C. pr. civ. – art. 322 pct. 5
Hotărârea judecătorească pronunţată într-o altă cauză, după judecarea dosarului ce face obiectul unei revizuiri, întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. pr. civ., este un act nou.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de administrativ,
decizia nr. 1039 din 23 noiembrie 2005
Prin cererea de revizuire formulată în dosar nr. 3453/2005 al Tribunalului Arad, revizuientul F.A.G. a cerut revizuirea sentinţei civile nr. 2256 din 7.10.2004 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5173/2004, în temeiul art. 322 pct. 5 C. pr. civ., invocând ca temei decizia nr. 2037/29.03.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, ca un act nou, ivit după darea hotărârii susmenţionate şi pe care nu l-a putut înfăţişa, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, decât după pronunţarea sentinţei civile nr. 2256/2004.
Potrivit probelor dosarului, prin acţiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. 5173/2004 al Tribunalului Arad, reclamantul a cerut anularea deciziei nr. 71/14.07.2004 emisă intimata Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Arad, prin care a fost eliberat din funcţia publică de consilier superior în cadrul D.A.D.R. Arad, pentru neprezentarea la serviciu începând cu data de 1.04.2004 şi prin sentinţa civilă nr. 2256 din 7.10.2004 Tribunalul Arad a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că deşi prin sentinţa civilă nr. 439 din 2.12.2003 Curtea de Apel Timisoara a anulat Ordinul nr. 245/15.07.2003, emis de M.A.P.A.M., şi a dispus reintegrarea revizuentului pe funcţia de director executiv al D.A.D.R. Arad, sentinţă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6925 din 14 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest aspect este irelevant faţă de raportul său de serviciu, în calitate de consilier superior, numire dispusă prin decizia nr. 108 din 20.08.2003 emisă de intimată.
Totodată, la dosarul cauzei s-a depus sentinţa civilă nr. 394 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timisoara, prin care s-a respins acţiunea revizuientului având ca obiect cererile de a fi obligat M.A.P.A.M. de a-i asigura condiţiile necesare pentru reluarea activităţii în calitate de director executiv al D.A.D.R. Arad şi daune morale în sumă de 250.000 lei, cereri justificate prin sentinţa civilă nr. 439 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timisoara prin care s-a dispus reintegrarea acestuia la D.A.D.R. ca director executiv.
Prin decizia civilă nr. 2037 din 29 martie 2005 pronunţată în dosar nr. 8123/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul revizuientului declarat împotriva sentinţei civile nr. 394 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timisoara, a modificat sentinţa şi în fond a admis în parte acţiunea, obligând M.A.P.A.M. la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de daune morale, reţinând că numai această cerere poate fi admisă întrucât prin sentinţa civilă nr. 439 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timisoara, a fost obligat pârâtul să-l reîncadreze în funcţia de director executiv la D.A.D.R. Arad şi această sentinţă urmează să fie pusă în de pârât.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerentele deciziei că sentinţa civilă nr. 439/2003 a Curţii de Apel Timişoara este definitivă şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun, civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Dispoziţiile art. 278 din prevăd că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect: pct.1 plata salariilor sau altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, iar art. 371 prevede că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un titlu, se aduce la îndeplinire de bună voie.
Nesocotind aceste prevederi legale, instanţa de fond a constatat că este lipsită de orice relevanţă împrejurarea că Ordinul nr. 245/2003 a fost anulat de instanţă.
Decizia civilă a mai stabilit că fără vreun temei legal, instanţa de fond a apreciat că în momentul în care recurentul-reclamant i-a notificat pârâtului că au încetat motivele de suspendare de drept a raportului său de serviciu, nu mai deţinea funcţia de conducere. Întrucât Ordinul nr. 245/2003 a fost anulat de instanţa de fond, prin anulare a rămas în vigoare actul administrativ de numire în funcţia de conducere.
Cum decizia civilă nr. 2037/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat la data de 29 martie 2005, aceasta constituie un act nou pe care revizuientul nu l-a putut prezenta Tribunalului Arad, cu ocazia soluţionării dosarului nr. 5173/2004 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2256 din 7.10.2004, pentru motive mai presus de voinţa sa, ipoteză în care se impunea admiterea cererii de revizuire formulate împotriva sentinţei civile nr. 2256/2004 pronunţată de Tribunalul Arad, anularea acesteia şi drept urmare rejudecarea acţiunii formulate de revizuient în dosar nr.5173/2004, admiterea acesteia în parte şi anularea ca nelegală a deciziei nr. 71/14.07.2004 emisă de intimata D.A.D.R. Arad, urmare a efectului executoriu a sentinţei civile nr. 439 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timisoara prin care revizuientul a fost reîncadrat în funcţia de director executiv.
Deci, în concluzie, la data emiterii deciziei nr. 71/14.07.2004 de eliberare din funcţia publică de execuţie, de consilier superior în cadrul intimatei D.A.D.R. Arad, reclamantul deţinea funcţia de director executiv în aceeaşi instituţie, astfel că nu putea absenta nemotivat începând cu 1.04.2004, cum nelegal se susţine prin decizia nr. 71/2004.
Privitor la cererea revizuientului pentru obligarea intimatei la plata sumei de 25.000 Euro, cu titlu de daune morale, cerere formulată prin precizarea de acţiune, se constată că nu este motivată, în sensul că nu s-a arătat în ce a constat acest prejudiciu, pentru ca cererea să îndeplinească prevederile art. 112 C. pr. civ.
Simpla afirmaţie a existenţei unui prejudiciu moral, nu constituie motivare, astfel că cererea s-a respins ca nefondată.
