Rolul activ al instanţei. Necesitatea de a pune în discuţia părţilor efectuarea unui raport de expertiză de către un expert specialist în chimie industrială pentru determinarea în concret a condiţiilor de muncă ale reclamantei


– Codul de procedură civilă: art. 129 alin, (5)

– Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003: art. 3 alin. (1) lit. a)

Rolul activ al instanţei. Necesitatea de a pune în discuţia părţilor efectuarea unui raport de expertiză de către un expert specialist în chimie industrială pentru determinarea în concret a condiţiilor de muncă ale reclamantei, care a lucrat între anii 1991 şi 2002 la SC O. SA Rămnicu Vâlcea – Serviciul Control, Calitate, Laborator, în funcţia de tehnician chimist – laborantă, în sensul dacă aceste condiţii de muncă se încadrează în condiţiile speciale conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, în vederea justei soluţionări a pricinii.

(Decizia nr. 177/R-CM din 5 februarie 2010)

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 martie 2009, reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA, solicitând să se constate că activitatea desfăşurată în perioada 1991-2002 se încadrează în loc de muncă în condiţii speciale, în conformitate cu avizul nr. 46 din 1 iulie 2005, pct. 44 şi 45 şi să fie obligată intimata să înainteze Casei Judeţene de Pensii Vâlcea declaraţiile rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada mai sus precizată în care să figureze ca asigurat ce şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale conform Legii nr. 226/2006, în caz contrar să-i fie eliberată o adeverinţă cu menţiunile corespunzătoare, precum şi cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că întreaga sa activitate de peste 30 de ani s-a desfăşurat în secţiile PVC II şi Pesticide I din cadrul serviciului CTC – PVC MC al SC O. SA, după cum urmează: în perioada 1975-1981 pe postul de laborant chimist în Secţia PVC II când a beneficiat de grupa I de muncă şi în perioada 1981-2002 a lucrat în Secţia Pesticide.

Prin decizia internă nr. 1200/1991, laboratoarele secţiilor de producţie s-au reorganizat şi au aparţinut de Serviciul CTC, dar activitatea lor s-a desfăşurat în continuare pe acelaşi loc de muncă.

A susţinut reclamanta că secţia respectivă se încadrează în loc de muncă în condiţii speciale, întrucât li s-a oferit masă caldă şi prezenta un grad sporit de toxicitate, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, deoarece reclamanta a promovat o acţiune în constatare, iar potrivit dispoziţiilor art. 111 C. pr. civ. aceasta era subsidiară în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 283 alin. (2) C. mun. coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, susţinând că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut în anul 1991 pentru capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei la întocmirea declaraţiilor rectificative aferente fiecărei luni din perioada 1991-2002 sau la eliberarea unei adeverinţe cu aceste menţiuni.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe considerentul că în perioada 1991 – 1 aprilie 2001 reclamanta a lucrat la Serviciul Control Calitate Laborator, având funcţia de tehnician chimist-laborant şi a beneficiat de grupa I de muncă conform Ordinului nr. 50/1990. Nominalizarea locurilor de muncă ce au fost încadrate în condiţii speciale se efectuează de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din H G. nr. 1025/2003.

Pentru Serviciul Control Calitate Laboratoare au fost aprobate de Comisia Paritară Patronat – Sindicatul Liber O. numai locurile de muncă ce beneficiază de condiţii speciale, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 7c a contractului colectiv de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 951 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ridicate de pârâtă prin întâmpinare şi a admis acţiunea, constatând că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 1991-2002 se încadrează în locuri de muncă în condiţii speciale, conform Legii nr. 226/2006.

A fost obligată pârâta să înainteze Casei Judeţene de Pensii Vâlcea declaraţiile nominale rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada 1991-2002 în care reclamanta să figureze ca asigurat care şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii promovării prezentei acţiuni, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, întrucât în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 alin. (2) C. pr. civ. Astfel, potrivit deciziei nr. 1190772 din 25 aprilie 2006 privind acordarea pensiei pentru depusă şi limită de vârstă, reclamantei i s-a acordat o pensiei de asigurări speciale în baza Legii nr. 19/2000, începând cu data de 1 februarie 2006 pentru un stagiu de cotizare realizat de 43 de ani, 0 luni şi 15 zile, din care în grupa I de muncă de 25 de ani, 8 luni şi 15 zile şi în condiţii deosebite pentru o perioadă de 4 ani, 8 luni şi 10 zile.

In consecinţă, folosul practic urmărit de reclamantă în declanşarea acestei acţiuni constă tocmai în valorificarea stagiului de cotizare realizat în perioada 1991-2002, activitate desfăşurată în locuri de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care, unele dintre ele în prezent sunt încadrate în condiţii speciale.

