Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr.2217/11dec.2006 pronunţată în dosarul nr.2478/CM/2006 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.E. împotriva pârâtului Spitalul Clinic de urgenţă Nr. 1 Craiova.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unităţile sanitare clinice pentru perioada 01.10.2004 – 31.05.2006 cu indexările şi majorările survenite şi salariile efectiv plătite în această perioadă şi să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 300 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta S.E. este angajata Spitalului Clinic Municipal Filantropia în funcţia de asistent medical principal având locul de muncă la Cabinetul medical Liceul „Tudor Arghezi” Craiova având încheiat contract individual de muncă.
Cererea reclamantei privind plata drepturilor băneşti calculate potrivit grilelor de salarizare din unităţile clinice vizează perioada noiembrie 2004 – noiembrie 2006.
Potrivit Anexei IV/I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.24/2000, salarizarea în unităţile sanitare a fost stabilită diferenţiat pentru unităţi sanitare şi de asistenţă socială, altele decât cele clinice (pct.1) şi unităţi clinice, institute şi centre medicale ( pct. II).
În cuprinsul Anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferenţiat pentru unităţile clinice şi alte unităţi decât cele clinice.
Art.8 h din Lg. 270/2003 modificată prin O.G. nr.40/2004 defineşte spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componenţă cel puţin două clinici universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ. Cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă, definiţie preluată şi de dispoz. Lg. nr.95/2006.
Părţi ale contractului individual de muncă sunt reclamanta şi spitalul clinic pârât şi, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unităţile clinice şi din aceste considerente , instanţa a constatat întemeiat capătul de cerere privind drepturile băneşti calculate potrivit grilelor de salarizare din unităţile clinice pentru perioada noiembrie 2004 – noiembrie 2006.
Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea unităţii – pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanţa a considerat că aceasta este întemeiată, această obligaţie fiind o consecinţă directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile băneşti şi rezultând din prevederile art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în c.valoarea tichetelor de masă, instanţa a reţinut că deşi spitalele publice sunt unităţi finanţate integral din venituri proprii, în ceea ce priveşte finanţarea cabinetelor medicale şcolare există dispoziţii speciale exprese, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 529/2002 care, în anexă, la pct. I – 11 prevede că aceste unităţi sanitare sunt finanţate integral de la bugetul de stat În acest sens este şi nota la teza 11 a pct.1, respectiv „ unităţile sanitare de la poziţiile 11, 12 şi 13 care nu au personalitate juridică finanţate din venituri extrabugetare provenite inclusiv din contractele cu Casele de asigurări de sănătate se finanţează de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi familiei, de la titlul „ Transferuri „.
În concluzie, sunt aplicabile dispoziţiile legilor bugetului de stat pe anii 2004 – 2006, respectiv art.46 (4) din Lg. nr.507/2003, art. 40 din Lg. nr.511/2004 şi art.24 din Lg. nr.379/2005 care prevăd că în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.
Deci, cu privire la neacordarea tichetelor de masă nu poate fi reţinută o culpă a angajatorului şi nici crearea unui prejudiciu material în patrimoniul salariatului, pentru a fi angajată răspunderea angajatorului pârât potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii.
Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj au declarat recurs reclamanta S.E. şi pârâtul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
În recursul reclamantei se invocă următoarele :
Pe întreaga perioadă litigioasă a avut raport juridic de muncă cu pârâtul, având astfel calitatea de persoana încadrată într-o unitate sanitară publică.
Arată că spitalul reclamat este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare conform Ordonanţei nr. 40/2004 de modificare şi completare a Legii Spitalelor nr. 270/2003, lege în vigoare pe perioada dedusă judecăţii.
Recurenta – reclamantă invocă şi faptul că, potrivit legii, veniturile proprii ale intimatului – pârât provenind din sumele încasate pentru servicii medicale prestate pe bază de contracte încheiate cu Casele de asigurări de sănătate şi din alte surse.
Totodată, arată că acordarea tichetelor de masă reprezintă pentru recurenta – reclamantă un drept recunoscut prin Legea specială, respectiv OUG nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi contractuale ale personalului contractual din unităţile sanitare publice, derogatorie de la dreptul comun în materie statuat de Legea nr. 142/1998.
