5. Restituire garanţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.05.2009, reclamanţii C.C. şi D.G. au chemat în judecată pe pârâta S.C. Comcereal S.A. Craiova, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante începând cu mai 2005 şi până la data încetării contractelor individuale de muncă, contribuţiile la asigurările sociale aferente acestor drepturi şi restituirea garanţiilor reţinute lunar de la data angajării şi până la încetarea contractelor individuale de muncă, precum şi obligarea pârâtei la daune morale de câte 100.000 lei .
În motivare au arătat că au avut calitatea de salariaţi ai unităţii pârâte, iar în data de 18.05.2005 le-au fost suspendate contractele individuale de muncă în temeiul art. 52 alin. 1lit. c Codul Muncii, angajatorul formulând plângeri penale împotriva lor, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214, 215 alin. 1 şi 249 cod penal.
Prin Decizia Penală nr. 339/16.06.2008, Tribunalul Dolj a respins recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 38/24.03.2008 pronunţată de Judecătoria Calafat, prin care s-a respins plângerea împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunile sesizate.
Pârâta refuză să le plătească despăgubirile aferente acestei perioade, deşi au notificat-o în acest sens.
Pe de altă parte, pârâta le-a reţinut garanţii lunare, pe perioada angajării, ce trebuiau restituite la data încetării raporturilor de muncă, obligaţie nerespectată de pârâtă.
Daunele morale solicitate se justifică prin faptul că au fost privaţi de drepturile salariale în urma unei acuzaţii ce s-a dovedit neîntemeiată. Calificativul de „hoţi” atribuit de pârâtă a fost greu de demontat în faţa opiniei publice, având de suferit nu numai ei, ci şi familiile lor. De asemenea, starea de sănătate s-a depreciat grav sub presiunea plângerii penale formulate de pârâtă.
Îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 52 alin. 2 şi art. 269 Codul Muncii.
La data de 27.05.2009, în şedinţă publică, la solicitarea reclamanţilor, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cererea de chemare în judecată privind denumirea societăţii pârâte, aceasta fiind conceptată sub denumirea corectă de S.C. CEREALCOM S.A.
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 24.06.2009, solicitând admiterea în parte a acţiunii.
S-a arătat că în data de 18.06.2005 a formulat plângere penală împotriva reclamanţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1 şi art. 249 alin 1 cod penal. Cu aceiaşi dată s-a dispus suspendarea contractelor individuale de muncă a celor doi reclamanţi, în temeiul art. 52 alin. 1lit. c Codul Muncii.
Prin Ordonanţa nr. 165/P/12.06.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi reclamanţi, în temeiul art. 249 Cod procedură penală raportat la art. 11 lit. b şi art. 10 lit. a cod procedură penală, cu motivarea că expertiza efectuată în cauză nu a constatat producerea unui prejudiciu societăţii.
Plângerea formulată împotriva acestei Ordonanţe a fost respinsă prin Sentinţa nr. 38/24.03.2008 a Judecătoriei Calafat, menţinută prin Decizia Penală nr. 339/16.06.2008 a Tribunalului Dolj, prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinţei menţionate.
Anterior soluţionării plângerii penale, contractul individual de muncă al reclamantului C.C. a încetat prin demisie. În consecinţă, perioada suspendării contractului său individual de muncă este 18.06.2005-13.11.2006, aceasta fiind şi perioada pentru care i se cuvin despăgubirile pretinse şi nu pentru perioada menţionată în cererea de chemare în judecată. Rezultă o perioadă de suspendare de 23 luni, iar conform contractului individual de muncă beneficia de un salariu lunar de 700 lei, astfel că i se cuvine o despăgubire de 16.100 lei brut.
Contractul individual de muncă al reclamantului D.G. a încetat la data de 22.09.2008, conform deciziei nr. 387/2008, dar în cazul său suspendarea a încetat în baza rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat de neîncepere a urmăririi penale. De la această dată, reclamantul avea obligaţia de a se prezenta la serviciu, în baza unei solicitări către societate de revenire asupra măsurii de suspendare a contractului individual de muncă.
Pârâta susţine că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale are caracterul ,,hotărârii judecătoreşti definitive” prevăzută de art. 52 alin. 1 Codul Muncii.
