C. muncii, art. 269 alin. (2), art. 271 alin. (2)
Prin dispoziţia care menţionează un cuantum al salariului peste limitele legale pentru angajat nu s-a cauzat niciun prejudiciu, întrucât angajatul nu a fost remunerat niciodată în baza acestei dispoziţii.
în lipsa unui prejudiciu, răspunderea nu poate fi angajată. Atâta vreme cât o persoană fizică sau juridică nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparaţie.
C.A. Cluj, s. civ., confl. mun., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 2053R din 24 octombrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1999/2007 a Tribunalului Cluj au fost respinse excepţia prescripţiei dreptului de a declanşa răspunderea patrimonială, excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5247/2001 şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a contestatorului N.D.D.J.
S-a admis acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean C în contradictoriu cu pârâtele T.M., N.E., D.M., OM. şi T.E. şi în consecinţă:
Au fost obligate pârâtele să-i achite reclamantului următoarele sume reprezentând prejudiciu material astfel: suma de 3841,78 lei de către pârâta E.N., suma de 5357,92 lei de către pârâta D.M., suma de 4502,71 lei de către pârâta T.M., suma de 3291,32 lei de către pârâta E. T. şi suma de 2053,27 lei de către pârâta O.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 270, alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită şi personală a celui încadrat, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia salariatului.
Prin dispoziţia nr. 167 din 14 martie 2001 semnată de inspectorul şcolar general, respectiv pârâta N.E. s-a dispus reîncadrarea d-lui N.D.D. în funcţia de expert începând cu data de 9 noiembrie 1999, cu
un salariu de 3.431.600 Ici vechi, la art. 3 din dispoziţie arătându-se că responsabili pentru îndeplinirea prevederilor acesteia se fac compartimentele „O., salarizare şi contabilitate”.
Prin sentinţa civilă nr. 285/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus acordarea diferenţelor salariale d-lui N.D.D., pornind de la nivelul maxim al funcţiei de consilier de 2.914.956 lei vechi, în cuantum de 136.500.244 lei vechi şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 9.600.000 lei vechi. Instanţa a reţinut că în carnetul de muncă al reclamantului N.D.D. s-a operat salariul de încadrare avut anterior desfacerii contractului de muncă, respectiv 2.110.428 lei deşi a fost menţionat actul în baza căruia s-a efectuat această menţiune, Dispoziţia nr. 167 din 14 martie 2001.
Astfel prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a reţinut faptul că prevederile dispoziţiei 167 din 14 martie 2001 s-au aplicat numai în parte, respectiv s-a efectuat reîncadrarea, neapli-cându-se nivelul salariului de 3.431.600 lei vechi menţionat în cuprinsul dispoziţiei amintite.
Instanţa de judecată a obligat în consecinţă pe reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean la plata sumei de 136.500.244 lei vechi şi cheltuieli de judecată în sumă de 9.600.000 lei vechi.
Pentru efectuarea plăţii sumei de 136.500.244 lei vechi către numitul N.D.D.J., reclamantul a mai achitat şi obligaţiile angajatorului în sumă de 4.437 lei, totalul cheltuielilor ocazionate cu executarea sentinţei nr. 285/2005 fiind de 19.047 lei. Astfel, caracterul cert, efectiv, real şi actual al prejudiciului există şi rezultă din cuprinsul dispozitivului instanţei judecătoreşti.
In cazul în carc prejudiciul este cauzat de mai mulţi angajaţi, aceştia au o răspundere patrimonială conjunctă, care reprezintă o multitudine de răspunderi individuale ale unor angajaţi cu vinovăţii concurente în producerea prejudiciului.
Potrivit art. 271 C. muncii, dacă prejudiciul a fost cauzat de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit fiecare la producerea lui.
Nefiind posibilă determinarea măsurii în care fiecare salariat a contribuit la producerea prejudiciului, devine aplicabilă prevederea alin. (2) al art. 271 C. muncii, răspunderea fiecăruia stabilindu-se proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei.
Astfel, reclamantul a întocmit adresa nr. 3 din 3 ianuarie 2007 prin carc a determinat în mod concret conform art. 271 alin. (2) C. muncii măsura în carc fiecarc pârât a contribuit la producerea prejudiciului.
