Inserarea unei clauze penale în contractul individual de muncă al medicului rezident, de natură a limita libertatea salariatului în ceea ce priveşte alegerea unui loc de muncă, este legală, chiar în prezenţa unei sancţiuni de natură patrimonială, doar în măsura în care este justificată, raţională, proporţională şi fondată pe un interes legitim al angajatorului.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 120 din 9 martie 2010
Spitalul Județean de Urgență Tulcea și Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea au declarat recurs la 28.12.2009 împotriva sentinței civile nr. 1818/07.10.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 331/88/2009, Spitalul Județean de Urgență Tulcea și Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei U.(Ș)C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la restituirea sumei de 19.884.23 lei, reprezentând salarii încasate în perioada aprilie 1999 – septembrie 2004, pentru efectuarea rezidențiatului, în contul Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
în motivare, reclamantele au arătat că în anul 1999, în urma participării la examenul de rezidențiat pe post, pârâta S.(Ș) C., actualmente U.C., a fost încadrată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
La data de 25.03.1999 a fost încheiat contractul adițional la contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile Ministerului Sănătății.
S-a precizat că, contractul adițional prevede drepturi și obligații pentru ambele părți.
Astfel, Spitalul Județean de Urgență Tulcea s-a obligat să suporte, în condițiile legii, cheltuielile pentru drepturile salariale și pregătirea în specialitate a pârâtei pe întreaga perioadă a stagiului, și a menținut postul timp de 5 ani – timp în care pârâta a fost pregătită în centrele universitare metodologice stabilite de Ministerul Sănătății.
S-a precizat că, conform contractului adițional, obligația pârâtei era să lucreze în unitatea unde și-a ales postul – respectiv Spitalul Județean de Urgență Tulcea – cel puțin 5 ani de la data când a obținut titlul de medic specialist, nerespectarea obligației atrăgând plata unei despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de unitate cu plata drepturilor salariale și plata școlarizării.
S-a mai arătat că, titlul de medic specialist al pârâtei a fost confirmat prin Ordin al Ministrului Sănătății, în anul 2004, iar începând cu data de 1.06.2004 pârâta a solicitat încetarea contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1818/07.10.2009, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea formulată de reclamanții Spitalul Județean de Urgență Tulcea și Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea, în contradictoriu cu pârâta U.(Ș)C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamantele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, iar în dovedire au depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă al pârâtei, act adițional, încheiat în data de 25.03.1999, adresa D.S.P.J. Tulcea nr. 5084/12.05.2000, cererea de demisie a pârâtei, înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea cu nr. 13294/2004 și nota de calcul perioada rezidențiat dr. U.(Ș)C.
Prin sentința civilă nr. 629/15.04.2009, Tribunalul Tulcea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând acțiunea formulată de reclamanți, ca fiind prescrisă.
împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții.
Prin decizia nr. 476/CM/19.08.2009, Curtea de Apel Constanța a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, de Tribunalul Tulcea.
La Tribunalul Tulcea s-a format dosarul nr. 2132 RJ/88/2009.
Examinând acțiunea, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța urmează a reține următoarele:
Așa după cum rezultă din copia contractului individual de muncă, aflată la dosarul cauzei, între pârâtă și reclamantul Spitalul Județean de Urgență Tulcea au existat raporturi de muncă, începând cu data de 1.11.1997.
La data de 25.03.1999, pârâta a încheiat cu reclamanta Direcția de Sănătate Publică Tulcea un contract adițional, prin care se obliga să lucreze în unitatea unde a ales postul (în speță în Spitalul Județean de Urgență Tulcea), cel puțin 5 ani de la data când obține titlul de medic specialist.
Titlul de medic specialist al reclamantei a fost confirmat prin Ordin al Ministrului Sănătății, aceasta începând să profeseze pe acest post din anul 2004.
Prin cererea înregistrată sub nr. 13294/27.09.2004, pârâta a solicitat încetarea raporturilor sale de muncă prin demise, începând cu data de 1.06.2004.
Prin art. 5 din Contractul adițional încheiat între reclamanta D.S.P. Tulcea și pârâtă se prevede că:
„Medicul rezident are obligația să lucreze în unitatea unde a ales postul, cel puțin 5 ani de la data când a obținut titlul de medic specialist.
