1. Potrivit dispoziţiilor art. 267(1 alin. (3) C. muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute de alin. (2) fără motiv obiectiv permite angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
2. Pentru cea de-a doua convocare, prin care salariata reclamantă era invitată la cercetarea disciplinară, aceasta a făcut dovada cu certificat medical că se află în concediu medical. Deşi salariata a adus la cunoştinţa angajatorului acest lucru, fapt care reiese din viza pusă de reprezentantul societăţii pe certificatul medical, însoţită de semnătura acestuia, la aceeaşi dată se întocmeşte un referat prin care s-a constatat refuzul salariatei de a da curs convocărilor făcute în vederea cercetării disciplinare şi se propune sancţionarea acesteia cu desfacerea contractului de muncă.
3. Faptul că, deşi angajatorul a cunoscut că a doua convocare nu era valabilă (în condiţiile în care salariata se afla în incapacitate temporară de muncă), a întocmit totuşi la aceeaşi dată, când a luat cunoştinţă de această situaţie, referatul prin care propunea desfacerea disciplinară a contractului de muncă, evidenţiază că instrumentarea cercetării disciplinare nu s-a realizat în condiţii de regularitate procedurală, lipsind practic cercetarea disciplinară, care, potrivit dispoziţiilor art. 267 C. muncii, are caracter obligatoriu, fiind o garanţie a respectării dreptului la apărare al salariatului.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 916/R din 19 februarie 2010, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 4829/11.06.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată contestaţia precizată formulată de contestatoarea B.E.B. în contradictoriu cu intimata SC S.H. SRL, având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 3/28.11.2007 şi reintegrarea în postul şi funcţia avute anterior. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta B.E.B. a fost salariata intimatei SC S.H. SRL în funcţia de consultant management. La data de 19.11.2007 angajatorul emite decizia nr. 1, prin care a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pentru absenţe nemotivate de la serviciu în perioada 03.08.2007 – 04.10.2007. întrucât la data de 27.11.2007 recla
manta s-a prezentat la serviciu şi a prezentat certificat de concediu medical prin care se facea dovada că la data emiterii deciziei de concediere aceasta se afla în imposibilitate temporară de muncă, întrucât dispoziţiile art. 60 lit. a) C. muncii interzic concedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă, intimata a emis decizia nr. 2/27.11.2007 prin care a dispus revocarea deciziei de concediere nr. 1/19.11.2007.
Instanţa de fond a apreciat că angajatorul avea dreptul să revoce prima decizie de concediere, întrucât niciun text legal nu opreşte revocarea, iar, pe de altă parte, decizia de concediere priveşte un act jurisdicţional care, prin esenţă, este irevocabil. Ulterior, la data de 28.11.2007, angajatorul a emis decizia cu nr. 3, prin care a dispus concedierea disciplinară a reclamantei începând cu data de 28.11.2007, pentru absenţă nemotivată de la serviciu în perioada 03.08.2007 – 04.10.2007. Analizând decizia sus-menţionată prin prisma respectării cerinţelor de conţinut obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, instanţa de fond a apreciat că aceasta conţine toate menţiunile prevăzute de lege.
Cu privire la apărarea reclamantei în sensul că decizia a fost emisă fară a se efectua cercetarea disciplinară, instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât în mod nejustificat salariata nu s-a prezentat la convocările făcute de angajator în sensul prezentării la sediul firmei, în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Prin adresa din data de 04.09.2007, intimata a transmis la domiciliul salariatei din str. (…) invitaţia de a se prezenta la punctul de lucru al societăţii la data de 20.09.2007, ora 12, pentru a da explicaţii privind absenţa nejustificată la program începând cu 03.08.2007, însă recomandata poştală cu nr. 11052 din 04.09.2007 se întoarce la expeditor la 18.09.2007, fară ca aceasta să fie ridicată de destinatar, fiind evident faptul că angajata societăţii nu a dorit să primească plicul.
La data de 07.11.2007, intimata a trimis o a doua invitaţie salariatei pentru a se prezenta la sediul societăţii la data de 12.11.2007 la ora 12:00, invitaţie trimisă prin serviciu T. Curier la adresa din Bd. (…) (…) (unde de altfel reclamanta şi-a ales domiciliul procesual), unde este primită de mama salariatei, I.F. [confirmarea de primire seria (…) S.P.R. nr. (…)]. B. nu s-a prezentat la 12.11.2007 pentru a da explicaţii privind absenţa de la program, astfel încât la data de 14.11.2007 s-a întocmit referatul privind cercetarea disciplinară a reclamantei, prin care se propune desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 267 alin. (3) C. muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute de alin. (2), fară motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fară efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa de fond a apreciat că în mod legal angajatorul s-a prevalat de prerogativa disciplinară prevăzută de art. 264 lit. f)
C. muncii, întrucât a apreciat că fapta săvârşită de reclamantă – absenţa nejustificată de la serviciu în perioada 03.08. – 04.10.2007 – constituie abatere disciplinară în sensul dispoziţiilor art. 263 alin. (2) C. muncii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. Recurenta a criticat sentinţa atacată pe motive de nelegalitate, netemeinicie, în esenţă, arătând următoarele:
Prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, neţinând cont de faptul că reclamanta nu s-a putut prezenta la convocarea făcută la data de 12.11.2007 în vederea cercetării disciplinare, deoarece se afla în concediu medical, fapt adus la cunoştinţa so-
cietăţii angajatoare prin depunerea certificatelor medicale. In mod nelegal, la data de 14.11.2007 s-a întocmit un referat prin care s-a constatat lipsa nejustificată a reclamantei de la cercetarea disciplinară şi s-a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Recurenta a învederat faptul că nu a absentat nejustificat de la serviciu în perioada
03.08.2007 – 04.10.2007, în perioada 02.08. – 09.08.2007 fiind plecată în interes de serviciu în Turcia, alături de administratorul societăţii
angajatoare. In drept, recurenta s-a prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 5954R/27.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare B.E.B., a fost modificată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia de conccdiere nr. 3/28.11.2007, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior concedierii, a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, cuvenite contestatoarei de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.