Din actclc depuse la dosar şi aspectele reţinute, instanţa a reţinut existenţa vinovăţiei pârâtelor, acestea răspunzând patrimonial pentru prejudiciul produs angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Astfel, pentru întocmirea dispoziţiei nr. 167 din 14 martie 2001 se face răspunzătoarea pârâta N.E., aceasta îndeplinind la timpul respectiv funcţia de inspector şcolar general, iar pentru aplicare măsurii se fac răspunzătoare persoanele din cadrul compartimentelor de salarizare, normare şi contabilitate, aşa cum rezultă chiar din cuprinsul măsurii, respectiv pârâtele T.M. (contabil şef – responsabil cu exercitarea controlului financiar preventiv), D.M. (director economic),
O.M. (responsabil cu întocmirea statelor de plată şi înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale) şi E.T. (consilier cu atribuţii în compartimentul salarizare, normare).
In ce priveşte celelalte elemente ale angajării răspunderii patrimoniale, respectiv fapta săvârşită cu vinovăţie şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, instanţa a apreciat că ele există şi sunt determinate prin chiar sentinţa definitivă şi irevocabilă.
Prin acţiunea lor, pârâtele au cauzat în mod direct un prejudiciu în patrimoniul angajatorului, constatat ca atare de către instanţa judecătorească, aceasta stabilind greşita aplicare a prevederilor legale în ce priveşte reîncadrarea numitului N.D.D.J. Urmare acestui fapt, angajatorul, având în calitate de conducător şi personal de specialitate pe pârâte, a fost obligat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, la plata sumei de 19.047 lei.
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele enunţate anterior, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtele să achite următoarele sume: suma de 3841,78 lei de către pârâta E.N., suma de 5357,92 lei de către pârâta D.M., suma de 4502,71 lei de către pârâta T.M., suma de 3291,32 lei de către pârâta E.T. şi suma de 2053,27 lei de către pârâta O.M., cuantumurile nefiind contestate de către pârâte.
In ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a declanşa răspunderea patrimonială, instanţa a respins-o, reţinând că, potrivit art. 283, alin. (1), lit. c) C. muncii, reclamantul avea la dispoziţie termenul de 3
ani de la data naşterii dreptului la acţiune. In aceste condiţii această dată coincide cu momentul rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 285/2005, respectiv data de 7 iulie 2005. Acesta este momentul în care toate elementele angajării răspunderii patrimoniale au fost cumulativ îndeplinite.
Excepţiilc autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5247/2001, respectiv a prescripţiei dreptului la acţiune a contestatorului N.D.D.J., sunt excepţii care privesc alte dosare. Neavând legătură cu prezenta cauză, instanţa le-a respins.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal pârâtele T.M., E.N., D.M., O.M. şi E.T., solicitând modificarea în sensul respingerii acţiunii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Acţiunea are ca obiect obligarea pârâtelor angajate la plata sumei de 19047 lei, reprezentând suma achitată de către recurenta angajatoare angajatului N.D.D.J. Acţiunea se întemeiază pe nota de constatare încheiată la 12 aprilie 2006.
In urma verificării având ca obiect stabilirea răspunderii materiale a persoanelor în cadrul prejudiciului creat prin plata sumei de 14640,20 lei, s-a constatat că acesta provine din diferenţa dintre cuantumul salariului angajatului N.D.D.J. stabilit prin sentinţa civilă nr. 285/2005 a Tribunalului Cluj – 2.914.956 lei şi cuantumul salariului care se impunea să fie stabilit cu ocazia reîncadrării sale în funcţie în baza sentinţei civile nr. 5247/2000 a Tribunalului Cluj –
2.110.428 lei, acesta fiind salariul avut la data desfacerii contractului individual de muncă, 9 noiembrie 1999 la care se adaugă suma de 44.370.000 lei, reprezentând obligaţiile angajatorului.
In nota de constatare se menţionează că, în cuprinsul dispoziţiei de reîncadrare nr. 167 din 14 martie 2001 a angajatului N.D.D.J. s-a precizat şi cuantumul salariului cu care se face reîncadrarea angajatului începând cu 9 noiembrie 1999 – acela de 3.431.600 lei.
Salariatului N.D.D.J. i s-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu 9 noiembrie 1999. Prin sentinţa civilă nr. 5247/2000 a Tribunalului Cluj s-a dispus reîncadrarea angajatului. Prin dispoziţia din 14 martie 2001 s-a dispus reîncadrarea, menţionându-se în cuprinsul actului salariul cuvenit începând cu data reîncadrării (9 noiembrie 1999) – acela de 3.431.600 lei.