Nerespectarea acestei obligații atrage după sine plata unor despăgubiri, reprezentând cheltuieli făcute de unitate, respectiv plata drepturilor salariale și a școlarizării pe perioada rezidențiatului”.
Instanța a reținut însă că, potrivit art. 3 alin. (1), (2) și (3) C.muncii:
„Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Orice persoană este liberă în alegea locului de muncă și a profesiei sau a activității pe care urmează să o presteze.
Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea”.
Așa fiind, instanța a respins acțiunea, ca nefondată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Instanța, în motivarea respingerii acțiunii formulate de Spitalul Județean de Urgență Tulcea și Direcția de Sănătate Publică a județului Tulcea, a reținut numai prevederile C.muncii privind libertatea muncii și alegerii locului de muncă fără să țină cont și de prevederile O.U.G. nr. 158/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare în domeniul sanitar, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 58/2001, rezidențiatul ca formă de pregătire postuniversitară a medicilor, este organizat de Ministerul Sănătății sub forma rezidențiatului pe locuri și/sau a rezidențiatului pe post.
La data înscrierii la rezidențiat, doamna dr. U.(Ș)C. avea posibilitatea să aleagă între rezidențiat de tip A sau de tip B; la înscriere, pârâta a fost informată că după obținerea titlului de specialitate este obligată se lucreze la unitatea sanitară la care a ales postul, respectiv Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Nu se poate reține că pârâta dr. U.(Ș)C. a fost obligată în încheie contractul cu Spitalul Județean de Urgență Tulcea, după ce și-a ales postul și cunoscând condițiile pe care trebuia să le respecte după terminarea rezidențiatului, a solicitat încheierea contractului de muncă.
Potrivit art. 969-970 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.
Pârâta a obținut titlul de medic specialist în anul 2004, imediat după obținerea titlului de medic specialist aceasta și-a depus demisia; în consecință, se poate concluziona că pârâta nu a fost de bună credință.
Doamna dr. U.(Ș)C. a figura ca angajată a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, a fost plătită pe toată perioada rezidențiatului (deși nu a prestat nicio activitate în favoarea unității spitalicești), iar când a trebuit să-și respecte obligațiile contractuale, și-a depus demisia.
Nerespectarea obligației contractuale, potrivit art. 5 al contractului adițional, atrage după sine plata unei despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de angajator, respectiv plata drepturilor salariale pe perioada rezidențiatului.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs în va respinge având în vedere următoarele:
La 25.03.199 a fost încheiat contractul individual de muncă între Spitalul Orășenesc Cernavodă, în calitate de angajator și U.(Ș)C., ca medic rezident, privind efectuarea stagiului obligatoriu de 5 ani, cu începere de la 25.03.1999.
La aceeași dată s-a încheiat actul adiționat, prin care unitatea sanitară reclamantă s-a obligat să suporte, în condițiile legii, cheltuielile pentru pregătirea de specialitate a medicului pe întreaga perioadă a rezidențiatului.
S-a menționat că pregătirea pe timpul rezidențiatului va consta în frecventarea unui curs de specialitate într-un centru universitar și prin efectuarea de stagii practice în clinici universitare, medicul rezident obligându-se la rândul său, să-și însușească pe perioada stagiilor cunoștințele teoretice și practice de specialitate, iar după finalizarea pregătirii, să se prezinte la examenul pentru specializare.
Prin punctul 5 din actul adițional s-a stabilit că medicul rezident are obligația să lucreze în unitatea unde a ales postul, cel puțin cinci ani de la data când a obținut titlului de medic specialist:”Nerespectarea acestei obligații atrage după sine plata unei despăgubiri reprezentând cheltuielile făcute de unitate, respectiv plata drepturilor salariale și plata școlarizării pe perioada rezidențiatului”.
începând cu data de 1.06.2004, pârâta și-a depus demisia, fapt necontestat de către aceasta.
în speță, deși nu se poate ridica prin prisma prevederilor art. 283 alin. (1) lit. d) C.muncii nulitatea unei clauze care nu a fost încheiată sub imperiul actualei reglementări date de Legea nr. 53/2003, clauza contractuală urmează a fi analizată, din perspectiva legalității, prin raportare la normele și principiile generale care guvernează raporturile de dreptul muncii.
