– Codul muncii, art.161-163
– Codul civil, art. 1169
Considerentele instanţei de fond potrivit cărora recurenta-pârâtă nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada 01.03.2007-31.12.2007 sunt corecte, cât timp din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că doar statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat de către reclamant.
Critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că recurenta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului nu poate fi retinuta, cât timp, astfel cum s-a arătat, dovada drepturilor salariale se face în condiţiile impuse de dispoziţiile art.163 Codul Muncii, achitarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat invocată de către recurentă, neconstituind prin ea însăşi o dovadă a plăţii drepturilor salariale; ordinele de plată prin care s-au virat acestea nu sunt individuale.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR.2104/01.04.2011
Prin sentinţa civilă 1632 F/10.09.2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă în dosarul nr.1908/98/2010(Număr în format vechi 2094/2010), a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul R Di I, în contradictoriu cu pârâta S.C. PT S.R.L. Bucureşti; s-a dispus obligarea pârâtei către reclamant la plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada 01.03.2007 – 31.12.2007 şi dobânda legală aferentă calculată de la data naşterii drepturilor salariale şi până la data plăţii efective.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei-reclamante în perioada 01.03.2007-26.01.2008, aspect ce rezultă din contractul individual de muncă nr. 6971/19.02.2007 şi carnetului de muncă seria MPS nr. 1097402 emis de DGMPS Ialomiţa la data de 28.04.1998.
Pârâta-reclamantă a depus la dosar state de salarii pe perioada menţionată de reclamantul-pârât în cererea sa, însă numai statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat de către reclamant.
De asemenea, la dosar se află şi ordine de plată prin care pârâta-reclamantă face dovada faptului că a achitat către bugetul de stat asigurări sociale, asigurări de sănătate, fondul special, şomaj, anumite taxe şi impozite pe perioada vizată de acţiunea dedusă judecăţii.
Înscrisurile depuse de pârâta-reclamantă la filele 71-93 din dosar nu reprezintă dovada achitării către reclamantul-pârât a drepturilor salariale, ci efectuarea de către aceasta a unor cheltuieli cu transportul mărfii sau tranzitarea de către autovehicule a diferitelor ţări către partenerul său de afaceri.
Potrivit art. 162 din Codul Muncii salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta şi conform art. 163 din acelaşi act normativ plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Prima instanţă a apreciat că pârâta nu a făcut dovada faptului că salariul reclamantului a fost achitat acestuia prin semnarea ştatelor de plată, cu excepţia drepturilor salariale stabilite pentru luna ianuarie 2008, pentru care există semnătura reclamantului pe statul de plată.
De asemenea, pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului pe perioada pentru care se solicită, prin alte documente justificative: mandat poştal, virare în cont bancar.
Apărarea reclamantei în sensul că, atâta vreme cât a achitat taxe şi impozite aferente salariilor, se presupune că a achitat şi salariile, nu poate fi primită de instanţă, în condiţiile în care din ordinele de plată care atestă plata acestora, nu se poate stabili cu exactitate pentru salariul cărui angajat au fost achitate aceste taxe şi impozite la bugetul de stat.
Or, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească conform art. 1169 C.civ., cu atât mai mult cu cât sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa, potrivit art. 287 din codul muncii. Nedepunând diligenţe în acest sens pentru întreaga perioadă pentru care reclamantul solicită plata drepturilor salariale, angajatorul pârât nu poate pretinde că drepturile salariale ale reclamantului ar fi fost integral achitate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta S.C. Princess Trans S.R.L. criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
Recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată este dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond reţinând în mod greşit că nu se poate stabili cu exactitate pentru salariul cărui angajat au fost achitate impozitele şi taxele la bugetul de stat, făcându-se şi o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art.162 din Codul Muncii, reţinând că societatea recurentă nu ar fi plătit drepturile salariale şi taxele aferente cuvenite angajatului.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, art.304 pct.9 C.pr.civ., art.3041 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr.6971/19.02.2007 şi a carnetului de muncă al reclamantului-intimat, depuse la instanţa de fond, acesta a fost în perioada 01.03.2007-26.01.2008, angajatul recurentei, având un salariu de bază lunar de 528 lei pe lună, ulterior, din data de 01.01.2008 acesta fiind majorat la suma de 600 lei pe lună.
La data de 26.01.2008 a intervenit demisia intimatului, încetând astfel raporturile de muncă dintre părţi.
Din statele de plată a salariilor depuse de către recurentă pentru perioada în litigiu, doar statul de salarii pentru luna ianuarie 2008 a fost semnat de către intimatul-reclamant, aspect ce a fost corect constatat de către instanţa de fond, rezultând astfel faptul că acesta nu şi-a încasat drepturile salariale pentru prestată, cât timp statele de plată mai sus menţionate nu poartă semnătura acestuia.
Salariul, element esenţial al contractului individual de muncă, reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, respectiv suma de bani datorată de patron salariatului pentru munca prestată sau serviciile aduse de salariat.
Plata salariilor reprezintă o obligaţie principală a angajatorului, modalităţile de plată ale acestora fiind în numerar sau prin virament bancar, iar potrivit art.163 Codul Muncii dovada primirii drepturilor salariale o constituie semnătura pe statul de plată, iar în cazul plăţii prin virament bancar, orice alte documente care demonstrează efectuarea plăţii.
Potrivit art.161 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Aşa fiind, considerentele instanţei de fond potrivit cărora recurenta-pârâtă nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada 01.03.2007-31.12.2007 sunt corecte, cât timp din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că doar statul de salarii pe luna ianuarie 2008 a fost semnat de către reclamant.
Critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că recurenta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale ale reclamantului, urmează a fi înlăturată, cât timp, astfel cum s-a arătat, dovada drepturilor salariale se face în condiţiile impuse de dispoziţiile art.163 Codul Muncii, achitarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat invocată de către recurentă, neconstituind prin ea însăşi o dovadă a plăţii drepturilor salariale, cât timp ordinele de plată prin care s-au virat acestea nu sunt individuale.
Faţă de cele mai sus reţinute, în temeiul art.312 C.pr.civ. , Curtea a respins recursul ca nefondat si in temeiul art.274 C.pr.civ., a dispus obligarea recurentei la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocaţial.