Aplicarea efectivă a prevederilor dispoziţiei nr. 167 din 14 martie 2001 s-a efectuat prin reîncadrarea în muncă a angajatului N.D.D.J. începând cu data de 9 noiembrie 1999 cu un salariu de 2.110.428 lei (avut la data desfacerii contractului individual de muncă, respectiv la 9 noiembrie 1999), conform poziţiei nr. 70 din cartea de muncă şi a
statelor de plată întocmite pentru perioada 9 noiembrie 1999 – 14 martie 2001.
Prin acţiunea promovată de reclamantul N.D.D.J. împotriva pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean C. s-a solicitat obligarea pârâtului la rectificarea cărţii de muncă sub aspectul înscrierilor vizând cuantumul salariului şi la plata diferenţei dintre salariul de bază încasat conform carnetului de muncă şi salariul de bază la care ar fi avut dreptul conform dispoziţiei nr. 167 din 14 martie 2001, începând cu data de 14 martie 2001 şi până la zi, cu obligarea pârâtului la achitarea dobânzii legale asupra întregii sume.
Prin sentinţa civilă nr. 285 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1715/R din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj s-a admis acţiunea reclamantului sub aspectul obligării pârâtului să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 14 martie 2001 – 28 mai 2005 în cuantum de 136.500.244 lei.
La baza pronunţării acestei sentinţe a stat o expertiză contabilă care a avut ca obiectiv calcularea diferenţelor de salariu la care ar fi avut dreptul reclamantul, luându-se ca bază de calcul sumele de 3.431.600 lei şi 2.914.996 lei reprezentând salariul conform Dispoziţiei nr. 167 din 14 martie 2001, respectiv cel maxim posibil de acordat legal.
în urma efectuării expertizei, instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe calculele rezultate în urma luării în considerare a salariului de 2.914.956 lei, suma totală la plata căreia a fost obligat pârâtul, fiind în raport de acest salariu – de 136.500.244 lei.
Atât în hotărârea primei instanţe, cât şi în decizia pronunţată în recurs, s-a reţinut că salariul de 2.914.956 lei era maxim legal, ce i se putea acorda reclamantului la reîncadrare, conform grilelor de salarizare aferente funcţiei angajatului.
Din cuprinsul celor arătate, se desprind două concluzii esenţiale în soluţionarea cauzei:
1. Plata sumei de 136.500.244 lei angajatului N.D.D.J. s-a făcut nu în baza dispoziţiei nr. 167/14.03.2001, ci în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, intrată în autoritatea de lucru judecat, care a statuat că, într-adevăr, salariul menţionat în dispoziţia de reîncadrare, de 3.431.600 lei depăşeşte plafonul maxim legal, însă, a dispus obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare salariului de 2.914.956 lei, încadrat în limitele legale în intervalul 14 martie 2001 – 28 mai 2005.
Deci, temeiul plăţii nu a fost dispoziţia nr. 167 din 14 martie 2001, ci o hotărâre judecătorească irevocabilă.
2. Dispoziţia nr. 167 din 14 martie 2001 nu a fost niciodată aplicată sub aspectul plăţii salariului de 3.431.600 lei angajatului N.D.D.J., întrucât până la data pronunţării sentinţei civile nr. 285 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Cluj, acesta a fost salarizat cu
2.110.428 lei pentru intervalul 9 noiembrie 1999 – 14 martie 2001 (perioada de timp dintre momentul desfacerii contractului individual de muncă şi cel al reîncadrării) şi ulterior, până la pronunţarea sentinţei civile nr. 285 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Cluj, prin care s-a dispus obligarea pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean C la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 14 martie 2001 – 28 mai 2005 în cuantum de 136.500.244 lei.
In concluzie, prin emiterea dispoziţiei nr. 167 din 14 martie 2001, care menţionează şi un cuantum al salariului peste limitele legale pentru angajatul N.D.D.J. nu s-a cauzat niciun prejudiciu, întrucât acest aspect al dispoziţiei nu a fost niciodată aplicat, angajatul N.D.D.J. nefiind remunerat niciodată în baza acestei dispoziţii cu un salariu de 3.431.600 lei pe lună.
Prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile, fiind o condiţie esenţială şi necesară a acesteia, de sine stătătoare.
Se poate afirma că în lipsa unui prejudiciu, răspunderea civilă nu poate fi angajată. Atâta vreme cât o persoană fizică sau juridică nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparaţie, deoarece nu poate face dovada unui interes.
