– Legea nr.263/2010
Stagiul complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 (decizia nr.40/22.09.2008 a ÎCCJ – dosar nr.16/2008), acest drept, conferit de actul normativ în vigoare la data pensionării, nefiind afectat de noile dispoziţii cuprinse în Legea nr.263/2010.
HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005 cu referire la Legea nr.19/2000 reglementau doar procedura tehnică de urmat în cazul reevaluării pensiilor în vederea recalculării acestora, însă revizuirea în sine, privită ca procedeu tehnic de modificare a drepturilor de şi nu ca un drept de sine stătător, a fost păstrată şi de actuala reglementare conţinută de Legea nr.263/2010.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA CIVILĂ NR.3256 din 20.05.2011)
Prin sentinţa civilă nr.648/31.01.2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă, a fost admisă acţiunea formulată de către reclamantul D.I. împotriva pârâtei CJP Călăraşi şi a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, iar la stabilirea punctajului mediu anual să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru activitatea efectivă desfăşurată de reclamant în grupa a I-a de muncă, precum şi la plata către reclamant a diferenţelor dintre pensia recalculată reclamantului potrivit prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 12.01.2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie conform O.U.G. nr. 4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Potrivit deciziei de pensionare nr. ***/13.13.1997, la data pensionării reclamantul a avut o vechime în grupa a I-a de muncă de 27 ani, 2 luni şi 0 zile, determinată în baza Legii nr.3/1977, iar la determinarea punctajului mediu anual al acestuia pârâta a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.
S-a considerat admisibilă acţiunea reclamantului în ceea ce priveşte recalcularea drepturilor de pensie prin utilizarea altui stagiu complet de cotizare decât cel utilizat de către pârâtă pentru stabilirea punctajului mediu anual.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, reclamantul a desfăşurat minim 20 de ani în grupa I de muncă, astfel încât trebuia încă de la data recalculării pensiei să i se stabilească, pentru fiecare caz în parte un alt stagiu complet de cotizare decât cel utilizat de către pârâtă.
Decizia nr.40/2008 pronunţată de Î:C.C.J., în interesul legii cu privire la speţa de faţa dedusă judecăţii, dar şi practica constantă după această dată a C.A.B. cu privire la admisibilitatea cererilor reclamanţilor pensionari, care au fost pensionaţi în baza Legii nr.3/1977- abrogată la momentul pronunţării Instanţei Supreme, au decis ca, în funcţie de vechimea efectivă desfăşurată în condiţii grele de muncă, stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual să fie de 25 de ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate de minim 25 de ani în grupa a II-a, iar nu de 30 de ani cum a calculat pârâta – pentru condiţii normale de muncă.
Luând în consideraţie motivarea Deciziei nr.1126/2008 pronunţată de C.C. a României care a făcut distincţia dintre asiguraţii care au avut stagii diferite de cotizare în grupele superioare de muncă, aceasta a reţinut că “Legea instituie, într-adevăr, un tratament distinct al drepturilor asiguraţilor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale mai mare de 25 de ani în raport cu cei care au realizat un stagiu de cotizare în aceste condiţii pentru o perioadă mai mică decât cea menţionată. Astfel, prima categorie beneficiază atât de o reducere a vârstei de pensionare, cât şi a stagiului de cotizare ce trebuie realizat în vederea deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, în timp ce asiguraţii cu un stagiu de cotizare în condiţii speciale mai mic de 25 de ani beneficiază doar de reducerea vârstei de pensionare în funcţie de perioada lucrată în astfel de condiţii.
Tot Curtea diferenţiază tratamentul juridic aplicabil asiguraţilor care constă în perioada cât aceştia au cotizat lucrând în condiţii speciale, expunându-se prin urmare unor condiţii suplimentare de risc şi solicitare. Aşadar, o perioadă considerabil mai lungă de muncă în aceste condiţii justifică un tratament juridic mai favorabil, sub aspectul acordării dreptului la pensie, al celor care au contribuit în aceste condiţii, în raport cu cei care au lucrat astfel pentru perioade mai scurte şi care beneficiază totuşi de o reducere a vârstelor de pensionare.
