Salarizarea personalului contractual din institutiile publice. Negociere. Contracte de muncăSalarizare


Municipiul Medgidia prin Primar si Consiliul Local Medgidia a declarat recurs la data de 29 martie 2010, împotriva sentintei civile nr.174/11.02.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt, prin cererea înregistrata sub nr.7333/119/8/2009 reclamantii A.R. s.a., reprezentati prin Sindicatul Liber A.C. Medgidia, în numele si interesul reclamantilor, în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Medgidia prin Primar si Consiliu Local Medgidia au solicitat pronuntarea unei hotârâri judecatoresti care sa dispuna obligarea pârâtilor la acordarea catre reclamanti pentru perioada 09.01.2008-prezent a salariului minim de baza stabilit prin Contractul colectiv de unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, sume actualizate cu rata inflatiei de la data scadentei pâna la data platii efective, aplicarea grilei de ierarhizare stabilita prin Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, pentru perioada 09.01.2008 – prezent sume actualizate cu rata inflatiei de la data scadentei pâna la data platii efective.

Se motiveaza ca membrii ai Sindicatului Liber A.C. Medgidia, afiliat la CNS Cartel Alfa – filiala Constanta, sunt personal contractual în cadrul Directiei de Servicii Publice a Municipiului Medgidia, directie fara personalitate juridica organizata în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Medgidia si au fost personal contractual în cadrul Directiei A.C. a Municipiului Medgidia si a Directiei E.T. a Municipiului Medgidia, ambele directii în cadrul aparatului propriu al consiliului Local Medgidia.

Directia E.T. a Municipiului Medgidia (DET) a fost înfiintata prin Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Medgidia nr.175/27 septembrie 2007 ca directie fara personalitate juridica, organizata în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Medgidia.

Directia A.C. a Municipiului Medgidia (DAC) a fost înfiintata prin Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Medgidia nr.236/13 decembrie 2007 ca directie fara personalitate juridica, organizata în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Medgidia.

Directia S.P. a Municipiului Medgidia a fost înfiintata prin Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Medgidia nr115/14 iulie 2008 prin reorganizarea DAC, DET, DSM si DGC, ca directie fara personalitate juridica în cadrul Consiliului Local Medgidia, prin preluarea personalului din directiile desfiintate.

La data de 25 aprilie 2007 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.10, partea a V-a, Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr.872/21.03.2007.

Conform art.50 alin.4 din Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, începând cu data de 01.03.2007 salariu de baza minim negociat pe ramura este 500 lei, corespunzator coeficientului 1 de ierarhizare.

Potrivit art.4 din Actul aditional nr.1/03.03.2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse cu nr.166/14.03.2008, publicat În Minitorul Oficial al României nr.6/9 aprilie 2008, art.50 alin.4 se reformuleaza astfel: ”Salariul de baza minim pe ramura este de 550 lei, de la 1 martie 2008 si de 595 lei de la 1 iunie 200.”

Potrivit art.1 din Actul aditional nr.2/2008 la Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, publicat În Minitorul Oficial al României, partea V, nr.15 din 10/10/2008 , ”Salariul de baza minim pe ramura este de 645 lei de la 1 ianuarie 2009 si de 695 lei de la 1 septembrie 2009”. Conform dispozitiilor art.2 din acest act aditional: ”salariul minim negociat la alineatul 4 este valabil pâna la 31.12.2009.

Conform art.3 din Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale prevederile contractului se aplica pentru toti salariatii, încadrati în toate unitatile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul, indiferent de forma de organizare, de provenienta capitalului, modul de finantare, inclusiv de la bugetul public,si caracterul unitatii. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art.13 din Legea nr.130/1996, partile care au negociat si au încheiat contractul la nivel de ramura au prevazut în lista unitatilor din ramura de gospodarie comunala locativa si transporturi locale (servicii comunitare de utilitati publice), în care se aplica contractul colectiv de munca unic la nivel ramura pe 2007-2011, prin act aditional nr.1/2008, negociat la data de 03.032008, Consiliul Local Medgidia – Directia E.T. si Consiliul Local Medgidia – Directia A.C.

Considera ca, potrivit art.51 alin.1 din Legea nr.51/2006, contractul colectiv de munca se aplica si directiilor de specialitate, fara personalitate juridica înfiintate în cadrul consiliilor locale, fapt confirmat prin adresa nr.44/DS/17.03.2009 de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin Directia de Dialog la Nivel National.

În urma verificarilor efectuate de inspectorii muncii s-a constatat, prin raspunsul la petitia nr.7820/01.06.2009, ca în cadrul Primariei Medgidia nu se respecta prevederile contractului la nivel de ramura, motiv pentru care angajatorul a fost sanctionat contraventional conform PV nr.9565/25.06.2009 .

