Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea si Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea au declarat recurs la 28 decembrie 2009 împotriva sentintei civile nr.1818/07.10.2009 pronuntate de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În fapt :
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr. 331/88/2009, Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea si Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea au formulat cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei U.(S)C., pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligata la restituirea sumei de 19.884.23 lei, reprezentând salarii încasate în perioada aprilie 1999 – septembrie 2004, pentru efectuarea rezidentiatului, în contul Spitalului Judetean de Urgenta Tulcea.
În motivare, reclamantele au aratat ca în anul 1999, în urma participarii la examenul de rezidentiat pe post, pârâta S.(S)C., actualmente U.C., a fost încadrata la Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea.
La data de 25.03.1999 a fost încheiat contractul aditional la contractul individual de munca, în conformitate cu prevederile Ministerului Sanatatii.
S-a precizat ca, contractul aditional prevede drepturi si obligatii pentru ambele parti.
Astfel, Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea s-a obligat sa suporte, în conditiile legii, cheltuielile pentru drepturile salariale si pregatirea în specialitate a pârâtei pe întreaga perioada a stagiului, si a mentinut postul timp de 5 ani – timp în care pârâta a fost pregatita în centrele universitare metodologice stabilite de Ministerul Sanatatii.
S-a precizat ca, conform contractului aditional, obligatia pârâtei era sa lucreze în unitatea unde si-a ales postul – respectiv Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea – cel putin 5 ani de la data când a obtinut titlul de medic specialist, nerespectarea obligatiei atragând plata unei despagubiri reprezentând cheltuielile facute de unitate cu plata drepturilor salariale si plata scolarizarii.
S-a mai aratat ca, titlul de medic specialist al pârâtei a fost confirmat prin Ordin al Ministrului Sanatatii, în anul 2004, iar începând cu data de 1.06.2004 pârâta a solicitat încetarea contractului individual de munca.
Prin sentinta civila nr. 1818/07.10.2009, Tribunalul Tulcea a respins actiunea formulata de reclamantii Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea si Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea, în contradictoriu cu pârâta U.(S)C., ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut în esenta ca reclamantele si-au întemeiat cererea pe dispozitiile O.G. nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, iar în dovedire au depus la dosarul cauzei contractul individual de munca al pârâtei, act aditional, încheiat în data de 25.03.1999, adresa D.S.P.J. Tulcea nr. 5084/12.05.2000, cererea de demisie a pârâtei, înregistrata la Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea cu nr. 13294/2004 si nota de calcul perioada rezidentiat dr. U.(S)C.
Prin sentinta civila nr. 629 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Tulcea a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, respingând actiunea formulata de reclamanti, ca fiind prescrisa.
Împotriva acestei sentinte au formulat recurs reclamantii.
Prin Decizia nr. 476/CM/19 august 2009, Curtea de Apel Constanta a admis recursul, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare, de Tribunalul Tulcea.
La Tribunalul Tulcea s-a format dosarul nr. 2132 RJ/88/2009.
Examinând actiunea, raportat la probatoriul administrat în cauza, instanta urmeaza a retine urmatoarele:
Asa dupa cum rezulta din copia contractului individual de munca, aflata la dosarul cauzei, între pârâta si reclamantul Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea au existat raporturi de munca, începând cu data de 01.11.1997.
La data de 25.03.1999, pârâta a încheiat cu reclamanta Directia de Sanatate Publica Tulcea un contract aditional, prin care se obliga sa lucreze în unitatea unde a ales postul (în speta în Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea), cel putin 5 ani de la data când obtine titlul de medic specialist.
Titlul de medic specialist al reclamantei a fost confirmat prin Ordin al Ministrului Sanatatii, aceasta începând sa profeseze pe acest post din anul 2004.
Prin cererea înregistrata sub nr. 13294/27.09.2004, pârâta a solicitat încetarea raporturilor sale de munca prin demise, începând cu data de 1.06.2004.
Prin art. 5 din Contractul aditional încheiat între reclamanta D.S.P. Tulcea si pârâta se prevede ca:
„Medicul rezident are obligatia sa lucreze în unitatea unde a ales postul, cel putin 5 ani de la data când a obtinut titlul de medic specialist.
Nerespectarea acestei obligatii atrage dupa sine plata unor despagubiri, reprezentând cheltuieli facute de unitate, respectiv plata drepturilor salariale si a scolarizarii pe perioada rezidentiatului”.
Instanta a retinut însa ca, potrivit art. 3 alin. 1, 2 si 3 din Codul Muncii:
„Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi îngradit.