Se arată că instanţa de fond a greşit în aplicarea textelor de lege incidente însuşindu-şi punctul de vedere al intimatului – pârât cu privire la un criteriu discriminatoriu, pe care nici o normă juridică nu l-a prevăzut, acela al locului de muncă, încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, prevăzut în art.5 alin.1 C.Muncii, în mod neîntemeiate acceptând criteriul acordării tichetelor de masă doar salariaţilor cu locuri de muncă în secţiile cu paturi.
Arată că singura condiţie impusă de legiuitor pentru a fi beneficiarul tichetelor de masă este aceea de a fi încadrat într-o unitate sanitară publică finanţată din venituri proprii.
În consecinţă, arată recurenta – reclamantă, în cauză s-a realizat o evidentă pentru ca, pe de o parte, norma juridică ( art.23 din OUG nr. 115/2004) a făcut referire la personalul încadrat în unităţi sanitare, fără alte criterii cum ar fi: locul de muncă sau criteriul finanţării muncii individuale, iar pe de altă parte, intimatul – pârât, în toată perioada litigioasă a acordat tichete de masă altor categorii de salariaţi, în care recurenta – reclamantă nu a fost inclusă.
Recurenta – reclamantă concluzionează că în materie există o consecvenţă a legiuitorului , în sensul aplicării dispoziţiilor Legii Bugetului de stat pe anii 2004 – 2006, respectiv art.46 alin.4 din Lg. 507/2003, art.40 din Lg. nr. 511/2004 şi art. 24 din Lg. nr.379/2005, care au prevăzut în Bugetul instituţiilor publice indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare sume cu destinaţie precisă în care nu sunt incluse cele pentru acordarea tichetelor de masă, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, recurenta – reclamantă fiind angajata unei astfel de instituţii finanţate integral din venituri proprii şi deci fiind prejudiciată prin neacordarea tichetelor de masă.
Recurentul – pârât invocă în motivele de recurs nelegalitatea hotărârii, deoarece instanţa nu a avut în vedere toate mijloacele de probă, respectiv adresele depuse prin care s-a făcut dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila „ clinic” şi în care recurenta – reclamantă nu se încadrează, deoarece nu îndeplineşte, prin activitatea ce o desfăşoară în cadrul cabinetului medical activitate de învăţământ sau cercetare ştiinţifică medicală şi educaţie continuă, în plata pe grila „ clinică „ intrând doar ambulatoriu de specialitate în cazul în care ponderea paturilor din secţiile şi compartimentele clinice este de cel puţin 70% din nr. total de paturi al spitalului.
De asemenea, nu a făcut dovada desfăşurării activităţii continue de cercetare medicale şi de învăţământ superior medical.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport în raport de motivele invocate, de apărările formulate, văzând probatoriu administrat şi având în vedere şi prevederile art. 3041 C.pr.civilă, se apreciază că recursul reclamantei este fondat, iar recursul pârâtei este nefondat din următoarele considerente :
Tichetele de masă reprezintă o alocaţie individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, aşa cum stabileşte art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea şi condiţiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deşi intimatul – pârât în calitatea sa de angajator a acordat tichete de masă salariaţilor cu locul de muncă în secţiile cu paturi, în laboratoare, servicii şi compartimente funcţionale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept şi celorlalte categorii de salariaţi.
Cu toate că salariaţii au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existenţa unor contracte individuale de muncă încheiate cu intimatul – pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiţi din veniturile proprii ale unităţii spitaliceşti, iar ceilalţi de la bugetul de stat.
Această distincţie în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiţie pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanţată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unităţii sanitare publice.
Intimata a invocat în apărarea sa dispoz. Anexei 1 pct.11 din H.G. nr.529/2002 potrivit cu care cabinetele medicale din grădiniţe şi şcoli sunt finanţate de la bugetul de stat, iar recurenta a invocat în susţinerile sale prevederile Anexei nr.2 din aceeaşi Hotărâre de Guvern, respectiv pct. II, potrivit cu care spitalele sunt unităţi sanitare finanţate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Interpretând numai aceste dispoziţii, se constată că recurenta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul intimat în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct şi necondiţionat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfăşurare a activităţii, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 şi art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.
