La data de 19 ianuarie 2007 reclamanţii S.V., P.S, D.M., I.R ş.a, au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CRAIOVA şi TRIBUNALUL DOLJ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să-i oblige pe pârâţi către fiecare dintre reclamanţi la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea 142/1998, începând cu anul 2004 şi până la intrarea în legalitate, respectiv până la momentul punerii la dispoziţia fiecărui reclamant a tichetelor de masă la care este îndreptăţit conform legii; plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor cadou prev.de art. 193/2006, HG 1317/2006, respectiv Legea 417/2006, de la data publicării acestora pe normativ în Monitorul oficial şi până la zi; acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou , în continuare, de la data pronunţării hotărârii şi până la intervenirea unei cauze întreruptive; acordarea sumelor solicitate indexate semestrial cu indicele preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare , reactualizate cu indicele de inflaţie şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi.
Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 265 de la 23 februarie 2007 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de .
A respins acţiunea formulată de reclamanţi, împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, tribunalul Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice, deci şi pentru personalul autorităţii judecătoreşti, funcţionează principiul prestabilirii salariilor şi a celorlalte drepturi prin acte normative, principiu ce instituie într-o excepţie de la principiul negocierii, bazat şi justificat ,în esenţă, pe ideea că sumele pentru salarii şi celelalte drepturi se suportă din bugetul de stat.
Tribunalul a constatat că nu există nici o dispoziţie legală, în condiţiile în care drepturile personalului reclamant decurg numai din lege, care să instituie obligaţia angajatorului de a achita aceste drepturi, aşa cum nu există nici o dispoziţie imperativă care să protejeze aceste drepturi.
Constatând că, în această etapă de dezvoltare social economică şi politică nu există temei legal care să justifice obligarea pârâţilor la acordarea unor asemenea drepturi Tribunalul a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Cât priveşte excepţia invocată de Ministerul Finanţelor pe lipsa calităţii procesuale pasive, tribunalul a respins-o deoarece pârâtul nu este chemat în calitate de angajator pentru a plăti , el însuşi, sumele solicitate , ci numai pentru a asigura fondurile necesare Ministerului Justiţiei în vederea îndestulării reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că soluţia instanţei de fond prin care au fost respinse toate capetele de cerere , cu motivarea că”nu există nici o dispoziţie legală care să instituie obligaţia angajatorului de a achita aceste drepturi, aşa cum există nici o dispoziţie imperativă care să protejeze aceste drepturi”.
O astfel de motivare a fost lipsită de profunzime, instanţa limitându-se la reţinerea unei norme dispozitive, fără a se implica în coroborarea normelor cu relevanţă în cauză.
Prin norma cuprinsă în art. 1 alin.1 din legea nr. 142/1998 s-a stabilit că – salariaţii din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, pentru ca în alin.2 să se stabilească. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.. pentru unităţile din sectorul bugetar.
Prin textul art.1 alin.1 din legea 142/1998 s-a născut un drept patrimonial având substanţa clar precizată de legiuitor: alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă.
Dreptul la alocaţia individuală de hrană nu este un drept salarial, ci este o măsură de protecţie socială stabilită prin lege, într-o situaţie specifică, în concordanţă cu textul art. 41 alin.2 din Constituţie şi un astfel de drept trebuie să se bucure de garanţia prevăzută de art.1 alin.3 din legea fundamentală. Mai mult, exerciţiul acestui drept putea fi restrâns – fără a aduce atingere existenţei sale.
Recursul este nefondat.
Reclamanţii au calitatea de personal auxiliar la Curtea de Apel Craiova.
Statutul personalului din sistemul autorităţii judecătoreşti, precum şi drepturile de care aceştia beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale. In mod constant, legiuitorul a stabilit că aceştia au drepturile şi îndatoririle prevăzute în actele normative având acest caracter special, având în acelaşi timp un regim de salarizare distinct faţă de alte categorii de personal.
Or, în Legea 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referinţă şi în OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti, nu există dispoziţii în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanţi.
Legiuitorul nu stabileşte imperativ în sarcina angajatorului obligaţia de a acorda tuturor salariaţilor tichete de masă şi tichete cadou, aşa încât acordarea tichetelor de masă şi utilizarea tichetelor cadou rămân la latitudinea sa, în funcţie de situaţia concretă din sistem şi, în cazul instituţiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din analiza dispoz. art.1 din legea 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă şi dispoz. art.1 din Legea 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, se constată că legea instituie doar categoriile de personal care au vocaţie, care pot beneficia de alocaţie individuală de hrană sub forma tichetelor cadou şi tichetelor de masă, stabilind în acelaşi timp condiţia unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit art.1 alin.2 din legea 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Conform art. 118 alin.1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară , activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
Sunt imperative dispoz. art. 46 alin.4 din legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, potrivit cărora în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.
Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în legea 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 şi în legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reţinută susţinerea reclamanţilor, referitoare la ivirea unei situaţii de câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2004 – 2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituţiile publice, cu 3excepţia celor finanţate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reţinută, pentru că aceste categorii au situaţii juridice diferite, se bucură de alte drepturi şi obligaţii şi a căror salarizare se asigură din bugete distincte. Dispoziţiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariaţi al instituţiilor finanţate de la bugetul de stat.
Salariaţii din sistemul judiciar se bucură de o serie de drepturi şi beneficii care li se adresează şi care nu sunt aplicabile altor categorii de salariaţi din sistemul bugetar, corelativ cu obligaţii specifice funcţiei.
Printre măsurile de protecţie socială garantate de României nu se regăseşte acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situaţie specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii îşi exercită opţiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
În ceea ce priveşte acordarea tichetelor cadou ;
Potrivit Legii 193/2006, societăţile comerciale , regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă.
Tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, precum şi pentru cheltuieli sociale.
Reglementarea are caracter dispozitiv, iar conform art. 2,3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2006(HG 1317/2006) angajaţii persoane fizice care desfăşoară o activitate într-o relaţie de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 sau de o lege specială pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale.
Angajatorii acordă angajaţilor proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzută în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziţie distinctă de cheltuieli denumită „ tichete cadou” pentru cheltuieli sociale.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou nu instituie un drept al salariaţilor, respectiv o obligaţie corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opţional al acordării acestor beneficii.
Faţă de aceste considerente , Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
