– Legea nr. 19/2000: art. 77 alin. (2), art. 43 alin. (1) şi (2)
– Legea nr. 3/1977: art. 14
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005
– Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004
– Decizia ÎCCJ nr. 40/2008
Aşa cum s-a reţinut prin decizia nr. 40/2008 a ICC], raportat la art. 1 C. civ. şi art.
15 alin. (2) din României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, „este evident că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977″.
Or, folosirea unui stagiu de 30 de ani ar conduce la efecte contrare prevederilor Legii nr. 3/1977, ceea ce înseamnă că Legea nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005 ar produce efecte pentru trecut, retroactivând prin aplicarea noii formule de calcul a pensiei unor situaţii ivite anterior intrării lor în vigoare.
Or, folosirea unui stagiu de 30 de ani ar conduce la efecte contrare prevederilor Legii nr. 3/1977, ceea ce înseamnă că Legea nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005 ar produce efecte pentru trecut, retroactivând prin aplicarea noii formule de calcul a pensiei unor situaţii ivite anterior intrării lor în vigoare.
Deşi se referă în dispozitiv doar la dispoziţiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, decizia nr. 40/2008, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii poate fi aplicată pentru identitate de raţiune tuturor persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977, care se încadrau în prevederile art. 14 din această lege, iar nu doar persoanelor la care se referă art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000.
Susţinerea recurentei în sensul că dispoziţiile art. 43 şi art. 77 din Legea nr. 12/2000, se aplică numai asiguraţilor care au desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă, conform art. 20 lit. a)-d) şi art. 43 din Legea nr. 19/2000, şi că potrivir,rt. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea se aplică numai pentru viitor, este nefondată, susţinerea neavând legătură cu speţa dedusă judecăţii, întrucât acţiunea este fondată pe dispoziţiile H.G. nr. 1550/2004, art. 14 din Legea nr. 3/1977 şi pe Decizia ÎCCJ nr. 40/2008.
(Decizia civilă nr. 1841/R-CA din 6 decembrie 2010)
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2010, reclamantul D. Gh. a chemat în judecată pe pârâta CJP A., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligată aceasta să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat stagiul complet de cotizare de 20 ani, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de începând cu 2005.
în motivarea acţiunii formulate reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă, drepturile iniţiale fiindu-i stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr. 240415 din 27 februarie 2001. în raport de această situaţie, pensia sa a intrat în procesul de recalculare prevăzut de H.G. nr. 1550/2004 şi se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea potrivit dispoziţiilor art. 4/2005.
Reclamantul a mai susţinut că în mod eronat pârâta a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 ani, având în vedere dispoziţiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 1550/2004, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 şi vechimea sa de 25 ani, 6 luni şi 6 zile în grupa I de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală, arătând că prin decizia nr. 240415 din 27 februarie 2001 a DMPS A. reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1 decembrie 2000.
Fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, reclamantul a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie conform H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, începând cu data de 1 decembrie
2005.
Prin cererile înregistrate la CJP Argeş sub nr. 3992 din 24 februarie 2005, 46912 din 14 iulie 2009 reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie.
Arată pârâta că drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005. Faţă de aceste dispoziţii legale, precum şi faţă de faptul că reclamantul nu a prezentat acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului anual recalculat, pârâta susţine că, nu există temei legal de modificare a drepturilor stabilite prin decizia nr. 240415 din 11 septembrie 2009 a CJP Argeş.
în consecinţă, drepturile de pensie recalculate conform H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, nu pot fi modificate decât în condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale [art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 472005], motiv pentru care se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât la determinarea punctajului mediu anual realizat de reclamant s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile H.G. nr. 1550/2004, acesta fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1 decembrie 2000.
S-a mai arătat că reclamantul fiind înscris la pensie în condiţiile Legii nr. 3/1977, şi nu în temeiul unei legi speciale, a beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 100/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1105/AS din 15 septembrie 2010, Tribunalul A., Secţia civilă, a respins excepţia şi a admis acţiunea, obligând pârâta să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului, luând în calcul un stagiu de cotizare de 20 ani, precum şi să-i plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 1 decembrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 240415 din 27 februarie 2001, reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 3/1977 şi a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie, conform H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, aşa cum rezultă din decizia nr. 240415 din 12 octombrie 2005.
Din buletinul de calcul depus la dosarul cauzei rezultă ca pârâta a utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Prin prezenta acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de pensie începând cu data de 1 decembrie 2005.
Cu privire la această solicitare, instanţa a reţinut că drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, act normativ care trebuie avut în vedere pentru a se verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispoziţiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Anexa 1 a H.G. nr. 1550/2004, privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Potrivit H.G. nr. 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficia sau care i se cuvenea la data începerii operaţiunilor de evaluare.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977, pentru o activitate desfăşurată în grupa I de muncă de cel puţin 20 ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.
în cauza de faţă, reclamantul a desfăşurat timp de peste 20 ani activităţi încadrate în grupa I de muncă, respectiv 25 ani, 6 luni şi 6 de zile, aşa cum rezultă din decizia nr. 240415 din 27 februarie 2001 şi cum recunoaşte şi pârâta prin întâmpinarea formulată.