Din pct. de vedere constituţional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga şi nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.
Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile de servicii la nivel naţional.
În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispoziţiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 defineşte „ spitalele publice „ definiţie din care rezultă sursa de finanţare şi modul de funcţionare, respectiv faptul că sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, ce funcţionează pe principiu autonomiei financiare şi de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituţiile finanţate integral din venituri proprii ( cum este situaţia spitalelor) sunt excluse din categoria instituţiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator şi nici pentru angajat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocaţii individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă şi ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă şi determinantă între aceste sume şi salarii, neavând practic relevanţă sursa de finanţare a salariilor angajaţilor chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligaţia legală de acordare a alocaţiei de hrană.
Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu faţă de anumite categorii de angajaţi ai aceluiaşi sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 şi art.39 alin.1 lit. d ) din Codul Muncii.
În contextul analizei făcute, se are în vedere şi conţinutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 – 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Lg. nr. 142/1998 şi în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Cu referire la recursul pârâtei se constată că, prin acţiune reclamanta, care este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Municipal „ Filantropia „ în funcţia de asistent medical principal, având încheiat contract individual de muncă şi locul de muncă la cabinetul medical Liceul „ Tudor Arghezi”, a solicitat plata drepturilor băneşti calculate potrivit grilelor de salarizare din unităţile clinice în perioada menţionată în acţiune şi în care salarizarea în Sectorul sanitar era reglementată prin OUG 123/2003, care stabileşte în cuprinsul art.2 (1) că, salariile de bază prevăzute în Anexele la OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilirea a salariile de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Lg. 383/2001 cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin OUG 191/2002, aprobată cu modificări prin Lg. 220/2003, la limita minimă şi la limita maximă se majorează cu 6% faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 01 ian. 2004 şi cu 6% începând cu data de 01 oct. 2004, faţă de nivelul din 30 sept. 2004.
Potrivit Anexei 4/1 din OUG 24/2000 salarizarea în unităţile sanitare a fost stabilită diferenţiat pentru unităţi sanitare şi de asistenţă socială, altele decât cele clinice ( pct.1) şi unităţi clinice, institute şi centre medicale (pct.2).
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 s-a stabilit în art-4 că, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile şi alte drepturi, iar în art.5, salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii, grade şi trepte profesionale şi sunt prevăzute în Anexele nr. I-IV.
În Anexa I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferenţiat pentru unităţile clinice şi alte unităţi decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Lg. 270/2003 modificată prin O.G. 40/2004, defineşte spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componenţă cel puţin 2 clinici universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ,. Cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă, definiţie preluată şi de dispoz. Lg. nr.95/2006.
Textele enunţate vizează încadrarea unităţii sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
Critica recurentului că reclamanta nu desfăşoară activităţi de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie continuă nu este fondată, deoarece condiţia desfăşurării acestor activităţi nu priveşte activitatea concretă desfăşurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unităţile clinice neexistând o dispoziţie de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unităţile şcolare de la salarizarea „ clinic „.
Un alt argument este şi cel care rezultă din faptul că, reclamanta are încheiat contract de muncă individual cu pârâta, iar salariul acesteia trebuie calculat conform grilei de salarizare a Spitalului Clinic.
Adresele invocate de către recurentul – pârât din care rezultă că este reglementată plata pe grila „ clinic „ a Ambulatoriului de specialitate nu poate fi primită, deoarece acestea preced textele legale anterior precedate.
În considerarea celor expuse, văzând şi dispoz. art. 269 C.Muncii, în conformitate cu prevederile art. 312 al. 1 C.pr.civilă, recursul pârâtului urmează a fi respins, recursul reclamantei urmează a fi admis, va fi modificată în parte sentinţa, în sensul că admite şi cererea în despăgubiri fiind obligat pârâtul către reclamantă la plata unei despăgubiri băneşti egale cu c. valoarea tichetelor de masă cuvenite reclamantei proporţional cu timpul lucrat pe perioada octombrie 2004 – mai 2006.
??
??
??
??
1