La data de 19.11.2007, societatea angajatoare a emis decizia nr. 1 prin care a dispus concedierea disciplinară a recurentei pentru absenţă nemotivată de la serviciu în perioada 03.08.2007 – 04.10.2007. întrucât recurenta a dovedit cu certificat medical că se află în conccdiu medical la data emiterii deciziei sus-menţionate, angajatorul a revocat această dispoziţie şi, la data de 28.11.2007, prin decizia nr. 3 contestată, a luat din nou măsura concedierii disciplinare.
Din analiza materialului probator administrat în cele două faze procesuale rezultă că societatea intimată nu a procedat la efectuarea cercetării disciplinare, considerând că cele două convocări trimise în perioada septembrie-noiembrie 2007, anterior emiterii primei decizii de concediere (revocată ulterior) sunt suficiente pentru a dovedi impo
sibilitatea efectuării cercetării datorate refuzului nejustificat al salariatei de a se prezenta în faţa comisiei de disciplină.
Trebuie observat faptul că pentru cea de-a doua convocare trimisă la data de 07.11.2007, prin care recurenta-reclamantă era invitată la cercetarea disciplinară la data de 12.11.2007, aceasta a făcut dovada cu certificat medical că se află în concediu medical. Deşi salariata a adus la cunoştinţa angajatorului acest lucru, fapt care reiese din viza pusă de reprezentantul societăţii pe certificatul medical, însoţită de semnătura acestuia, la aceeaşi dată se întocmeşte un referat prin care s-a constatat refuzul salariatei de a se da curs convocărilor făcute în vederea cercetării disciplinare şi se propune sancţionarea acesteia cu desfacerea contractului de muncă. Faptul că, deşi angajatorul a cunoscut că cea de-a doua convocare, pentru data de 12.11.2007, nu era valabilă, în condiţiile în care recurenta se afla în incapacitate temporară de muncă în perioada 03.11. – 22.11.2007, totuşi, la aceeaşi dată, când a luat cunoştinţă de această situaţie, a întocmit referatul prin care propune desfacerea disciplinară a contractului de muncă, evidenţiază că instrumentarea cercetării disciplinare nu s-a realizat în condiţii de regularitate procedurală, lipsind practic cercetarea disciplinară care, potrivit dispoziţiilor art. 267 C. muncii are caracter obligatoriu, fiind o garanţie a respectării dreptului la apărare al salariatului.
Având în vedere că cercetarea disciplinară nu a fost realizată nici anterior emiterii deciziei nr. 3/28.11.2009, instanţa de recurs constată că sunt incidente dispoziţiile art. 267 alin. (1) C. muncii, care sancţionează cu nulitatea absolută aplicarea unei măsuri disciplinare fară cercetarea prealabilă disciplinară (Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 generalizând obligativitatea efectuării cercetării şi în cazul avertismentului).
Pe cale de consecinţă, instanţa apreciind recursul ca întemeiat, l-a admis şi a modificat hotărârea recurată în sensul admiterii contestaţiei reclamantei şi al anulării deciziei nr. 3/28.11.2007 de concediere disciplinară. Făcând aplicarea prevederilor art. 78 C. muncii, instanţa a dispus reintegrarea salariatei în postul şi funcţia deţinute anterior, cu plata drepturilor salariale majorate, indexate şi reactualizate de la data plăţii, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC S. Grup SRL. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către contestatoare, încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu se regăseşte în speţa de faţă, deoarece, potrivit acestui articol, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea
dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Textul de lege vizează greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da părţilor posibilitatea de a se plânge – aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea – de modul în care a apreciat probele, ceea ce ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac.
Ipoteza prevăzută de lege prin art. 318 teza I C. proc. civ. vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă pronunţarea unor soluţii greşite. Este vorba deci despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată, aspect ce nu se regăseşte în speţa de faţă, deoarece susţinerile contestatoarei prin care se critică soluţia dispusă de către instanţa de recurs, ca urmare a unei pretinse neobservări a existenţei la paginile 31-32 din dosarul de fond a înscrisului intitulat „referat privind cercetarea abaterii disciplinare a salariatei B.E.B.”, precum şi faptul că nulitatea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al salariatei este legată de inexistenţa cercetării disciplinare prealabile, şi nu de inexistenţa acesteia, iar certificatele medicale prezentate de către salariată acoperă o perioadă ulterioară celei în care aceasta şi-a motivat lipsa de la serviciu pot constitui, eventual, o greşeală de judecată şi nu o eroare materială, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Curtea a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare.