În drept, se invoca art.2 alin.2 lit.”a”, art.3, 40 din contractul colectiv de munca unic la nivel national 2007-2010, art.236 alin.4 Codul muncii, art.11 alin.1 din Legea nr.130/1996, art.51 din Legea nr.51/2006, art.1 alin.1 din OG nr.137/2000.

Prin întimpinare se invoca inopozabilitatea contractului colectiv de munca unic pe anii 2007-2010 deoarece se considera ca acesta nu se aplica în speta, raportat la faptul ca la nivelul administratiei publice locale nu s-a încheiat un contract colectiv de munca care sa contina astfel de clauze contractuale obligatorii pentru administratia publica locala.

Sustine pârâta ca art.13 alin.1 din Legea nr.130/1996 prevede ca în cazul contractelor de munca încheiate la nivel de ramura trebuie sa fie precizate în mod expres unitatile unde se aplica un asemenea contract, cerinta neîndeplinita, si ar fi opozabil administratiei publice doar în ipoteza în care ar fi emis de Guvernul României prin ministru ori de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative.

La termenul din 18.12.2009 se invoca de catre Municipiul Medgidia, prin Primar, Consiliul Local Medgidia, exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului si exceptia lipsei de interes deoarece prin HCL nr.157/19.10.2009 s-a dispus delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare catre SC RAJA SA, iar salariatii nu se mai afla în subordinea acestora.

Fata de exceptiile invocate, reclamantul a facut precizari la actiune în sensul ca solicita acordarea salariului minim de baza stabilit prin Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii gospodarie comunala, locativa si transporturi locale pe anii 2007-2011 si sa aplice grila de ierarhizare stabilita prin acelasi contract colectiv de munca, ambele sume actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, diferentiat, dupa cum urmeaza:

– perioada 09.01.2008 – 01.11.2009, pentru reclamantii: M.I. s.a.;

– perioada 09.01.2008 – 01.11.2009, pentru reclamantii: M.I. s.a.;

– perioada 09.01.2008 – 09.07.2009, pentru reclamantul M.N.;

– perioada 09.01.2008 – 09.07.2009, pentru reclamantul M.N.;

– perioada 09.01.2008 – 28.07.2009 (data introducerii actiunii) pentru reclamantii: P.S. s.a.

– perioada 09.01.2008 – 28.07.2009 (data introducerii actiunii) pentru reclamantii: P.S. s.a.

Raportat la precizarile depuse, instanta respinge exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesual active a reclamantului Sindicatul Liber A.C. Medgidia, invocate de parati la termenul din 18.12.2009, retinînd ca reclamantii prevazuti la pct I si II au fost salariati ai Directiei S.P. a Municipiului Medgidia pentru perioada 09.01.2008 – 01.11.2009, respectiv 09.01.2008 – 09.07.2009 pentru reclamantul M.N., în timp ce reclamantii prevazuti la punctul III sunt în continuare salariati ai Directiei SP a Municipiului Medgidia, directie fara personalitate juridica organizata în subordinea Consiliului Local al Municipiului Medgidia prin reorganizarea Directiei AC a Municipiului Medgidia si a Directiei ET a Municipiului Medgidia, astfel ca este justificata calitatea procesual activa si interesul în promovarea actiunii.

Prin sentinta civila nr. nr.174/11.02.2010, pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr.7333/118/2009, s-au respins exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesual active a reclamantului Sindicatul Liber A.C. Medgidia, invocate de parati la termenul din 18.12.2009.

S-a admis actiunea formulata de reclamantii A.R. s.a., reprezentanti prin SINDICATUL LIBER A.C., astfel cum a fost precizata de reclamantii – membri de sindicat.

Au fost obligati pârâtii sa acorde reclamantilor salariul minim de baza stabilit prin Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii gospodarie comunala, locativa si transporturi locale pe anii 2007-2011 si sa aplice grila de ierarhizare stabilita prin acelasi contract colectiv de munca, ambele sume actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, diferentiat, dupa cum urmeaza:

S-a luat act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut urmatoarele:

Reclamanta îsi întemeiaza pretentiile pe baza prevederilor Contractului colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) publicat în Monitorul Oficial nr.10, partea a V-a, la data de 25 aprilie 2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr.872/21.03.2007.

Conform art. 50 alin.4 din Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, începând cu data de 01.03.2007 salariu de baza minim negociat pe ramura este 500 lei, corespunzator coeficientului 1 de ierarhizare.