Ca urmare a acestor aspecte invocate, s-a subliniat că temeiul juridic de admitere a cererii reclamantului de stabilire a altui stagiu complet de cotizare nu l-a constituit actele normative abrogate de Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv O.U.G. nr.4/2005, H.G. nr.1550/2004 (care reglementau nu dreptul in sine, privit “ut singuli”, ci procedura tehnico-juridică de urmat în cazul reevaluării pensiilor în vederea recalculării acestora, urmărindu-se prin aceasta înlăturarea discrepanţelor inerente între cei pensionaţi sub imperiul legii anterioare, respectiv Legea nr.3/1977 şi cei pensionaţi in baza Legii nr.19/2000, pentru motive de echitate şi de protecţie sociala), ci dispoziţiile Legii nr.3/1977 care era abrogată în momentul pronunţării Decizie nr.40/2008 de către Î.C.C.J., care în motivarea sa a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de legea în vigoare la data pensionării asiguratului, respectiv în baza Legii nr.3/1977.
Din cuprinsul motivării deciziei nr.40/2008, Î.C.C.J. a subliniat că “persoanele care au lucrat în grupele speciale de muncă şi s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 (şi a Legii nr.263/2010 pentru identitate de raţiune, s.n.), li se aplică acest act normativ (respectiv Legea nr.3/1977, lege abrogată la data pronunţării ÎCCJ) pentru determinarea stagiului de cotizare şi, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.”
Tot Î.C.C.J. – în motivarea aceleaşi decizii, arată că “legea nouă nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01.04.2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977 …Ca atare, pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977.”
Când Î.C.C.J. a decis că se va aplica în cazul reevaluării/recalculării pensiilor un act normativ abrogat expres de Legea nr.19/2000, aceasta nu înseamnă că dreptul pensionarului a ultraactivat în timp, ci s-a aplicat dreptul existent la data pensionării reclamantului,respectiv Legea nr.3/1977.
Dreptul la pensie nu se prescrie (art.2 lit.”h” din Legea nr.263/2010).
Un alt argument în favoarea admiterii în continuare a acţiunilor formulate de pensionarii care îndeplinesc condiţiile la care a făcut referire, constă în faptul că pensia de asigurări sociale deschisă în baza unui act normativ recunoaşte tuturor asiguraţilor principiul egalităţii (eliminarea tratamentului nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege – art.2 lit.”d”din Legea nr.263/2010) şi principiul unicităţii (aceeaşi normă de drept pentru toţi participanţii – art.2 lit.”a” din acelaşi act normativ), acestea coroborate cu motivarea C.C. din dec.nr.264/2007, care a subliniat, citez: “condiţiile şi criteriile de acordare a pensiei, inclusiv modul de calcul al cuantumului acesteia, inclusiv recalcularea, se stabilesc prin lege. Legiuitorul nu este, însă, în drept, ca prin aceste reglementări să stabilească un tratament juridic diferenţiat pentru situaţii egale”.
Este fără putinţă de tăgadă că actul nou care a abrogat prevederile privind procedura de recalculare a pensiilor se aplică situaţiilor noi, ivite după intrarea acestuia în vigoare.
Alte argumente de drept în favoarea admiterii cererii reclamantului, care nu au legătură de cauzalitate cu abrogarea Legii nr.19/2000, a O.U.G. nr.4/2005 şi a H.G. nr.1550/2004 (cum greşit susţine pârâta în întâmpinare), ar fi dispoziţiile cuprinse de Legea nr.263/2010, ca de exemplu: art.3 (1) lit.”p”: stagiul de cotizare reprezintă “perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii”, în concordanţă cu principiul contributivităţii prevăzut de art.2 lit.”c”; art.16 prevede: “constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 01.04.2001”; art.107 (3) prevede că “pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege (de ex. perioada prevăzută de art.16 lit.”a” din Legea nr.263/2010), nevalorificate la stabilirea acesteia.
