Legea nr. 130/1996, art. 7 alin. (2)
în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor „iar modificarea clauzelor din Contractul colectiv de muncă poate fi făcută de una dintre părţi doar prin aducerea la cunoştinţa celeilalte părţi cu cel puţin 30 de zile înainte de data propusă”. Faţă de aceste dispoziţii legale motivele invocate de angajator ce ţin de situaţia grea din punct de vedere financiar a societăţii nu pot fi avute în vedere deoarece salariaţii nu se fac vinovaţi de aceste probleme, ei beneficiind de o clauză contractuală ce are forţa juridică obligatorie a oricărei înţelegeri între părţi.
Decizia civilă nr. 129/M din 26 aprilie 2006 –
Prin sentinţa civilă nr. 142/M/2006 a Tribunalului B. a fost admisă acţiunea reclamantului Sindicatul Liber „N.R.” Făgăraş, iar pârâta SC „N.” SA Făgăraş a fost obligată să respecte clauzele Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2008 şi la nivel de ramură Chimie Petrochimie pe anii 2005-2006 privind acordarea de creşteri salariale de 9,5 % din salariul de bază începând cu 1.2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a avut în vedere art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora „Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor „iar modificarea clauzelor din Contractul colectiv de muncă poate fi făcută de una dintre părţi doar prin aducerea la cunoştinţa celeilalte părţi cu cel puţin 30 de zile înainte de data propusă.” Faţă de aceste dispoziţii legale nu au fost avute în vedere apărările pârâtei privind situaţia grea din punct de vedere financiar a societăţii şi nici Balanţa analitică din decembrie 2005.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta SC „N.” SA Făgăraş, iar prin motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, recurenta a respectat dispoziţiile Legii nr. 130/1996 şi ale Legii nr. 168/1999 şi a procedat la întrunirea comisiei paritare Sindicat — Administraţie, unde s-a pus în discuţie cererea sindicatului privind criteriile salariale anuale iar din procesul verbal încheiat cu această ocazie rezultă că problema negocierii creşterilor salariale se poate pune doar după privatizarea societăţii întrucât în prezent se află în procedura de administrare specială şi privatizare, iar activitatea productivă a fost sistată complet.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente.
Prin Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii chimie şi petrochimie pe anii 2005-2006 s-a prevăzut (art. 58) o creştere minimă anuală a salariului de bază pe anul 2005 potrivit unei formule ce are în vedere, în principal, coeficientul de inflaţie anticipat pe perioada analizată. Negocierea creşterilor salariale nu poate avea loc sub acest minim prevăzut în contract, acest lucru fiind prevăzut în mod expres şi prin dispoziţiile art. 59-60. Intr-adevăr, aceste dispoziţii din Contractul colectiv de muncă se aplică şi în cazul în care salariatul „nu poate să-şi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia”. Ori, în speţă, motivele invocate de recurent ce ţin de situaţia grea din punct de vedere financiar a societăţii nu pot fi avute în vedere deoarece salariaţii nu se fac vinovaţi de aceste probleme iar ei beneficiază de o clauză contractuală ce a fost discutată prin decizia Comisiei paritare ce are forţă juridică obligatorie a oricărei înţelegeri între părţi.
Mai mult decât atât, dacă dificultăţile financiare ale societăţii erau reale, aceasta avea posibilitatea să întrerupă temporar activitatea şi să acorde salariaţilor o indemnizaţie plătită din fondul de salarii conform art. 53 alin. (1) C. muncii
