Reorganizarea CFR. Concediere colectivă. Temeiul juridic al plăţilor compensatorii


Persoanele disponibilizate prin concediere colectivă în cadrul programului de restructurare/ reorganizare a CFR au dreptul la plăţi compensatorii conform O.G. nr. 9/2010, neputând cumula aceste drepturi cu cele prevăzute de art. 80 din CCM ramură transporturi 2008-2010.

Secţia I civilă, Decizia nr. 154 din 25 februarie 2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 2103/91/2011 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta A.D. a chemat în judecată pe pârâtele SNTFM CFR Marfă SA și SNTFM CFR Marfă SA – Sucursala Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumelor compensatorii în valoare de minimum 6 salarii brute negociate, conform art. 80 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, ca urmare a concedierii reclamanților în temeiul art. 65 alin. (1) C.muncii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4802/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.D., în contradictoriu cu pârâții SNTFM CFR Marfă SA și SNTFM CFR Marfă SA – Sucursala Galați.

A fost obligată pârâta S.N.T.F.M. CFR SA să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând plata compensatorie prevăzută de art. 80 alin. (1) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv 6 salarii de bază brute negociate.

Procedând la analizarea fondului cauzei, instanța învestită cu rejudecarea prezentului litigiu a constatat următoarele:

Reclamanta a fost angajată a societății pârâte până la data de 8.03.2010, când, prin decizia nr. 1023/05.03.2010 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acesteia, în temeiul art. 65 și alin. (1) C.muncii.

Conform art. 67 C.muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Pe de altă parte, potrivit art. 80 alin. (1) din CCM nr. 722/03/24.01.2008 la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, „părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate”.

în speță, pârâta a contestat tocmai împrejurarea că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile acestui contract, ci ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și care nu prevăd acordarea de plăți compensatorii la concedierea salariaților din motive care nu țin de persoana lor.

Instanța a reținut că interpretarea pârâtei este eronată întrucât nicio normă legală nu interzice aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, dacă în același timp este în vigoare și un contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Astfel, prin contract colectiv de muncă se înțelege convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 236 C.muncii).

Potrivit art. 238 alin. (1) și (3) C.muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.

Aceeași este formularea și în legea specială, respectiv art. 8 din Legea nr. 130/1996.

Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți (art. 243 C.muncii), neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezulta că prin contractul colectiv de muncă nu se poate înrăutăți situația salariaților, nici în raport cu prevederile legale, dar nici în raport cu cele ale contractelor încheiate la nivel superior, toate acestea având un caracter minimal.

Atâta vreme cât dreptul reclamantei la plăți compensatorii este reglementat de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pârâta este obligată la respectarea acestui drept al salariatului.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs SNTFM – CFR Marfă SA București, care a formulat următoarele critici:

La 29.06.2012 societatea recurentă a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 7311/2008 a Tribunalului București, cât și împotriva sentinței civile nr. 4197/07.05.2012 a Tribunalului București, recurs înregistrat la 2.07.2012 la Curtea de Apel București, cu termen de judecată la data de 4.10.2012.

A solicitat instanței să constate că față de SNTFM CFR Marfă SA problema aplicabilității CCM la nivel de ramură transporturi nu este irevocabil soluționată printr-o hotărâre judecătorească, astfel că subzistă elementele care au dus la suspendarea prezentei cauze.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia de concediere emisă de SNTFM CFR Marfă SA s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei conform art. 55 lit. c) și art. 65 alin. (1) C.muncii, urmare a concedierii colective.

Conform art. 7 din decizia de concediere, reclamanta a beneficiat de măsura de protecție socială cu ocazia concedierii și a încasat cele două salarii nete pe economie din luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2010.

Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective l-au constituit art. 58, 65, 68 C.muncii coroborat cu O.G. nr. 9/2010, în temeiul art. 7 din acest act normativ s-a prevăzut în decizie acordarea la data încetării contractului de muncă a unei sume egale cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi, indemnizația de șomaj stabilită conform reglementărilor în vigoare, venitul lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomaj corespunzătoare vechimii în muncă calculate conform art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 9/2010 și un lunar de completare, acordat după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, calculat potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 9/2010. Conform art. 18 din O.G. nr. 9/2010, drepturile reglementate prin art. 7 vor fi suportate din bugetul de asigurări sociale.

