– Hotărârea CSM nr. 387/2005
în condiţiile în care atribuţiile fiecărei categorii din cele invocate de către reclamanţi, anume grefieri şi grefieri-arhivari, sunt diferite, potrivit art. 54 şi art. 62 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, înseamnă că la salarizarea fiecărei categorii s-a avut în vedere că acestea sunt două categorii profesionale distincte, cu actiintăţi diferite.
Dacă sunt categorii distincte cu activităţi diferite, nu poate fi vorba de , deoarece discriminarea poate apărea doar în cazurile de încălcare a principiului egalităţii. Or, dacă nu sunt situaţii egale, nu poate exista discriminare deoarece doar în situaţii de egalitate tratamentul trebuie să fie egal, nediscriminatoriu.
(Decizia nr. 955/R din 14 aprilie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 31 ianuarie 2008, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Naţional al Discriminării.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs de reclamanţii solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii.
Examinând hotărârea recurată prin prima motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul es te nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Hotărârea primei instanţe a fost motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. pr. civ., întrucât conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Astfel, contrar ceior invocate de recurenţi tribunalul nu a reţinut numai apărările formulate de pârâţi, ci a înlăturat argumentat susţinerile reclamanţilor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. nefiind întemeiat.
în limita motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ. este susceptibilă de modificare o hotărâre pronunţată cu nerespectarea unui act juridic civil în sens de convenţie, conform art. 942 C. civ. Recurenţii nu au indicat care este actul juridic interpretat greşit de prima instanţă, însă din modul în care au dezvoltat acest motiv de recurs rezultă că s-au referit la cererea de chemare în judecată, care în mod evident nu este un act de natura celui menţionat anterior. Drept urmare, nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la celelalte critici aduse hotărârii primei instanţe, se apreciază că, în condiţiile în care atribuţiile fiecărei categorii din cele invocate de către reclamanţi, anume grefierii şi grefierii-arhivari, sunt diferite, potrivit art. 54 şi art. 62 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor aprobat prin HCSM nr. 387/2005, înseamnă că la salarizarea fiecărei categorii s-a avut în vedere că acestea sunt două categorii profesionale distincte cu activităţi diferite.
Dacă sunt categorii distincte cu activităţi diferite nu poate fi vorba de discriminare deoarece discriminarea poate apărea doar în cazurile de încălcare a principiului egalităţii. Or, dacă nu sunt situaţii egale nu poate exista discriminare deoarece doar în situaţii de egalitate tratamentul trebuie să fie egal, nediscriminatoriu.
în acest sens art. 1. alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 prevede că exercitarea drepturilor enunţate în acest articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile iar art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ precizează că prin discriminare se înţelege orice deosebire făcută în condiţii de egalitate a persoanelor.
Curtea reţine că încadrarea ca grefier nu este singura condiţie avută în vedere la acordarea salarului ci la această condiţie trebuie adăugat felul activităţii în funcţie de care legiuitorul înţelege să reglementeze sau nu acordarea unui salar şi în cuantum diferit.
Reclamanţii nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi faptică care fundamentează şi generează salarul ca şi pentru grefieri deoarece fiecare dintre aceştia exercită o activitate diferită.
Nu în ultimul rând, potrivit deciziei nr. 819/03.07.2008 a a României, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunţate anterior că nu este cazul în prezenta speţă.
Art. 2 alin. 2 pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de angajare (invocată de reclamanţi) prevede că există discriminare în situaţia în care două persoane aflate în situaţie asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, aşa cum s-a precizat anterior, grefierii arhivari şi registratori nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu ceilalţi grefieri, în condiţiile în care exercită activităţi diferite.
în consecinţă, Curtea apreciază că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. nefiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. 1 C. pr. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. (Judecător Laura Dima)
II. ASIGURĂRI SOCIALE
