– Codul muncii: art. 3, art. 38, art. 194, art. 195, art. 283 lit. d)
– Legea nr. 168/1999: art. 73 lit. b)
în baza art. 283 lit. d) C. muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
în baza art. 283 lit. d) C. muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Cum părăta-reclamantă şi-a prezentat demisia, la 08.06.2008, Curtea va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 01.02.2001 la contractul individual de muncă nr. 8/2001, aceasta putându-se formula pe toată durata existenţei contractului, iar nu şi la un moment ulterior.
(Decizia civilă nr. 293^/R din 04.05.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin sentinţa civilă nr. 2591 din data de 5.10.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16288/3/2008, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul T., împotriva pârâtei S.N.S., a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă împotriva reclamantei-pârâte Spitalul T., a fost constatată nulitatea actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 8/01.02.2008, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de pârâta-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că între pârâta-reclamantă S.N.S. şi reclamantul-pârât Spitalul T. s-au derulat raporturi de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr. 8 din 01.02.2001, pe perioada 01.02.2001- 08.06.2006.
La aceeaşi dată de 01.02.2001, a fost încheiat între părţi actul adiţional la contractul individual de muncă, prin care pârâta-reclamantă se obliga să funcţioneze ca specialist pe post o perioadă de minim 5 ani, iar, în caz contrar, să plătească Spitalului T. o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.
Prin Ordinul nr. 467/28.04.2006, pârâta-reclamantă a fost confirmată ca medic specialist, iar la data de 08.06.2006 aceasta şi-a prezentat demisia.
Asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii reconvenţionale invocată de recla-mantul-pârât Spitalul T., prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea din data de
29.09.2008. Potrivit art. 1 din actul adiţional la contractul de muncă nr. 8/2001, pârâta-reclamantă se obligă să funcţioneze ca specialist la reclamantul-pârât o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii.
în cazul în care nu se vor respecta prevederile art. 1, pârâta-reclamantă urmează a restitui unităţii sanitare o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării (art. 2).
Clauza inserată la art. 2 din actul adiţional este o veritabilă clauză penală, iar inserarea unei clauze penale într-un contract individual de muncă este lovită de nulitate absolută.
Literatura de specialitate este unanimă în a aprecia că orice clauză de agravare a răspunderii salariatului este lovită de nulitate, conform art. 38 C. muncii, fiind admisibilă înscrierea în contractul de muncă numai a unor clauze de limitare din exonerare a răspunderii.
în principiu, părţile sunt libere să introducă în contract orice clauză, însă disponibilitatea lor nu poate aduce atingere legii.
în contractele individuale de muncă, ca şi în actele adiţionale încheiate la acesta, este interzisă clauza prin care se urmăreşte a se stingheri exerciţiul libertăţii sindicale din clauza de interzicere a demisiei, părţile putând deroga numai în sens favorabil salariatului.
O serie de dispoziţii care reglementează contractul individual de muncă au caracter de ordine publică, aceste dispoziţii reprezentând un minim de garanţie pentru salariaţi, aşa încât, orice clauză contrară este nulă de drept. în schimb, părţile sunt libere să contracteze condiţii mai favorabile pentru salariaţi decât cele prescrise de lege.
Aşadar, clauza penală inserată în art. 2 din actul adiţional încheiat la contractul individual de muncă al pârâtei-reclamante ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului suferit de angajator prin fapta ilicită a salariatului este nulă.
Clauza inserată la art. 1 din cuprinsul actului adiţional, prin care pârâta-reclamantă se obligă să funcţioneze ca medic specialist o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii, încalcă principiul fundamental privind libertatea muncii.
Dreptul constituţional al libertăţii alegerii locului de muncă este prevăzut în art. 138 din României – potrivit cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit -, precum şi în art. 3 alin. 3 C. muncii – care prevede că „nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta”.
Conform dispoziţiilor art. 3 alin. 4 C. muncii, contractul individual muncă încheiat cu nerespectarea acestei dispoziţii este nul de drept.
Mai mult, potrivit Convenţiilor O.I.M. nr. 29/1930 şi nr. 105/1957, convenţii ratificate de România, este interzisă recurgerea la muncă forţată şi obligatorie, sub toate formele sale.
întrucât clauzele actului adiţional încheiat la contractul individual muncă nr. 8/
01.02.2001 contravin dispoziţiilor legale mai sus enunţate, prima instanţă apreciază ca fiind întemeiată cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante, motiv pentru care va constata nulitatea actului adiţional încheiat la contractul de muncă nr. 8/01.02.2001 şi, pe cale de consecinţă, a admis cererea reconvenţională.
Referitor la acţiunea formulată de reclamantul Spitalul T., prima instanţă a respins-o ca nefondată.
Clauza contractuală inserată la art. 2 în actul adiţional la contractul de muncă nr. 8/
01.02.2001, prin care pârâta se obligă, în cazul nerespectării prevederilor art. 1, să restituie reclamantului o sumă echivalentă a 36 salarii medii pe economie din perioada renunţării, este nelegală, raportat la prevederile art. 38 C. muncii.
Astfel, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, drepturile persoanelor încadrate în muncă neputând face obiectul vrei tranzacţii, renunţări sau limitări sub sancţiunea nulităţii.
în speţă, pentru salariul primit, pârâta a prestat activitate ca medic rezident, asigurând asistenţă medicală, iar Spitalul Municipal T. nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli pentru pregătirea şi formarea profesională a pârâtei, care să fi putut justifica în vreun fel pretenţiile sale.
