– Codul muncii – art. 268 alin. (1)
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut de legiuitor ca termen de prescripţie, se calculează de la data la care reprezentantul angajatorului, în calitate de persoană abilitată să constate cauza concedierii sau sancţionării disciplinare, respectiv director, director general, administrator, preşedinte, etc., a luat la cunoştinţă despre acest aspect, printr-o notă de constatare, raport, referat, sesizare, proces-verbal, având dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii. Instituirea acestui termen reprezintă o măsură de protecţie a salariatului cercetat disciplinar împotriva eventualelor abuzuri din partea angajatorului aflat într-o poziţie dominantă.
Angajatorul este obligat să efectueze toate demersurile necesare stabilirii răspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat la cunoştinţă de săvârşirea faptei, iar nu de când a calificat-o drept abatere disciplinară. Odată finalizată cercetarea disciplinară, prin calificarea faptei salariatului ca abatere disciplinară, nu mai există nicio raţiune de protecţie a angajatului, pentru ca legiuitorul să îi permită angajatorului aplicarea sancţiunii într-un termen de 30 de zile de la acest moment.
Decizia civilă nr. 526 din 15 februarie 2012,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale
Prin sentinţa Prin sentinţa civilă nr. 1265/16.09.2011, pronunţată în dosarul nr. 1034/115/2011, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâta SNTFM „CFR Marfă” SA. Bucureşti – Sucursala Banat Oltenia, şi în consecinţă:
A anulat Decizia de sancţionare nr. 2A/1.9/123 din data de 8.03.2011, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 3.199,99 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin Decizia de sancţionare nr. 2A/1.9/123, din data de 8.03.2011, pârâta SNTFM „CFR Marfă” SA. Bucureşti – Sucursala Banat Oltenia, în baza prevederilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi a delegării de competenţe nr. 1939/1.11.2010, ţinând seama de Raportul de cercetare nr. 2 CZ 2.1/72 din data de 17.02.2011 al Centrului Zonal Marfă Timişoara – Compartiment S.C., aprobat de conducerea Sucursalei Banat-Oltenia, din care reiese că domnul M.A., angajat în cadrul Sucursalei Banat – Oltenia – Oficiul juridic, în funcţia de I, se face vinovat de faptul că, în data de 20.01.2011, a părăsit clădirea la ora 14,00 şi s-a întors la ora 14,45, fără a avea bilet de voie, încălcând prevederile Ordinului de serviciu nr. 3/A.2.2/149/23.03.2010, a dispus sancţionarea contestatorului cu „avertisment scris”, conform prevederilor art. 264 pct. 1 lit. a) din Codul muncii.
Examinând decizia de sancţionare contestată, prin prisma dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, prima instanţă a constatat că dreptul angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară s-a prescris, iar sancţionarea contestatorului după expirarea acestui termen este nelegală. Acest termen de prescripţie curge de la data la care reprezentantul angajatorului, persoană juridică, abilitat să aplice sancţiuni disciplinare, a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii. Ori, Directorul SNTFM „CFR Marfă” SA. Bucureşti – Sucursala Banat Oltenia, domnul F.M., care a aplicat sancţiunea disciplinară, a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare de către reclamant la data de 24.01.2011, când a şi aprobat efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În aceeaşi zi, a fost emis convocatorul, de către domnul inginer G.I. Drept urmare, raportându-se la data luării la cunoştinţă a reprezentantului intimatei persoană juridică, abilitat să aplice sancţiuni disciplinare, despre săvârşirea abaterii disciplinare: 24.01.2011 şi la data aplicării sancţiunii disciplinare: 8.03.2011, tribunalul a apreciat că nu a fost respectat termenul de prescripţie 30 de zile calendaristice, prevăzut de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, ceea ce conduce la anularea acestei sancţionări nelegale.
În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, reţinând că pârâta este în culpă procesuală, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului doar cheltuielile de judecată dovedite, respectiv suma de 3.199,99 lei.
Împotriva sentinţei civile nr. 1265/16.09.2011 a Tribunalului Timiş, a formulat recurs, în termenul legal, pârâta, solicitând admiterea recursului, şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond, pentru următoarele considerentele:
Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamantul Marcu Adrian împotriva deciziei de sancţionare nr. 2A/1.9/123/08.03.2011, constatând că nu a fost respectat termenul de prescripţie de 30 zile calendaristice, prevăzut de art. 268 alin. (1) din Codul muncii, care curge de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare,
Angajatorul a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare la data finalizării cercetării disciplinare, respectiv la data de 17.02.2011, dată la care directorul Sucursalei Banat-Oltenia a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare şi a aprobat sancţionarea persoanei vinovate.
Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că societatea pârâtă nu a respectat termenul de 30 de zile calendaristice, stabilit de art. 268 alin. (1) din Codul muncii, considerând eronat că data la care reprezentantul societăţii a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei ar fi data la care s-a numit comisia de cercetare disciplinară.
La acea dată, angajatorul a fost doar sesizat despre săvârşirea unei fapte de natură a atrage răspunderea disciplinară, dar acesta a luat cunoştinţă despre săvârşirea faptei în concret şi despre cel care a săvârşit abaterea la data când a fost finalizat raportul de cercetare şi au fost stabilite în concret fapta, salariatul care a săvârşit-o, împrejurările în care s-a săvârşit abaterea etc., respectiv data de 17.02.2010.
Pe fond, a apreciat contestaţia formulată ca neîntemeiată.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care învederează instanţei că, în cazul de faţă, convocatorul a fost emis în data de 24 ianuarie 2011, dată la care se presupune că angajatorul a fost înştiinţat şi a emis dispoziţie de începere a cercetării disciplinare, cercetarea disciplinară având loc în data de 31 ianuarie 2011, iar decizia de sancţionare a fost emisă în data de 8 martie 2011, respectiv după expirarea termenului de prescripţie de 30 de zile.
În acest sens, s-au pronunţat atât Oficiul juridic din cadrul Sucursalei Banat-Oltenia, prin avizul nefavorabil, cât şi Direcţia Asistenţă Juridică din cadrul SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia,prin adresa nr. 1616/2.03.2011 – anexa 3.
Angajatorul trebuie să facă toate verificările necesare stabilirii răspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei, iar nu de când a calificat-o ca abatere disciplinară.
A arătat că nu au fost respectate prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) Codul muncii, potrivit cărora „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu … motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile …”.
Comparând actele depuse la dosar, nota de relaţii a salariatului şi decizia de sancţionare emisă de angajator, rezultă că toate apărările referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, fie au fost tratate cu superficialitate, fie nu s-a făcut deloc referire la ele, deoarece nu au legătură cu obiectul cercetării disciplinare.
Convocatorul a fost întocmit de către o persoană neîmputernicită în data de 24 ianuarie 2011, înainte de a fi sesizat angajatorul şi de a fi emisă o dispoziţie de începere a cercetării disciplinare, fapta fiind sesizată de o persoană necompetentă, neexistând o dispoziţie a angajatorului adresată unei comisii de a efectua cercetarea disciplinară.
Totodată, nu a fost respectată nici prevederea art. 268 alin. 3 Codul muncii, potrivit căreia „decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii …”. Conducerea Centrului Zonal de Marfă Timişoara a anulat decizia de sancţionare nr. 2A/1.9/81/2011, avizată nefavorabil, din punct de vedere juridic, pentru că era prescrisă, având în vedere că nu a fost comunicată în termenul legal şi a emis o nouă decizie de sancţionare nr. 2A/1.9/123/8.03.2011, contestată în speţă, fapt ce denotă un abuz de drept.
Pe fond, decizia de sancţionare este neîntemeiată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de sancţionare nr. 2A/1.9/123, din data de 8.03.2011, pârâta SNTFM „CFR Marfă” SA. Bucureşti – Sucursala Banat Oltenia, în baza prevederilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi a delegării de competenţe nr. 1939/1.11.2010, ţinând seama de Raportul de cercetare nr. 2 CZ 2.1/72 din data de 17.02.2011 al Centrului Zonal Marfă Timişoara – Compartiment SC, aprobat de conducerea Sucursalei Banat-Oltenia, din care reiese că numitul M.A., angajat în cadrul Sucursalei Banat – Oltenia – Oficiul juridic, în funcţia de consilier juridic I, se face vinovat de faptul că, în data de 20.01.2011, a părăsit clădirea la ora 14,00 şi s-a întors la ora 14,45, fără a avea bilet de voie, încălcând prevederile Ordinului de serviciu nr. 3/A.2.2/149/23.03.2010, a dispus sancţionarea reclamantului cu „avertisment scris”, conform prevederilor art. 264 pct. 1 lit. a) din Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut expres de legiuitor ca termen de prescripţie, se calculează de la data la care reprezentantul angajatorului, în calitate de persoană abilitată să constate cauza concedierii sau sancţionării, respectiv director, director general, administrator, preşedinte, etc., a luat la cunoştinţă despre acest aspect, printr-o notă de constatare, raport, referat, sesizare, proces-verbal, având dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că termenul de 30 de zile, reglementat de dispoziţiile art. 268 din Codul muncii, a început să curgă de la data de 24.01.2011, întrucât în absenţa altor menţiuni sau înscrisuri, aprobarea solicitării pentru emiterea deciziei de împuternicire în vederea efectuării cercetării prealabile a fost realizată de către directorul unităţii la data de 24.01.2011.
