Salariată aflată în concediu de creştere a copilului de până la 2 ani.


Suspendarea contractului individual de muncă din initiativa salariatului. Interdictia concedierii

C. muncii, art. 51 alin. (1) lit. a), art. 60 alin. (1) lit. e)

Este interzisă desfacerea contractului de muncă pe perioada cât salariata se află în concediu pentru creşterea copilului de până la 2 ani.

Trib. Olt, Secţia civilă, sentinta nr. 132 din 17 martie 2005, portal.just.ro

Prin sentinţa civilă nr. 132 din 17 martie 2005, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată, a constatat nulitatea absolută a deciziei de

concediere nr. A 2887 din 7 decembrie 2004 şi a dispus reintegrarea petentei pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor băneşti de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că petenta, începând cu data de 1 martie 2003, a beneficiat de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, situaţie în care se afla în data de 7 decembrie 2004, când i-a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă.

Instanţa, în raport de dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. c) C. muncii, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. A 2887 din 7 decembrie 2004 şi a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei de la desfacerea contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei şi menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei nr. A 2887 din 7 decembrie 2004.

Recursul a fost respins ca nefondat, reţinându-se că instanţa de fond în mod corect a constatat nulitatea deciziei nr. A 2887 din 7 decembrie 2004, întrucât intimata a nesocotit prevederile legale privind imposibilitatea desfacerii contractului de muncă pe perioada cât contestatoarea se afla în concediu pentru creşterea copilului de până la 2 ani, iar desfacerea contractului individual a avut loc numai cu o zi înainte de împlinirea acestei vârste, aspect nejustificat în niciun fel de atitudinea angajatorului.