașini automate, a următoarelor produse: cuie, agrafe, caiele, știfturi, sârma ghimpată, splinturi, ținte, șuruburi, nituri, piulițe, lanțuri, nipluri, blindaje pentru aparataj electronic, precum și operațiile de refulat capul, la spițe pentru roti și danturarea pilelor; nituirea lanțului Gall. Fabricarea bilelor de rulmenți la rece (presare și pilire); cablarea, lițarea, spiralarea, toronarea sârmelor și stabilizarea toroanelor pentru beton precomprimat. 40. Aplicarea cu pensula sau cu șpaclul a grundurilor (chiturilor) și a vopselelor pe baza de miniu de plumb, litargă sau ceruza și a emailurilor transparente pe baza de plumb (operație cu caracter permanent). Curățirea cu lampă de benzina, rașchetarea, curățarea cu peria de sârma, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice și manuale, a vopselelor cu miniu de plumb aplicate pe construcții navale, construcții metalice, rezervoare, cazane, material rulant, stâlpi și piloni pentru susținerea rețelei electrice sau a antenelor de emisie pentru radio și televiziune, poduri metalice – operații continue).
– nici o declarație de martor aflată la dosar nu certifică nici atribuțiile reclamantului ca lăcătuș și ca tehnician, nici condițiile de muncă, ci privesc doar activitatea de electrician;
– s-a ignorat apărarea pârâtei cum că în Ordinul nr. 125/1990 la punctele 112 – 115 s-au nominalizat în grupa a II-a de muncă doar anumite activități din sistemul energetic, între care nu se regăseau și cele prestate de reclamant; prin urmare, s-a nesocotit voința legiuitorului de a nu acorda beneficiul grupei decât anumitor activități și locuri de muncă din sistemul energetic (implicit și a celor nenominalizate care se desfășurau efectiv în aceleași condiții cu acestea) și, astfel, de a nu extinde beneficiul grupei pentru activități din alte domenii (anterior enumerate în Ordinul nr. 50/1990 și invocate de reclamant în susținerea acțiunii) la domeniul energetic.
Astfel, soluția pronunțată s-a întemeiat pe o interpretare eronată a probelor și actelor normative aplicabile.
Referitor la practica judiciară invocată prin sentința recurată, având în vedere aspectele particulare fiecărui reclamant, instanța a apreciat că probatoriul cauzei nu conduce la concluzia modificării cadrul normativ general și special indicat mai sus, în aplicarea căruia salariații și-au desfășurat activitatea.
Pe de altă parte, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Secția a III-a din 6.12.2007, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 616/21.08.2008 în cauza Beian contra României, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție, s-a reținut neîndeplinirea de către înalta Curte de Casație și Justiție a rolului acesteia de regulator al divergențelor de jurisprudență, iar nu existența unor conflicte de jurisprudență, care sunt consecința inerentă oricărui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instanța de fond.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a fost admis recursul, modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii precizate.