Nu poate fi reţinută opinia pârâtei în sensul că reclamantul nu a fost pensionat în baza unei legi speciale şi nu poate beneficia de stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.
în acest sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul gt. erai al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi de Colegiul de conducere al C.A.T., statuându-se că dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială.
Potrivit art. 329 pct. 3 C. pr. civ., soluţiile pronunţate în recursul în interesul legii prin care se dezleagă problemele de drept sunt obligatorii pentru instanţă.
în ceea ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia contestatorul a beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 100/2008, instanţa a reţinut că acest aspect nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind învestită cu verificarea modului de aplicare a O.U.G nr. 4/2005 în raport de prevederile H.G. nr. 1550/2004 la recalcularea drepturilor de pensie pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă, fără legătură cu instituirea beneficiului unui punctaj suplimentar, reglementat printr-un act normativ nou şi care urmează a se aplica ulterior.
Raportând situaţia de fapt expusă la dispoziţiile legale menţionate, instanţa a constatat că acţiunea este întemeiată, întrucât pensia reclamantului trebuia recalculată pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
în ceea ce priveşte susţinerea pârâtei cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005, în sensul că ulterior emiterii ultimei decizii de pensie, reclamantul nu a mai prezentat noi documente de natură să modifice punctajul mediu anual recalculat, instanţa reţine că în privinţa activităţii desfăşurate în grupa I de muncă timp de 25 ani, 6 luni şi 6 de zile reclamantul nu are ce documente să mai depună, din moment ce această situaţie este atestată chiar în decizia iniţială de înscriere la pensie pentru depusă şi limită de vârstă emisă în temeiul Legii nr. 3/1977.
Potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, „în situaţia în care se constată erori în stabilirea şi în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile şi modificările legale”.
în plus, potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind (…) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”, astfel că şi în raport de aceste dispoziţii legale acţiunea reclamantului este admisibilă.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis acţiunea în modul arătat mai sus.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal CJP Argeş criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa că drepturile la pensie ale contestatorului trebuie recalculate prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Situaţia contestatorului nu este cea reglementată de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005, întrucât contestatorul nu a prezentat recurentei înscrisuri doveditoare noi, de natură să modifice drepturile de pensie recalculate.
La determinarea punctajului mediu anual, realizat de intimatul-contestator, s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, aşa cum prevede H.G. nr. 1550/2004, acesta fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1 iunie 1994.
Normele tehnice de aplicare a actului normativ menţionat mai sus, dispun în subpunctul A 1.2 de la pct. A, referitor la stagiul complet de cotizare, că în situaţia pensiilor de limită de vârstă stabilite în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 ani pentru femei şi 30 ani pentru bărbaţi.
Stagiul de cotizare de 20 de ani se utilizează prin excepţie numai pentru persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în condiţiile unor legi speciale, respectiv H.G. nr. 267/1990 sau Legea nr. 57/1998.
Instanţa de fond a înţeles în mod eronat că intimatul contestator, fiind înscris la pensie în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977, trebuie să se utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 de ani, deşi aceste dispoziţii legale nu au semnificaţia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
O altă critică constă în aceea că potrivit art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, prin urmare legea nouă, Legea nr. 19/2000, nu se aplică decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
De asemenea, a fost invocată O.U.G. nr. 100/2008, susţinându-se că intimatul a beneficiat de majorarea punctajelor anuale, conform acestui act normativ, iar utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani ar avea ca efect avantajarea acestuia faţă de alţi pensionari din sistemul public de pensii, care au fost înscrişi la pensie în baza unor legi speciale.
Contestatorul-intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Verificând sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, se constată că recursul este nefondat.
Prin decizia de pensionare nr. 240415 din 27 februarie 2001 a DMPS A., intimatul-contestator a fost înscris la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă începând cu data de 1 decembrie 2000, în condiţiile Legii nr. 3/1977. Acesta a beneficiat de recalcularea drepturilor la pensie conform H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, începând cu 1 decembrie 2005. Contestatorul a solicitat la 24 februarie 2005 şi la 14 iulie 2009, recalcularea drepturilor de pensie, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005, recurenta a emis decizia nr. 240415 din 11 septembrie 2009, prin care i-a recalculat drepturile la pensie.
Contestatorul a desfăşurat activitate în grupa I de muncă 25 ani, 6 luni şi 6 zile, aşa cum rezultă din decizia sus-menţionată şi a solicitat obligarea pârâtei să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu de cotizare complet de 20 ani.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare, anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de această ordonanţă, iar în art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ s-a stabilit că determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004, privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 10/2000.
în conformitate cu art. 2(3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 10/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Aşadar, în acest caz nu se foloseşte la determinarea punctajului mediu anual în formula stabilită de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 3 la această lege, ci stagiul prevăzut de legea în vigoare la data stabilirii pensiei.
Pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în grupa I şi II de muncă un anumit număr de ani, Legea nr. 3/1977, stabilea în art. 14 (1) că: „persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă; b) un an şi trei luni pentru grupa II de muncă”.