Conform art. 80 alin. (1) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, la desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.

Este adevărat că dispozițiile contractului colectiv de muncă se impun părților, însă, în speță, legiuitorul a instituit prin O.G. nr. 9/2010 și H.G. nr. 155/2010 norme speciale obligatorii în situația concedierilor colective, aplicabile inclusiv societății recurente.

Totodată arată că, prin Decizia nr. 223/2006, Curtea Constituțională a precizat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional și că legiuitorul dispune de marja necesară pentru a stabili măsuri de protecție socială.

Oricum reclamanții nu pot beneficia concomitent atât de dispozițiile contractului colectiv de muncă, cât si de cele ale O.G. nr. 9/2010, cum nefondat s-a solicitat.

Cu privire la cererea reclamantei privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației solicită instanței să respingă și acest capăt de cerere pentru motivele invocate mai sus, iar în cazul în care nu se va admite solicită ca instanța să pună în vedere reclamantei să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate.

în condițiile în care reclamanta nu precizează acțiunea, solicită respingerea cererii privind acest capăt de cerere.

Față de cele reținute de instanța de fond prin sentința civilă nr. 4802/2012, consideră nelegală soluția pronunțată de Tribunalul Constanța în cauza ce a format obiectul dosarului 2935/91/2011, motiv pentru care solicita modificarea în totalitate a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este întemeiat.

Potrivit art. 80 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru 2008-2010, „părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi, cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate”.

La 29.01.2010 a intrat în vigoare O.G. nr. 9 care prevedea că „persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurării și reorganizării societății beneficiază de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi”.

Contractul individual de muncă al reclamantei a încetat prin decizia nr. 1023/05.03.2010 în temeiul art. 65 alin. (1) C.muncii.

Critica recurentei se întemeiază pe aplicarea greșită a dispozițiilor din CCM la nivel de ramură (a cărui nulitate absolută se analizează în alt dosar aflat pe rolul Curții de Apel București) în raport de O.G. nr. 9/2010 și din acest punct de vedere recursul este întemeiat.

Tribunalul a reținut în mod greșit că se aplică CCM la nivel de ramură transporturi cu toate că O.G. nr. 9/2010 este o normă juridică specială al cărei scop de edictare l-a constituit reglementarea dreptului la plăți compensatorii, fiind inserat ca atare și în cuprinsul deciziei de concediere.

O.G. nr. 9/2010 reglementează măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar și a filialelor acestora.

Prin instituirea acestor măsuri de protecție socială ca urmare a O.G. nr. 9/2010 s-au instituit, deci, norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale CCM la nivel de ramură transporturi.

întrucât ambele reglementari vizează aceeași categorie de drepturi sociale, instituind măsuri de protecție a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, cumularea acestora este exclusă.

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi îmbracă forma unui act normativ care exprima voința părților semnatare, dar această voință nu poate fi în afara legii, astfel că este posibilă adoptarea unor acte normative ulterioare care să instituie norme cu caracter derogator, în scopul reglementării unor drepturi cu caracter social.

Obiectivul principal al protecției îl constituie diminuarea consecințelor unor riscuri asupra mediului și nivelului de trai al unor segmente ale populației, fiind un domeniu susținut material de stat, politicile de protecție socială fiind astfel fundamentate încât să se poată asigura realizarea unui echilibru între sectorul public și cel privat, între nevoi și resurse.

O.G. nr. 9/2010, ca instrument distinct al politicii statului în domeniul protecției sociale, instituie măsuri speciale pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării în domeniul feroviar, având deci caracter de normă juridică specială în raport cu toate celelalte prevederi.

Nu ar fi fost posibilă aplicarea normelor generale din CCM la nivel de ramură transporturi câtă vreme scopul concedierii colective a fost determinat de situația economico-financiară a societății, care impunea măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin Programe de restructurare și reorganizare și Proiectul de concediere colectivă, a căror aplicare are drept consecință desființarea locurilor de muncă ocupate de reclamanții recurenți.

Așadar, din moment ce reclamanta a primit, cu ocazia concedierii, compensația prevăzută de O.G. nr. 9/2010, aceasta nu mai este îndreptățită să primească și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, astfel cum era prevăzută în art. 80 din CCM la nivel de ramură.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. va fi admis recursul, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

(Judecător Mariana Bădulescu)