Astfel, Codul muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972, cu modificările și completările ulterioare (sub imperiul căruia a fost încheiat contractul), nu conferea cadrul legal al încheierii unor astfel de acte adiționale; prin art. 12 se prevedea că „Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu”.
La data încheierii contractului de muncă și a actului adițional, în materia rezidențiatului ca formă de pregătire în specialitate a medicilor erau incidente dispozițiile Ordinului ministrului Sănătății nr. 1214/1993, care nu prevedeau posibilitatea includerii unei asemenea clauze penale.
Ulterior, organizarea și finanțarea rezidențiatului a făcut obiectul reglementării prin O.U.G. nr. 259/7.12.2000, care a impus obligativitatea includerii în contractul individual de muncă încheiat între rezident și unitatea sanitară a unei clauze conform căreia nerespectarea obligației de a lucra cel puțin 5 ani a unitatea angajatoare atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puțin 36 de salarii medii pe economie, sumă calculată la data încetării contractului individual de muncă din inițiativa rezidentului.
Norma enunțată a fost, însă, statuată printr-un act normativ intrat în vigoare ulterior încheierii actului adițional în discuție.
Obligația de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, precum și de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională a medicului specialist (cu limitarea însă a acestora la cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la prima de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită), s-a păstrat și în cuprinsul reglementării date prin O.G. nr. 12/2008, aprobate prin Legea nr. 179/2008.
Așadar, nicio normă din cele incidente la momentul încheierii actului adițional în cauză nu statua, prin urmare, dreptul angajatorului de a impune medicului specialist ca, în cazul nerespectării termenului de 5 ani de activitate în cadrul unității sanitare, să restituie integral salariul primit pe întreaga perioadă a rezidențiatului. O asemenea clauză este nelegală, întrucât contravine principiului recunoscut în orice legislație, conform căruia pentru prestată salariatul are dreptul la o remunerație, neputând renunța la acest drept fundamental.
Această dispoziție, care îmbracă forma unei clauze penale în materia raporturilor de muncă, generează o impunere excesivă și dezechilibrată între drepturile salariatului și cele ale angajatorului, în sensul restituirii acestor sume indiferent de perioada lucrată efectiv în unitate ori de perioada rămasă până la împlinirea terenului de 5 ani.
în literatura juridică s-au exprimat anumite opinii legate de posibilitatea legală a angajatorului de a insera, în contractul individual de muncă, a unei clauze penale, de natură a limita libertatea salariatului în ce privește alegerea unui loc de muncă sau exercitarea, pe o perioadă de timp determinată, a unui anumit tip de activitate. Aceste clauze, de natura celor privind confidențialitatea sau neconcurența, sunt perfect legale chiar în prezența unei sancțiuni de natură patrimonială, doar în măsura în care este justificată, rațională, proporțională și fondată pe un interes legitim al angajatorului.
Or, inserarea unei clauze în care salariatul este obligat la achitarea unei penalități vădit disproporționate cu timpul alocat obligației și cu drepturile salariale, este abuzivă și contrară legii.
în egală măsură, clauza potrivit căreia medicul specialist urma să restituie salariul plătit pe perioada rezidențiatului, dacă nu lucrează în unitatea în care și-a ales postul pe o perioadă de cinci ani, este abuzivă și excesivă, nefiind fundamentată pe nicio prevedere legală. Salariatul nu poate fi obligat să restituie salariul primit pentru munca depusă, iar eventualele despăgubiri datorate angajatorului care a suportat cheltuielile de salarizare (ca și pe cele de pregătire profesională) nu pot fi egale cu drepturile primite pentru munca depusă și nici neconcordante cu perioada de timp nelucrată în cadrul unității.
Astfel fiind, constatând că obiectul prezentei acțiuni l-a constituit valorificarea acestei clauze abuzive exclusiv prin raportare la drepturile salariale primite de medic pe perioada rezidențiatului, și că, în prezent, o asemenea clauză exprimă prin însăși forma indusă de Legea nr. 179/2008 necesitatea respectării unei proporționalități și a echității în stabilirea răspunderii patrimoniale, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, în mod justificat.
Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiat va respinge recursul menținând hotărârea atacată ca legală și temeinică.
(Judecător Maria Apostol)
