Salarizarea diferenţiată din sistemul sanitar, în funcţie de caracterul clinic sau neclinic, conform O.U.G. nr. 115/2004, aprobată prin Legea nr. 125/2005Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 197 din 8 aprilie 2008Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.1885/99/2007, reclamanta I.S.-M. a chemat în judecată pe pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, solicitând plata sporurilor salariale pentru perioada martie 2004-martie 2007, cuvenite ca urmare a caracterului clinic al spitalului, reactualizate, cu cheltuieli de judecată.În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este medic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, care avea şi are caracter de clinic, fapt ce conduce la aplicarea unor sporuri faţă de salariul de bază, de care angajaţii secţiilor a III-a şi a IV-a nu au beneficiat, deşi s-a solicitat în numeroase rânduri conducerii unităţii aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor legale.Consideră reclamanta că angajatorul a încălcat principiul egalităţii de tratament consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituţie şi art. 154 alin. 3 C.muncii, precum şi de numeroase reglementări internaţionale.Au fost invocate şi dispoziţiile O.U.G. nr. 115/2004 Anexa 1 lit. B, care stabileşte cuantumul drepturilor salariale cuvenite unui medic primar într-o unitate clinică.Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâtul a arătat că legislaţia privind salarizarea personalului din sistemul sanitar nu prevede acordarea unui spor aferent caracterului clinic al spitalului.Dacă reclamanta se referă la salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile clinice, acţiunea sa este nefondată. Legiuitorul, prin O.U.G. nr. 115/2004, a stabilit diferenţiat cuantumul salariului pentru personalul ce lucrează în unităţi clinice, faţă de cei ce lucrează în unităţi neclinice, secţia clinică universitară fiind definită în art. 172 alin. 1 lit. i din legea nr. 95/2006.
Conform adresei nr. O.B. 9864 din 1 septembrie 2004 a Ministerului Sănătăţii, întregul personal de specialitate medico-sanitar, indiferent dacă este încadrat într-o structură clinică sau neclinică, poate beneficia de salarizarea pentru unităţi clinice numai dacă ponderea paturilor din secţiile şi compartimentele clinice este de cel puţin 70% din numărul total de paturi ale spitalului.În prezent, Secţia a III-a a fost transformată în secţie clinică, iar Secţia exterioară Dr. Clunet”, deşi este neclinică, va beneficia de salarizare la nivel clinic, ca urmare a majorării numărului de paturi din secţiile clinice.Reclamanta a formulat precizări la acţiune arătând că sporul corespunzător caracterului clinic constă în acordarea salariului de bază, la care se adaugă sporuri şi alte drepturi.Reclamanta a solicitat şi plata sumei de 1 leu, daune morale şi a mai precizat că înţelege să se judece în contradictoriu atât cu Ministerul Sănătăţii Publice, cât şi cu Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi.Pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Întemeindu-se pe dispoziţiile H.G. nr. 743/2003, H.G. nr. 168/2005, H.G. nr. 862/2006, Legii nr. 270/2003, Legii nr. 95/2006, Legii nr. 500/2002, Ordinului nr. 755/2004 şi Ordinului nr. 896/2006, pârâtul a susţinut că nu există raporturi de muncă între el şi reclamantă, iar actele normative nu prevăd că ministerul are obligaţia de a plăti salariile personalului din unităţile sanitare publice.Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantei nu are temei legal. Denumirea unităţii sanitare nu implică o anumită salarizare, iar legiuitorul a folosit noţiunea de unităţi sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr. 1, noţiunea de unitate clinică fiind folosită în sensul de secţie/compartiment fără personalitate juridică, aflată în structura unei unităţi sanitare, aşa încât, din interpretarea legii, rezultă că în cazurile prevăzute la punctul II sunt salarizate numai secţiile clinice.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este angajatorul reclamantei şi a arătat că acţiunea este neîntemeiată deoarece reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea într-o secţie clinică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, astfel că nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităţilor sanitare clinice.Prin sentinţa civilă nr. 1993 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii Publice şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi.A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.S.-M. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice, care au fost obligaţi să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi salariul cuvenit potrivit O.U.G. nr. 115/2004, anexa 1, punct II, lit. A, pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 martie 2007.A respins cererea reclamantei privind plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice este neîntemeiată. Potrivit art. 16 lit. i) din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătăţii Publice elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigură asistenţa de sănătate publică, autorizează şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigură finanţarea unităţilor din subordine. De asemenea, deşi în art. 188 din Legea nr. 95/2006 se prevede faptul că spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, în art. 190 alin. 1 lit. a se prevede că spitalele primesc, în completare, sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice sau al ministerelor ori instituţiilor publice centrale cu reţea sanitară proprie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 95/2006, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică. S-a mai reţinut că, din cuprinsul Legii nr. 95/2006, nu rezultă că autorităţile de sănătate publică au vreo atribuţie legată de asigurarea finanţării spitalelor.Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta este salariata pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi pe postul de medic, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a III-a.Din cuprinsul Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 200/2003 anexa 3, rezultă că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi avea în structura sa atât secţii clinice (secţiile I, a II-a, de chirurgie toracică şi ATI), cât şi secţii neclinice (secţia a III-a şi secţia exterioară Dr. Clunet”). Această structură este menţinută şi prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 64 din 17 ianuarie 2007, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr. 185 din 1 februarie 2007, secţia a III-a să fie transformată din secţie neclinică în secţie clinică.Prin O.U.G. nr. 115/2004, aprobată prin Legea nr. 125/2005, legiuitorul a stabilit grile de salarizare diferite pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în unităţile clinice şi pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare, altele decât cele clinice. Reclamanta a fost salarizată potrivit grilei de salarizare stabilite pentru unităţile sanitare, altele decât cele clinice, prevăzută în anexa 1 punctul I din O.U.G. nr. 115/2004.Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. 1 lit. h din Legea nr. 95/2006, spitalul clinic este spitalul care are în componenţă secţii clinice universitare care asigură asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ superior. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 165 din aceeaşi lege, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. În acelaşi sens, şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 270/2003 defineau spitalul ca fiind unitatea sanitară cu paturi, publică sau privată, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce asigură servicii medicale. Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a reţinut că atunci când legiuitorul foloseşte termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital şi nu la secţii sau subunităţi ale acestuia.În consecinţă, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. Reclamanta, fiind angajata unui spital clinic, trebuia salarizată potrivit grilei de salarizare prevăzute pentru unităţile clinice, neavând relevanţă faptul că secţia în care aceasta îşi desfăşoară activitatea este o secţie neclinică. Astfel, în mod greşit, pârâtul, interpretând termenul de unitate clinică din anexa 1 punctul II ca făcând referire la secţie clinică şi nu la spital, a salarizat-o pe reclamantă în temeiul grilei prevăzute în anexa 1 punctul I pentru unităţi sanitare, altele decât cele clinice, acţiunea reclamantei fiind întemeiată pentru perioada 1 ianuarie 2005( data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2004) – 31 martie 2007(conform acţiunii introductive).În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata acestor diferenţe de drepturi salariale în continuare, până la plata efectivă a lor, aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că, începând cu luna mai 2007, reclamanta a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Este neîntemeiată şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata de daune morale, având în vedere că, în speţă, nu s-a făcut dovada stresului, tensiunii şi presiunilor la care a fost supusă reclamanta.A fost respinsă şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefăcându-se dovada cuantumului acestor cheltuieli.Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta I.S.-M. şi pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice.Reclamanta I.S.-M. a criticat sentinţa Tribunalului Iaşi susţinând că hotărârea este nelegală sub aspectul respingerii acordării drepturilor băneşti aferente perioadei 1 martie 2004 – 31 decembrie 2004 întrucât cadrul legislativ permitea acordarea acestora şi pentru anul 2004.A mai susţinut reclamanta că în mod greşit prima instanţă a respins cererile de acordare a daunelor morale şi cheltuielilor de judecată întrucât prejudiciul moral este intrinsec, nefiind nevoie de dovezi suplimentare iar cheltuielile de judecată erau datorate de partea căzută în pretenţii conform art.274 (1) C.pr.civ.În drept, a invocat dispoziţiile art.304 ind.1 C.pr.civ.În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi susţine că hotărârea este nelegală, instanţa de fond încălcând şi ignorând toată legislaţia din domeniul sănătăţii care diferenţiază salarizarea la nivel clinic şi neclinic. Interpretând greşit art. 172 din Legea nr. 95/2006 şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa reţine că atunci când legiuitorul foloseşte termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital şi nu la secţii sau subunităţi ale acestuia. În oraşele universitare toate spitalele clinice au în subordine şi alte secţii, care, dacă nu îndeplinesc cumulativ nişte condiţii, sunt de regulă salarizate la nivel neclinic.A mai arătat recurentul că hotărârea nici nu poate fi pusă în executare, singura instituţie care plăteşte salarii fiind Casa de Asigurări de Sănătate, care trebuia introdusă în cauză.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C.pr.civ., recurentul Ministerul Sănătăţii Publice susţine, în primul rând, că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin interpretarea greşită a dispoziţiilor legale pe care le-a invocat, respectiv art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006 şi art. 190 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ. Art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006 trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ şi cu dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 862/2006, în sensul că unităţile din subordine la care face referire art. 16 lit. i) din Legea nr. 95/2006 sunt unităţile/instituţiile clar identificate în anexa nr. 2 la H.G. nr. 862/2006 şi nu toate unităţile sanitare din sistemul public. De asemenea, în alin. 2 al art. 190, legiuitorul detaliază care sunt activităţile pentru care, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Sănătăţii Publice, spitalele clinice cu secţii universitare pot primi sume de bani.În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a interpretat eronat dispoziţiile O.U.G. nr. 115/2004. Legiuitorul a folosit noţiunea de unităţi sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr. 1. Pentru salariile personalului de la punctul II anexa 1, legiuitorul nu a mai uzitat noţiunea de unităţi sanitare, ci s-a rezumat la aceea de unităţi clinice, institute şi centre medicale. