Refuzul salariatului de a da notă explicativă angajatorului în cursul cercetării disciplinare prealabile nu constituie abatere disciplinară. Sarcina probei în conflictele de muncă


1. Potrivit art. 263[1] alin. (2) C. muncii: „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

2. Nu poate constitui abatere disciplinară refuzul salariatului de a da notă explicativă angajatorului în cursul cercetării disciplinare prealabile, întrucât aceasta reprezintă o componentă a dreptului la apărare garantat salariatului, drept pe care acesta din urmă a refuzat să îl materializeze.

3. în raport de aceste dispoziţii, coroborate cu cele ale art. 287(2] C. muncii, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, este evident că decizia contestată este lovită de nulitate, întrucât nu îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile legale invocate, pe de o parte, nefiind indicate motivele de fapt, prevederile din statut, regulament sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, iar, pe de altă parte, nefiind depuse înscrisurile care să ateste fapta ce constituie abatere disciplinară, atribuită salariatei.

C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 2482/R din 1 iunie 2010, în R.R.D.M. nr. 1/2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 1966/122 din 26.11.2009, reclamanta A.R. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL Giurgiu, solicitând obligarea pârâtei la plata salariilor începând cu data de 01.11.2009 şi până la data pronunţării hotărârii

judecătoreşti, precum şi a salariului pentru munca prestată în perioada 15 octombrie 2009 – 31 noiembrie 2009. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2099/122 din 16 decembrie 2009, reclamanta A.R. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL Giurgiu, solicitând anularea deciziei nr. 356 din 27 noiembrie 2009 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, reîncadrarea sa în muncă şi plata unor salarii de care a fost lipsită de la data concedierii, în perioada

15.10.2009 – 31.11.2009. La termenul din 22 ianuarie 2010, instanţa de fond a dispus conexarea dosarului nr. 2099/122 din 2009 la dosarul nr. 1966/122 din 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 47/LM din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, Secţia civilă, în dosarul nr. 1966/122 din 2009, a fost admisă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC P. SRL, s-a admis cererea conexă formulată de aceeaşi reclamantă împotriva aceleiaşi pârâte (dosar nr. 2099/122 din 2009), a fost anulată decizia nr. 356 din 27 noiembrie 2009 emisă de pârâtă şi s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul ocupat anterior concedierii în cadrul SC P. SRL, precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor de care a fost lipsită, începând cu 02.11.2009 şi până la data reintegrării efective în funcţie; a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei drepturile salariale restante pentru perioada 15.10.2009 -01.11.2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 356 din 27 noiembrie 2009 emisă de SC P. SRL Giurgiu, s-a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii, începând cu data de 03.11.2009, din funcţia de

lucrător comercial. In expozitivul deciziei de concediere s-a argumentat că măsura a fost luată din cauza minusurilor de inventar înregistrate în gestiunea magazinului din str. O., municipiul Giurgiu şi a refuzului salariatului de a da notă explicativă pentru lipsurile înregistrate la inventar.

In conformitate cu prevederile art. 61 lit. a) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: „în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii şi de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară”. Aşadar, în sarcina salariatei reclamante s-a reţinut drept abatere gravă existenţa unui minus în gestiunea magazinului unde funcţiona.

Deşi s-a atras atenţia pârâtei să depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere şi în condiţiile în care sarcina probei îi incumbă, reclamanta nu a fâcut dovada comiterii faptei calificate drept abatere şi a vinovăţiei reclamantei pentru pretinsul prejudiciu cauzat angajatorului. Nu s-a făcut dovada de către pârâtă că fapta reţinută în sarcina reclamantei constituie abatere disci

plinară, potrivit regulamentelor şi statutelor interne aplicabile în unitatea pârâtă. Astfel, nu poate constitui abatere disciplinară refuzul salariatului de a da notă explicativă angajatorului în cursul cercetării disciplinare prealabile, întrucât aceasta reprezintă o componentă a dreptului la apărare garantat salariatului, drept pe care acesta din urmă a refuzat să îl materializeze.

Angajatorul a procedat într-o manieră nelegală, curmând în fapt raporturile de muncă cu salariatul de la data de Ol.II.2009, când a refuzat să o mai primească la muncă pe reclamantă, iar în urma recla-maţiei făcute de aceasta la I.T.M. Giurgiu a emis decizia nr. 356 din

27.11.2009, prin care dispunea concedierea retroactivă începând cu data de 03.11.2009, în încercarea de a intra în legalitate.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, considerând că interpretarea instanţei este greşită în ceea ce priveşte cercetarea disciplinară, care avea ca obiect să stabilească împrejurările ce au condus la mai multe lipsuri în gestiune magazinului unde reclamanta îşi desfăşură activitatea, începând cu data de 01.08.2008 şi până la 28.08.2009. Instanţa a reţinut că refuzul salariatului de a da notă explicativă angajatorului în cursul cercetării disciplinare prealabile nu constituie o abatere disciplinară, întrucât aceasta reprezintă o componentă a dreptului la apărare, drept pe care salariata a refuzat să îl materializeze. Cercetarea disciplinară a fost declanşată în vederea stabilirii persoanelor care se fac vinovate de producerea prejudiciului şi de stabilirea în mod concret a faptelor ce pot fi imputate persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în magazinul societăţii. Societatea nu a dispus concedierea pentru motivul că salariata ar fi formulat o sesizare la I.T.M. Giurgiu, iar obligarea sa la plata drepturilor salariale pentru luna octombrie 2009 nu are temei, deoarece aceste drepturi au fost achitate.

Curtea a constatat recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. a) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară. Potrivit art. 62 alin. (2) C. muncii, decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fii contestată şi instanţa la care se contestă.

In cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor, art. 263-268 C. muncii. Cu alte cuvinte, trebuie descrise fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din statut,

regulament şi contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care nu a fost efectuate cercetarea.

In raport de aceste dispoziţii, coroborate cu cele ale art. 287 C. muncii, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, este evident că decizia contestată este lovită de nulitate, ea neîndeplinind condiţiile impuse de dispoziţiile legale prevăzute mai sus, pe de o parte, nefiind indicate motivele de fapt, prevederile din statut, regulament sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, iar pe de altă parte nefiind depuse înscrisuri care să ateste fapta ce constituie abatere disciplinară, atribuită contestatoarei.

In aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a admis contestaţia şi a dispus, în urma anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor salariale de care a fost lipsită, de la data desfacerii contractului şi până la data reintegrării efective în funcţie.

Referitor la drepturile salariale aferente perioadei 15.10.2009 –

02.11.2009, în dosarul de fond intimata nu a produs dovezi în sensul achitării acestor drepturi şi nici în recurs, această împrejurare fiind recunoscută doar de către intimată în faza recursului, precizând că a primit suma de 600 lei în data de 9 decembrie 2009. Această situaţie va fi însă reglată în faza de executare, când recurenta va achita reclamantei drepturile salariale menţionate în hotărârea primei instanţe, care constituie titlu executoriu.

Pentru acest argumente, Curtea a constatat că hotărârea primei instanţe nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.