Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor de revocare din funcţie a directorului de sucursală emisă în baza H.G. 1257/2007 nu poate modifica elementele esenţiale ale contractului individual de muncă.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 484 din 22 august 2008
Prin sentinţa civilă nr.170/8 februarie 2008 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu SC „T.B.R.C.M.” SA – Bucureşti privind excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.127 emisă de pârâtă la data de 29 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Contestatorul M.D. este angajatul intimatei SC „T.B.R.C.M.” SA, fiind numit iniţial în funcţia de director al Sucursalei „N.” Iaşi prin contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată.
Ulterior, prin decizia nr.127/29.11.2007, contestatorul a fost revocat din funcţia de director şi numit în funcţia de director adjunct de sucursală.
Decizia nr.127/29.11.2007 nu prevede desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, deci aceasta nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 63, 73 şi 74 din Codul muncii în ceea ce priveşte respectarea sau nu a procedurii prevăzute de lege în cazul concedierii, în scopul constatării unei eventuale nulităţi absolute a acestei decizii.
Faţă de aceste considerente, prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.127/29.11.2007, invocată de către contestator.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că prin decizia contestată s-a modificat contractul individual de muncă al contestatorului sub aspectul felului muncii şi al salariului, contestatorul fiind schimbat din funcţia de director în cea de director adjunct şi, în consecinţă, s-a modificat şi indemnizaţia de conducere de la 20% din salariul de încadrare, la 10%, aşa cum rezultă din actul adiţional nr. 7/30.11.2007 la contractul individual de muncă.
Această modificare a contractului individual de muncă a survenit ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului, prin reprezentant legal, dar şi ca urmare a modificării legislaţiei în domeniu.
Astfel, prin HG nr.1257/17.10.2007 s-au modificat dispoziţiile art.11 din HG nr. 1469/2002 privind înfiinţarea SC „T.B.R.C.M.” SA, în sensul că directorii sucursalelor, care până în acel moment au avut calitatea de salariaţi, vor fi numiţi şi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, la propunerea consiliului de administraţie.
În virtutea acestei prerogative conferite de lege, Adunarea Generală a Acţionarilor SC „T.B.R.C.M.” SA a emis Hotărârea nr.19/29.11.2007 prin care a dispus revocarea din funcţie a tuturor directorilor de sucursale, numirea acestora în funcţia de director adjunct, posturile de director urmând a fi ocupate prin concurs.
Prin urmare, modificarea contractului individual de muncă al contestatorului a avut loc ca urmare a respectării noilor reglementări cu privire la numirea şi revocarea directorilor de sucursale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul M.D., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurentul a motivat că hotărârea atacată este în dezacord cu legislaţia muncii, care guvernează raporturile de muncă dintre angajat şi angajator. Astfel instanţa era obligată să verifice modul în care angajatorul a înţeles să înceteze raporturile sale de muncă în vederea adoptării la noua reglementare H.G. nr. 1257/2007.
Acest act nu aduce atingere raporturilor de muncă existente, deoarece legea dispune numai pentru viitor. H.G. nr. 1257/2007 reglementează procedura în care se vor ocupa funcţiile de conducere la nivel de sucursală şi nu face nici o referire la contractele de muncă aflate în derulare.
Mai motivează recurentul că prevederile art. V din O.U.G. nr. 82/2005 nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, imperativ fiind a se da eficienţă art. 4 din O.U.G. nr. 79/2001.
Încetarea de drept a contractului nu poate interveni decât în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 56 Codul muncii nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 31/1998.
Astfel, intimaţii la care statul este acţionar majoritar, îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2001 şi nu cele ale Legii nr. 31/1991.
A mai motivat recurentul că decizia contestată trebuie apreciată ca o decizie de concediere ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului prin prisma dispoziţiilor art. 65 alin. 1 teza ultimă, art. 63, 73 şi 74 Codul muncii.
În fine, contestatorul a mai susţinut că, în condiţiile în care se acceptă argumentarea instanţei de fond, în sensul că decizia contestată este o decizie de modificare a contractului individual de muncă, aceasta trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor capitolului III din Codul muncii. În acest context, arată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 41 şi 17 alin. 4 din Codul muncii.
Intimata SC „T.B.R.C.M.” SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod just decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 ca nefiind o decizie de concediere, căreia nu i se aplică dispoziţiile art. 63, 73 şi 74 Codul muncii.
