acordul expres al angajatorului, în caz contrar demisia îşi produce
efectele.
Art. 57 şi 79 din Codul muncii
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie,
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie,
manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din
iniţiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă,
retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al
angajatorului.
Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord,
în mod legal a fost emisă decizia de încetare a contractului
individual de muncă conform art.57 şi 79 din Codul muncii.
(Decizia civilă nr.1210/R-CM/02 iulie 2009)
La data de 11.09.2008, contestatoarea I.C.M., în
contradictoriu cu intimata S.C. Distrigaz Sud S.A. a formulat contestaţie
împotriva Deciziei nr.106/2008 emisă de intimată , solicitând anularea
acesteia .
În motivare, contestatoarea a arătat că a fost angajata
intimatei în perioada noiembrie 1999-08.09.2008 şi că la 29.08.2008 a
formulat cerere prin care a demisionat La data de 01.09.2008 şi-a
retractat cererea de demisie, continuând să se prezinte la serviciu şi să-şi
îndeplinească atribuţiile până la data de 08.09.2008 când i-a fost înmânată
decizia de desfacere a contractului de muncă .Această măsură este
nelegală pentru că nu se încadrează în dispoziţiile art.79 din Legea
nr.53/2003 deoarece la momentul luării ei nu mai exista o manifestare
de voinţă din partea sa privind încetarea raporturilor de muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei
,arătând că manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din
iniţiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă,
retractarea acesteia fiind posibilă doar cu acordul angajatorului .În situaţia
de faţă conducerea unităţii nu a fost de acord cu retractarea demisiei
astfel că în mod legal contractul de muncă al acesteia a încetat.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.42/CM din 14
ianuarie 2009 a respins contestaţia, reţinând următoarele:
La data de 29.08.2008, contestatoarea a solicitat desfacerea
contractului de muncă prin demisie, arătând în cuprinsul cererii că a
optat pentru această măsură ca urmare a presiunii exercitate de şefa sa
directă. Pe cerere se află înscrisă rezoluţia conducătorului unităţii
intimate din data de 1.09.2008, în sensul aprobării acesteia cu menţiunea
respectării termenului de preaviz. La data de 1.09.2008 contestatoarea a
depus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie,
însă directorul unităţii nu a fost de acord cu aceasta, fapt ce rezultă din
menţiunile înserate de acesta pe petiţie, emiţând decizia de încetare a
contractului de muncă nr.106/2008 potrivit disp.art.57 şi 79 din Codul
muncii.
Manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea,
din iniţiativa sa a contractului de muncă este irevocabilă, retractarea ei
fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
S-a reţinut de către prima instanţă că a fost respectat şi
termenul de preaviz, din moment ce potrivit art.57 din contractul
colectiv de muncă la nivel de unitate acest termen de preaviz nu poate fi
mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie,
iar cererea de demisie a fost depusă la 29.08.2008, rezoluţia directorului
unităţii de aprobare a demisiei poartă data de 1.09.2008, iar decizia de
încetare a contractului de muncă a fost emisă la 8.09.2008. Este astfel
evident că s-a respectat termenul de preaviz conform dispoziţiilor
articolului sus enunţat, iar contestatoarea şi-a continuat activitatea în
perioada de preaviz.
Pentru cele ce preced, având în vedere şi faptul că nu s-a
dovedit existenţa vreunui viciu de consimţământ, aşa cum a susţinut
contestatoarea, s-a respins contestaţia în baza art.41,76 din codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal
contestatoarea, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,
după cum urmează:
1.- Lipsa de rol activ a instanţei în ceea ce priveşte
administrarea probelor, cât şi în aprecierea celor existente la dosar.
Dezvoltând această critică, contestatoarea a arătat, în esenţă,
că s-au exercitat presiuni psihice şi morale asupra sa din partea şefei de
serviciu, presiuni care au determinat-o la gestul demisiei. Aceste presiuni
le-a dovedit., însă i s-a respins cererea de completare a lor. Oricum, în
dosar există suficiente probe care explică presiunile psihice la care a fost
supusă neîntrerupt în următoarele 2 luni premergătoare demisiei.
Normal era să se constate că demisia nu mai reprezintă un
act final de voinţă al angajatei, pentru că ea a fost urmată de celălalt act
de renunţare la demisie şi deci trebuia să se menţină în continuare
contractului individual de muncă.
2.- Au fost apreciate eronat probele şi s-au interpretat greşit
dispoziţiile legale.
În cauza de faţă, cererea de demisie s-a făcut fără niciun
preaviz, deşi potrivit art.79 din Legea nr.53/2003 prin demisie se înţelege
actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă,
comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după
împlinirea unui termen de preaviz.
Este adevărat că, potrivit art.79 pct.7 din Legea nr.53/2003,
contractul individual de muncă încetează fie la data expirării termenului
de preaviz, fie la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la
termenul respectiv, dar legiuitorul a făcut această precizare atunci când
angajatorul are iniţiativa îndepărtării din serviciu a angajatului respectiv,
ori în speţă preavizul, deci termenul de 15 zile era apanajul
contestatoarei.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, iar pe
fond admiterea contestaţiei.
Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea reţinând
următoarele:
În ceea ce priveşte prima critică invocată, aşa cum în mod
judicios a reţinut şi instanţa de fond, contestatoarea nu a dovedit că a
formulat cerere de demisie urmare exercitării asupra sa a unor presiuni
psihice şi morale.
În mod normal, din moment ce salariatul a avut iniţiativa
încetării contractului, neexistând deci o decizie a angajatorului, persoana
în cauză nu are cum să sesizeze instanţa judecătorească invocând
nelegalitatea sau netemeinicia concedierii.
Totuşi, se poate solicita anularea demisiei, în situaţia în care
consimţământul celui care a demisionat a fost viciat prin eroare, sau
violenţă.
Deşi recurenta a susţinut că a dovedit existenţa unor presiuni
psihice şi morale, în cauză nu s-a demonstrat că i-a fost viciat
consimţământul printr-unul din cele trei vicii de consimţământ.
În cadrul aceleiaşi critici recurenta a pretins că trebuia
menţinut în continuare contractul individual de muncă, din moment ce
cererea sa de demisie a fost urmată de o altă cerere, de renunţare la
demisie.
Este adevărat, din acest punct de vedere, că la data de
1.09.2008 contestatoarea a depus o nouă cerere prin care a solicitat
retragerea cererii de demisie, însă angajatorul nu a fost de acord cu
retragerea demisiei.
manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa
sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind
posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord, în
mod legal a fost emisă decizia nr.106 din 8 septembrie 2008 de încetare a
contractului individual de muncă conform art.57 şi 79 din Codul muncii.
Nici următoarea critică nu a fost reţinută de instanţa de
control judiciar.
Potrivit disp.art.79 alin.1 din Codul muncii, prin demisie se
înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare
scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de
muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Conform art.79 alin.7 din Codul muncii, contractul
individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau
la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul
respectiv.
Prin urmare, termenul de preaviz operează în favoarea
angajatorului, ci nu al angajatului, aşa cum susţine recurenta, tocmai
pentru a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare
înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecinţele negative
pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă,
acesta fiind de fapt scopul preavizului.
În consecinţă, pentru cele ce preced, în baza disp.art.291 Codul muncii şi
art.312 alin.1 Cod procedură civilă, s-a dispus respingerea recursului.