Din analiza logico-gramaticală a dispoziţiilor amintite, a rezultat clar, fără echivoc, că stagiul complet de cotizare realizat sub imperiul oricărui act normativ abrogat şi pentru care s-a plătit CAS este recunoscut şi de actuala reglementare privind sistemul unitar de pensii publice; chiar dacă procedura de recalculare a pensiilor prevăzută de dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004 au fost abrogate, recalcularea în sine, privită ca un procedeu tehnic de modificare a drepturilor de pensie, a cuantumului acesteia, iar nu ca un drept de sine stătător – a fost preluată şi de actuala lege a pensiilor, la art.107(3), astfel că, raportându-ne şi la dispoziţiile alin .(1) ale aceluiaşi text de lege, care prevede că dacă ulterior stabilirii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, pârâta operează din oficiu, sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, printr-o decizie de revizuire, iar în conformitate cu alin.(2) al aceluiaşi articol, sumele rezultate în urma revizuirii se acordă în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.
Orice solicitare din partea pensionarului după data de 01.01.2011 (data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor) cu privire la modificarea stagiului complet de cotizare, se va face în baza dispoz.art.116 din Legea nr.263/2010 prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, cu respectarea regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie (adică cu respectarea legii în vigoare la data pensionării reclamantului, adică în baza Legii nr.3/1977), sau cum corect sublinia şi prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu în “Drept Civil Român” (Ed.”Şansa”, Buc.1994, pag.50), referindu-se la ultraactivitatea (supravieţuirea) legii civile vechi, ca o excepţie veritabilă de la principiul neretroactivităţii legii civile noi:”o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei”, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum.
O corectă aplicare a regulii tempus regit actum s-a făcut în practica din care citez din decizia nr.3 din februarie 1993: “Pentru soluţionarea conflictului legilor în timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă sa fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art.15 alin.2 din Constituţie şi cerinţelor legate de asigurarea stabilităţii raporturilor juridice. Nouă lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naşte, cum ar fi în cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, nouă lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusă regulii “tempus regit actum”.
Conflictul rezultat din succesiunea în timp a legilor implică două aspecte, şi anume: dreptul şi efectele sale sub imperiul legii anterioare, pe de o parte, respectiv efectele dreptului constituit pe baza legii anterioare în curs de desfăşurare sub regimul legii posterioare, pe de alta parte. Prima ipoteza este guvernată exclusiv de legea anterioară, deoarece orice alta soluţie implică aplicarea retroactiva a noii legi. În cea de-a doua ipoteză, însă, este necesar să se deosebească constituirea dreptului care, pentru acelaşi motiv, al neretroactivităţii legii, nu poate fi decât pe temeiul vechii legi, de efectele sale după intrarea în vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta”.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept expuse, instanţa a considerat întemeiată acţiunea reclamantului, motiv pentru care a admis-o, sens în care pârâta a fost obligată la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, iar la stabilirea punctajului mediu anual să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, pentru activitatea efectiv desfăşurată de către reclamant în grupa a II-a de muncă de peste 25 de ani, iar ca urmare a acestei situaţii de fapt şi de drept, pârâta a mai fost obligată şi la plata diferenţelor dintre pensia recalculată cu stagiul complet de cotizare de 25 de ani şi pensia efectiv încasată, cu respectarea termenului general de prescripţie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, pârâta CJP Călăraşi, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
A arătat recurenta că, din considerentele sentinţei atacate a rezultat că potrivit prevederilor art.2 alin.4 din H.G. nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Astfel, a considerat recurenta că, instanţa de fond nu a apreciat în mod corect faptul că nu mai exista temei legal pentru a recalcula punctajul reclamantului în temeiul dispoziţiilor H.G. nr.1550/2004, O.U.G. nr.4/2005. Legea nr.19/2000 întrucât aceste dispoziţii au fost abrogate începând cu data de 01.01.2011, odată cu intrarea în vigoarea a dispoziţiilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Recurenta a mai criticat şi temeiul juridic avut în vedere de instanţa de fond ca fiind nelegal, întrucât reclamantul a beneficiat de prevederile art.14 din Legea nr.3/1977 doar pentru a putea beneficia de acordarea pensiei mai devreme, reducându-se vârsta de pensionare datorita faptului că a lucrat în grupe speciale de muncă.
