Retrogradare definitivă. Salariat aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Contract individual de muncă suspendat de drept conform art. 50 lit. b) C. muncii


C. muncii, art. 41, art. 48, art. 50 lit. b), art. 264 alin. (1) lit. c)

Acordul despre care vorbeşte Codul muncii în art. 41 poate fi manifestat de către salariat numai în condiţiile în care este

prezent la muncă, respectiv este parte într-un contract aflat în derulare. în această situaţie, nu contestaţia salariatului împotriva deciziei de schimbare a felului muncii şi a locului de muncă apare ca prematură, ci însăşi emiterea deciziei unilaterale este afectată de prematuritate.

în speţa de faţă, măsura denumită de angajator „încetarea delegaţiei” reprezintă o sancţiune disciplinară aplicată contestatorului pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu. Prin schimbarea funcţiei ocupate de contestator, chiar pe durată determinată până la organizarea concursului, angajatorul a aplicat sancţiunea retrogradării definitive, sancţiune contrară dispoziţiilor legale, potrivit cărora retrogradarea, ca sancţiune disciplinară, poate fi aplicată numai cu caracter temporar, pe o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile [art. 264 alin. (1) lit- c)]. Procedând în acest fel, au fost încălcate dispoziţiile art. 264, art. 41 şi art. 48 C. muncii.

C.A. Craiova, Secţia conflicte de muncă, decizia civilă nr. 3926 din 2 iunie 2008, Jurindex

Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 4932 din 29 noiembrie 2007, a admis contestaţia formulată de contestatorul E.E. împotriva deciziei nr. 442 din 15 octombrie 2007, emisă de intimata Direcţia Silvică C.; a anulat decizia nr. 442 din 15 octombrie 2007, emisă de intimată; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi a obligat intimata să plătească contestatorului diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate de la emiterea deciziei şi până la punerea în a prezentei hotărâri.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Este posibilă modificarea unilaterală de către angajator a contractului individual de muncă, potrivit art. 42 C. muncii, cu privire la locul muncii, în forma delegării şi detaşării salariatului.

Aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei criticate, salariatului, care se afla în ipoteza unui loc de muncă stabilit prin delegaţie, de această dată i s-a modificat felul muncii, respectiv a trecut din funcţia de şef birou fond forestier în funcţia de inginer principal responsabil fond forestier în cadrul Ocolului Silvic E.

Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte felul muncii este prohibită de art. 41 alin. (1) C. muncii.

Pe de altă parte, salariatul se afla in situaţia prevăzută de art. 50 lit. b) C. muncii, respectiv în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.

Modificarea contractului individual de muncă reglementată de Capitolul III din Codul muncii se referă la un contract de muncă pur şi simplu, aflat în derulare, şi nu la un contract de muncă suspendat, perioada suspendării contractul individual de muncă neproducând efecte în ceea ce priveşte prestarea muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator. Din această perspectivă, decizia criticată este nelegală, dar şi prematură.

Acordul despre care vorbeşte Codul muncii în art. 41 putea să fie manifestat de către salariat numai în condiţiile în care era prezent la muncă, respectiv era parte într-un contract aflat în derulare. Aşadar, nu contestaţia salariatului împotriva deciziei de schimbare a felului muncii şi a locului de muncă apare ca prematură, ci însăşi emiterea deciziei unilaterale este afectată şi de prematuritate, pe lângă condiţiile de legalitate despre care am făcut vorbire.

în consecinţă, tribunalul a admis decizia criticată şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei [suspendarea contractului individual de muncă va opera numai dacă mai persistă condiţiile prevăzute de art. 50 lit. b)], iar intimata a fost obligată să plătească contestatorului diferenţele salariale de carc nu a beneficiat ca urmare a emiterii deciziei anulate.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata SN R., Direcţia Silvică C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea a apreciat recursul ca nefondat şi l-a respins, pentru următoarele considerente: prin decizia nr. 302 din 2 iulie 2007, contestatorul a fost trecut în funcţia de şef birou fond forestier pe o perioadă determinată, până la organizarea, susţinerea şi ocuparea postului prin concurs. Salariatul a acceptat să ocupe funcţia respectivă pe durata stabilită. A operat astfel o modificare convenţională a contractului individual de muncă, chiar dacă această modificare viza o perioadă determinată, respectiv până la ocuparea postului prin concurs.

In hotărârea nr. 32 adoptată la data de 10 octombrie 2007 de către Comitetul Director al Direcţiei Silvice C., a fost consemnat rezultatul analizei indicatorilor fizici şi sintetici pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 30 septembrie 2007, stabilindu-se luarea unor măsuri pentru nereali-zările constatate.

Hotărârea nr. 32 din 10 octombrie 2007 a stat la baza emiterii deciziei nr. 442 din 15 octombrie 2007, contestată în cauza de faţă, prin care contestatorul a fost schimbat din funcţia de şef de birou fond forestier şi trecut în funcţia de inginer principal responsabil fond forestier în cadrul Ocolului Silvic E., salariul acestuia fiind diminuat de la clasa 42 la clasa 37 de salarizare.

întreaga argumentaţie pe care se bazează apărarea recurentei-intimate la judecata pe fond este aceea că măsura a fost determinată de nerealizarea indicatorilor şi de neimplicarea contestatorului în aplicarea legilor fondului funciar, situaţie care, în opinia angajatorului, a impus înlocuirea contestatorului din funcţie.

Potrivit art. 48 C. muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fară consimţământul salariatului, în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlul de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului.

In speţa de faţă, măsura denumită de angajator „încetarea delegaţiei” reprezintă o sancţiune disciplinară aplicată contestatorului pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu. Prin schimbarea funcţiei ocupate de contestator, chiar pe durată determinată, până la organizarea concursului, angajatorul a aplicat sancţiunea retrogradării definitive, sancţiune contrară dispoziţiilor legale, potrivit cărora retrogradarea, ca sancţiune disciplinară, poate fi aplicată numai cu caracter temporar, pe o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile [art. 264 alin. (1) lit. c)]. Procedând în acest fel, recurenta a încălcat dispoziţiile art. 264, ale art. 41 şi art. 48 C. muncii.