Faţă de împrejurarea că instanţa a constatat nulitatea actului adiţional încheiat la contractul individual de muncă al pârâtei, se reţine că obligaţia pârâtei de a restitui reclamantului o sumă echivalentă cu 36 salarii medii economie, nu mai subzistă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant Spitalul T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul susţine că, în fapt, între intimată şi Spitalul T. a fost încheiat contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 8/01.02.2001 şi actul adiţional nr. 8/
01.02.2001. Prin actul adiţional de care se face vorbire, pârâta se obliga să funcţioneze pe postul ales pe o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii, în caz contrar urmând să achite către unitatea care i-a asigurat postul şi care i-a achitat drepturile salariale, echivalentul a 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.
Intimata a susţinut examenul de rezidenţiat pe un post solicitat de Spitalul T. Rezidenţiatul este o formă de pregătire postuniversitară a absolvenţilor licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, organizat conform metodologiei stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii, spre deosebire de rezidenţiatul pe locuri care se organizează în sesiune unică şi ofertează un număr de locuri de muncă pentru toate specialităţile. Candidaţii care au obţinut confirmare în rezidenţiat, ca urmare a concursului pe locuri, încheie contractul individual de muncă pe perioada rezidenţiatului la unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat.
Rezidenţialul pe post se organizează în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare din reţeaua ministerului de resort, precum şi de ministerele cu reţea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice, în specialităţile prevăzute în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Rezidenţiatul pe post se organizează numai din motive de maximă necesitate şi numai pentru zonele geo-economice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte faţă de concursul naţional organizat cu locuri destinate pe specialităţi. Rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiatul pe post încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu unitatea sanitară care a publicat postul respectiv.
în cazul dedus judecaţii, intimata a susţinut examenul de rezidenţiat sub forma rezidenţiatului pe post, fiind încadrată de către Spitalul T., în funcţia de medic rezident anul I – cabinet ginecologie cu începere de la 01.02.2001. în contractul de muncă s-a prevăzut că orice modificare a acestuia se face printr-un act adiţional. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 8/01.02.2001, intimata încadrată la cabinetul ginecologie, ca rezident, s-a obligat să funcţioneze ca specialist pe acest post
pe o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii. Totodată, intimata s-a obligat, în baza aceluiaşi act adiţional la contractul individual de muncă, să restituie unităţii o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării, în cazul nerespectării obligaţiei de funcţionare ca specialist pe post pe o perioadă de 5 ani de la obţinerea specialităţii.
Actul adiţional încheiat între intimată şi unitate a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare (la data semnării sale – februarie 2001), şi anume art. 21 din Legea nr. 1/1970. Posibilitatea încheierii unui act adiţional între părti, în care să fie înscrise, pe de o parte, obligaţiile unităţii de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea salariatului (în speţa de faţă plata drepturilor salariale pentru întreaga perioadă de rezidenţiat, timp în care intimata nu a prestat nici măcar o singură zi de muncă în cadrul Spitalului T), iar pe de altă parte, îndatorirea salariatului de a lucra în unitate cel puţin 5 ani de la terminarea formei de învăţământ, sub sancţiunea plăţii unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de rezidenţiat, era înscrisă şi în art. 82 lit. e) din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2000.
Pe perioada în care contractul individual de muncă s-a aflat în derulare, adică
01.02.2001 – 08.06.2006, intimata nu a formulat o cerere în justiţie pentru constatarea nulităţii clauzelor actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 8/01.02.2001, în conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că recursul recurentului-reclamant Spitalul T. este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Potrivit actului adiţional la contractul de muncă nr. 8/01.02.2001, pârâta se obliga să funcţioneze pe postul pe care se specializa, pe o perioadă de 5 ani de la obţinerea specializării, în caz contrar urmând să achite reclamantului echivalentul a 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.
Prin OMS nr. 467/2006, pârâta a fost confirmată ca medic specialist la Cabinetul de obstetrică ginecologie ambulatoriu al Spitalului T.
La 08.06.2008, pârâta şi-a dat demisia, iar reclamantul a stabilit prin nota de lichidare un debit în cuantum de 38772 lei, despăgubire pentru nerespectarea actului adiţional la contractul de muncă, însuşită de pârâtă, prin semnătură.
în baza art. 195 C. muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, în condiţiile art. 194 alin. 2 lit. b) şi alin. 3
C. muncii, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau a stagiului de formare profesională.
Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă.
Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute la alin. 1 al art. 195 C. muncii determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
în cauza, prin actul adiţional încheiat la contractul de muncă nr. 8/01.02.2001, pârâta se obliga să funcţioneze pe postul pe care se specializa, pe o perioadă de 5 ani de la obţinerea specializării, în caz contrar urmând să achite reclamantului echivalentul a 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării. Această convenţie este pe
deplin valabilă, fiind întrunite şi elementele constitutive ale răspunderii civile contractuale.
în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 8/01.02.2001.
Cum pârâta-reclamantă şi-a prezentat demisia, la 08.06.2008, Curtea va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 01.02.2001 la contractul individual de muncă nr. 8/2001, aceasta putându-se formula pe toată durata existenţei contractului, iar nu şi la un moment ulterior.
Ca atare, această cerere se putea formula în timpul derulării contractului de muncă, întrucât actul adiţional îşi produce efectele în timpul derulării acestuia, motiv pentru care Curtea va respinge cererea reconvenţională ca prescrisă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 şi a art. 304 pct. 9 C. pr. civ., va admite recursul formulat, va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va admite cererea principală, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din iunie 2006, va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din
01.02.2001 la contractul individual de muncă nr. 8/2001 şi va respinge cererea reconvenţională ca prescrisă.