Reclamantul nu a făcut însă nici un demers pentru reluarea activităţii decât la un an şi jumătate de la emiterea ordonanţei, când a solicitat încetarea contractului individual de muncă.
Ca urmare, consideră că în cazul acestui reclamant, suspendarea contractului individual de muncă a operat în perioada 18.06.2005-12.06.2007, pentru o perioadă de 17 luni. La un salariu lunar de 500 lei, rezultă că acesta are dreptul la o despăgubire de 8500 lei brut.
Cu privire la cererea de restituire a garanţiilor, se arată că reclamanţii nu au avut constituite garanţii, cererea fiind neîntemeiată.
În susţinere, a depus la dosar, în copie : decizia de suspendare a contractelor individuale de muncă nr. 152/16.06.2005, deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nr. 286/13.11.2006 şi nr. 387/04.11.2008, Rezoluţia Parchetului nr. 247/II/03.09.2007, Ordonanţa nr. 165/P/12.06.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, state de plată mai 2005.
La solicitarea părţilor, instanţa a admis şi administrat proba cu înscrisuri fiind depuse în copie : carnete de muncă, contractele individuale de muncă, acte adiţionale la acestea, carnet de economii – pentru investiţii (constituire garanţii – Crăciunoiu Constantin) emise de Banca Agricolă-Filiala Băileşti şi carnet pentru garanţii gestionar – Deliu Gheorghe emis de Raiffeisen Bank S.A.
Asupra probei cu interogatoriu, solicitată de reclamanţi şi încuviinţată de instanţă constatând că pârâta a achiesat la o parte din pretenţiile reclamanţilor, iar întrebările din interogatoriu vizau tocmai o eventuală achiesare, a revenit asupra acesteia, considerând că nu se mai impune administrarea ei.
Prin sentinţa nr. 3639/25.11.2009 Tribunalul Dolj a admis cererile,a obligat pârâta să achite reclamantului C.C. despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi înscrise în contractul individual de muncă şi actele adiţionale la acesta, de care a fost lipsit pe perioada 18.06.2005-13.11.2006, a obligat pârâta să achite reclamantului D.G. despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi înscrise în contractul individual de muncă şi actele adiţionale la acesta, de care a fost lipsit pe perioada 18.06.2005-16.06.2008, a obligat pârâta să reţină şi să vireze contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator şi angajat pe perioadele menţionate anterior pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi, aobligat pârâta să înmâneze reclamanţilor carnetele pentru garanţii, în vederea restituirii garanţiilor constituite pentru cei doi reclamanţi şi a respinge cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată reţinând următoarele:
Prin decizia nr. 152/16.06.2005, pârâta a dispus suspendarea contractelor individuale de muncă încheiate cu reclamanţii, începând cu data de 18.06.2005, în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c Codul Muncii, ca urmare a plângerii penale formulate împotriva acestora.
Potrivit art. 52 alin. 1 lit. c Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Plângerea penală a fost soluţionată prin Ordonanţa nr. 165/P/12.06.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi reclamanţi, în temeiul art. 249 Cod procedură penală raportat la art. 11 lit. b şi art. 10 lit. a cod procedură penală.
În baza probelor administrate s-a constatat că nu se poate reţine un prejudiciu în sarcina reclamanţilor ( în calitate de gestionari) şi, în lipsa acestuia, faptele sesizate de delapidare şi neglijenţă în serviciu, nu există.
După epuizarea tuturor mijloacelor procedurale legale, soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat a rămas definitivă prin pronunţarea Deciziei Penale nr. 339/16.06.2008 a Tribunalului Dolj .
Ca urmare, data la care s-a constatat cu caracter definitiv că reclamanţii nu se fac vinovaţi de faptele penale pentru care au fost cercetaţi, în reglementarea prevăzută de art. 52 alin. 1 Codul Muncii, este data de 16.06.2008.
Odată constatată nevinovăţia reclamanţilor, aceştia au dreptul să îşi reia activitatea anterioară suspendării contractelor individual de muncă şi, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, au dreptul la o despăgubire egală cu salariile şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în temeiul art. 52 alin. 2 Codul Muncii.
Dispoziţiile legale enunţate condiţionează obligaţia de despăgubire a salariaţilor pentru perioada în care a operat suspendarea raporturilor de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c Codul Muncii, doar de constatarea nevinovăţiei lor printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fără a avea relevanţă dacă aceştia au solicitat sau nu reluarea activităţii la momentul încetării suspendării.