Faţă de aceste considerente, acţiunea reclamantei, fără a antama fondul cauzei, este perfect admisibilă.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă s-a constatat a fi nefondată şi respinsă ca atare, în raport de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) C. mun., întrucât nu se urmăreşte plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către reclamantă.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a desfăşurat activitate în perioada 16 iulie 1975 – 3 februarie 1981 pe postul de laborant chimist în Secţia PVC II din cadrul pârâtei SC O. SA şi a beneficiat de grupa I de muncă. în perioada 1981— 2002 a lucrat în Secţia Pesticide, însă de la data de 1 septembrie 1991 în carnetul său de muncă apare consemnarea că a lucrat la Secţia CTC din cadrul pârâtei până la data de 1 aprilie 2001. De asemenea, s-a notat că în perioada 16 iulie 1975 – 1 iunie 1991 a lucrat în locul de muncă ce se încadrează în grupa I, pentru un timp de 100%, conform H.G. nr. 456/1990 şi Ordinului nr. 50/1990.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.

Locurile de muncă prevăzute la alin. (2) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu H.G. nr. 1025/2003.

Din lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006, la poziţia 44 regăsim activitatea de fabricare a clorurii de vinii şi policlorurii de vinii, iar la poziţia 45 este menţionată activitatea de fabricare a pesticidelor. în plus, alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 226/2006 face trimitere la unităţile prevăzute în anexa nr. 2 şi regăsim la rubrica nr. 47 SC O. SA Râmnicu Vâlcea, inclusiv pentru poziţiile nr. 44 şi 45. în consecinţă, activitatea desfăşurată de reclamantă în locuri de muncă încadrate conform Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială în grupa I de muncă şi care în prezent sunt încadrate în condiţii speciale va fi considerată ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale potrivit Legii nr. 226/2006.

Apărarea pârâtei invocată prin întâmpinare în sensul că personalul Serviciului CTC a beneficiat de încadrare pe locuri cu participare în grupa I de muncă până la data de 31 ianuarie 2001 şi nu se regăseşte în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 şi deci nu poate beneficia de condiţii speciale, nu poate fi primită în condiţiile în care avizul nr. 46 din 1 iulie 2005 emis de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru încadrarea în locurile de muncă în condiţii speciale şi Anexa nr. 7c la Contractul Colectiv de Muncă nominalizează locurile de muncă ce beneficiază de condiţii speciale cu activitate în Instalaţia de Polimerizare – Uscare – Secţia PVC şi Hala Secţia Electroliză cu Mercur pentru Serviciul Control Calitate Laboratoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 în sensul legii privind sistemul public de şi alte drepturi de asigurări sociale, locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc. Or, scopul legii este acela de a proteja asiguraţii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale, spre dovadă fiind depoziţia martorei F.T. din care rezultă împrejurarea că reclamanta lucra pe postul de laborantă, recolta probe din secţii, le analiza în laborator şi lucra în condiţii toxice ce depăşeau anumite norme legale.

Conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006, sunt asimilate stagiile de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2002, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anteriore în grupa I de muncă şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, tribunalul a admis acţiunea şi a constatat că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 1991-2002 se încadrează în locuri de muncă în condiţii speciale. Pe cale de consecinţă a fost obligată pârâta să înainteze Casei Judeţene de Pensii Vâlcea declaraţiile nominale rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada 1991-2002 în care reclamanta să figureze ca asigurat care şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale.

împotriva sentinţei civile nr. 951 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea care a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:

– în mod nelegal prima instanţă nu a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă, deşi cererea petentei nu putea fi primită, întrucât avea ca obiect realizarea unui drept, şi nu constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a precizat că petenta a solicitat să se constate că activitatea desfăşurată de către aceasta în perioada 1991-1992 la SC O. SA se încadrează în condiţii speciale de muncă, are ca scop final obligarea societăţii intimate la întocmirea declaraţiilor rectificative aferente acelei perioade sau la eliberarea unei adeverinţe cu aceste menţiuni, astfel că acest petit are caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului, şi nu în constatarea acestuia.

Se motivează în cadrul aceleiaşi critici că tribunalul a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respingând excepţia inadmisibilităţii pe motiv că acţiunea intimatei-reclamante se încadrează în prevederile art. 111 alin. (2) C. pr. civ., schimbând natura acesteia într-o acţiune în constatare.

în drept a fost întemeiat acest motiv de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

– pe fondul cauzei, tribunalul a soluţionat în mod nelegal petitul cu care a fost învestit, întrucât a admis acţiunea fără a avea în vedere că funcţia de tehnician chimist-laborantă deţinută de reclamantă în perioada 1991-2001 în cadrul SC O. SA Râmnicu Vâlcea – Serviciul Control, Calitate, Laborator, nu se încadrează în condiţiile speciale conform art. 3 alin. (1) lit. a) din hotărârea nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs s-a arătat că în perioada menţionată mai sus reclamanta a beneficiat de grupa I de muncă, conform reglementărilor legislative de încadrare în grupe de muncă anterioare Legii nr. 19/2000, fiind vorba de Ordinul nr. 50/1990.

De asemenea, s-a menţionat că societatea pârâtă a efectuat o expertiză tehnică având ca obiectiv încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii speciale, expertiză realizată de către Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabonţ”, care a concluzionat că reclamanta a lucrat într-un serviciu care nu beneficiază de condiţii speciale.