Orice persoana este libera în alegea locului de munca si a profesiei sau a activitatii pe care urmeaza sa o presteze.
Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca într-un anumit loc ori într-o anumita profesie, oricare ar fi acestea”.
Asa fiind, instanta a respins actiunea, ca nefondata.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Instanta, în motivarea respingerii actiunii formulate de Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea si Directia de Sanatate Publica a judetului Tulcea, a retinut numai prevederile din Codul Muncii privind libertatea muncii si alegerii locului de munca fara sa tina cont si de prevederile O.U.G. nr. 158/2001 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitatii de cercetare în domeniul sanitar, cu modificarile si completarile ulterioare.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 58/2001, rezidentiatul ca forma de pregatire postuniversitara a medicilor, este organizat de Ministerul Sanatatii sub forma rezidentiatului pe locuri si/sau a rezidentiatului pe post.
La data înscrierii la rezidentiat, doamna dr. U.(S)C. avea posibilitatea sa aleaga între rezidentiat de tip A sau de tip B; la înscriere, pârâta a fost informata ca dupa obtinerea titlului de specialitate este obligata se lucreze la unitatea sanitara la care a ales postul, respectiv Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea.
Nu se poate retine ca pârâta dr. U.(S)C. a fost obligata în încheie contractul cu Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea, dupa ce si-a ales postul si cunoscând conditiile pe care trebuia sa le respecte dupa terminarea rezidentiatului, a solicitat încheierea contractului de munca.
Potrivit art. 969-970 Cod civil, conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante si trebuie executate cu buna-credinta.
Pârâta a obtinut titlul de medic specialist în anul 2004, imediat dupa obtinerea titlului de medic specialist aceasta si-a depus demisia; în consecinta, se poate concluziona ca pârâta nu a fost de buna credinta.
Doamna dr. U.(S)C. a figura ca angajata a Spitalului Judetean de Urgenta Tulcea, a fost platita pe toata perioada rezidentiatului (desi nu a prestat nicio activitate în favoarea unitatii spitalicesti), iar când a trebuit sa-si respecte obligatiile contractuale, si-a depus demisia.
Nerespectarea obligatiei contractuale, potrivit art. 5 al contractului aditional, atrage dupa sine plata unei despagubiri reprezentând cheltuielile facute de angajator, respectiv plata drepturilor salariale pe perioada rezidentiatului.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentinta atacata din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs în va respinge având în vedere urmatoarele:
La 25.03.199 a fost încheiat contractul individual de munca între Spitalul Orasenesc Cernavoda, în calitate de angajator si U.(S)C., ca medic rezident, privind efectuarea stagiului obligatoriu de 5 ani, cu începere de la 25.03.1999.
La aceeasi data s-a încheiat actul aditionat, prin care unitatea sanitara reclamanta s-a obligat sa suporte, în conditiile legii, cheltuielile pentru pregatirea de specialitate a medicului pe întreaga perioada a rezidentiatului.
S-a mentionat ca pregatirea pe timpul rezidentiatului va consta în frecventarea unui curs de specialitate într-un centru universitar si prin efectuarea de stagii practice în clinici universitare, medicul rezident obligându-se la rândul sau, sa-si însuseasca pe perioada stagiilor cunostintele teoretice si practice de specialitate, iar dupa finalizarea pregatirii, sa se prezinte la examenul pentru specializare.
Prin punctul 5 din actul aditional s-a stabilit ca medicul rezident are obligatia sa lucreze în unitatea unde a ales postul, cel putin cinci ani de la data când a obtinut titlului de medic specialist: ,,Nerespectarea acestei obligatii atrage dupa sine plata unei despagubiri reprezentând cheltuielile facute de unitate, respectiv plata drepturilor salariale si plata scolarizarii pe perioada rezidentiatului’’.
Începând cu data de 01.06.2004, pârâta si-a depus demisia, fapt necontestat de catre aceasta.
În speta, desi nu se poate ridica prin prisma prevederilor art. 283 alin. 1 lit d Codul muncii nulitatea unei clauze care nu a fost încheiata sub imperiul actualei reglementari date de Legea nr. 53/2003, clauza contractuala urmeaza a fi analizata, din perspectiva legalitatii, prin raportare la normele si principiile generale care guverneaza raporturile de dreptul muncii.
Astfel, Codul muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972, cu modificarile si completarile ulterioare (sub imperiul caruia a fost încheiat contractul), nu conferea cadrul legal al încheierii unor astfel de acte aditionale; prin art. 12 se prevedea ca ,,Drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntari sau limitari, ele fiind aparate de stat împotriva oricaror încalcari, a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu’’.