Se reţine însă că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul C.C., raporturile de muncă au încetat prin demisie, conform art. 79 Codul Muncii, anterior soluţionării definitive a plângerii penale formulată de pârâtă împotriva sa.
Astfel, prin decizia nr. 286/13.11.2006 intimata a luat act de demisia reclamantului, fiind dispusă încetarea contractului său de muncă de la data de 13.11.2006.
În consecinţă, intimatei îi revine obligaţia de plată a despăgubirilor prevăzute de art. 52 alin. 2 Codul Muncii, pentru intervalul cuprins între data suspendării contractului individual de muncă -18.06.2005 ( şi nu începând cu luna mai 2005 aşa cum pretinde reclamantul) şi data încetării raporturilor de muncă – 13.11.2006.
Contractul individual de muncă al reclamantului D.G. a încetat la data de 22.09.2008, în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii, conform deciziei nr. 387/04.11.2008, ulterior datei de 16.06.2008.
Ca urmare, acesta are dreptul la plata despăgubirilor prevăzute de art. 52 alin. 2 Codul Muncii, pe întreg intervalul cuprins între data suspendării şi data încetării suspendării contractului individual de muncă, respectiv pe perioada 18.06.2005-16.06.2008 .
Despăgubirile prevăzute de art. 2 alin. 2 Codul Muncii constau în salariile de care reclamanţii ar fi beneficiat pe perioada menţionată, corespunzător pregătirii şi încadrării lor, precum şi în celelalte drepturi prevăzute de lege, contractele de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile.
Pentru considerentele expuse, instanţa constată întemeiată în parte cererea reclamanţilor privind plata despăgubirilor prevăzute de art. 52 alin. 2 Codul Muncii, urmând să oblige pârâta la plata unor despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi înscrise în contractele individuale de muncă şi actele adiţionale la acestea, de care au fost lipsiţi reclamanţii pe perioada 18.06.2005-13.11.2006 – pentru C.C. şi pe perioada 18.06.2005-16.06.2008 – pentru D.G.
Pentru aceste drepturi, pârâta are obligaţia prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. f din codul muncii potrivit cărora angajatorul are obligaţia să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii, deoarece nu a plătit aceste contribuţii aferente drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru perioadele menţionate anterior.
Ca urmare instanţa va obliga pârâta să reţină şi să vireze contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator şi angajat pe perioadele menţionate anterior pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi.
Referitor la cererea reclamanţilor de restituire a garanţiilor, instanţa reţine că potrivit art. 16 din Legea nr. 22/1969, garanţia în numerar, reţinută în condiţiile art. 10, precum şi dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Angajatorul este obligat, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către unitatea bancară unde s-a constituit garanţia, în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanţia.
Conform actelor depuse de către pârâtă, garanţia reţinută reclamanţilor a fost depusă în conturi constituite la Raiffeisen Bank S.A., respectiv la Banca Agricolă-Filiala Băileşti (actual Raiffeisen Bank S.A. ), în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 22/1969, carnetul de consemnare fiind păstrat la unitatea angajatoare.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 22/1969, instanţa va obliga pârâta să înmâneze reclamanţilor carnetele pentru garanţii, în vederea restituirii garanţiilor constituite în numele acestora.
Cererea reclamanţilor privind plata daunelor morale va fi respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 269 Codul Muncii.
Răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral suferit de salariat în legătură cu serviciul, din culpa angajatorului, este întemeiată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale.
În lipsa unei clauze înscrise în contractul individual de muncă privind acordarea de daune morale, o astfel de cerere nu este admisibilă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia dată în interesul legii nr. XL/2007.
Pentru motivele de fapt şi de drept expuse, instanţa constată întemeiată în parte acţiunea, urmând să o admită în consecinţă şi să oblige pârâta către reclamanţi la plata despăgubirilor prevăzute de art. 52 alin. 2 Codul Muncii pe perioadele menţionate anterior, să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii aferente aceleiaşi perioade şi să s înmâneze reclamanţilor carnetele pentru garanţii, în vederea restituirii garanţiilor constituite în numele acestora.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă, cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţi va fi respinsă, aceştia nefăcând dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în cauză.