Se pune problema interpretării prevederilor legale în sensul de a stabili dacă în formula de calcul prevăzută de art. 78(1) din Legea nr, 19/2000, se foloseşte un stagiu complet de cotizare de 30 de ani sau de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, pentru persoanele care se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 334 din 20 mai 2009, s-a stabilit că „dispoziţiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 -31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.
Contrar susţinerilor formulate prin recurs, nu se poate însă reţine că instanţa de fond nu a respectat această decizie, care este obligatorie, potrivit art. 239 alin. (3) C. pr. civ., întrucât aceasta se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, care nu sunt în discuţie în cauză.
Pentru identitate de raţiune însă, se pot reţine considerentele deciziei nr. 40/2008, mai sus evocate, întrucât problema de drept este similară.
Astfel, trebuie avut în vedere că modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr. 3/1977 este fundamental diferit de modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr. 19/2000, astfel încât, în cazul recalculării pensiilor stabilite conform Legii nr. 3/1977, pe baza formulei folosită de Legea nr. 19/2000, trebuie să se aibă în vedere şi finalitatea acestor acte normative.
Prin efectul art. 14 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au activat cel puţin 20 de ani în grupa I de muncă sau 25 de ani în grupa II de muncă, beneficiau de pensie ca şi cum au desfăşurat 30, respectiv 25 de ani în condiţii normale, deci ca şi cum ar fi îndeplinit regula stabilită de art. 8 din lege, deşi nu realizaseră acel stagiu minim de cotizare.
în considerentele Deciziei nr. 40/2008, pronunţată de ÎCCJ, „asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare, prin ordine ale Ministerului Sănătăţii şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare”.
Totodată, raportat la art. 11 din Legea nr. 3/1977, cuantumul pensiei era mai mare pentru cei care activaseră în grupa I sau II de muncă.
Aşadar, această categorie de persoane beneficia de pensie într-un cuantum mai mare decât cel al persoanelor care nu activaseră în astfel de condiţii 20, respectiv 25 ani, dar în acelaşi timp erau consideraţi a îndeplini condiţiile standard de pensionare mai repede.
Or, dacă în recalcularea pensiei s-ar folosi stagiul de 30 de ani, punctajul mediu anual ar fi mult diminuat, tocmai pentru această categorie de persoane şi s-ar ajunge la situaţia în care o persoană care a activat în condiţii normale 30 de ani, să beneficieze de punctaj mai mare, decât una care a activat în grupa I sau II de muncă, prin împărţirea punctajului total realizat doar în 20 sau 25 de ani, tot la un stagiu de 30 de ani, ceea ce contravine scopului şi finalităţii Legii nr. 3/1977, în vigoare la data pensionării, dar şi scopului şi finalităţii Legii nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005.
Ca urmare, este necesar ca la calculul punctajului mediu anual să se folosească un stagiu complet de cotizare care să asigure un rezultat de natură a conduce la concluzia că pentru stagiul de cotizare realizat în grupa I sau II de muncă, în numai 20 sau 25 de ani de muncă, asiguratul beneficiază de pensie, ca şi cum ar fi realizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei şi într-un cuantum mai mare determinat de veniturile mai mari obţinute în activitate în grupa I sau II de muncă, ceea ce nu s-ar întâmpla dacă se foloseşte stagiul de 30 de ani pentru împărţirea punctajului total realizat.
în acest scop este necesar a se folosi stagiul complet de 20 de ani pentru grupa I şi 25 de ani pentru grupa II de muncă, astfel încât prin trecere dintre cele două sisteme de calcul să nu se contravină finalităţii legilor aplicabile.
Aşa cum s-a reţinut prin decizia nr. 40/2008 a ÎCCJ, raportat la art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, „este evident că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977”.
Deşi se referă în dispozitiv doar la dispoziţiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, decizia nr. 40/2008, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, poate fi aplicată pentru identitate de raţiune tuturor persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977, care se încadrau în prevederile art. 14 din această lege, iar nu doar persoanelor la care se referă art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000.
Susţinerea recurentei în sensul că dispoziţiile art. 43 şi art. 77 din Legea nr. 12/2000, se aplică numai asiguraţilor care au desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă, conform art. 20 lit. a)-d) şi art. 43 din Legea nr. 19/2000, şi că, potrivit art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea se aplică numai pentru viitor, este nefondată, susţinerea neavând legătură cu speţa dedusă judecăţii, întrucât acţiunea este fondată pe dispoziţiile H.G. nr. 1550/2004, art. 14 din Legea nr. 3/1977 şi pe Decizia ÎCCJ nr. 40/2008.
De asemenea, este nefondată şi susţinerea potrivit căreia apariţia unor acte normative ulterioare, respectiv O.U.G. nr. 100/2008, a înlăturat inechităţile între pensionarii înscrişi la pensie în baza unor legi speciale şi cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă, întrucât recalcularea pensiei a fost solicitată în raport de actele normative care au reglementat această operaţiune, începând cu 1 decembrie 2005.
Ca urmare, reclamantul are dreptul la diferenţa dintre pensia încasată şi pensia recalculată, prin folosirea unui stagiu complet de cotizare mai mic.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