Potrivit art.4 din Actul aditional nr.1/03.03.2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse cu nr.166/14.03.2008, publicat în Monitorul Oficial al României nr.6/9 aprilie 2008, art.50 alin.4 se reformuleaza astfel: ”Salariul de baza minim pe ramura este de 550 lei, de la 1 martie 2008 si de 595 lei de la 1 iunie 200.”

Potrivit art.1 din Actul aditional nr.2/2008 la Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii Gospodarie comunala,locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) pe anii 2007-2011, publicat În Monitorul Oficial al României, partea V, nr.15 din 10/10/2008 , ”Salariul de baza minim pe ramura este de 645 lei de la 1 ianuarie 2009 si de 695 lei de la 1 septembrie 2009”. Conform dispozitiilor art.2 din acest act aditional: ”salariul minim negociat la alineatul 4 este valabil pâna la 31.12.2009.

Art.50 alin 1 din contractul pe ramura mentionat stabileste urmatorii coeficienti minimi de ierarhizare pentru urmatoarele categorii de salariati: A muncitori; B Personal administrativ încadrat pe functii pentru care conditia de încadrare este liceala 1,50; Personal de specialitate încadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este postliceala 1,70, scoala de maistri 1,95, subingineri 2,00; personal încadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este studii superioare 2,10; (2) Coeficientii de salarizare de la alin.1 se aplica la salariul minim negociat pe societate.

Se invoca art.51 din Legea nr.51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice, care prevede în mod expres obligativitatea oricarui prestator de servicii de a respecta prevederile contractului colectiv de munca la nivel de ramura.

Se sustine de pârâta ca în cazul contractelor de munca încheiate la nivel de ramura trebuie sa fie precizate în mod expres unitatile unde se aplica un asemenea contract colectiv de munca, ceea ce nu este îndeplinit în cazul reclamantilor.

Însa, instanta retine ca au fost respectate dispozitiile art.13 alin.1 din Legea nr.130/1996.

Astfel, partile care au negociat si încheiat contractul la nivel de ramura au prevazut în Lista Unitatilor din ramura de gospodarie comunala în care se aplica contractul colectiv de munca la nivel de ramura, prin Actul Aditional nr.1/2008, negociat si încheiat la data de 03.03.2008, pag. 14 Consiliul Local Medgidia – Directia E.T. si Consiliul Local Medgidia – Directia A.C.

Prin urmare, împrejurarea ca aceste directii au fost reorganizate de catre pârâte în Directia S.P. a Municipiului Medgidia nu poate determina neopozabilitatea contractului colectiv de munca, astfel cum sustine pârâta, si neacordarea drepturilor prevazute deoarece acestea nu pot fi modificate datorita reorganizarii institutiilor din subordinea angajatorilor.

Se mai sustine de pârâta ca, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, în cazul salariatilor din institutiilor bugetare se pot încheia contracte colective de munca dar ale caror clauze nu se pot negocia, fiind stabilite prin dispozitii legale.

Însa, instanta retine ca în aceasta cauza se solicita aplicarea Legii 51/2006 care are caracterul de lege speciala raportat la Legea nr.130/1996, ce este legea cadru, generala, iar Legea nr.51/2006 prevede obligatia ca toti operatorii furnizori /prestatori de servicii de utilitati publice sa aplice acest contract fara a face nici o distinctie raportat la la modul de organizare, modalitatea de gestiune si, astfel, devine aplicabil principiul conform caruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face.

Se are în vedere dispozitiile art.11 alin.1 lit.”c” din Legea nr.130/1996 ce prevede: clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariatii încadrati în toate unitatile de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca; coroborat cu dispozitiile art.3 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura; prevederile prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura gospodarie comunala, locativa si de transporturi locale se aplica pentru toti salariatii încadrati în toate unitatile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat prezentul contract, indiferent de forma de organizare, de provenienta capitalului, modul de finantare (inclusiv de la bugetul public) si caracterul unitatii;

Astfel, se retine ca contractul colectiv de munca la nivel de ramura a fost rezultatul negocierii dintre organizatiile patronale si organizatiile sindicale prevazute de lege conform principiului autonomiei locale, iar acest contract îndeplineste conditiile stabilite de lege pentru valabilitate prevazute de art.24-27 din Legea nr.130/1996, fapt confirmat prin adresa nr.44/DS/17.03.2009 de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin Directia de Dialog la Nivel National.

