Statele de plată nu fac dovada plăţii efective a drepturilor băneşti; acestea fac doar dovada calculării drepturilor salariale pe care angajatorii sunt obligaţi conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 130/1999 să le depună la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Din prevederile art. 163 alin.(1) din Codul muncii rezultă că proba plăţii salariului se poate face doar prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative, în ambele cazuri fiind vorba de înscrisuri.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 746/R din 13 aprilie 2007
Prin sentinţa civilă nr.18 din 8 ian.2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins cererea reclamantului H.M.D. în contradictoriu cu pârâta SC G.T. SRL Şurdeşti, având ca obiect drepturi băneşti.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, Curtea de Apel a admis recursul, pentru următoarele considerente:
Recurentul a fost angajatul SC G.T. SRL în perioada 01.12.2004-01.11.2006, în această perioadă fiind şi împuternicit al asociatului unic pentru a reprezenta societatea în relaţiile cu terţii. În această perioadă reclamantul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, a prestat la care s-a obligat prin contractul de muncă dar intimata nu i-a plătit salariile pentru munca depusă, nu i-a acordat concediul de odihnă şi nici nu i l-a plătit.
Pârâta nu a făcut dovada că reclamantului i s-au plătit drepturile salariale, cu toate că sarcina probei îi revenea potrivit art. 287 din Codul muncii, depunând în probaţiune doar statele de plată depuse de societate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Statele de plată depuse la dosar nu fac dovada că reclamantului i s-au plătit drepturile băneşti deoarece acestea fac doar dovada calculării drepturilor salariale pe care angajatorii sunt obligaţi conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 130/1999 să le depună la Inspectoratul Teritorial de Muncă iar recurentul a semnat aceste state de plată în calitate de împuternicit al asociatului unic iar nu în calitate de angajat care ridică suma de bani ce i se cuvine cu titlu de salariu. Dacă ar fi semnat în această din urmă calitate ar fi semnat în dreptul numelui său iar nu în josul paginii iar alături de semnătură nu ar fi apărut şi ştampila societăţii, aceasta fiind necesară doar pentru însoţirea semnăturii administratorului societăţii, ceea ce reprezintă încă un argument în susţinerea celor de mai sus.
Potrivit art. 163 alin. 1 din Codul muncii “Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.“
Din analiza acestui text rezultă că se face o enumerare limitativă iar nu exemplificativă a mijloacelor de probă în materie, prin urmare dovada plăţii drepturilor salariale se face în condiţiile Codului muncii iar nu în condiţiile Codului civil.
Aceasta înseamnă că proba plăţii salariului se poate face doar prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative, în ambele cazuri fiind vorba de înscrisuri.
Prin urmare susţinerea instanţei de fond că reclamantul, atâta timp cât a semnat statele de plată în calitate de împuternicit al asociatului unic, este greu de crezut că nu şi-a încasat salariul în sumă de 8.050 RON, este în contra acestor dispoziţii legale deoarece face a se crede faptul că proba plăţii salariului se poate face şi prin prezumţii ori textul legal face vorbire doar de înscrisuri prin urmare deosebirea dintre înscrisuri şi prezumţii ca şi probe fiind deja cunoscută nu se impunea ca soluţia instanţei de fond să se bazeze pe acest din urmă gen de probe.
În altă ordine de idei, este corectă susţinerea recurentului că nu există semnătura de primire a salariului nici în dreptul celorlalţi angajaţi iar faptul că aceştia nu au chemat societatea în judecată nu este relevant în soluţionarea cauzei.
Reclamantul şi-a modificat acţiunea la fondul cauzei solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 lei reprezentând drepturi salariale şi contravaloarea concediului de odihnă pentru perioada 01.12.2004 – 01.11.2006 şi dobânda legală aferentă acestor sume.
Cu privire la contravaloarea concediului de odihnă trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 141 alin. 4 din Codul muncii care permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă, fiind şi situaţia în speţă.
Relativ la dobânda legală aferentă acestor sume sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 astfel cum a fost modificată şi urmează a fi avută în vedere la data executării obligaţiilor.
Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de reclamantul H.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 08 ianuarie 2007 a Tribunalului Maramureş, pe care a modificat-o şi în consecinţă a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 8.000 lei reprezentând drepturi salariale şi contravaloarea concediului de odihnă pentru perioada 01.12.2004 – 01.11.2006 cu dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii, 02.11.2006 şi până la plata integrală a sumei de mai sus. (Judecător Ioan-Daniel Chiş)