Cercetarea prealabilă a fost efectuată în data de 31.01.2011, de unde se deduce că cel mai târziu la această dată, directorul Sucursalei Banat Oltenia avea cunoştinţă de săvârşirea faptei imputată salariatului M.A.
Aşadar, data de la care angajatorul-intimat dispunea de 30 de zile calendaristice pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi, eventual, aplicarea sancţiunii disciplinare, în cazul reclamantului, este 24.01.2011. Pârâta a susţinut, în sens contrar, prin intermediul întâmpinării şi prezentului recurs, că termenul de 30 de zile s-ar calcula de la data la care ea a stabilit culpa angajatului, adică în urma efectuării cercetării prealabile, concretizată prin raportul din 17.02.2011, dat fiind că doar de la această dată s-a constatat săvârşirea abaterii disciplinare.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei în sensul interpretării de mai sus a termenului de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (1) din Codul muncii, şi a datei de la care acesta începe să curgă, având în vedere raţiunea şi finalitatea instituirii unui astfel de termen, respectiv ca măsură de protecţie a salariatului cercetat disciplinar împotriva eventualelor abuzuri din partea angajatorului aflat într-o poziţie dominantă. Angajatorul este obligat să efectueze toate demersurile necesare stabilirii răspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat la cunoştinţă de săvârşirea faptei, iar nu de când a calificat-o drept abatere disciplinară. Odată finalizată cercetarea disciplinară, prin calificarea faptei ca abatere disciplinară, nu ar mai exista nici o raţiune de protecţie a salariatului ca legiuitorul să îi permită angajatorului încă un termen de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii. Interpretarea dată de pârâta recurentă acestui text de lege este în vădită contradicţie şi cu teza a doua a aceluiaşi articol. Astfel, angajatorului care nu a luat la cunoştinţă de comiterea unei fapte într-un termen de 6 luni de la săvârşirea acesteia nu îi este legal permis [art. 268 alin. (1) din Codul muncii prevede expres „nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”] să procedeze la efectuarea cercetării prealabile pentru stabilirea răspunderii disciplinare indiferent de gravitatea acesteia (termenul de 6 luni fiind unul de decădere). Potrivit alegaţiilor recurentei, angajatorul care a aflat de comiterea unei fapte în termenul de decădere de 6 luni are la dispoziţie un timp nelimitat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile (cu lipsirea angajatului de drepturile salariale printr-o eventuală suspendare a contractului individual de muncă) şi încă un termen de 30 de zile de la stabilirea caracterului de abatere disciplinară pentru individualizarea şi aplicarea sancţiunii, ipoteză care nu poate fi reţinută.
O interpretare contrară ar lipsi de finalitate norma juridică de protecţie în favoarea salariatului şi i-ar permite angajatorului să procedeze la efectuarea cercetării prealabile pe o perioadă îndelungată de timp, ceea ce contravine, chiar intereselor angajatorului, respectiv necesităţii aplicării sancţiunii într-un termen rezonabil, astfel încât acesta să îşi producă efectul educativ şi punitiv.
Raportat la cele expuse anterior, emiterea Deciziei de sancţionare nr. 2A/1.9/123 la data de 08.03.2011, faţă de data constatării pretinsei abateri disciplinare de către directorul general: 24.01.2011, apare ca fiind realizată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 268 alin.1 Codul muncii, în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile.
Având în vedere considerentele expuse anterior, reţinând legalitatea sentinţei civile recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat de către pârâtă.