Raportat la motivele de drept expuse, instanta a retinut ca din înscrisurile depuse la dosar au fost dovedite pretentiile reclamantilor în sensul ca la nivelul Directiei S.P. a Municipiului Medgidia nu se aplica salariu minim si grila de ierarhizare prevazute de contactul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura ce este aplicabil, motiv pentru care a admis actiunea precizata.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat, în esenta, nelegalitatea sentintei din perspectiva urmatoarelor:

Drepturile salariale si sporurile acordate categoriei de personal contractual din institutiile publice sunt drepturi stabilite prin Ordonanta 10/2008, act normativ care reglementeaza modalitatea de plata a personalului contractual, grila de ierarhizare fiind cea stabilita conform legilor administratiei publice locale.

Nu este posibila acordarea salariului minim de baza stabilit prin contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii de gospodarie comunala, întrucât recurenta nu este semnatara unui asemenea contract.

Prin art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 se prevede în mod expres ca „Contractul colectiv se încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.

Alin.2 „Contractele colective de munca ale salariatilor din institutiile bugetare se pot încheia la nivelul administratiei sau al serviciilor publice locale, pentru institutiile din subordonarea acestora si la nivel departamental, pentru institutiile subordonate”.

A învederat totodata ca, potrivit salarizarii dispuse de Legea nr.330/2009, s-a realizat reîncadrarea tuturor angajatilor recurentei, inclusiv a intimatilor reclamanti.

La data de 1 iunie 2010, intimatii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat în esenta, pentru urmatoarele motive:

În ceea ce priveste opozabilitatea Contractului colectiv de munca unic la nivelul ramurii de gospodarie comunala, locativa la nivelul directiilor fara personalitate juridica organizate în subordinea consiliilor locale, a apreciat ca instanta de fond corect a retinut ca un asemenea contract este aplicabil si la nivelul pârâtelor recurente raportat la dispozitiile art.51 din Legea nr.51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice care prevad în mod expres obligativitatea oricarui prestator de servicii de a respecta prevederile contractului colectiv de munca la nivel de ramura, contract a carui aplicare o solicita.

Partile care au negociat si încheiat contractul la nivel de ramura, au prevazut în Lista Unitatilor din ramura de gospodarie comunala, în care se aplica contractul colectiv de munca la nivel de ramura, prin Actul Aditional nr.1/2008, negociat si încheiat la data de 03 martie 2008, pagina 14, Consiliul Local Medgidia – Directia E.T. si Consiliul Local Medgidia – Directia A.C.

Împrejurarea ca aceste directii au fost reorganizate de catre pârâte în Directia S.P. a Municipiului Medgidia nu poate avea ca efect neacordarea acestor drepturi raportat la faptul ca lista unitatilor în care se aplica acest contract nu poate fi modificata ori de câte ori angajatorii reorganizeaza din subordinea lor. Chiar si daca în mod absurd s-ar considera ca nu este îndeplinita aceasta conditie impusa de Legea nr.139/1996, contractul colectiv de munca la nivel de ramura tot s-ar aplica ca efect al dispozitiilor imperative ale art.51 din Legea nr.51/2006.

Faptul ca art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 reglementeaza posibilitatea încheierii contractelor colective de munca si pentru salariatii institutiilor bugetare, ca pentru acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror cuantum si acordare sunt stabilite prin dispozitii legale considera ca nu este de natura sa împiedice acordarea drepturilor pe care le solicita tocmai raportat la dispozitiile principiului „specialia generalibus derognat”, care prevede faptul ca legea speciala primeaza în fata legii generale.

Ori, în cazul de fata, Legea nr.130/1996 este legea cadru, generala, a contractului colectiv de munca, iar Legea nr.51/2006 este legea speciala care prevede obligatia ca toti operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilitati publice, indiferent de modalitatea de gestiune adoptata, sau de forma de proprietate, modul de organizare ori tara de origine a operatorului, sa aplice acest contract colectiv de munca.

Faptul ca art.12 alin1. din Legea nr.130/1996 reglementeaza doar posibilitatea încheierii contractelor colective de munca pentru salariatii institutiilor publice, nu are relevanta juridica în prezenta cauza, raportat la faptul ca prin cererea de chemare în judecata nu s-a solicitat negocierea sau încheierea unui contract colectiv de munca, ci s-a solicitat doar aplicarea dispozitiilor art.51 din Legea nr.51/2006.

În ceea ce priveste sustinerea ca salariatilor contractuali li s-au stabilit drepturile salariale în conformitate cu dispozitiile O.G.nr.10/2008, act normativ legal, special, care reglementeaza modalitatea de plata a personalului contractual din administratia publica, a mentionat faptul ca în cazul de fata actul normativ care primeaza este Legea nr.51/2006, aceasta fiind legea speciala care prevede obligatia ca toti operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilitati publice, indiferent de modalitatea de gestiune adoptata sau de forma de proprietate, modul de organizare ori tara de origine a operatorului sa aplice acest contract colectiv de munca.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând sentinta atacata din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite având în vedere urmatoarele:

Texte de lege incidente în cauza – art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 republicata dispune „Contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale”.