S-a precizat şi faptul că tribunalul a soluţionat cauza în raport de înscrisurile de la dosar şi declaraţiile martorilor, fără să dispună din oficiu conform art. 129 alin. (5) C. pr. civ., în baza rolului activ, întocmirea unui raport de expertiză de către un specialist pentru determinarea în concret a condiţiilor de muncă, pentru dezlegarea legală a pricinii.

Astfel, procedând aşa cum s-a menţionat mal sus, se consideră de societatea recurentă că prima instanţă nu a administrat toate probele esenţiale în vederea pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (5) C. pr. civ.

în drept, recurenta şi-a întemeiat acest motiv de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

S-a solicitat admiterea recursului şi în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize de specialitate având ca obiect determinarea noxelor pentru încadrarea în grupa de muncă a activităţii desfăşurate de către intimata-reclamantă.

Recurenta-pârâtă SC O. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă conform art. 242 alin. (2) C. pr. civ.

Intimata-reclamantă CF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând sentinţa civilă atacată în raport de criticile formulate în recurs şi din

ansamblul probelor de la dosar, Curtea a constatat următoarele:

Prima critică a fost apreciată a fi nefondată, deoarece în mod legal tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de pârâta SC O. SA, întrucât primul capăt de acţiune priveşte constatarea activităţii desfăşurate de reclamantă în perioada 1991-2002, care pretinde aceasta că se încadrează în locuri de muncă în condiţii speciale conform avizului nr. 46 din 1 iulie 2005, pct. 44, 45. Instanţa trebuie să verifice şi să constate pe fondul cauzei, aşa cum a fost învestită, dacă locul de muncă al reclamantei în perioada 1991-2002 la SC O. SA Râmnicu Vâlcea se încadra sau nu

în condiţii speciale, conform legislaţiei în vigoare şi dacă da, care sunt drepturile de

care trebuie să beneficieze petenta ca urmare a acestor condiţii deosebite.

în concluzie, Curtea a constatat că acţiunea în constatarea încadrării sau nu a activităţii desfăşurate de reclamantă în condiţii speciale în perioada 1991-2002, la SC

O. SA Râmnicu Vâlcea – Serviciul Control, Calitate, Laborator, este admisibilă în principiu, fără a se antama astfel fondul, iar tribunalul în mod legal a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

De asemenea, s-a constatat că prin respingerea excepţiei de inadmisibilitate ca neîntemeiată, excepţie invocată de pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea, tribunalul nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, ci doar a analizat cauza în raport de învestirea făcută de reclamantă.

Rezultă că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. pr. civ., aşa cum în mod greşit susţine pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea.

A doua critică a fost apreciată ca fondată, deoarece tribunalul nu a manifestat rol activ şi a încălcat astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. pr. civ., în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Astfel, Curtea a constatat că în primă instanţă s-au administrat probe cu înscrisuri şi martori, iar pârâta a depus la dosar o expertiză tehnică de specialitate care este o probă extrajudiciară şi poate fi analizată de instanţă ca şi înscris.

în speţă, părţile procesuale nu au mai solicitat efectuarea unei expertize de specialitate pentru determinarea în concret a condiţiilor de muncă ale reclamantei în perioada 1991-2002 la SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar tribunalul nu a dispus din oficiu, în baza rolului activ, administrarea unui asemenea mijloc de probă, deşi acest lucru se impunea primordial pentru dezlegarea pricinii.

Curtea a constatat că în speţa de faţă, având în vedere obiectul acţiunii, se impune pentru dezlegarea pricinii întocmirea unui raport de expertiză de către un expert specialist în chimie industrială pentru determinarea în concret a condiţiilor de muncă ale reclamantei, care a lucrat între anii 1991 şi 2002 la SC O. SA Râmnicu Vâlcea – Serviciul Control, Calitate, Laborator, în funcţia de tehnician chimist -laborantă, în sensul dacă aceste condiţii de muncă se încadrează în condiţiile speciale conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din hotărârea nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale.

De asemenea, expertul cauzei va avea în vedere la întocmirea raportului de expertiză şi înscrisurile depuse de părţile procesuale în dosar.

Această expertiză de specialitate în cazul de faţă este mijlocul de probă principal, întrucât doar un expert independent şi specialist în domeniul chimiei industriale poate stabili existenţa sau nu a condiţiilor speciale la locul de muncă al reclamantei în oerioada 1991-2002 în cadrul SC O. SA – Serviciul Control, Calitate, Laborator. Această probă trebuie coroborată şi cu celelalte mijloace de probă de la dosar pentru dezlegarea corectă a pricinii.

Onorariul expertului specialist, ce va fi fixat de tribunal, va fi suportat în mod egal de ambele părţi procesuale.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că se impune casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize de specialitate cu obiectivul menţionat mai sus în considerente.

în concluzie, în baza art. 312 şi art. 315 C. pr. civ. a fost admis recursul declarat ne pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinţei civile nr. 951 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, casată sentinţa civilă atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.