Recalcularea s-a făcut în baza prevederilor H.G. nr.1550/2004 şi a O.U.G. nr.4/2005, stagiul de cotizare care trebuie utilizat fiind cel prevăzut de aceste prevederi legale şi anume 30 de ani.
Recurenta a arătat că, în mod nelegal a considerat instanţa de fond că prin Decizia nr.40 din 22.09.2008 a Î.C.C.J. prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., privitor la aceasta chestiune, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977″.
În susţinerea celor formulate anterior, recurenta a invocat şi Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei şi conflicte de muncă şi asigurări sociale din data de 9.06.2010 care a avut loc la sediul CSM, concluzia fiind că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementate de Legea nr.3/1977, în speţă, în cazul persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă, este de 30 de ani.
Ca atare, este lipsită de relevanta împrejurarea că, potrivit art.43 alin.2 din Legea nr.19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă.
Aşadar, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 -31.03.2001, stagiul complet de cotizare, utilizat Ia determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, în speţă, în cazul persoanelor ce au desfăşurat activităţi în grupa I-a şi II-a de muncă, de 30 de ani.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate şi ţinând seama de dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Potrivit menţiunilor cuprinse în decizia nr.***/03.03.1997, reclamantul a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 27 ani şi 2 luni.
Prin Decizia nr.40 din data de 22.09.2008 pronunţată de Î.C.C.J., în dosarul nr.**/2008, s-a statuat că dispoziţiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială.
Rezultă, de asemenea, din cuprinsul aceleiaşi decizii, faptul că acelor persoane care au lucrat în grupe speciale de muncă şi s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, li se aplică, pentru determinarea stagiului de cotizare şi, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare, prevederile Legii nr.3/1977, act normativ care era abrogat la data pronunţării deciziei Î.C.C.J.
De asemenea, Î.C.C.J. a stabilit, în motivarea aceleaşi decizii, faptul că “legea nouă nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01.04.2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977 … ca atare, pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977.”
Rezultă, aşadar că, atunci când Î.C.C.J. a stabilit că, în cazul reevaluării sau recalculării pensiilor se aplică un act normativ abrogat expres de Legea nr.19/2000, s-a avut în vedere dreptul conferit de actul normativ în vigoare la data pensionării, ori acest drept nu a fost afectat în niciun mod de noile dispoziţii cuprinse în Legea nr.263/2010.
Aceasta, întrucât, aşa cum arătam, dreptul în discuţie nu a izvorât din actele normative abrogate de Legea nr.263/2010, căci H.G. nr.1550/2004, O.U.G. nr.4/2005, cu referire la Legea nr.19/2000, reglementau doar procedura tehnică juridică de urmat în cazul reevaluării pensiilor în vederea recalculării acestora.
Nu este lipsit de interes a se observa nici faptul că însăşi Legea nr.263/2010 prevede, în art.107 alin.3, posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor şi/sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi nevalorificate la stabilirea acesteia, recunoscând, aşadar, posibilitatea valorificării stagiilor de cotizare realizate de asigurat, în condiţiile achitării CAS.
Aşadar, chiar dacă procedura de recalculare a pensiilor reglementată de O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004, a fost abrogată, revizuirea în sine, privită ca procedeu tehnic de modificare a drepturilor de pensie şi nu ca un drept de sine stătător, a fost păstrată şi de actuala reglementare care, prin dispoziţiile art.107 alin.3 raportat la art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010, prevede faptul că, în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor de pensie se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, pârâta operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului modificările ce se impun, printr-o decizie de revizuire, sumele rezultate în urma revizuirii acordându-se în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.
Susţinerea recurentei referitoare la Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei şi conflicte de muncă şi asigurări sociale din data de 9.06.2010, nu poate conduce la o soluţie contrară celor mai sus expuse, aceasta nefiind obligatorie pentru instanţe, cu atât mai mult cu cât ea se referă la o situaţie anterioară intrării în vigoare a Legii nr.263/2010.
Drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