Art.51 alin.1 din Legea nr.51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice, dispune:

„Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul ramurii serviciilor de utilitati publice va fi aplicat de toti operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilitati publice, indiferent de modalitatea de gestiune adoptata sau de forma de proprietate, modul de organizare ori tara de origine a operatorului, O.G. nr.10/2008 art.1 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr.383/2001.

Din coroborarea dispozitiilor legale mai sus aratate rezulta urmatoarele:

– personalul contractual din institutiile bugetare este beneficiarul contractului colectiv de munca încheiat la nivelul ramurii serviciilor de utilitati publice;

– incidenta acestui contract nu poate avea influenta asupra drepturilor ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale;

– nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului salariat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar este reglementat prin Ordonanta nr.10/2008.

Prin urmare, reclamantii pot invoca cu succes aplicarea Contractului colectiv la nivel de ramura Gospodarie comunala, locativa si transporturi locale (serviciilor comunitare de utilitati publice) daca acesta a fost înregistrat conform dispozitiilor legale pentru alte drepturi decât nivelul salariilor de baza, acestea fiind circumscrise Ordonantei Guvernului nr.10/2008, aprobata prin Legea nr.177/2008.

Ne aflam deci în situatia de exceptie vizata de legiuitor în art.12 alin.1 teza a-II-a din Legea nr.130/1996 republicata care prevede în mod explicit ca, încheierea contractelor colective de munca pentru salariatii din unitatile bugetare nu poate avea drept obiect negocierea clauzelor referitoare la drepturi ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitiile legale.

Asemenea dispozitii legale sunt si cele referitoare la nivelul si ierarhizarea salariilor de baza pentru personalul contractual din institutiile publice salarizate conform O.U.G. nr. 24/2000, ale caror salarii se calculeaza prin raportare la O.G.nr.10/2008, aprobata prin Legea nr.177/2008.

O.G.nr.10/2008 a fost prelungita prin O.U.G.1/2009 pâna la 31 martie 2009, prin Ordonanta de Urgenta nr.31/2009 pentru luna aprilie si prin Ordonanta de Urgenta nr.41/2009 pâna la 31 decembrie 2009, iar de la 1 ianuarie 2010 au devenit incidente dispozitiile legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara.

În aceste conditii, Legea nr. 51/2006 nu poate fi apreciata lege speciala fata de O.G. nr.10/2008 aprobata prin Legea nr.177/2008 (act normativ de forta juridica legala) în privinta nivelului si ierarhiei salarizarii personalului bugetar salarizat în temeiul O.U.G. nr. 24/2000, astfel cum pretind în mod nejustificat reclamantii intimati.

Solutia este pe deplin în concordanta si cu practica Curtii Constitutionale care, în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, a statuat, prin decizia nr.768/18 septembrie 2007, în sensul respingerii acesteia, retinând urmatoarele:

Referitor la sustinerea ca art.12 alin.1 teza a-II-a din Legea nr.130/2996 contravine dispozitiilor art.41 alin.2 si 5 din Constitutie, Curtea constata ca este întemeiata. Potrivit art.41 alin.2 din Constitutie, dreptul salariatilor la masuri de protectie sociala se exercita în conditiile legii. Alin.5 al aceluiasi articol garanteaza dreptul la negocieri colective în materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective, dar negocierile si conventiile colective trebuie desfasurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozitiilor legale.

Conform principiilor de baza ale contractelor colective de munca, astfel de contracte constituie legea partilor, iar continutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevazut de lege si de contractul colectiv încheiat la nivel superior.

„Contractele colective de munca încheiate pentru salariatii institutiilor publice au un regim juridic special, determinat de situatia deosebita a partilor acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru functionarea institutiilor publice, inclusiv drepturilor salariale ale salariatilor, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor”.

Art. 137 alin.1 din Constitutie prevede ca: „(1) Formarea, administrarea, întrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ – teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege”. În aceste conditii, se impune ca si drepturile salariale ale salariatilor institutiilor publice sa fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin conventii colective”.

Pe cale de consecinta, curtea gasind criticile întemeiate, va admite recursul în baza art.312 Cod procedura civila si, modificând în parte sentinta, va respinge actiunea ca nefondata, fiind mentinute dispozitiile referitoare la exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesual active a reclamantului Sindicatul Liber A.C. Medgidia, hotarârea fiind legala din aceasta perspectiva, nefacând obiectul criticii prin motivele de recurs.