Hotărârea de revocare din funcţia de director al Sucursalei „N.” a fost luată de Adunarea Generală a Acţionarilor a SC „T.B.R.C.M.” SA prin Hotărârea 19 din data de 29.11.2007 şi nu prin Decizia 127/29.11.2007, care este doar o decizie de punere în aplicare. Hotărârea A.G.A. nr. 19/29.11.2007 este întemeiată pe dispoziţiile art. 11 din H.G. 1469/2002 modificată prin H.G. 1257/2007, de înfiinţare a SC „T.B.R.C.M.” SA, în care se arată că „directorii de sucursale ai societăţii pot fi revocaţi de Adunarea Generala a Acţionarilor la propunerea Consiliului de Administraţie”.
De altfel, conform Hotărârii A.G.A. nr. 18/28.11.2007 directorii de sucursale au fost numiţi în funcţia de director adjunct păstrându-li-se toate atribuţiile ce le reveneau conform funcţiei de director, astfel încât contractele lor de muncă nu au încetat niciodată. Aşa cum şi instanţa de fond a constatat, modificarea contractelor individuale de muncă a intervenit ca urmare a modificării legislaţiei în domeniu, în sensul că directorii sucursalelor, până la momentul modificării H.G. 1469/2002 prin H.G. 1257/2007, vor fi numiţi şi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor la propunerea consiliului de administraţie.
Drept urmare, modificarea contractului individual de muncă al recurentului M.D. a avut loc cu respectarea actelor normative în vigoare cu privire la numirea şi revocarea directorilor de sucursale din SC „T.B.R.C.M.” SA.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a reţinut următoarele:
Contestatorul M.D. şi intimata SC „T.B.R.C.M.” SA au stabilit raporturi juridice de muncă în anul 2003, fapt atestat de contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 01 din 01 august 2003. În această convenţie, în cadrul elementelor necesare desfăşurării şi încetării raportului de muncă a drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor ambelor părţi este prevăzut şi felul muncii.
Conform literei E din contract, contestatorul M.D. a fost angajat în funcţia de director, detalierea atribuţiilor fiind făcută prin fişa postului.
Prin decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 intimata, punând în aplicare Hotărârea A.G.A. 19/29 noiembrie 2007, a dispus revocarea contestatorului M.D. din funcţia de director al Sucursalei „N.” şi numirea acestuia în funcţia de director adjunct de sucursală cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare noii funcţii.
Curtea a notat că părţile în cauză fiind în desfăşurarea unui raport juridic de muncă generat de încheierea unui contract tipic de muncă, modificarea ori încetarea acestuia este guvernată de dispoziţiile Codului muncii.
Altfel spus, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleaşi condiţii în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părţi, conform art. 41 (1) şi (3) lit. c din Codul muncii.
În aceste condiţii, revocarea din funcţia de director dispusă prin decizia contestată şi numirea contestatorului în funcţia de director adjunct fără acordul acestuia este un caz tipic de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, operaţiune interzisă de art. 41 (1) Codul muncii.
Nu poate fi reţinută ca fundament al deciziei de modificare a felului muncii, argumentarea intimatei în sensul că acest act a fost emis doar ca efect al punerii în aplicare a Hotărârii A.G.A. 19/29 noiembrie 2007, ce a fost dată în considerarea dispoziţiilor art. 11 din H.G. nr. 1469/2002, aşa cum a fost modificată prin H.G. nr. 1257/2007.
Aceasta deoarece, deşi din materialul probator al dosarului rezultă că decizia contestată a fost emisă ca urmare a apariţiei H.G. nr. 1257/2007, intimata ar fi trebuit, conform art. 41 Codul muncii, să solicite acordul contestatorului cu privire la modificarea contractului individual de muncă, întrucât atât funcţia, cât şi salariul constituie elemente esenţiale ale contractului de muncă.
Prin urmare se impune anularea deciziei nr. 127/2007.
Curtea a notat că din interpretarea dispoziţiilor H.G. 1257/2007 coroborat cu dispoziţiile art. V din O.U.G. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1991 rezultă că contractul individual de muncă al contestatorului era încetat de drept la data emiterii deciziei nr. 127/29 noiembrie 2007, astfel că cererea de reintegrare cu obligare la plata despăgubirilor s-a vădit a fi nefondată şi a fost respinsă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C.pr.civ. a admis recursul, a modificat în parte sentinţa, iar pe fond a admis contestaţia conform celor mai sus expuse.