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca salariile prevăzute la punctul II să se aplice la nivel de unitate sanitară, ar fi păstrat aceeaşi formulare ca la punctul I. Astfel, din interpretarea legii, rezultă că, în cazurile prevăzute la punctul II, sunt salarizate conform grilei numai secţiile clinice, în care, în afara activităţilor de asistenţă medicală, se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală şi educaţie medicală continuă, fiind angajat cel puţin un cadru didactic universitar prin integrare clinică.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi a arătat că în mod corect instanţa a reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, intimata a precizat că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea într-o secţie clinică, deci nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităţilor clinice, acţiunea sa fiind neîntemeiată.La termenul de judecată din 26 februarie 2008, recurenta-intimată I.S.-M. a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.Excepţia este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.Potrivit art. 304 C.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de lege, iar potrivit art. 3041 C.pr.civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, aşa cum este sentinţa nr. 1993 din 30.10.2007 a Tribunalului Iaşi, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.Este adevărat că recurentul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi nu şi-a întemeiat, în drept, motivele de recurs, însă neindicarea temeiurilor de drept sau indicarea lor greşită nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304, aşa cum prevede art. 306 alin. 3 C.pr.civ.Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că criticile privind încălcarea şi ignorarea, de către instanţa de fond, a legislaţiei din domeniul sănătăţii, pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., celelalte critici urmând a fi examinate în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C.pr.civ..Faţă de recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Curtea de Apel a constatat următoarele:Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată.Deşi a invocat prevederile art. 188 din Legea nr. 95/2006, conform cărora spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, prima instanţă a reţinut doar parţial dispoziţiile art. 190 alin. 1 lit. a) din acelaşi act normativ, omiţând că sumele de la bugetul de stat, acordate în completare doar spitalelor clinice cu secţii universitare, vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că recurenta-reclamantă I.S.-M. este salariata recurentului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi pe postul de medic, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a III-a. Din examinarea structurii organizatorice a recurentului-pârât pentru perioada martie 2004 – martie 2007, aprobate prin ordinele succesive ale Ministrului Sănătăţii Publice, rezultă că secţia a III-a nu a fost secţie clinică. În prezent, Secţia a III-a a fost transformată în secţie clinică prin OMS nr. 185/1.02.2007, iar Secţia exterioară Dr. Clunet” – a IV-a, deşi este neclinică, va beneficia de salarizare la nivel clinic, ca urmare a majorării numărului de paturi din secţiile clinice.Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. 1 lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital.O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de unitate”, dar nu cu sensul de spital”. Astfel, cu titlu exemplificativ, în art. 172 alin. 1, pentru a defini o serie de termeni şi noţiuni, legiuitorul foloseşte cuvântul unitate”, dar nu pentru a se referi la spital, ci la institute şi centre medicale clinice, sanatorii, preventorii sau alte instituţii publice specializate. Este evident că atunci când a avut în vedere spitalul, ca unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale, legiuitorul a folosit chiar termenul de spital, neputându-se stabili o echivalenţă între cele două noţiuni, respectiv unitate şi spital.În ceea ce priveşte spitalul clinic, relevant pentru definirea unui spital ca spital clinic este ca în componenţa sa să existe secţii clinice universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă. În acest context, secţia clinică, care conferă spitalului titulatura clinic”, este unitatea clinică” avută în vedere de legiuitor în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul II. Dacă ar fi dorit ca întreg personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unui spital clinic să beneficieze de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1 punctul II, legiuitorul ar fi folosit noţiunea de spitale clinice, alăturat noţiunilor de institute şi centre medicale.În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Ulterior, începând cu luna mai 2007, aceasta a beneficiat de salarizare la nivel clinic, având în vedere că prin OMS nr. 185 din 1 februarie 2007 s-a aprobat structura organizatorică a Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi, în care Secţia a III-a este prevăzută ca secţie clinică.Recursul reclamantei I.S.-M. este nefondat tocmai pentru argumentele anterior reţinute, acestea aplicându-se şi perioadei 1 martie 2004 – 31 decembrie 2004.Totodată, ca urmare a respingerii în totalitate a acţiunii privind plata diferenţelor de drepturi băneşti, şi motivele vizând cererile accesorii formulate de recurenta-intimată I.S.-M., respectiv acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.În consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 2 şi 3 C.pr.civ., Curtea de apel a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi a modificat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice şi a respins cererea reclamantei privind plata diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 martie 2007.Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.A fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.