La data încheierii contractului de munca si a actului aditional, în materia rezidentiatului ca forma de pregatire în specialitate a medicilor erau incidente dispozitiile Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 1214/1993, care nu prevedeau posibilitatea includerii unei asemenea clauze penale.
Ulterior, organizarea si finantarea rezidentiatului a facut obiectul reglementarii prin O.U.G. nr. 259/7.12.2000, care a impus obligativitatea includerii în contractul individual de munca încheiat între rezident si unitatea sanitara a unei clauze conform careia nerespectarea obligatiei de a lucra cel putin 5 ani a unitatea angajatoare atrage raspunderea materiala a rezidentului, în sensul obligarii acestuia la plata unei sume echivalente cu cel putin 36 de salarii medii pe economie, suma calculata la data încetarii contractului individual de munca din initiativa rezidentului.
Norma enuntata a fost, însa, statuata printr-un act normativ intrat în vigoare ulterior încheierii actului aditional în discutie.
Obligatia de a lucra la unitatea sanitara publica cu care a încheiat contractul individual de munca cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare pregatirii în rezidentiat, precum si de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregatirea profesionala a medicului specialist (cu limitarea însa a acestora la cheltuielile de personal pe perioada pregatirii în rezidentiat, precum si la prima de instalare, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita), s-a pastrat si în cuprinsul reglementarii date prin O.G. nr. 12/2008, aprobate prin Legea nr. 179/2008.
Asadar, nici o norma din cele incidente la momentul încheierii actului aditional în cauza nu statua, prin urmare, dreptul angajatorului de a impune medicului specialist ca, în cazul nerespectarii termenului de 5 ani de activitate în cadrul unitatii sanitare, sa restituie integral salariul primit pe întreaga perioada a rezidentiatului. O asemenea clauza este nelegala, întrucât contravine principiului recunoscut în orice legislatie, conform caruia pentru munca prestata salariatul are dreptul la o remuneratie, neputând renunta la acest drept fundamental.
Aceasta dispozitie, care îmbraca forma unei clauze penale în materia raporturilor de munca, genereaza o impunere excesiva si dezechilibrata între drepturile salariatului si cele ale angajatorului, în sensul restituirii acestor sume indiferent de perioada lucrata efectiv în unitate ori de perioada ramasa pâna la împlinirea terenului de 5 ani.
În literatura juridica s-au exprimat anumite opinii legate de posibilitatea legala a angajatorului de a insera, în contractul individual de munca, a unei clauze penale, de natura a limita libertatea salariatului în ce priveste alegerea unui loc de munca sau exercitarea, pe o perioada de timp determinata, a unui anumit tip de activitate. Aceste clauze, de natura celor privind confidentialitatea sau neconcurenta, sunt perfect legale chiar în prezenta unei sanctiuni de natura patrimoniala, doar în masura în care este justificata, rationala, proportionala si fondata pe un interes legitim al angajatorului.
Ori, inserarea unei clauze în care salariatul este obligat la achitarea unei penalitati vadit disproportionate cu timpul alocat obligatiei si cu drepturile salariale, este abuziva si contrara legii.
În egala masura, clauza potrivit careia medicul specialist urma sa restituie salariul platit pe perioada rezidentiatului, daca nu lucreaza în unitatea în care si-a ales postul pe o perioada de cinci ani, este abuziva si excesiva, nefiind fundamentata pe nici o prevedere legala. Salariatul nu poate fi obligat sa restituie salariul primit pentru munca depusa, iar eventualele despagubiri datorate angajatorului care a suportat cheltuielile de salarizare (ca si pe cele de pregatire profesionala) nu pot fi egale cu drepturile primite pentru munca depusa si nici neconcordante cu perioada de timp nelucrata în cadrul unitatii.
Astfel fiind, constatând ca obiectul prezentei actiuni l-a constituit valorificarea acestei clauze abuzive exclusiv prin raportare la drepturile salariale primite de medic pe perioada rezidentiatului, si ca, în prezent, o asemenea clauza exprima prin însasi forma indusa de Legea nr. 179/2008 necesitatea respectarii unei proportionalitati si a echitatii în stabilirea raspunderii patrimoniale, actiunea a fost respinsa ca nefondata, în mod justificat.
Pe cale de consecinta Curtea gasind toate criticile neîntemeiat va respinge recursul mentinând hotarârea atacata ca legala si temeinica.
